Realitate virtuală în muzeu – ASTRA VR

Faceți o plimbare până la Muzeul Astra din Sibiu și vizitați casele tradiționale din Rășinari și Sebeșu de Jos pentru a experimenta virtual gospodăriile de odinioară. Veți vedea și auzi câteva povești super-interesante în timp ce restul, cei ce nu vor purta ochelari, vor râde de voi pentru că tot încercați să prindeți obiecte închipuite, când de fapt plimbați mâinile prin aer fără să aveți nimic ce să atingeți 🙂 Continuă să citești Realitate virtuală în muzeu – ASTRA VR

Am fost la cele două multiplexuri din Sibiu pentru a vă spune unde e mai fain.

Încă nedeschis oficial, weekendul ce tocmai a trecut a fost primul în care au rulat filme la noul Cineplexx din Shopping City Sibiu. Astfel, dacă în urmă cu jumătate de an aveam în tot Sibiul două cinema-uri puțin învechite (detalii aici), acum avem cu 10 săli de cinema în plus.

Știu că probabil este puțin subiectivă părerea mea de aici, deoarece vizita mea la Cineplexx vine după ce am fost de două ori la CineGold-ul deschis la sfârșitul anului trecut, pe când părerea despre CineGold mi-am format-o după o sete de 20 de ani de lipsa unui cinema în Sibiu. Dar nu contează, diferențele dintre cele două sunt, oricum, suficiente pentru a putea să ai un cinema preferat atunci când alegi unde să mergi la film.

Lobby – plus pentru CineGold

Pe scurt, CineGold-ul din Sibiu este mult mai aerisit și cu holuri mari. Un plus maare fiind și faptul că poți să îți cumperi singur biletele de la unul dintre automatele de la intrare. Pe când, la Cineplexx a trebuit să stăm la o coadă de aproape 10 minute pentru a cumpăra bilete la film, chiar dacă nu aveam nevoie și de popcorn sau suc (nu există coadă separată pentru bilete față de cea pentru bar).

Un minus mare la Cineplexx este și faptul că nu poți vedea planul sălii atunci când cumperi biletele. Așa am ajuns să stau la capătul rândului deși atunci când le-am cumpărat mi s-a spus că locurile sunt chiar lângă cele din mijloc.

Săli – plus pentru CineGold

La Cineplexx sălile sunt foarte înalte, fapt ce mi-a creeat o senzație ciudată pentru că tot filmul a trebuit să mă uit în jos spre ecran. Plus că scările din săli sunt foarte abrupte, o doamnă ceva peste 60 de ani ce a vrut să vadă filmul Parazit chinuindu-se efectiv să le urce.

Nu știu dacă a fost doar o impresie din cauza faptului că la Cineplexx mă simțeam că stau cocoțat în corcoduș, așa sus eram față de ecran, dar la CineGold ecranele mi s-au părut mai mari.

Scaune – plus pentru Cineplexx

Scaunele de la Cineplexx, însă, mi s-au părut mai bune. Chiar dacă cele VIP (sau cum s-o fi chemând ele) sunt din piele și unora nu le place lucrul ăsta (transpiri efectiv pe ele), faptul că sunt în spatele celor normale este un avantaj. La CineGold nu mi-a plăcut deloc faptul că la scaunele VIP ai doar o masă între două fotolii. Practic, atunci când am fost la film, am împărțit măsuta cu vecinul pe care nu îl cunoșteam și abia întrau pe ea două pahare de suc. Pe lângă faptul că la Cineplexx ai și suport pentru pahare la fiecare scaun VIP, cei ce îți vând biletele au grijă ca masa comună să fie share-uită de către cupluri.

Cineplexx-ul vine cu două facilități foarte faine: taburetul pe care poți să îți întinzi picioarele și love couch-urile ce îți dau posibilitatea să stai îmbrățișat cu iubitul/iubita atunci când te uiți la film.

Ca atmosferă, pe mine m-a câștigat CineGold deși probabil voi alege Cineplexx atunci când vreau să stau pe un scaun VIP ori canapea.

La filme 3D nu am fost încă la cele două multiplexuriu din Sibiu așa că las tabelul de mai jos nepunctat la criteriul ăsta.

Cinema multiplex Sibiu Cine Gold Cineplexx
Lobby 10 7
Casa de bilete 10 8
Bar 9 9
Băi 10 10
Sală 9 8
Scaune 10 10
Ecran 8 8
Atmosferă 9 9
Prețuri 9 9
Experiența 3D
Nota/90 pcte 84 78

 

Vezi aici notele de la celelalte două cinemauri din Sibiu.

Am cumpărat 10 bilete la balet. Vi le dau vouă.

Au trecut mai bine de șapte ani de când am descoperit Teatrul de balet din Sibiu. Am avut atunci norocul de a fi invitat de către Mihai Zugravu (PR-ul instituției pe vremea aia) la câteva spectacole și am rămas până azi cu pasiunea de a urmări ce se aduce nou pe scena de la Sibiu. Ba chiar m-am trezit exclamând în timpul unui spectacol „ce frumoooos!”, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată nici la teatru, nici la film, nici la vreun concert.

Astfel, la fel cum și eu am fost trimis la balet pentru a-l descoperi, așa vreau să fac și eu pentru alții. Am cumpărat, la începutul lunii, 10 bilete cu locuri foarte bune la spectacolul de balet Amurg. În numele bucuriei, bilete ce vi le dau vouă. Nu aș vrea neapărat să mă leg de faptul că astăzi sunt Dragobetele, deși baletul este cel mai frumos de văzut în cuplu. Dar asta nu înseamnă că nu poți merge cu mama sau fratele ori să îi faci o surpriză tipei ăleia pe care de mult te gândești să o inviți în oraș.

Facem așa: în fiecare seară, până la data spectacolului din 28 februarie, voi alege câte un câștigător ce va primi două bilete. Dar ca să fie totul și mai fun, tag-uiește în comentariile de la postarea de pe Facebook persoana cu care vrei să mergi la balet, cu un text de genul „@tag vrei să vii cu mine?”. Dacă acea persoană răspunde la comentariul tău, atunci ești automat luat(ă) în calcul pentru a primi cele două bilete. În fiecare seară anunț cui dau biletele.

