Vă vine să credeţi?
A fost o perioadă de ani ’50 în care bicicletele aveau numere de înmatriculare fixate pe aripa din faţă iar bicicliştii erau obligaţi să poarte după ei permis al bicicletei şi să dea examen pentru a putea pedala prin oraş. Regulile erau stricte aşa că „neconformarea la aceste obligaţii atrage pentru proprietarul bicicletei sanciunile legii şi, în caz de rea credinţă, deferirea la procuratură„. Ba bine că „deslipirea timbrului, tratarea lui cu anumite substanţe şi alte operaţiuni de natură să păgubească Statul” aduceau sancţiuni penale. Ce mai… permisele pentru biciclete trebuiau păstrate mai bine ca permisele auto de astăzi (probabil costa prea mult înlocuirea lor). Taxa auto pentru biciclete era şi ea măricică – 25 de lei.
În plus, pentru siguranţa circulaţiei, era obligatoriu ca aripa din spate să fie dată cu fosfor, în lipsa „ochiului de pisică” folosit azi (după spusele lui Cristian).
Am pus mâna pe un astfel de permis şi nu mi-a venit să cred ce am în mână. Drept vorbind, parcă nu ar fi rele nici în ziua de azi aşa nişte de permise pentru biciclişti aşa încât să putem răspunde cu toţii atunci când nu respectăm regulile de circulaţie (dar şi să avem aceleaşi reguli ca şoferii!). Cred că s-au bucura de minune Băgă să mai calce vreun biciclist atunci când trece pe roşu.
