De câteva zile o ţin tot din petrecere în petrecere şi simt că deja îmi trebuie ajutoare pentru a mă lupta cu stoicism cu alcoolul. Dacă curge şi în valuri ar fi deja o blasfemie să nu se bucure şi alţii aşa cum trebuie de el.
Dar hai s-o iau cu începutul, ca să ştiţi cu toţii despre ce vorbesc. Sâmbătă se anunţă chef mare cu trupa Senzor şi whisky J&B din plin. Partyul face parte din turneul naţional pe BEAT-uri J&B şi săptămâna asta a ajuns în Sibiu. Dacă întraţi pe site-ul J&B, Feel the beat puteţi începe şi voi un party.
„Românii sunt deja familiarizaţi cu petrecerile pe care J&B le organizează, de aceea, în fiecare an vrem să-i surprindem prin party-uri din ce în ce mai inedite şi să continuăm să le dovedim că ei sunt elementul principal al oricărei petreceri. Prin Start a party cu the Beat! încercăm să arătăm că este nevoie doar de puţină imaginaţie pentru a da startul unei petreceri de neuitat oriunde şi oricând”, a declarat Alina Ionescu, brand manager J&B, Sollers PPD.
Şi, aşa cum spuneam, voi fi şi eu prezent la petrecerea de sâmbătă seară din club Liquid şi vreau să mai iau cu mine un cititor, doi. Aşa că încep un concurs super-fulger care ţine doar 30 de minute din momentul ăsta (până la ora 11:00). Pentru a veni şi tu în zona VIP, amenajată special în club şi unde se bea pe săturate, gratuit, lasă un comentariu la articolul ăsta. Atât, nimic mai mult. Eu voi alege pe unul/una dintre voi cu cel mai mare subiectivism, promit. Invitaţia este pentru două persoane. Nu-i voi lua în calcul pe cei ce sunt la primul comentariu pentru că, totuşi, vreau să-mi răsplătesc cititorii, nu doar să dau invitaţii aiurea. Să înceapă comentariile!
Cele mai rapizi comentarii, angajaţii şi rudele până la gradul patru au prioritate.