Apoi, peste câțiva ani, vă veți aduce aminte cum ați ajuns să îndrăgiți teatrul de balet 🙂

Au trecut mai bine de șapte ani de când Mihai Zugravu m-a chemat pentru prima oară la Teatrul De Balet Sibiu și de…

Publicată de Tudor St. Popa pe Luni, 24 februarie 2020

Mi-am luat suport auto pentru telefon și îți recomand să o faci și tu.

Anul trecut mi-am șifonat puțin mașina uitându-mă la telefon (în ambuteiaj, să fie clar). Nu vorbesc de obicei la telefon atunci când conduc dar, nu ai ce face, de fiecare dată când sună tind să mă uit să văd dacă este cineva cu o urgență sau pot să îi trimit un sms predefinit că nu pot răspunde. Iar prin București, mai ales, fără GPS-ul de pe telefon sunt pierdut. Da, vorbesc de noi, ăștia mai săraci, ce nu avem mașină cu bluetooth și bord plin de ecrane ce îți arată tot ce se întâmplă în telefonul tău.

Decât să mai risc vreo amendă sau să plătesc 600 lei reparațiile mașinii, mi-am luat un suport auto cu magnet pentru telefon. Simplu, eficient, 25 lei, găsit aruncat pe un raft la Kaufland, printre alte produse ce păreau rătăcite. Probabil nevrute de nimeni. Mi-am ușurat viața cu un suport inventat de pe vremea vikingilor dar, nu știu de ce, evitat de mine până acum. Ba da, știu de ce l-am evitat – pentru că trebuie să lipești pe spatele telefonului o bulină metalică ce nu e chiar cea mai estetică din lume.

Tot ce sper în momentul ăsta e să nu îmi uit vreodată telefonul lipit de bord în vreo parcare. Că am mai pățit-o să îmi fie spartă mașina în plin centrul Sibiului. Și nu cred că am vrea să mi se întâmple din nou asta…

Am fost cu Mocănița în Maramureș și ar trebui să mergeți și voi.

La două ore de Baia Mare, într-o localitate cu 15.000 de suflete, imediat după răsăritul soarelui drumurile încep să fie aglomerate cu oameni ce-i auzi vorbind în diverse limbi. Adunați de prin toate colțurile țării și ale lumii, cu toții au fost atrași de povestea mocăniței ce te plimbă pe calea ferată forestieră mai bine de 20 de km dus și încă 20 întors. Traseul este unul ce te îmbie la visare, de-a lungul râului ce și-a făcut loc printre munți. Puțin cam lung, dacă e să mă întrebați pe mine, dar tocmai bun pentru un somn adânc de-o oră, la căldura sobei din vagonul cu băncuțe de lemn.

Două ore dus, o oră jumătate pauză în stația Paltin, acolo unde este amenajat loc de popas, cu mese și bănci unde poți mânca diverse prăjeli ce se pot cumpăra de aici, un mic muzeu și toaletă nou amenajată, apoi alte două ore cu mocănița pe drumul înapoi. La Paltin este amenajată și o platformă în apropiere, acolo de unde se poate vedea o panoramă ce eu unul am ratat-o pentru că nu am știut de ea 🙂

Atunci când ajungeți în Maramureș, rezervați-vă o zi întreagă pentru mocănița ce pleacă de la Vișeu de Sus, având nevoie cam de zece ore pentru toată aventura asta. Cu 62 lei/persoană și încă 17-20 de lei pentru o porție de mâncare în timpul popasului, tocmai v-ați rezervat o amintire pe viață.

Biletele se pot cumpăra de aici: www.cffviseu.com

Mai multe poze:

 

Trebuie să mergeți la Sighetu Marmației pentru a înțelege ce a însemnat comunismul în România

Tot vorbim zilele astea de Holocaust. Plângem și comemorăm amintirea victimelor lui dar, în același timp, uităm de tragediile comunismului nostru, trăit de părinți și bunici.

Oameni închiși pentru că au îndrăznit să deschidă gura împotriva regimului, puși la muncă silnică pe viață pentru că au ascuns informații despre prietenii lor căutați de Securitate, elevi bătuți și umiliți prin închisori pentru că s-au născut într-o familie de fugari ori copii de clasa a VII-a aruncați ani la rând în închisoare pentru complot, deoarece au rupt din greșeală, în timp ce jucau fotbal pe câmp, cablul militar de transmisiuni.

Și noi avem istoria noastră la fel de greoaie pe care, nu știu de ce, nu doar că o minimalizăm dar pur și simplu o ignorăm total.

Povești de viață distruse, oameni torturați și închiși între patru pereți întunecați – asta a însemnat comunismul în România. Ar fi cazul să nu uităm niciodată. De asta, măcar o dată în viață, ar trebui să petrecem, în liniște, câteva ore, trăind aceste drame în fosta închisoare comunistă, azi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației. Poate așa vom înțelege mai bine totul.

”Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.”

Mai multe poze:

Am fost iarna în Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a vă convinge să mergeți și voi

Nu știu câți dintre voi ați reușit până acum să vizitați Muzeul Satului din Sibiu imediat după ce a dat zăpada. Am văzut an de an poze ca de basm și, iată, de data asta am reușit să fiu eu în spatele aparatului de fotografiat. În fine, în spatele telefonului cu cameră foto, mai bine spus.
Am prins vreme bună, perfectă pentru o plimbare pe aleile încă înzăpezite. Lacul înghețat, morile de vânt ce hibernează și căsuțele de lemn încălzite de ultimele raze de soare ale zilei, mi-au terminat bateria la doua telefoane ce nu au avut nici suficientă memorie pentru câte imagini aș fi putut surpinde.
De vizitat și vara și iarna. Mai multe poze găsiți aici.

În căutarea celui mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România.

Timp de o săptămână, am călătorit mai bine de 5000 de km pentru a vizita Târguri de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, cu speranța că voi descoperi cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Am descoperit câteva orașe ce merită vizitate chiar și vara, nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă, așa că vă recomand să le luați în seamă pentru următorul city-break.

Oricum, recomand să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun măcar pentru câteva zile. Cea mai la îndemână și rapidă variantă fiind câte două nopți în Viena-Bratislava-Budapesta, incluzând și Praga dacă aveți ceva mai mult timp înainte de Crăciun.

