Sibiu Rally 2012 – condu responsabil: nu bea la volan!

Anul ăsta nu ştiu ce a păţit Sibiul de e avalanşa asta de evenimente care mai de care. Nu e doar părerea mea că 2012 e anul sportului (cel puţin) la Sibiu. Lăudam zilele trecute Turul Ciclist şi spuneam că e probabil evenimentul anului, asta până să descopăr că Raliul Sibiului (re-branduit Sibiu Rally) este 3 în 1 în 2012. Adică a opta etapa a Intercontinental Rally Challenge, etapa a cincea din Campionatul National de Raliuri şi etapa eveniment din FIA European Rally Cup – evenimentul de la Sibiu fiind primul raliu din România înscris în calendarul Challengerului Intercontinental de Raliuri (IRC).

La invitaţia Jack Daniel’s, voi sta şi eu aproape de piloţi. La propriu. Astăzi am făcut şi un shakedown alături de sibianul nostru Rareş Tomiţă pe maşina lui neagră cu numărul 20. Adrenalină la maxim Continuă să citești Sibiu Rally 2012 – condu responsabil: nu bea la volan!

Cum a fost la HECS 2012?

Trimisul meu special pe terenul offroad HECS tocmai ce a scris textul de mai jos. Sa-l citim zic:

Ultima luna a fost plina de evenimente in Sibiu, nu am apucat sa merg la toate dar printre cele mai importante a fost si Hard Enduro Competition Sibiu (HECS) la care am reusit sa ajung la invitatia lui Tudor 😀

Evenimentul a fost organizat de Asociatia „Black Riders” si COSMOTE Romania si mi-a facut o enorma placere sa asist la el. E o competitie desfasurata pe o perioada de 3 zile si o distanta de Continuă să citești Cum a fost la HECS 2012?

Ce facem azi?

  • În seara asta, de la 19:00, începe prologul HECS (Hard Enduro Competition Sibiu) ajuns deja la a 6-a ediţie. Am fost şi eu invitat de către Cosmote aşa că veţi vedea zilele următoare câteva impresii scrise de Rareş (pentru că el va fi reprezentantul CeMerita.ro acolo). Prologul are loc în parcarea Shopping City Sibiu iar sâmbătă şi duminică sunt trasee interesante în jurul sibiului. Traseele şi punctele de spectatori le puteţi vedea AICI.
  • Mediaş – Cetate Medievală- târg de meşteşuguri vii“ a ajuns la ediţia a VIII-a. Festivalul începe cu „Parada Întoarcerii în Cetatea Luminii“ a domniţelor şi cavalerilor, astăzi de la 17:00 în Piaţa Regele Ferdinand Mediaş. Sâmbătă şi duminică am văzut că sunt tot felul de spectacole şi concerte. Programul întreg AICI.
  • Sâmbătă (7 iulie) la 11:00 are loc vernisajul expoziţiei ’’Arhitectura în Pastel’’, o expoziţia de grup ce cuprinde peste 20 de tablouri realizate în diferite tehnici artistice de către arhitecţi participanţi la tabăra de pictură din satul Vale din Mărginimea Sibiului. Expoziţia rămâne sus timp de zece zile în holul Primăriei Mun. Sibiu.
  • Până vinerea viitoare (13 iulie) are loc în Piaţa Mică Sibiu expoziţia „România Sălbatică„, expoziţie de fotografie deschisă non-stop dedicată celor mai sălbatice şi spectaculoase locuri din cele 13 parcuri naţionale ale Romaniei şi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Fotografiile lui Dan Dinu sunt foarte faine aşa că vă sfătuiesc să vă păstraţi 10 minute să o vizitaţi.
  • O nouă premieră absolută are loc mâine la Sibiu. „Figaro” este prima operă jucată cu supramarionete din România. Spectacolul începe la 21:30 în Pţa. Mare şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă.
  • Astăzi eu plec la Oradea, acolo unde am fost invitat de Casa de Cultură Oradea şi Siemens să particip la Zilele Cetăţii, un eveniment ce se anunţă interesant având în vedere programul pregătit. Prin Zilele Cetăţii Oradea se anunţă începerea evenimentelor ce vor culmina între 1-14 oct. cu Toamna Orădeană ediţia XXI. Mai multe detalii pe site, pe Facebook şi pe Twitter.

