Etichetă: film

Nu pot să-mi aleg cuvintele. În minte îmi trec atât de multe scene şi replici încât nici nu ştiu care ar fi mai importante pentru a fi amintite. Mă uit de 15 minute în gol şi nu-mi revin după fiorii ce mi-au pătruns întregul corp atunci când copiii au aflat adevărul.

Prima oară am auzit de Incendies de la Teo. Puteţi citi la el povestea mai pe larg a filmului. Mie îmi mai trebuie câteva ore să-mi revin, pentru a putea scrie. Foarte pe scurt, doi copii află după moartea mamei că mai au un frate şi că tatăl lor, chiar dacă îl credeau mort, mai trăieşte. Rugămintea mamei lor a fost să-i găsească, în felul ăsta readucându-i liniştea. Aşa ajung să afle adevărata viaţă a mamei lor.
Continuă să citești Vezi filmul Incendies

• Oz

• 127 Hours

• Inception

• Source Code

• Eat Pray Love

Oz – închisoarea federală.

Recomandat de foarte mulţi, am ajuns şi eu la sezonul 3. Încă mai caut chestia aia ce i-a făcut pe critici să-l considere cea mai bună producţie de televiziune a anilor ’90. Este vorba despre un nou gen de închisoare de maximă securitate, unde cei închişi sunt lăsaţi mai liberi decât de obicei, în ideea reabilitării. Personaje ce le consideri importante pentru desfăşurarea acţiunii dispar peste noapte, altele se transformă fără să-ţi dai seama din cele mai puternice în cele mai slabe, minute întregi despre prizonieri care sunt ucişi în primul episod în care apăr. În stilul ăsta, serialul ar putea fi lungit la nesfârşit pentru că niciodată nu ţi se va părea tras de păr. Cu toate astea, s-au oprit în 2003 la sezonul 6. Continuă să citești Despre filme.

Filmul este unul pur românesc, cu scene lungi şi seci. Nu prea înţeleg cum de a câştigat atâtea premii la festivaluri de film, în special nu înţeleg cum de Mirela Oprişor (soţia) a câştigat cel puţin 4 premii mari, pentru că mie nu mi-a plăcut aproape deloc.

Marţi, după Crăciun începe cu scene de nuditate explicită, cu un bărbat şi amanta lui. Bărbatul este căsătorit de 10 ani şi are o fetiţă destul de mare. El a evitat timp de 6 luni să-i spună nevestei că are o amantă dar întâmplarea face ca acestea să se întâlnească. Conştiinţa îl presează să mărturisească faptul că este îndrăgostit de o alta şi de aici viaţa lor se schimbă. Toată povestea s-ar putea concentra într-un scurtmetraj şi cu toate astea la sfârşit vei spune „doar atât?”. Filmul are câteva deficienţe de scenariu şi de dialog dar are totuşi cel puţin două momente la care nu te aştepţi – atunci când bărbatul decide să-i spună adevărul soţiei şi… sfârşitul.

De lăudat este că filmul a reuşit să nu insereze câini comunitari pe străzi şi nici apartamente de bloc comuniste. Poate reuşim să scăpăm şi noi de clişeele astea prezente în toate filmele româneşti.

Iar nu am putut să mă uit la The Lord of the Rings: The Return of the King (2003). A fost a o mia oară pe PRO TV dar niciodată nu am răbdarea să stau 3-4 ore în faţa televizorului să văd o producţie fantasmagorică plină de efecte speciale proste şi foarte proaste. Văzând câteva minute aseară, mai mai mă autoconving să văd până la capăt megaproducţia, nu am rămas cu nimic în afara faptului că filmul pare foooarte vechi, gândidu-mă la efectele speciale.

Aşa că am ajuns să văd pe Antena 1 filmul Dark Water (2005). Vă spun, de mult nu m-au mai trecut fiorii pe şira spinării aşa cum am păţit-o ieri în miez de noapte. Filmul prezintă o poveste simplă a unei mame ce se mută împreună cu fiica ei într-o locuinţă nouă şi sacrificiile pe care le face un părinte pentru copilul lui. Încă de la început fiica îşi face un prieten imaginar ce se dovedeşte într-un sfârşit că este o fetiţă vecină, dispărută cu ceva timp în urmă. Apa şi inundaţiile din trailer au legătură cu dispariţia fetiţei. Mai mult nu vă spun, doar că finalul e pe gustul meu – not quite a happy end.

Curios cum românii înjură întotdeuna şi folosesc cuvinte obscene pe post de virgulă dar îşi bagă capul în pământ, ruşinaţi, atunci când aud aceleaşi înjurături într-un film românesc. Mergi pe stradă, toţi îşi bagă. Eşti la cumpărături, toţi îşi bagă. Plăteşti la bancă, toţi îşi bagă pula şi te trimit în pizda lu mamă-ta. E ceva normal, pe mine cel puţin nu mă mai uimeşte nimic.
Aseară am fost la TIFF Sibiu şi am văzut „Eu când vreau să fluier, fluier”. Nu cred c-a auzit vreodată Piaţa Mică înjurături la aşa o intensitate. Continuă să citești Dacă vreau să înjur, înjur!