La finalul articolului voi include și o listă de cheltuieli, pentru a vă face o idee câți bani trebuie să strângeți pentru excursia de la sfârșitul anului.

Traseul Târgurilor de Crăciun din Europa:
Franța: Strasbourg și Colmar
Elveția: Basel
Germania: Nürnberg
Cehia: Praga
Slovacia: Bratislava
Ungaria: Budapesta
România: Sibiu

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?


Târgurile de Crăciun din Franța: Strasbourg și Colmar

În partea asta a Franței nu mergi să vizitezi doar Târgurile de Crăciun (care sunt nenumărate, în fiecare piață și piațetă în care poposești) ci întregul oraș istoric este de vizitat. Casele sunt decorate toate, restaurantele și magazinele se întrec în amenajarea fațadei… parcă ar fi un concurs de cea mai frumos decorată clădire. Și e frumos așa, te simți într-adevăr în mijlocul Crăciunului, iar localnicii cu siguranță trăiesc sărbătorile mai mult decât le trăim noi prin partea noastră a Europei. Îmi și imaginez cum oamenii se strâng în familie să își decoreze fațada, cum companiile transformă totul într-un fel de teambuilding cu zâmbetul pe buze. Pentru că, orice ai face, nu ai cum să nu te simți bine împodobind casa cu globuri, crengi albe, ursuleți de pluș și beteală.

Strasbourg! Neapărat de vizitat Strasbourg pe timpul sărbătorilor de iarnă.

Click pe imaginea de mai jos pentru mai multe forografii.

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Strasbourg și Colmar


Târgul de Crăciun din Elveția: Basel

Pe scurt: Mi-nu-nat!

În Basel am ajuns pe seară, tocmai bine pentru o ieșire în Târgurile de Crăciun din oraș. De reținut că în părțile astea ale Europei, Târgurile de Crăciun se închid pe la 21:00, în multe cazuri chiar mai repede. Mai ales în Elveția, aici unde nu găsești magazin luminat în weekend.

Prima oprire am făcut-o în Münsterplatz și bine am făcut pentru că atmosfera a fost muuult mai frumoasă ca în Barfüsserplatz, al doilea Târg de Crăciun din Basel, destul de aproape de primul dar ceva mai kischos și lipsit de farmec. În Münsterplatz e un Târg de Crăciun micuț, cu doar câteva căsuțe comerciale dar plin de spații în care te poți retrage pentru a mânca o farfurie cu raclett (ceva brânză cu doi cartofi mici fierți, castravete murat și ceapă murată), să bei un vin fiert ori un ceai cald. E frumos să petreci timpul astfel într-un Târg de Crăciun, nu doar să te plimbi besmetic printre căsuțe pline de cadouri.

La Münsterplatz m-a cucerit însă orășelul copiilor, acolo unde oricine putea să participe la zecile de ateliere de tot felul. Pe când părinții își pregătesc carnea pe țepușe, la focul de cazan din mijlocul orășelului, copiii sunt îndrumați într-ale modelajului, picturii, prelucrării lemnului sau a metalului, pot să își personalizeze propriile căni ori să își pregătească turte decorate.

Frumos. Mai vin 🙂

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Basel


Târgul de Crăciun din Germania: Nürnberg

Deși e cotat drept unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, ce am văzut în Nürnberg nu m-a dat deloc pe spate. Poate și pentru că vin dintr-un oraș germanic (Sibiu) și, deci, asemănările sunt multe cu ce cunosc eu an de an dar cu siguranță nu am rămas impresionat și pentru faptul că aici accentul se pune (se pare) pe cantitate, nu neapărat pe calitate. Fiind un târg cu o vechime impresionantă (primele mențiuni sunt încă de prin anii 1500), Târgul de Crăciun din Nürnberg ocupă în întregime piața centrală dar și tot ce înseamnă stradă și piațetă din raza ei.

Impresionantă aici este, așa cum am spus, mărimea. Dar ce e și mai fain este faptul că toate orașele înfrățite Nürnbergului au un târg al lor, într-o piațetă ce adăpostește zeci de culturi din toate colțurile lumii, de la Nicaragua până la SUA. În plus, copiii au un târg separat, doar al lor, cu un carusel gigantic și încă câteva atracții specifice lor.

Ce mi-a plăcut foarte mult în Nürnberg, separat față de Târgul de Crăciun, este orășelul meșteșugarilor de lângă Königstor, un impresionant loc în care diverși meșteșugari își vând propriile produse în căsuțe amenajate tipic germanic. Merită o vizită mai ales dacă prindeți o zi senină și călduroasă!

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Nurnberg


Târgul de Crăciun din Cehia: Praga

Mi-a fost dor să revăd Praga în timpul sărbătorilor de iarnă. Rămăsesem cu un dor ce trebuia să mi-l astâmpăr neapărat. Am descoperit și anul acesta un Târg de Crăciun nu foarte mare dar amenajat într-un loc minunat, parcă de basm. Piața centrală a orașului istoric din Praga este locul perfect pentru un Târg de Crăciun, înconjurat de clădiri înalte și de nenumărate turnulete oriunde te-ai uita cu ochii. Târgul în sine are câteva căsuțe comerciale și mult mai multe tarabe cu mâncare și vin fiert dar restaurantele din zonă și trăsurile cu cai îmbogățesc atmosfera tipică sărbătorilor.

La Praga oamenii au făcut un lucru diferit față de restul Târgurilor de Crăciun vizitate până acum: au scos în prim-plan bradul. Urâțel împodobit (ca de altfel întreg orașul, cu instalații de Crăciun parcă aruncate din avion, fără să fie aranjate) bradul este în centrul atenției, întreg târgul fiind amenajat astfel încât să te direcționeze spre el. În plus, precum unei fântâni arteziene cântătoare, la fel, bradul din Praga cântă din oră în oră cu un joc de lumini filmat de către toți turiștii.

Bonus: am descoperit câteva magazine de dulciuri amenajate spectaculos pentru copii… și adulți. Oamenii nu mai vând doar bomboane, bezele și caramel ci o întreagă poveste.

Praga rămâne unul dintre orașele de suflet pentru mine, în care mi-aș petrece oricând încă un concediu.