Evenimentul anului – Turul Ciclist al Sibiului

În urmă cu un an era prima ediţie din Turul Ciclist al Sibiului. Auzisem de el doar în ziua startului şi eram absolut sigur că e un alt eveniment care va muri rapid din lipsă de participanţi de top, din lipsă de bani, din lipsă de…

În 2012 însă pot spune că Turul Ciclist al Sibiului este evenimentul anului de pe malul Cibinului. Nu ţin minte în istoria recentă un alt eveniment (fie el cultural, sportiv sau de orice alt fel) care să fi Continuă să citești Evenimentul anului – Turul Ciclist al Sibiului

Are careva habar unde e Burundi?

Măcar continentul îl ştie careva dintre voi? Unde e Burundi şi cu ce se poate ajunge acolo? Şi, mai ales, de ce ai merge tocmai în cea mai intrigantă republică din Centrul Africii?

Ce-ai putea să vezi în Burundi în afară de banane, oameni săraci, cocioabe de chirpici pe post de case, căbănuţe de lemn ce ţin loc de supermarketuri, oameni care nu au văzut niciodată un duş, copii de 5 ani care au grijă de alţi copii, femei ce sunt capul casei… şi 65 de Continuă să citești Are careva habar unde e Burundi?

Cum a fost la Transilvania Tattoo Expo 2012

Anul ăsta era să nu ajung la Transilvania Tatto Expo din cauza unei albine neliniştite. Am tras de piciorul meu înţepat cât am putut şi am dat în ultima zi de festival o raită pe la tatuatori ca să aflu secretul anti-celulită mult căutat de către femei – tatuajul.

Atmosfera a fost mult mai relaxantă şi plăcută faţă de anii trecuţi, atunci când aveam impresia că Continuă să citești Cum a fost la Transilvania Tattoo Expo 2012

Cum a fost la Skirt Bike Sibiu?

Am văzut băieţi îmbrăcaţi în fuste tocmai pentru a nu strica ideea de Skirt Bike (unde skirt=fustă şi bike=bicicletă) deci fetele venite în pantaloni scurţi pentru a pedala nu au nici o scuză. În rest, fu foarte fain din câte am văzut eu. Nu am mers pe traseu cu fetele pentru că nu m-am îmbrăcat în fustă dar am tras cu ochiul unor blondine de pe acolo şi m-am uitat după fusta lor. Continuă să citești Cum a fost la Skirt Bike Sibiu?

Ce facem azi?

  • A început Transilvania Tatoo Expo, convenţia internaţională de tatuaje ce a ajuns la a 4-a ediţie. Anul ăsta are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, concertele desfăşurându-se pe esplanada ei. Anul ăsta va fi pentru prima oară şi o şcoală de tatuaje, „Tattoo School”, prin care organizatorii vor să ofere consiliere celor interesați să practice meseria de tatuator. Tot în premieră, printre invitații din acest an se numără doi tatuatori din Noua Zeelandă, specializați în arta tatuajelor tradiționale Maori. Biletul de intrare e 15 lei/zi şi 30 lei/weekend. Detalii şi program.
  • Noaptea lungă a filmelor scurte, un proiect mişto care ne invită să urmărim 25 de filme scurte din 13 ţări, până la 5 dimineaţa. Anul ăsta, pe lângă proiecţiile din Bucureşti, filmele mai pot fi văzute simultan şi în Timişoara, Cluj, Braşov şi Sibiu. La Sibiu, scurt-metrajele încep la ora 20:00, la Teatrul Gong, astăzi, 23 iunie. Detalii şi program.
  • Cea mai mare oră de sport are loc şi anul ăsta la Bucureşti. Mişcaţi-vă până în parcul Lumea Copiilor Bucureşti pentru că programul a început deja la ora 9:00. Timp de 12 ore puteţi să vă performaţi mişcările la zumba, fitness, kangoo jumps, pilates, aerobic, spinning etc, alături de antrenori consacraţi. Detalii şi program.
  • Yard Sale în Sibiu, ediţia nu-ştiu-cât. Câteva fete îşi scot la vânzare hainele şi lucrurile vechi outlet 🙂 în parcul Sub Arini, lângă Bolta Rece, Aleea Mihai Eminescu. Astăzi şi mâine de la 10.00 la 22.00 și duminică în funcție de vreme. Prăjituri şi limonadă din partea casei curţii. Detalii.
  • Skirt Bike la Sibiu şi Timişoara. La Sibiu, fetele în fustiţe se întâlnesc în Pţa. Mare începând cu ora 11:00 pentru a se plimba cu bicicletele prin oraş iar la Timişoara începând cu ora 10:00 la Casa Verde pentru Biciclete – Platforma Timco. La Sibiu e şi prima ieşire la aer a rastelurilor de biciclete din proiectul Bicicleta Zilnică (v-am spus deja aici ce şi cum). Detalii Skirt Bike Sibiu.

