Etichetă: intrebari intrebatoare

Am nevoie de un sfat

Am o mătusă care a trebuit să se mute în urmă cu un an. A durat puţin până şi-a schimbat adresa de domiciuliu din buletin aşa că pensia ei mergea tot la adresa veche. Vorbise cu o vecină să i-o ia şi prima lună a fost ok. A doua lună vecina a rugat-o pe mătuşa mea să-i împrumute pensia pentru că, vezi Doamne, era decembrie şi avea nevoie de porc, pom de crăciun şi băutură. I-a împrumutat-o, bineînţeles, urmând să-şi recupereze banii în câteva luni. Eh, de aici a început partea distractivă. Continuă să citești Am nevoie de un sfat

Cum pot fi profesionist?

Atunci când mi-am cumpărat domeniu mi-am făcut şi o adresă de mail cu tudor@domeniul meu, ca să par şi eu mai profesionist, mai business, mai în tred. Cu siguranţă aşa gândesc majoritatea celor care-şi cumpără domeniu propriu.

Doar că…

eu mi-am setat mailul să redirecţioneze toate mesajele primite spre o adresă ce o verific mai des. Ar fi fost greoi să verific zilnic 3-4 adrese de mail. Am observat însă că mesajele considerate spam nu le redirecţionează automat. Aşa i-am lăsat şi pe cei de la Wikipedia fără răspuns timp de o lună de zile, atunci când mi-au cerut permisiunea să copieze texte de pe blog, aşa am pierdut şi nu-ştiu-ce concurs pentru că nu le-am răspuns în timp util organizatorilor etc, etc. Se mai întâmplă şi dinastea

Dar…

majoritatea firmelor deşi au adresă de mail business, pe domeniu, nu o folosesc. Ieri am trimis mail la două firme. Adresele lor le-am luat de pe site-urile proprii. Niciuna nu mi-a răspuns iar atunci când am sunat mi s-a dat altă adresă de contact, pe Yahoo. Deci, dragă frate (care nu înţelege de ce oamenii sună să verifice imediat după ce trimit mail spre firma lui) noi, ăştia care vrem confirmare telefonică, avem toate motivele s-o facem.

Cum schimbă criza principiile românilor

Tocmai m-am întâlnit cu o veche cunoştinţă. Când am văzut-o ultima oară, cu 1 an în urmă, spunea sus şi tare că nu se va mai angaja niciodată, că va lucra de acum înainte pe cont propriu. La fel de tare şi la fel de sus spunea că nu se va muta niciodată din România. Nu înţelegea de ce ai vrea să pleci din ţara în care eşti liber să faci ce vrei – dacă vrei, poţi da foc la pădure şi nimeni nu-ţi face nimic, era exemplul ei.

Acum, după un an de când nu ne-am mai văzut e de nerecunoscut. Lucrează la o firmă şi are şef… ba nu, şefi chiar… care-i spun ce şi cum să facă. Mai mult, spune că vrea să plece neapărat din ţară. Cică îşi caută de ceva timp o destinaţie.

Arhitecţi de 2 bani – hoţii de pită

Cu siguranţă aţi crede că ăsta e un desen făcut de nepotul meu (care acum are o lună şi ceva). Şi eu aş fi vrut să fie desenat de el dar cu cea mai mare mâhnire din suflet îmi dau seama că desenul este de la examenul de admitere la arhitectură. Da, arhitectură.

Aşteptaţi-vă ca peste 7 ani blocul în care locuiţi să fie proiectat de cineva care nu are nici o legătură cu desenul şi frumosul. Se va înmulţi rândul arhitecţilor de 2 bani care îţi aruncă doar câteva linii pe hârtie, îţi „rezolvă” cu actele şi cam atât. Arhitecţii ăştia nu doar că nu-ţi proiectează în adevăratul sens al cuvântului o casă dar ei sunt atât de dăunători încât au futut tot ce înseamna arhitect şi arhitectură în România. Ei, arhitecţii de 2 bani lucrează cu nişte preţuri de te umflă râsul (normal, tariful are aceeasi valoare ca şi proiectul căcat de ei, adică nul) furând în felul ăsta pâinea de la gura arhitecţilor serioşi.

Dacă ei consideră că o hârtie de 100 de lei este deajuns pentru un proiect, oare voi sunteţi îndeajuns de creduli încât să speraţi ca în schimbul acelei bacnote de 100 lei veţi trăi confortabil? Aşa cum o dată te naşti, cel mai probabil o singură casă îţi faci în viaţă. Meriă, pentru 5 lei în minus, să nu fiţi mulţumiţi de locuinţa voastră? Ei îşi iau banul, trăiesc de pe o zi pe alta mulţumiţi că au mai fraierit pe unul dar voi trageţi ponoasele.