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Praga


Târgul de Crăciun din Slovacia: Bratislava

La Bratislava, din păcate, nu am mai prins Târgurile de Crăciun deschise, ultima lor zi fiind 24 decembrie. De altfel, cam toate Târgurile de Crăciun din Vestul Europei se închid odată cu Crăciunul, doar câteva fiind deschise până la sfârșitul anului. În cazul în care veți vrea să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa, vă sfătuiesc să vă documentați serios cu privire la programul lor, mai ales că în multe țări este cam mort totul începând cu 24 decembrie până la sfârșitul anului.


Târgul de Crăciun din Ungaria: Budapesta

Cotat drept cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa de către European Best Destination, târgul de la Basilica Sf. Ștefan din Budapesta nici măcar nu este cel mai frumos Târg de Crăciun… din Budapesta. Deși aici îți ia ochii proiecția 3D de pe Basilică, eu am rămas super-impresionat de Budapest Christmas Fair, un alt Târg de Crăciun aflat la a 20-a ediție și organizat în Piața Vörösmarty.

Este pe departe cel mai bine aranjat Târg de Crăciun dintre toate cele văzute de mine până acum în 8 țări Europene. Standurile sunt foarte atent aranjate, iar produsele selectate pentru comercializare sunt excelent realizate. M-am plimbat mai bine de două ore printre tarabe doar pentru a admira cum sunt amenajate. Apoi, după ce am vizitat și Advent Feast-ul de la Basilica, m-am întors tot aici pentru a mai bea un vin fiert și a cumpăra kurtos kalacs.

Deși am mai vizitat Budapesta și în trecut pe timpul sărbătorilor de iarnă, de data asta Budapest Christmas Fair cred că s-a întrecut pe sine.

Tocmai de asta am selectat cu greu pozele… le puteți vedea apăsând pe imaginea de mai jos. Am scos totuși majoritatea celor cu mâncare pentru a nu vă face un rău prea mare. Pe alea vi le puteți imagina voi atunci când e ora mesei 🙂

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Budapesta


Târgul de Crăciun din România: Sibiu

După ce am văzut Târgurile de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria am reajuns în România, la Târgul de Crăciun din Sibiu. Și, vă spun drept, e cel mai complet dintre toate văzute de mine până acum. Singurul lucru ce dă cu minus aici este lipsa infrastructurii conexe – cum ieși din Piața Mare, rămâi doar cu amintirea Târgului de Crăciun, lipsind cu totul atmosfera lui pe străduțele ori în piațetele lăturalnice.

Dar, în rest, are de toate:
– atmosferă: e minunat să vezi clădirile din jur toate colorate, luminate și cu fulgi de nea chiar și atunci când nu ninge. Doar la Budapesta mai există ceva în genul ăsta, chiar dacă proiecția 3D de pe Basilica Sf. Ștefan nu este permanentă. Piața Mare din Sibiu e specială din punctul ăsta de vedere;
– relaxare: ai patinoar, roata panoramică, un Moș Crăciun cu care te poți fotografia și alte activități asemenea. Patinoar doar la Bratislava am mai văzut (LE: si la Budapesta);
– copii: în turul meu pe la Târgurile de Crăciun din Europa m-am gândit permanent unde au dispărut activitățile de copii. Aveam impresia că sărbătorile de iarnă ar trebui să fie pentru copii, nu pentru adulți ce caută un loc în care să bea vin fiert și să mănânce cârnați. La Sibiu, există carusel, trenuleț și încă câteva jocuri pentru copii. Doar la Nürnberg am descoperit un Târg de Crăciun pentru copii, separat de cel principal, dar nici acesta nu e foarte ofertant. În plus, la Sibiu mai sunt și ateliere de tot felul, în Casa lui Moș Crăciun, activități ce le-am mai găsit doar la Basel, la o scară mai mare, ce-i drept.
– Comercial: la Sibiu sunt o groază de căsuțe comerciale și câteva rulote cu mâncare și vin fiert. Doar la Nürnberg mai există un Târg de Crăciun atât de mare. La Sibiu lipsesc, însă, zonele unde poți sta la un pahar de vorbă, așa cum am văzut la Basel. Nu cer străduțe decorate așa cum sunt la Strasbourg sau Colmar, deși ar schimba cu totul fața orașului pe timpul iernii.

Sunt sigur că aș mai găsi plusuri pentru Târgul de Crăciun din Sibiu dar mi-ați spune că sunt subiectiv. Așa că, mai bine vă las pe voi să vizitați orașul în timpul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun de la Sibiu este deschis (parțial) până la sfârșitul anului. Lucru ce nu îl prea vezi în Europa, doar la Budapesta si Praga fiind târgul deschis după 25 decembrie.

Ne vedem la Sibiu!

Click pe imagine pentru mai multe forografii din Budapesta


Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Noi am zburat până la Paris de unde am luat o mașină și am condus înapoi spre România aproximativ 2.500 de km. Zborul Cluj-Napoca – Paris (Wizzi Air) ori București-Paris (Blue Air) costă în jur de 65-80 de euro/pers., iar benzina Paris-Strasbourg alți 60 euro + 35 euro taxe de autostradă

Din Strasbourg, pe traseul Colmar – Basel – Nurnberg – Praga – Bratislava – Budapesta – Sibiu, cu condus între 2 și 4 ore/zi și cazări în toate orașele amintite mai sus (mai puțin Colmar), costurile totale ar fi următoarele:

  • cazare: 510 euro (cost pentru două persoane, cu 6 cazări în camere duble la hoteluri de 3 și 4 stele poziționate central sau foarte central, costul incluzând și plata parcării în incinta hotelurilor);
  • mâncare: 250 euro/persoană (minim două mese/zi luate în oraș, cu vin fiert și mâncare savurate seara în Târgurile de Crăciun);
  • drum: 300 euro (cost ce se împarte la numărul de persoane din mașină, totalizând benzina și taxele de autostradă/vigneta pe tot traseul amintit mai sus).

În funcție de perioada ce o alegeți pentru a face turul Târgurilor de Crăciun din Europa, recomand și includerea Austriei în itinerar, în Viena fiind câteva Târguri de Crăciun ce merită neapărat vizitate. De altfel, așa cum spuneam la începutul articolului, un tur Viena – Praga – Bratislava – Budapesta fiind o variantă excelentă, cu drum de maxim 3 ore între orașe, fără oboseală și unele dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

Traim vremuri foarte faine, oameni buni.