Bucatarii faimosi merg la Arena Bucatarilor?

Ieri am picat direct in mijlocul Arena Bucatarilor Selgros si nu mi-a prea placut ce am vazut.

O discrepanta exagerata: bucatari a la masterchef care bibileau farfuriile pentru a arata cat mai bine in fata juriului si oameni disperati sa manance si gura lor ceva, orice, doar sa imbuce. Nu e deloc potrivit ca un astfel de eveniment (un concurs intre zeci de bucatari) sa fie organizat si prezentat intr-o piata publica si sa aiba acces orice sarantoc infometat. Continuă să citești Bucatarii faimosi merg la Arena Bucatarilor?

Ce merită văzut, ce merită făcut

  • Mai sunt trei zile de TIFF Sibiu. Anul ăsta s-a extins destul de mult aşa că aveţi de unde alege la ce filme să mergeţi. Programul TIFF Sibiu îl găsiţi AICI. În plus, sâmbătă de la 23:30 se proiectează scurt-metraje româneşti şi internaţionale. Programul de la Barocoteca îl găsiţi AICI.
  • Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 9:00, se va alerga la semimaraton şi la cros în Muzeul Civilizatiei Populare ASTRA Sibiu. Startul se dă de la scena de pe lac. Maraton Sibiu are ca scop strângerea de fonduri pentru diverse proiecte. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul maratonsibiu.ro.
  • RedBull Romaniacs Sibiu se termină duminică iar finish-ul e stabilit pe dealul Guşteriţei, printr-o urcare dificilă ce va pune cu siguranţă probleme riderilor epuizaţi după patru zile petrecute prin munţi. Cel mai probabil vor începe să ajungă la finish după ora 11:10 până pe la 16:00.
  • Astăzi am plecat spre Poiana Braşov să particip la Michelin Adrenalin Competition. Se pare că vom învăţa câteva chestii noi despre Michelin. Spun că vom învăţa pentru că sâmbătă pe seară ni se va da extemporal din ce ni s-a predat. Urăsc extemporalele 😀

Ştim ce vei face la vară! Social Media Summer Camp 2012

Anul trecut am ajuns pe neaşteptate la Social Media Snow Camp. Am fost invitat de revista Biz şi Blogal Initiative după ce am scris pe blog articolul ăsta. Nu prea ştiam la ce să mă aştept şi, drept vorbind, nici nu aveam prea mari aşteptări. Adică… eram puţin ca un outsider care intra dintr-o dată în lumea mahărilor din onlineul românesc. Cum puteam să privesc totul? Eram sigur că mă voi lovi de un perete gros ce mă ţine la distanţă de cei pe care-i urmăream de ani de zile.