Revenind la examenul de admitere la facultatea de arhitectură, profesorii trebuie să aibe clase la care să predea, facultăţile trebuie să străngă taxe de studii, ministerul educaţiei… eh, ministerul edicaţiei e pe niciunde. Dar noi…voi, clienţii? Voi ce faceţi? Vă lăsaţi viaţa pe mâna unor aşa-zişi arhitecţi sau vreţi calitate şi siguranţă? Vedeţi mai jos poze cu lucrări de la examenul de admitere la facultatea de arhitectură de anul ăsta şi gândiţi-vă serios la răspuns: Continuă să citești Arhitecţi de 2 bani – hoţii de pită

Mergem şi noi să ne încălzim în vreun magazin?

Urăsc să merg iarna la cumpărături. Nu mă deranjează foarte tare frigul de afară ci mai degrabă căldura din interior. Normal, fiind frig afară îţi iei două bluze pe tine, arunci în spate o geacă şi poate chiar un fular şi o căciulă. Dar când ajungi în magazin/mall nu şti ce să mai faci cu ele. Îţi dai geaca jos, te mai dezbraci de un pulover dar tot mori de cald. În plus, toţi paznicii magazinelor vor fi cu ochii pe tine ca nu cumva să pleci cu haine de pe raft în mână, în schimbul zdrenţelor tale.

Iarna eu nu rezist mai mult de 20-30 minute în niciun magazin din cauza căldurii. Ieri parcă aş fi vrut să-mi mai cumpăr câte ceva de îmbrăcat dar am renunţat repede. Curgeau apele pe mine ca de pe măgar, de parcă patronii magazinelor nu ar şti că în felul ăsta clienţii nu vor mai petrece mult timp printre rafturi şi că asta duce la scăderea vânzărilor.

Bineînţeles, acum îmi vor sări mulţi în cap dintre cei care merg prin magazine doar ca să se încălzească!

Identitatea Romaniei… pe niciunde?!?

Ca tot am aterizat azi din nou in Romania, stau sa ma intreb asa… intrebator: care e identitatea Romaniei?

Haideti sa stergem pentru cateva minute tot ce se spune si se stie despre Romania. Haideti, doar pentru cateva minute, sa nu mi fim aia negrii de respira greu, fura, cersesc si mananca lebede. Sa spunem ca suntem… o tara nou infiintata pe suprafata pamantului dar avem exact aceleasi traditii, aceleasi obiceiuri si aceleasi valori ca in ziua de azi. Cum ne-am arata in fata strainilor? Cu ce ne-am lauda si ce am ascunde sub pres, astfel incat sa memoreze Romania si sa nu mai incurce Bucharest su Budapest?

Indienii au dansurile lor traditionale, francezii au “Liberté, égalité, fraternité” italienii au imaginea aia de romantici incurabili… romanii ce au?

Cum ai reprezenta tu Romania la “Zilele Romaniei” organizate intr-o alta tara?

[fblikebutton][tweetthis]

Tu ce-ai face dacă mâine ai afla că mai ai doar 6 luni de trăit?

Bună ideea Dianei. Hai să vedem ce aţi face voi dacă mâine aţi afla că mai aveţi doar 6 luni de trăit.

Eu cred că aş face tot ce nu am avut curaj până acum (adică să fug din ţara asta în primul rând): aş merge 4 săptămâni în Africa, să trăiesc cu băştinaşii fără net, fără telefon mobil şi fără apă :). Aş da o fugă până în New York, Las Vegas şi apoi în China. Aş închiria în Cuba o maşină şi aş cutreiera pentru 2 săptămâni ţara aia comunistă. Aş sări neapărat cu paraşuta şi aş călări un cal negru cât ziua de lungă. Aş urca pe un munte împreună cu Teodor Tulpan (că-i geamăn de-al meu). Aş merge în Delta Dunării (că până acum n-am reuşit), aş merge până la Polul Nord şi aş trăi două săptămâni în junglă. Apoi m-aş întoarce în iubita mea ţară, România şi aş dinamita tot Parlamentul… aşa… să simt şi eu că am făcut un bine pe Pământ.

Tu ce ai face dacă mâine ai afla că mai ai doar 6 luni de trăit?

[fblikebutton][tweetthis]

CM de fotbal din Africa de Sud a distrus tradiţia galeriei de baschet din Sibiu

Păi cum aşa? Galeria sibiului probabil a fost prima care a băgat aşa-zisele vuvuzele în sălile de sport din România. În urmă cu doi ani te asurzeau la orice meci a CSU Sibiu. În deplasări, medieşenii şi Uiştii de la Cluj nici nu se auzeau în propriile săli din cauza sunetului asurzitor venit de la sibieni.