Multumesc, Wizz Air! Iti sunt recunoscator pentru ultimele 24 de ore. M-ai facut sa inteleg ca traim probabil cel mai bun moment al omenirii de cand exista planeta asta.
Daca nu erai total nepasatoare, draga Wizz, nu as fi trecut prin aventura asta. Asa cum spunea ieri de dimineata un angajat al aeroportului Cluj: “mi-e si rusine sa spun ca cei de la Wizz nici macar nu au mai trimis vreun angajat care sa fie disponibil si sa explice situatia pasagerilor ale caror zboruri au fost anulate”. Deci tu, draga Wizz, ti-ai anuntat din timp angajatii sa nu se mai trezeasca aiurea si sa mearga la job dar sutelor de pasageri ai uitat sa le spui ca zborurile au fost anulate. Iar dupa 24 de ore de telefoane (fara raspuns), mailuri si reclamatii pe site, tot nimic din partea ta.
Dar, hei, iti multumesc pentru asta! Asa am fost obligat sa caut prin aplicatii mobile masina cea mai apropiata pentru a ma duce rapid în Cluj. De unde am luat o alta masina ce am condus-o pana in Sibiu. Acolo unde, cu ajutorul altei aplicatii mobile, ma astepta deja un sofer ce m-a condus pana la Bucuresti pe traseul cel mai putin aglomerat, dictat de catre telefon. De la Bucuresti am luat un alt avion de la alta companie, zbor ce l-am gasit rapid online. Dupa check-in, am rezolvat pe WhatsApp sa ma astepte o masina la Terminalul 3 al aeroportului din Paris ce m-a dus practic singura (cu ajutorul GPS-ului si a cruise control-ului) pana la hotelul rezervat online, acolo unde am parcat si am intrat in camera cu ajutorul unui cod primit pe telefon.
Astfel am ajuns la mii de km, in nici 20 de ore, schimband 4 masini si un avion, fara timpi de asteptare si fara nimic prestabilit. Totul doar cu ajutorul unei cutiute negre numite…
telefon.
Va zic, iubesc vremurile ale caror sunt contemporan.

Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Primul şi ultimul lucru vizitat de un turist este restaurantul. Indiferent câte muzee vede, indiferent cât de curat e oraşul, indiferent cât de multe obiective istorice îi este dat să vadă, prima impresie şi ultima amintire a unui turist este restaurantul în care mănâncă imediat ce a ajuns în Sibiu, respectiv unde ia cina înainte de plecare. Aşa îmi spunea un manager de restaurant în urmă cu câteva zile.

Şi are dreptate.

Găzduind un prieten venit din SUA, via Thailanda şi încă peste 100 de ţări vizitate pe tot globul, am petrecut câteva zile prin restaurantele din Sibiu şi le-am descoperit aşa cum le descoperă orice turist venit la noi. Prietenul meu, Erick, este genul de om care din călătorit trăieşte, petrecând cel puţin 300 din 365 de zile prin lume, de cele mai multe ori fiind trimis de agenţii de turism pentru a descoperi şi a scrie despre destinaţii noi. Deci ştie exact despre ce este vorba atunci cânt eşti turist şi chiar poate avea o imagine de ansamblu asupra serviciilor.

Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o...
Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o…

 

Iar prima lui impresie despre Sibiu a fost „am uitat cât de proaste sunt serviciile în România” atunci când a fost nevoit să aştepte mai mult de patruzeci de minute pentru a primi meniul şi a i se aduce comanda la Crama Sibiană. Era un singur chelner într-o sâmbătă la prânz, iar acest chelner făcea de toate. Apoi, pentru ca experienţa să fie completă, am primit şi o notă de plată mult umflată, probabil adusă de la o altă masă.

Cu aceeaşi impresie a rămas şi a doua zi, pentru că a trebuit să schimbăm restaurantul deoarece Andrei, chelnerul de la Hermania din ziua aia, a fost insuportabil de grosolan pentru că i s-au cerut jumări. Erick, de cum a călcat pe pământ sibian, a spus că vrea să mănânce jumări. Crede că i s-a schimbat viaţa de când le-a descoperit aşa că ar fi dat orice să guste câteva. Deşi apar în meniu (într-un platou), chelnerul nostru a făcut un mişto nesimţit, ne mai încetând să îşi bată joc de faptul că am mers într-un restaurant cu specific german ca să cerem jumări.

Fericirea de a primi câţiva jumări după două zile de căutări
Fericirea de a primi câţiva jumări după două zile de căutări

 

Nici ultimul prânz luat la Sibiu nu a fost mai bine primit, mâncarea de la Casa Frieda aducându-i o grimasă pe faţă, exclamând „Arată îngrozitor mâncare asta.” A îndrăznit să guste şi chiar i-a plăcut mâncarea dar ruşinea ce m-a cuprins atunci când a spus că „oamenii ăştia nu ştiu să aranjeze o farfurie” nu m-a lăsat preţ de câteva ore bune.

Prima şi ultima amintire a unui turist despre Sibiu este restaurantul în care mănâncă. Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Cum s-a văzut excursia din Paris pe Instagram vs. ce s-a întâmplat în realitate.

Cum îmi stă mie bine, vineri pe la prânz am aruncat câteva haine în bagajul de mâna, am luat masina si am plecat spre Cluj, acolo de unde urma să caut poarta nr. 3 pentru îmbarcare cu destinaţia Paris. Nu ştiam exact unde voi ateriza şi cum voi ajunge la hotelul de patru stele cu un pat cam înghesuit într-o cameră nu mult mai mare ca baia din dotare, aşa că am ajuns să fac check-in abia după miezul nopţii, după ce am schimbat două maşini, un avion, un autocar şi, ca să simt că a meritat plimbarea, o limuzină ce m-a lăsat în faţa hotelului.