Continuă să citești Ştim ce vei face la vară! Social Media Summer Camp 2012

Puţin despre Momo şi timpul pierdut la FITS 2012

Copii ce dau clasă multor oameni mari. Copii ce simt teatrul şi care au fost actori în toată firea timp de o oră, ieri, la Teatrul Gong de la Sibiu. Copii ce au oferit emoţii şi lacrimi unor corpuri de peste 90 Continuă să citești Puţin despre Momo şi timpul pierdut la FITS 2012

FITS-ar ploaia…

Nu am ascuns niciodată faptul că sunt mai degrabă adeptul spectacolelor de stradă şi a celor în spaţii neconvenţionale, în cluburi şi prin hale industriale decât genul de om care intră liniştit în sala de teatru, se aşază frumos pe scaunul de catifea şi aşteaptă în aplauze reprezentaţia. În stradă, actorii nu mai sunt actori, ei se transformă în prieteni pe care poţi pune mâna, în oameni cărora le simţi respiraţia şi transpiraţia. Acolo, pe asfalt, totul e mult mai intim iar tu, spectatorul, eşti parte din spectacol. Am spus-o şi am arătat-o asta.

2012 am vrut să fie altfel. Mi-am propus minim 2 spectacole de sală pe zi şi le-am avut. Dar nicidecum nu mi-am imaginat că dorinţa asta a mea poate fi transformată în regret. Regret că mi-am Continuă să citești FITS-ar ploaia…

Nu trebuie să faci sport ca să poţi vorbi despre sport

Sport, sport dar promit să nu vorbesc aproape deloc despre fotbal. Voi pune doar poze şi amintesc faptul că bloggerii din Cluj-Napoca au câştigat Cupa Bloggerilor la fotbal, bucureştenii au pierdut din nou aurul deşi sunt f.f. buni iar Timişorenii au primit medaliile de bronz dar sunt cei mai tari şi organizaţi. Oamenii ăştia violeţi au oferit cadouri tuturor contracandidaţilor, au făcut bannere, au fluturat steaguri şi au aprins fumigene. Parcă erau la un meci de Liga I. Spam United Sibiu s-a clasat pe locul 7. Clasamentul complet AICI.

În schimb, aş putea spune foarte multe despre Conferinţa de Social Media şi Sport de sâmbătă. Speakeri foarte implicaţi în subiect: fotbal, baschet, rugby, antrenori, directori de comunicare, PR-i, suporteri… S-a ajuns la o concluzie clară: conducerile echipelor nu vor transparenţă dar este nevoie Continuă să citești Nu trebuie să faci sport ca să poţi vorbi despre sport

În weekend merg la conferinţa de Social Media şi sport şi la Cupa Bloggerilor

Sâmbătă voi fi la Mediaş unde voi vorbi din nou în faţa publicului. De data asta despre Social Media şi sport, legătura dintre ele şi cum pot ajuta bloggerii în susţinerea sportului.

Deşi sunt un tip anti-talent într-ale sportului, fotbal ştiu să joc doar pe post de portar într-o poartă mai mică de 2m., de alergat în parc mi-e aproape ruşine iar singurul sport de performanţă din viaţa mea a fost înnotul, m-am implicat de când mă ştiu în promovarea şi susţinerea sportului. Doar dacă mă gândesc la Promovarea Baschetului în Şcoli şi susţinerea baschetului, la Critical Mass şi Bicicleta Zilnică e de ajuns pentru a demonstra asta. Sportul nu înseamnă doar fotbal. O să încerc să explic asta celor câteva sute de fotbalişti ce se vor lupta în Continuă să citești În weekend merg la conferinţa de Social Media şi sport şi la Cupa Bloggerilor

Cum a fost la Huet Urban 2012?

Aţi văzut că mi-e întotdeauna greu să vorbesc despre evenimentele în care sunt implicat. Şi zău că-mi pare rău că nu laud mai mult ceea ce fac dar mi-e frică să nu fiu cumva subiectiv având în vedere că e vorba despre ceva mai mult decât personal. Am fost certat în câteva rânduri că oamenii trebuie să citească pe la alţii despre evenimentele în care sunt implicat şi că nu ştiu să profit de lucrurile bine făcute în aşa fel încât să-mi fie recunoscută (oarecum) munca şi de cei ce nu mă cunosc personal.