Deşi lucrurile s-au mai liniştit în ultima perioadă, de când cu Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud se pare că pe toţi îi deranjează sunetul vuvuzelelor. La TV probabil s-o fi auzind mai deranjant decât s-au auzit până acum fluiericile alea în sala de la Sibiu, altfel nu-mi explic decizia conducerii CSU Sibiu de a interzice vuvuzelele. Oameni buni, priviţi filmuleţul de mai jos, filmat cu mai bine de un an înaintea CM de fotbal. Atunci nu erau deranjante?
Sunt curios cât va fi amenda pentru suflat în tub.


[fblikebutton][tweetthis]

De ce nu autonomie?

Săriţi-mi în cap dar am ajuns să nu mai prea am nimic împotriva unei posibile autonomii a Ţinutului Secuiesc (sau cu i-o zice). E şi normal să nu-ţi mai doreşti nici o legătură cu incompetenţa de la Bucureşti.

Stai puţin, te gândeşti cum trăieşti, arunci o privire peste gard şi vezi că în Ungaria investiţiile merg, că în 20 de ani s-au finalizat mai multe autostrăzi decât va avea România în următorii 70 de ani, te uţi din nou în jurul tău şi-ţi spui: Păi de ce pila mea ăia pot şi noi nu?!? Începi să faci nişte calcule şi-ţi dai seama că dai spre Bucureşti mai mulţi bani decât primeşti, că şoselele naţionale nu se asfaltează, că şcolile nu au nici măcar bude decente. Încerci să înţelegi de ce ar trebui să mai suporţi toate astea atâta timp cât în Gheorgheni peste 90% din cetăţeni sunt maghiari şi în Miercurea Ciuc sunt doar 16% români.

Aşa cum şi eu mă gândesc în momentele astea de ce Continuă să citești De ce nu autonomie?

Idei pentru petrecerea burlacilor

Petrecerea burlacilor ar trebui să fie un chef unde se poate face orice, cu oricine, în secret? Ar trebui să fie o petrecere după care viitoarea nevastă nu trebuie să te întrebe ce ai făcut? Şi nici tu pe ea? Ar trebui să fie un desfrâu acceptat ca fiind ultima şansă? La petrecerea burlacilor nu ar trebui condamnat dansul la bară şi tipii musculoşi daţi cu gel pe abdomen? Ultimul chef ca şi burlac ar trebui înecat în alcool şi de preferat ar trebui să te trezeşti dimineaţa fără haine pe tine?

Sau, până la urmă, ce ar trebui să fie de fapt petrecerea burlacilor/burlacelor?

Pariul de azi…

Pe zi ce trece descopăr că eu cu nevastă’mea soţioara mea iubită nu ne înţelegem niciodată mai deloc în ceea ce priveşte moda. Nu vorbesc de critică… atunci când trebuie să criticăm ne înţelegem perfect. Dar atunci când trebuie să ne îmbrăcăm noi, mai că suntem aproape de a ne lua la bătaie, niciunul nerenunţând la părerea proprie. Suntem doi încăpăţânaţi şi fiecare ne dăm mai artist decât celălalt. Şi cum altcumva putem să cădem la înţelegere pot să mă laud că am avut dreptate, ne facem proprii noştri cobai, ieşind în public pentru a vedea reacţiile. Da, suntem nebuni 🙂

Dar de fiecare dată e vorba de un pariu. Ieri l-am câştigat eu (dar nu am primit nimic în schimb) şi presimt că şi astăzi îl voi câştiga detaşat, cu ajutorul vostru. Aşa că: Continuă să citești Pariul de azi…

La "Lucian Blaga" profesorii îşi fac publicitate

Citiţi articolul din imagine, la el mă refeream ieri în comentarii. Citiţi-l şi după aceea discutăm:

Articolul a apărut în numărul 100 al săptămânalului Sibiu 100%.

Da, articolul e încadrat perfect pe pagina de Publicitate pentru că asta şi este de fapt. Este un articol scris de coordonatorul prezentării de modă despre care se vorbeşte şi inserat în paginile ziarului ca şi publicitate. Înţeleg asta… publicitatea este de mai multe feluri printre care şi articole plătite. Înţeleg şi faptul că e folosită de poate prea multe ori sintagma „prezentare de modă de succes„, pentru că asta înseamnă publicitatea. Poate înţeleg şi faptul că publicitatea din articolul ăsta e dusă la extrem – pe lângă numele tuturor sponsorilor se aminteşte atât adresa la care îşi au sediul aceştia cât şi numele directorilor firmelor ce au ajutat. Se mulţumeşte tuturor… dar nu pot nicicum înţelege un lucru: Continuă să citești La "Lucian Blaga" profesorii îşi fac publicitate

Greşim sau nu?