Abia de dimineaţă am conştientizat faptul că tocmai ce mi-am întâlnit două femei pe care aşteptam să le revăd de ceva vreme, aşa că am profitat de vremea bună şi am făcut rapid schimb de locuinţe, mutându-mă în casa în care stă cu chirie verişoara mea preferată, Liana. Un fel de apartament de arisocrat francez, dispus pe doua etaje, cu un living amenajat într-o ambianţă boho chic, ce te bulverseaza într-un mod păcut cu zecile de obiecte, suveniruri şi tablouri colecţionate din toate colţurile Africii. Proprietarul – un pensionar francez, fost pilot la Air France, ce timp de două luni este plecat prin diferite ţări exotice ori la conacul din apropiere. Acestea fiind spuse, am avut întreaga casă doar pentru noi aşa că am profitat de asta, recuperând ultimii trei ani printre schiţele şi picturile Lianei.

Aşa cum trebuie să facă orice turist ajuns aici (indiferent pentru a câta oară!), am marcat pe hartă primul, cel mai important şi de neratat obiectiv turistic al Parisului: Turnul Eiffel. Acea structură metalică ce nu îti oferă niciodată răspunsul la întrebarea „de ce naiba s-a gândit cineva să facă aşa o grandomanie metalică în plin centrul oraşului, aparent neavând nici măcar un rol practic”. Dar, hei, dacă tot am ajuns la Paris, a fost obligatoriu picnicul pe iarba verde de la baza turnului. Cu lejeritate, am întins păturica luată de acasă, am răsfirat legumele, fructele şi sandwichurile cumpărate de la alimentara din colţul străzii, am deschis proseco şi am ciocnit pentru o zi la care cu o lună în urmă nici nu visam. Aşa am lenevit preţ de câteva ore, alături de alte sute de persoane ce făceau exact acelaşi lucru ca noi: se bucurau de viaţă.

Spre seară am luat liftul spre ultimul etaj al Turnului Eiffel, din păcate ajungând în vârf puţin după minutele de glorie ale soarelui ce tocmai ne spunea noapte bună. Oricum, cele patru ore de stat la tot atâtea cozi (pentru a intra în perimetrul turnului, pentru a cumpăra biletele, pentru a lua liftul până la etajul doi apoi pentru a schimba cu un alt lift ce te înălţa undeva la 300 m. deasupra pamântului) nu au meritat atât de mult pe cât s-ar crede. Milioanele de turişti ce fac anual aceeasi paşi ce i-am făcut şi noi acum probabil vor să bifeze această experienţă pe lista de „to do”, altfel, dacă nu sunteţi atât de pasionaţi de stat la cozi, poate vă găsiţi altceva de făcut în tot acest timp. Mai ales dacă sunteţi în Paris doar pentru un city-break.

Evident, al doilea cel mai cunoscut şi vizitabil loc ce trebuie neapărat bifat (urcat în top imediat după ce Catedrala Notre Dame a dispărut de pe harta pasionaţilor de poze faine) este muzeul Luvru. De fapt, piramida de sticlă ce se ridică din pământ parcă intentionat pentru a-ti spune „hei, fă-mi o poză magică”. Exact asta am şi facut dar nu m-am oprit la o singură poză ci am tras vreo câteva zeci de cadre din toate unghiurile, în toate poziţiile, pe măsură ce soarele înroşea norii cerului, aproape până la ora la care doar felinarele lămpilor stradale ne mai arătau faptul că înca suntem în Paris.

A fost cea mai faină seara dintre toate cele 10 petrecute în capitala Franţei. Dar pozele rămân, se pare, într-o arhivă personală ce va avea menirea de a-mi aminti şi peste ani de apusul acela magic în razele căruia multe cupluri au decis să-şi surprindă dragostea în fotografii profesioniste, cărând după ele fotografi, lumini şi scule foto de zeci de mii de euro. Dar chiar şi cu iPhone-ul meu al cărui cameră o înjur tot mai mult cu fiecare concediu, cred că am reuşit să surprind câteva cadre memorabile ce se pot ridica la feeling-ul avut deasupra muzeului Luvru.

Dar daca şi tu esti un pasionat de artă, cu pretenţii de om boem ce tinde sa facă în viaţă doar ceea ce-i face placere, e imposibil să nu îti fie cel mai aproape de suflet din tot Parisul zona Montmartre, găsita uşor pe hartă după un alt obiectiv suficient de cunoscut astfel încât să scrie despre el prin toate ghidurile turistice – Bazilica Sacré-Cœur.

Ce e atât de special la acest loc în afara nelipsitelor lacăte în formă de inimă pe care iniţialele scrijelite rămân împreună chiar şi mai mult timp decât cuplurile în viaţa reală? Păi, cum să vă spun… de îndată ce observi bazilica impunătoare din vârful dealului Montmartre, eşti parcă atras ca hipnotizat spre locul unde vei descoperi zeci (dacă nu chiar sute) de artişti ce sunt dispuşi să te deseneze contra unei sume nu tocmai mici dar care, de foarte multe ori, merită să o scazi din teancul de bancnote cu care ţi-ai propus să te întorci neatins acasă. Asta pentru că pe majoritatea artiştilor plastici de aici îi trădează anii de experienţă ce cu lejeritate se transpun în portretele rezultate.

Dacă mai adaugăm peste asta şi faptul că poţi vedea de aici întreg oraşul, chiar din mai multe locuri, fiecare cu propriul farmec, cred că nici nu mai trebuie să spun nimic astfel încât locul ăsta fermecat să strânga puncte în plus înaintea tradiţionalelor obiective turistice parisiene.

Apropo de artişti plastici, o zona super plină de galerii de artă private este Saint-Germain-des-Prés. Străzi şi strădute ticsite de picturi, magazine, ateliere şi galerii mai mult sau mai puţin exclusiviste. Din păcate, luna august nu este deloc una bună pentru a consuma artă pentru că, se pare, cam toţi artiştii sunt plecaţi în concediu, tragând obloanele chiar şi o lună de zile. Totuşi, am reuşit să mă încarc cu inspiraţie cât pentru câteva luni deci a meritat plimbarea.

Dacă tot sunteţi aici, mai mergeţi câţiva paşi până în cartierul latin pentru că, vă spun, nu veţi regreta. Strădutele înguste pline de restaurante si cafenele pline de chic sunt o încântare. Am luat aici un prânz romantic, cu vedere direct spre catedrala Notre Dame, ceea ce a fost o încântare. Dacă vă afundaţi printre străduţe, veţi găsi zone pline de restaurante ce oferă meniul zilei la 15 euro, cu două porţii generoase de mâncare, desert, plus vin si apă din partea casei.

