Etichetă: personale

2012 în câţiva paşi…

Înainte de Crăciun am intrat într-o depresie pentru că aveam impresia că nu am înaintat deloc în viaţă în 2012. Aproape o zi întreagă m-am văicărit prin casă şi mi-am dat pumni în cap că de ce nu am fost mai aspru cu mine şi de ce nu m-am tras de guler mai sus decât sunt acum. Dar apoi am făcut retrospectiva de mai jos şi mi-am dat seama că nu e chiar aşa. Am făcut şi în 2012 foarte multe, mult mai multe decât îmi plănuisem de fapt la începutul anului. Ceea ce, zic eu, e bine 🙂 Continuă să citești 2012 în câţiva paşi…

Tu cât timp îţi petreci zilnic pe Internet?

Ca de sfârşit de an, am început să mă uit puţin mai atent prin ograda proprie. Mi-am instalat în Chrome aplicaţia timeStats pentru a-mi verifica timpul petrecut pe net.

  • 30% din timpul petrecut online îl consum pe Facebook şi 12% cu blogul.
  • Cel mai mult am stat pe net în 2 decembrie – 10 ore, 29 min, 37 sec. Dar din fericire doar 10% pe Facebook. Am avut mult de lucru atunci la nişte site-uri.
  • În 7 dec. am petrecut 72% din timp doar pe Facebook, dând din scoll prin Timeline-uri. Bine totuşi că atunci am fost doar 31 de min online.
  • În ultima lună am pierdut 1 zi, 17 ore, 43 min şi 39 sec pe Facebook.
  • Am 2754 prieteni pe Facebook. Pe 80% din ei chiar îi cunosc. Doar vreo 5 imi sunt intr-adevar prieteni.
  • Dintre cei pe care îi cunosc de pe Facebook, 75% sunt bloggeri din Sibiu şi din ţară.
  • În ultimele 30 de zile, 5 le-am petrecut navigând pe net.

Concluzia?

Ce fac eu? Să consultăm check in-urile…

Săptămâna trecută cred că mi-am înnebunit prietenii de pe Facebook pentru că am dat check-in în aproape toate locurile prin care aveam treabă. Până şi pe mine m-am disperat la un moment-dat dar am vrut să fac un studiu (ce pompos sună) în legătură cu ce şi cum fac eu în două zile normale. Evident că check-inul mi-a fost cel mai la încemână pentru a nu uita lucrurile importante.

Mi-am uitat promisiunile intr-un timp ridicol de scurt.

Fix acum o luna eram pe masa de operatie si-mi promiteam ca voi avea mai multa grija de mine, ca voi dormi indeajuns de mult, ca voi incepe sa mananc mai sanatos, ca voi fi mai atent in familie, ca voi schimba ceva in viata mea.

Am tras dupa operatie, corpul nu lupta deloc. Asta este o problema, nu te poti baza exclusiv pe medicamente si perfuzii. Trebuie sa ai suficiente vitamine si celule care sa faca fata unor socuri cu care corpul nu este obisnuit. Si-mi repetam eu asa, pe masa de operatie, vazandu-l pe dr. Sora umblandu-mi printre matele lenese, ca eu voi fi cel mai responsabil om de pe pamant pentru a-mi ajuta corpul sa fie puternic.

Astazi, dupa doar o luna ma gasesc din nou pe masa de operatie. A trecut mult prea putin timp de la ultima interventie pentru a uita toate promisiunile ce mi le-am facut. Am un flash-back dur care imi rascoleste memoria promisiunilor.

Dupa doar o luna in care am tras dupa operatia avuta, in care zilnic am fost pus in fata rezultatului ei si care inca mai arata urme de taieturi proaspete si vene inflamate, dupa o luna grea in care corpul meu nu a uitat suferinta, eu am uitat in schimb complet de promisiuni.

Copilării.

Ca să vedeţi că ţin cont de comentariile voastre şi că nu-mi e indiferent un sfat primit cu bună credinţă, astăzi m-am întors în timp. Mai ştiţi articolul meu cu interpretarea visurilor? Plecând de acolo, văzând că majoritatea faceţi legătura între visul meu ce se repetă la nesfârşit şi ceva amintiri din copilărie, l-am ascultat pe Raul şi m-am întors în scara blocului ce-mi apare mereu în vis. Continuă să citești Copilării.

Mănâncă tot din farfurie dacă vrei să te faci (businessman) mare

Mă străduiesc în ultimul timp să mănânc tot din farfurie. Parcă aş fi copil dar ma chinuie gândul să nu mai las zeamă de ciorbă pe fundul farfuriei, să mănânc tot iaurtul din pahar şi să termin şi ultima urmă de piure. De ce? Pentru că mi-a spus o studentă la psihologie că neterminarea mâncării din farfurie e semn clar că îmi place să încep lucrurile dar nu le prea duc la capăt.