Prietenia înseamnă susţinere morală indiferent de situaţie sau mai degrabă înseamnă criticarea aspră pentru o cauză nobilă 🙂 ?

Să luăm un caz:

Trebuie să mergi într-o seară la club cu cea mai bună prietenă a ta (tu fiind femeie, te-ai prins). Ea se îmbracă îngrozitor de prost, cu nişte pantaloni cu turul jos deşi are un cur mare şi picioare scurte, cu un decolteu enorm deşi pe ţâţe are fire de păr negre şi lungi, cu un roj roşu strident pe buze deşi are dinţii galbeni şi stricaţi… în fine, aţi prins ideea. Arată îngrozitor. În cazul de faţă, eşti o bună prietenă dacă: Continuă să citești Greşim sau nu?

Scumpiri cu minim 10%.

Asta am simţit încă de la prima oră a dimineţii.

Eu nu mai înţeleg nimic din ţara asta. Recunosc că nu am urmărit subiectul prea mult dar parcă auzisem că TVA-ul la alimente nu se va mări. Aşa ar fi fost cel puţin normal (în Germania de exemplu, şi cel mai sărac om poate mânca pentru că TVA-ul merge în jos chiar şi sub 9%). Dar astăzi toate preţurile din alimentări au crescut simţitor. Românii nu trebuie să mănânce! Chiar şi preţurile de la magazinele online s-au mărit peste noapte (acum nu mai e o metaforă) cu cel puţin 10%.

În rest… rămâne cum am stabilit… încotro ne îndreptăm totuşi?

Orgoliul meu de cap de familie…

…este rănit zilnic. Nu credeam că o să ajungă să mă deranjeze un lucru considerat minor până acum dar indolenţa unora mă scoate din sărite.
Deşi Diana şi-a schimbat numele în Popa de aproape un an, cei de la Universitatea „Lucian Blaga” nu vor să-i schimbe numele în acte. Să fie clar înţeles, Diana Haţegan nu mai există, acum legal este doar Diana Popa dar Facultatea noastră dragă îi vor înmâna la sfârşitul studiilor o diplomă cu un nume inexistent, pentru că Diana Haţegan a dispărut pur şi simplu în neant cu un an în urmă :). Teoretic, faptul că diploma va fi eliberată în 2010 pe un nume care nu mai există la ora actuală, face diploma nefolositoare dacă nu chiar şi ilegală. Diana Popa nu îşi mai poate încheia nici un act cu numele vechi dar cu toate astea Facultatea are dreptul s-o facă doar pentru că le-o fi lene să modifice nişte date în registrele lor. Continuă să citești Orgoliul meu de cap de familie…

Afaceri necurate

Atâtea afaceri necurate sunt în ţara asta… ştim cu toţii. Uimitor este cum în continuare, deşi ne dăm în UE şi ne considerăm o ţară democratică, pe nimeni nu prea interesează de ce şi cum se fac afacerile astea necurate, chiar dacă sunt făcute cu bani publici.

Şi capii deştepţi ai afacerilor necurate scapă întotdeauna cu aceeaşi replică tâmpită (care în teorie nici nu există): „este confidenţial”. Atât contractele, clauzele, suma afacerilor şi chiar şi termenele limită – toate sunt confidenţiale. Cum adică, nu ştiu. Şi nu cred că există cineva capabil să-mi spună cum pot fi confidenţiale nişte lucruri publice. De parcă eu posed ceva de care nu am voie să ştiu nimic.

Douăzeci de ani de la revoluţie.

Birouri personalizate

M-am uitat puţin în jurul meu şi am observat că toţi colegii au personalizate birourile iar eu nu. Pe un birou văd fotografii cu nevasta, pe altul tot felul de chestii de birou, pixuri hazlii aduse de acasă… eu pe birou am în plus doar un set de carioci şi o lampă care (fie vorba între noi) nici măcar nu le-am adus de acasă.

Cu ocazia asta m-am uitat puţin în urmă şi mi-am dat seama că de fiecare dată când mi-am dat demisia de undeva nu am plecat de acolo cu 3 cutii de carton pline de lucruri personale, aşa cum am văzut prin filme că se practică. Am plecat în general cu mâinile în buzunar. Şi eu am avut tendinţe de a-mi „colora” biroul cu tot felul de lucruri personale dar niciodată nu mi-a ieşit până la capăt. De fiecare dată mi-am dat seama că e mai frumos liber de orice lucru ne-necesar muncii. Curios… tu ce ai pe birou?