Pentru serile lejere petrecute la un vin, recomand şi zona din jurul Atelierului lui Brâncusi. Iar daca de aici vă continuaţi drumul pe lângă Le Centre Pompidou apoi vă pierdeţi pe strădutele din stânga bulevardului Beaubourg, veţi descoperi o altă lume, plină de baruri pentru gay, steaguri multicolore şi treceri de pietoni marcate în culorile identificate deja cu persoanele gay. Din păcate, nu am văzut şi lesbiene, nu stiu unde se ascund, dar e clar că zona este una de vizitat. Poate chiar şi de baut o bere în atmosfera plină de culoare de aici.

Doar pentru a nu mă îndepărta foarte mult de partea artistică a Parisului, vreau să amintesc foarte pe scurt de Atelier des Lumières unde se pot „vizita”… de fapt, te pot vizita picturile lui Van Gogh, Klint şi alţii… printr-un joc de lumină, imagine şi acorduri muzicale ce te transpune într-o lume imaginară plină de culoare. Sute de proiectoare însufleţesc spaţiul întunecat, transformându-l într-un loc la care vei rămâne cu gândul pentru mult timp. Cu siguranţă, pasionaţii de Instagram o să-mi mulţumească!

Recomand să cumpăraţi biletele online pentru că aveţi prioritate la intrare. În plus, altfel riscaţi să nu mai găsiţi bilete la faţa locului şi să pierdeţi spectacolul.

Am căutat destul de mult locuri din care se poate vedea apusul. Din păcate, nu am avut prea mult noroc cu vremea aşa că Parisul nu a vrut să-şi dezvăluie îndestulător latura asta dar, totuşi, pot recomanda cu încredere apusul la Luvru şi eventual cel din Turnul Eiffel. Apusul se mai vede bine de la Piaţa Concorde ori de pe platourile Jardin des Tuileries de unde puteţi prinde în fundal şi Turnul Eiffel. Răsăritulm îl puteţi prinde în toată splendoarea lui de la Trocadero cu vedere spre Turnul Eiffel şi de pe dealul Monmartre de unde se vede panorama întregului oraş.

Şi o altă recomandare preţioasă: îndrăzniţi să luaţi un tur cu un autocar descoperit deoarece vă plimbă prin toate zonele ce merită vizitate. Costă undeva în jur de 25 euro/zi/pers. dar faptul că puteţi urca şi coborî oriunde vă doriţi, vă oferă posibilitatea să vizitaţi punctele de interes după care să vă continuaţi drumul într-o altă parte a oraşului unde, la fel, puteţi coborî pentru a petrece timp şi acolo. Calculând banii daţi pe metrou şi timpul pierdut din staţii până acolo unde vreţi să ajungeţi, compensează diferenţa de preţ. În plus, explicaţiile ghizilor (ori ghidajul audio înregistrat) fac să merite fiecare ban.

Mai multe poze de la Paris găsiţi aici: link Facebook

Dabo Doner primeşte 200.000 de euro de la stat pentru a deschide noi fast food-uri.

Pentru cine mai credea că programul Start-Up Nation va fi anul acesta pentru firmele la început de drum, iată dovada în faţa noastră că de fapt PSD l-a transformat într-unul care să reducă pe hârtie şomajul. Niciun start-up nu are cum să supravieţuiască cu mai mult de 4 angajaţi la început de drum aşa că majoritatea câştigătorilor celor 40.000 euro primiţi de la stat sunt shaormerii ori firme cu vechime ce îşi mută activitatea pe SRL-uri înfiinţate pe numele mătuşii, a bunicii, a fratelui…

Dabo Doner, de exemplu, va primi anul acesta 200.000 de euro pentru a îşi utila şi a deconta cheltuieli de funcţionare pentru 5 fast food-uri. 

Dabo Hermannstadt SRL, Dabo Cibinium SRL-D, Dabo Bio Total SRL-D (toate înfiinţate în 2018 probabil special pentru a cere finanţare prin programul Start-Up Nation, având toate trei sediul la aceeaşi adresă, exact cea trecută la contact pe site-ul Dabo Doner) şi firmele Dabo Sibiu SRL-D, Simply Dabo Dia SRL-D (cu sediul la aceeaşi adresă din Cisnădie) vor primi fiecare câte 40.000 de euro în acest an. Banii sunt nerambursabili şi finanţarea nu obligă Dabo Doner să vină cu vreo contribuţie proprie în bani.

Conform declaraţiilor, Dabo Doner funcţionează din anul 2013 şi a avut în 2017 o cifră de afaceri de 12 milioane de euro şi 1.000 de angajaţi în întreaga reţea. Conform datelor oficiale, doar prin Dabo International SRL, profitul lunar a fost în 2017 de 180.000 lei. În Sibiu s-au mai deschis două fast food-uri Dabo Doner în 2018, neluând în calcul şi francizele din restul ţării.

Totuşi, unde e start up-ul în cazul ăsta?

sursa foto

Shopping City Sibiu a desființat locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Și nu e o glumă.

Pentru că în decembrie am scis articolul ăsta și după un val de postări pe Facebook prin care oamenii îi criticau pe cei de la Shopping City Sibiu pentru că nu le pasă de faptul că locurile de parcare destinate persoanelor cu dezabilități sunt în permanență ocupate ilegal, iată că a venit și rezolvarea: au desființat locurile de parcare destinate celor cu hendicap.

Începând de ieri, au desființat parcările respective și nu mai există nici măcar un loc de parcare destinat persoanelor cu dezabilități dintre cele urmărite de mine în ultima lună. Pur și simplu au dat semnele de circulație jos, devenind astfel locuri normale de parcare. Atât de simplu!

Astfel că, în momentul de față, în toată parcarea de probabil peste 1500 de locuri au mai rămas doar 15 locuri destinate celor în scaun cu rotile: câteva la intrarea în Auchan, patru la Leroy Merlin, trei locuri la Mobexpert și un singur loc la JYSK.