Gândindu-mă, mi-am dat seama că au un sâmbure de adevăr cuvintele ei. Încep multe proiecte, le duc cu succes la capăt (ce-i drept) dar după finalizarea lor nu le dezvolt atât de mult cât ar merita. Continuă să citești Mănâncă tot din farfurie dacă vrei să te faci (businessman) mare

Napoi io nu stiu ce sa zic

Gata baietii si fetele, sunt pe punctul de a spune ca sunt bine dupa operatia de saptamana trecuta. Nici nu stiu ce sa spun dupa experienta asta. De obicei, oamenii ce trec prin momente dificile au revelatii si ajung sa se schimbe, sa schimbe lucruri in viata, sa gaseasca alte prioritati. Eu ce sa fac?

Eu sunt genul de om care chiar daca isi pune intrebari, refuza de obicei sa ia in serios textele de genul „totul s-a intamplat cu un scop” (asa cum Diana naiv imi tot repeta). Eu unul nu vreau sa cred ca trebuie sa treci printr-o suferinta pentru un anume scop. Dar in fine…astea sunt alte chestii.

Ideea e:
1. Ce trebuie sa schimb la mine si la viata mea?
2. Avand in vedere ca am descoperit gravitatea „bolii” dintr-o intamplare, cum pot sa numesc lucrul asta: noroc? semn divin? coincidenta…?

Sa privim si partea buna a lucrurilor

Nu stiam ca agocalminul rezolva asa repede febra (si ptr copii e cel mai bun), nu stiam ca daca nu ai mai mancat de 3 zile trebuie sa inspiri pe nas si sa expiri pe gura ca altfel ai stari de voma, nu stiam ca militarii sunt asa altruisti, nu stiam ca o clisma (da, socati-va!) nu e mare filozofie si se face ptr f multe operatii, nu stiam ca pot fi si conditii ok in spitalele din Romania (cu tv in salon etc).

M-ati sunat foarte multi dar sincer nu sunt inca in stare sa vorbesc, inca nu sunt foarte bine si nici medicii nu stiu cand pot sa-mi dea drumul acasa. Dar Diana sau parintii mei o sa va raspunda la mesaje si telefoane si o sa va tina la curent.

Partea foarte buna a lucrurilor e ca daca nu ajungeam acum la spital cine stie cate zile mai aveam, asa grav a fost chiar daca simptomele nu au prevazut asta.

How it's made: DouăMâini.ro

În ultimele zile am lucrat intens pentru a repune pe picioare un proiect ce l-am preluat cu ceva timp în urmă: www.DouăMâini.ro. Pe scurt, site-ul prezintă tutoriale „how it’s made” scrise de noi şi de voi, oricine putând pune foarte simplu şi rapid text, poze şi clipuri video cu ce-a meşterit acasă cu cele două mâini ale lui.

Mi-a plăcut atât de mult ideea încât am zis că DouăMâini.ro trebuie să fie al meu cu orice preţ. Asta şi pentru că în ultimul an am umblat pe la mai multe fabrici mari (Danone, Siemens, Farmec, Napolact, Jolidon etc) care m-au lăsat cu gura căscată după ce am văzut cum se fac produsele ce le folosim/consumăm zilnic. Echipa făcută cu Pancu şi-a arătat până acum roadele şi am reuşit să rebranduim şi să schimbăm la faţă site-ul într-un timp record. Am făcut şi o pagină de Facebook căreia, dacă vă place ideea proiectului, poate îi daţi un like. O găsiţi AICI.

Avem şi o mascotă, un roboţel zâmbăreţ căruia încă nu i-am dat un nume… poate ne ajutaţi voi să-i găsim unul potrivit 🙂

Sper ca site-ul să crească mare, mare şi cu ajutorul vostru.

Mă interesează prea mult ce zic oamenii despre mine

Nu ştiu dacă e normal sau nu, dacă voi vă trăiţi viaţa la fel sau sunt eu prea preocupat de ce zic oamenii din jur despre mine.

Acum vin de la un incendiu. O casă a fost distrusă, nişte vieţi ruinate. În mod normal cred că oricine ar vorbi despre asta, Alex Dima îmi spunea cu ceva timp în urmă că incendiile sunt cele mai bune de fotografiat şi de exploatat pentru că aduc multe reacţii şi, totuşi, nu sunt morbide, de obicei în astfel de cazuri nefiind victime. Văzând urmările flăcărilor am scos instictiv telefonul şi am făcut o poză pe Continuă să citești Mă interesează prea mult ce zic oamenii despre mine

Cum să-ţi satisfaci nevasta…

Într-o zi ca asta, la o aniversare ce ţi-e interzis s-o dai uitării, emoţia că e posibil să nu-ţi satisfaci îndeajuns nevasta nu-ţi lasă loc de respirat. Te tezeşti devreme, îi pregăteşti micul dejun la pat, îi laşi prioritate la Facebook şi, de neuitat, îi spui că o iubeşti. Îţi priveşti în ochii ei mohorâta viaţă de care ai scăpat în clipa în care i-ai întâlnit zâmbetul şi îi aminteşti ziua în care i-ai pus inel pe deget. Într-o zi ca asta nu trebuie să dai greş. E ziua în care trebuie negreşit să-ţi sătisfaci soţia. Doar o dată în viaţă te uiţi la poza asta cu o amintire de 3 ani: Continuă să citești Cum să-ţi satisfaci nevasta…

Poate.