Dar nici de data asta n-o s-o fac. N-o să spun că mi-a plăcut mult Huet.Urban, n-o să spun că mi-a Continuă să citești Cum a fost la Huet Urban 2012?

Ce merită făcut, ce merită văzut.

  • Marşul „Câştigi şi dăruieşti sănătate” revine anul ăsta la Sibiu, miercuri, 23 mai. Se pleacă tot din parcul din faţa hotelului Continental Forum, la ora 18.00. Compania Sanofi, organizatoarea marşului, va dona câte 10 lei de participant către Centrul Medical de Evaluare şi Recuperare pentru copiii si tinerii cu diabet si hemofilie „Cristian Serban„, Buziaş aşa că se cere un număr cât mai mare de mărşăluitori. [update] De parcă nu era de ajuns, centrul a mai şi ars în weekend.
  • Joi, 24 mai, îl aduc pe magicianul Dorian să ne mai dea o dată în cărţi la TeaSpot Cafe. Nu l-am lăsat data trecută să plece acasă înainte de a-mi arăta un truc. Pot să spun că l-am legat de scaun şi a trebuit să dezvăluie secretul pentru a fi eliberat. Cu toate astea, se întoarce joi de la ora 20:00. Eventul AICI.
  • Trupa Byron va concerta la Sibiu, pe 24 mai, de la 21:00 în Oldies Pub. Pentru asta, Republica Culturală Chineză caută un ambasador căruia să-i dea invitaţii la concert, acces în backstage, discuţii, beute cu trupa şi aşa mai departe. Detalii AICI.
  • Volumul “Povestile orasului – Sibiu” se va lansa vineri, 25 mai, la ora 18:00, în cadrul Târgului de Carte BOOKenthal din curtea Muzeul Naţional Brukenthal. Eu am văzut deja cartea care e foarte fain făcută, cu fotografii actuale din Sibiu suprapuse peste cele de odinioară, cu 41 de poveşti despre oamenii, locurile şi clădirile din Sibiu şi cu un CD.

Huet.Urban Goes Baroc

În sfârşit o să doarmă şi vecinii.

Mâine şi poimâine, comunitatea din cea mai veche Piaţă a Sibiului iese în stradă. Iese pentru a oferi tuturor sibienilor şi turiştilor un festival în care sunt implicaţi toţi actorii din Piaţa Huet – localuri, instituţii, ONG-uri, muzee şi toate cele. Şi cum locuim şi noi la o aruncătură de băţ de Piaţa Huet, anul ăsta am fost implicaţi în organizare. Eu cu de-ale mele, Diana cu realizarea costumelor baroc ce se vor purta pe timpul festivalului şi la care a lucrat nopţile. Scuze, vecinii 🙂

Ateliere, dansuri, târguri slow-food şi de tineri designeri, workshopuri, ditamai concertele cu Moonlight Breakfast şi Toulouse Lautrec, expoziţii, seminare, întâlniri, Grand Tour Baroc şi… Balul Continuă să citești Huet.Urban Goes Baroc

Crize. Cultura face diferenţa.

Stau şi mă întreb ce rost are cheltuirea banilor pe evenimente sportive şi culturale. Pentru a face performanţă în sport îţi trebuie nu doar milioane de euro investiţi dar şi multă răbdare pentru că banii se întorc (eventual) doar în câţiva ani buni. Stau şi mă întreb dacă eu aş băga bani într-o echipă sportivă de copii. De câţiva ani implementez proiecte pentru promovarea baschetului în şcoli şi alte proiecte sportive unde se cheltuiesc bani destui fără ca măcar să văd nimic concret a doua zi după ce merg în şcoli cu mingea de baschet după mine. Dar nu eu le finanţez deci continui.

Stau şi mă întreb de ce să bagi milioane de euro într-un eveniment cultural, de ce să plăteşti artişti şi de ce toată munca. Este un ocean în care banii dispar fără ca biletele vândute la spectacole să Continuă să citești Crize. Cultura face diferenţa.