Să facem împreună o poveste..

Despre noi, voi… despre oricine. Sunteţi părtaşi la crearea şi dezvoltarea unei poveşti.

Eu o încep şi voi continuaţi povestea aşa cum vreţi voi. Dar nu oricum. Fiecare comentator trebuie să continue povestea de acolo de unde a lăsat-o comentatorul dinaintea lui/ei. Poate lăsa propoziţia în aer sau să pună punct după cele trei cuvinte scrise de el, în aşa fel încât următoarul să poată începe o altă propoziţie. Fiecare comentator trebuie să scrie obligatoriu 3 (trei) cuvinte în aşa fel încât, citindu-le în continuarea comentariilor de dinainte, să formeze o propoziţie/frază.

Să dau un exemplu: Eu spun să zicem Astăzi am chef, primul comentator continuă cu …să merg să… apoi următorul …cumpăr flori soţiei. Dacă un comentator pune punct, atunci următoarea persoană ce comentează poate începe o altă propoziţie dar care să aibe oarecum legătură cu ce s-a spus înainte. De exemplu: Trebuie să fie… după care se continuă aşa cum vrea fiecare comentator în parte. Astfel se va citi Astăzi am chef să merg să cumpăr flori soţiei. Trebuie să fie…

Oricine poate comenta oricât de mult vrea, cu condiţia să nu fie două comentarii de la acelaşi autor scrise unul după altul. Adică nu poţi scrie singur povestea, trebuie neapărat să fie continuată de altcineva. Dacă vă treziţi doi, trei sau mai mulţi comentatori deodată comentând, puteţi scrie şi ore întregi publicând comentarii alternative, cu autori diferiti.

Să începem jocul…

P.S. Ştiu că începutul nu e promiţător dar dacă eu pe blogul meu nu sunt cuminte atunci cine? 🙂 Curaj şi imaginaţie!

*reciclează invitaţia, planteaz-o pentru o floare

Am primit o invitaţie super-mişto, pentru o nuntă. Ea e făcută pe o hârtie ce conţine seminţe şi petale de flori. Cică dacă o plantezi e posibil ca seminţele să se prindă şi să te trezeşti cu flori în curte. Şi chiar dacă nu-i aşa, măcar e făcută din hârtie reciclabilă (cred!).

Oare unde s-o plantez?… în jurul meu sunt doar betoane.

De ce nu ne suportăm unul pe altul?

Să vă spun o povestioară:

Era odată unu pe care nu-l sufeream nicicum. Nu puteam să-l văd în faţa ochilor. Ce spun în faţa ochilor? Nu puteam nici măcar să văd mesaje de-ale lui pe diverse forumuri. Am ajuns în stadiul ăsta pentru că sentimentul era reciproc. Eu îl înjuram ori de câte ori aveam ocazia, el se lua de mine de fiecare dată când putea. Chiar şi fără motiv. Mie nu-mi plăcea că el asculta manele, lui nu-i placeam că am părul lung. Mie că purta patofi din piele de şarpe. Lui pentru că aveam lanţuri la pantaloni. Mie nu-mi plăcea că purta tricouri mulate, lui nu-i conveneau pantalonii mei largi. Şi aşa mai departe. Repet, nu ne sufeream de nici o culoare.

Eh, într-o zi, după aproape zece ani de certuri publice m-am săturat. Îmi era aşa greaţă de scandaluri fără rost şi eram aşa plin de ură încât am şi uitat de la ce a început totul. Şi ştiţi ce? Continuă să citești De ce nu ne suportăm unul pe altul?

Tatăl roboţilor

Ţineţi-l minte pe băiatul ăsta… sigur o să-l mai vedeţi. E şi el un mare sibian 🙂

Tocmai l-am văzut la Antena 1 unde a fost invitat împrună cu colegii de la inginerie. De 3 ani doar ei sunt acolo sus, pe podiumul concursurilor naţionale de robotică şi tocmai ce s-au întors din Elveţia, unde au participat la un concurs internaţional de profil.

Băiatul ăsta, Ovidiu Olteanu, este cel ce a avut răbdarea de a-mi face site-ul cravatamea.com şi tot el m-a ajutat să trec acum de pe Blogspot pe .ro Un prieten răbdător cum puţini sunt. Baftă în continuare Ovi.