Îmi dau seama în ultimul timp că mă transform tot mai mult într-o persoană pe care aş dispreţui-o dacă aş privi-o din afara corpului meu.

Sunt intenţionat dur cu mine însumi pentru că aşa poate mă voi întoarce la obiceiurile mele de altădată la care ţineam destul de mult. Poate mâine dimineaţă, atunci când voi citi rândurile astea alături de voi, îmi voi aminti că trebuie să-mi iau soţia în braţe. Poate aşa îmi voi aminti că trebuie să răspund tuturor mailurilor cât mai repede posibil chiar dacă sunt cu cereri pentru a susţine evenimente de rahat. Poate îmi voi aminti că am amânat deja mult prea mult să fac un serviciu celui mai bun prieten doar pentru că alţii mă plăteau să lucrez pentru ei în schimb. Poate dimineaţă îmi voi aminti să mai dau şi eu un telefon acasă la ai mei. Poate mustrându-mă public voi realiza că nesomnul noapte de noapte şi banii din cont ce se devalorizează în fiecare zi nu ţin loc de fericire.

Poate nu voi uita până dimineaţă să mai şi sting calculatorul ăsta din când în când şi să-mi îndrept privirea către cei de lângă mine. Poate.

Mor de la înţepătura de albină?

Să mă fi văzut pe mine ieri cum aşteptam să văd reacţia organismului după înţepătura de albină. Nenorocita şi-a lăsat acul în piciorul meu stâng, puţin mai sus de degetul mare, undeva deasupra osului degetului. Apoi s-a uitat la mine cu ochii aia mici ca şi cum voia să-mi spună „te-am făcut, fraiere”. Dar i-a plesnit nevasta un papuc peste ceafă de-a făcut-o una cu pământul deci nu am reuşit să înţeleg exact ce voia să-mi transmită.
Dar înţepătura rămăsese. Continuă să citești Mor de la înţepătura de albină?

Cum mi-am petrecut…

Eu nu mă bucur. Nu mă bucur pentru nimic. Îmi calculez toate mişcările, mă uit în jurul meu, anticipez. Asta face să nu fie mai nimic o surpiză pentru mine.

Atunci când Diana nu m-a lăsat să mănânc de dimineaţă am ştiut deja unde mă duce. Îşi dorea de mult timp să pedalăm prin parc şi să picnic-uim în pace. O idee simplă dar de efect. De mult timp nu am fost atât de relaxat într-o zi de miercuri dimineaţa. Am dat telefonul pe silent şi altceva decât ciripitul păsărelelor nu am vrut să mai ascult. M-a uimit însă cu un lucru: avea un balon cu heliu şi o bucăţică de hârtie ruptă din agenda ei. Mi-am scris dorinţa acolo, pe hârtia aia albă, în speranţa că o Continuă să citești Cum mi-am petrecut…

Ce legătură am eu cu Pardon Cafe Sibiu?

Am preluat sarcina de a mă ocupa de online-ul Pardon Cafe Sibiu, fiind puţin temător. Nu ştiam localul, fusesem acolo doar preţ de-o bere cu câteva luni în urmă, oamenii locului îmi erau şi ei străini. Berea băută acolo era singura ce mi se părea familiară. Mi-am luat inima în dinţi, am apucat Facebook-ul de-o aripă şi am postat primul meu status pe aproape nou nouţa pagină de Facebook PardonCafeBistroSibiu. 53 de like-uri mai târziu, 3 comentarii şi13 share-uri au plusat numărul celor 5 fani ce-i preluasem de la vechiul proprietar. Unul dintre ei aveam să fiu chiar eu.

Apoi mi-a fost uşor. Oamenii sunt îndrăgostiţi de-a dreptul de singura cafenea de pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu. E o bucurie să se fotografieze zilnic lângă antichităţile de pe rafturi, servind un sirop la mesele realizate din maşini de cusut, minunându-se în faţa peretelui plin de pantofi sau a tavanului din care curg cărţi poştale sau chiar relaxându-se în tihnă pe terasa nou scoasă la soare. Nu trece turist prin Sibiu care să nu tragă în chip Pardon-ul, până şi Botezatu Continuă să citești Ce legătură am eu cu Pardon Cafe Sibiu?