În zona Carrefour, cel mai vizitat și mai mare magazin din Shopping City Sibiu, nu mai există nici măcar un loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități, deși sunt două intrări principale aici.

Pentru că așa se rezolvă lucrurile la noi, în condițiile în care cei împuterniciți să apere drepturile persoanelor cu handicap (Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România) sunt pasivi și inexistenți.

De neimaginat!

Am fost la noul McDonald’s și nu am găsit deloc coadă

Pentru că nu am văzut mai niciunde reclame la noul McDonald’s din Sibiu (ca și cum nici nu ar exista) m-am hotărât să le fac o vizită, că tot mă întrebam în sinea mea ce voi mânca astăzi seară.

De obicei la fast food-uri gen McDonald’s sau KFC ești obișnuit să-ți aștepți rândul suficient de mult timp pentru a te gândi și răzgândi de 1000 de ori ce să-ți comanzi așa că am fost puțin uimit când nu am văzut pe nimeni la coadă în noul McDonald’s din Sibiu. Apoi am fost uimit că nu găseam niciunde meniul. Și nici unde pot comanda mâncarea.

Se pare că sistemul de comandă cu ajutorul ecranelor tactile de la intrarea în local a rezolvat cât de cât problema cozilor enervante. Îți comanzi singur ce vrei să mănânci, plătești cu cardul sau cash la singura casierie aflată aici apoi aștepți să ți se pregătească meniul. La mine a durat mai puțin de un minut să îmi iau mâncarea și să merg la etaj, în căutarea unui loc la masă.

Familiile nu au de ce urca, la parter există și monitoare cu jocuri pentru copii, motiv bun să mănânce și părinții în liniște.

Trecând peste faptul că jumate din viață am umblat cu tricou McJunk după mine și nu am fost de acord cu mâncarea de aici, de ani de zile vedeam spațiul ăsta potrivit pentru un McDonald’s. Iar ce a ieșit arată bine și modern. Dacă sistemul de auto-comandă va funcționa suficient de bine încât să nu se formeze îmbulzeală nici pe timp de vară, eu sunt mulțumit că avem un Mc și în centru.

În vreme ce ignoră problema parcărilor ilegale pe locurile celor cu dizabilităţi, Shopping City Sibiu măcar şi-a marcat parcările în culori.

Update 22 ianuarie 2019
În loc să rezolve problema celor ce parchează ilegal pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, Shopping City Sibiu mai bine a desființat parcările, transformându-le peste noapte în parcări normale. Detalii și poze: https://cemerita.ro/interzis-persoanelor-cu-handicap/

Later edit 27 decembrie:

Later edit 21 decembrie:

Poliţia Locală Şelimbăr spune că nu a fost niciodată sesizată de către reprezentanţii Shopping City Sibiu cu privire la parcări ilegale, ei neputând acţiona dacă nu sunt chemaţi de către proprietar, deoarece este proprietate privată.

Later edit 20 decembrie:

Shopping City Sibiu mi-a trimis un email PR-istic scris la per tu, prin care spune că „Ne pare rău pentru experiența neplăcută pe care ai întâmpinat-o. Agenții de securitate sunt instruiți să le solicite șoferilor care parchează pe aceste locuri legitimațiile care atestă gradul de handicap, dacă acestea nu sunt afișate în parbriz sau pe bord. Din păcate, există și situații în care agenții nu pot fi prezenți permanent în acea zonă, astfel că unii șoferi aleg să utilizeze, în mod incorect, acele spații de parcare. Acestora le sunt lăsate notificări pe parbriz, prin care li se aduce la cunoștință faptul că, în cazul în care nu eliberează locul de parcare, va fi notificată poliția locală.”

Trageţi voi concluzia cât de eficient este un bileţel găsit în parbriz atunci când pleci de la cumpărături.

Mi-e încă imposibil de digerat lipsa de reacţie, lipsa de empatie şi lipsa de bun simţ a reprezentanţilor Shopping City Sibiu. După ce le-am semnalizat în urmă cu aproape o săptămâna faptul că pe locurile de parcare destinate celor cu dizabilităţi se află doar maşini ce nu ar avea voie să parcheze acolo, am primit ca răspuns de la directorul Shopping City Sibiu… tăcere. 

Dar nu-i bai, până şi Poliţia Locală Şelimbăr şi Poliţia Rutieră Sibiu ignoră problema, prefăcându-se că nu există. Nimeni dintre cei amintiţi mai sus, dar absolut nimeni nu răspunde sesizărilor. Tragic e că nici celor de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România nu pare să le pese mai mult.

Aşa că, dragii mei, va trebui să trăim în continuare urmărind cum şmecheraşii parchează până în buza intrărilor spre Carrefour şi Auchan, pe când cei aflaţi în nevoie va trebui în continuare să îşi caute locuri de parcare cine-ştie-unde. Că doar cei de la Shopping City au desenat parcările destinate persoanele în cărucior obligaţi fiind pentru a-şi obţine autorizaţiile de funcţionare, nimeni nu a spus că trebuie să şi respecte apoi legea. Şi când spun nimeni, chiar mă gândesc că nimănui nu îi pasă.

Vineri seară: 15 locuri de parcare destinate celor cu dizabilităţi dintre care 12 locuri ocupate ilegal, 2 locuri ocupate de maşini cu legitimaţie de handicap locomotor vizibilă pe bord, 1 loc liber;

Luni seară, după două zile de când am făcut reclamaţie: 15 locuri de parcare, 10 locuri ocupate ilegal, 4 locuri ocupate de maşini cu legitimaţie de handicap, zero locuri goale;

Marţi dimineaţa, după 12 ore de când am făcut a doua reclamaţie: 15 locuri de parcare, 10 locuri ocupate ilegal, 3 locuri ocupate de persoane cu handicap, 2 locuri de parcare goale. 

P.S. De azi, parcările din Shopping City Sibiu sunt semnalizate pe zone. Ce bine, măcar de acum ştim în ce zonă am parcat ilegal.

Am vrut să merg cu autobuzul în Sibiu. Până am aşteptat să vină, m-am chinuit să mă autoconving să nu iau maşina.

Era seară, târziu şi frig dar am reuşit: am mers cu autobuzul în Sibiu.

Dacă locuieşti în Sibiu şi circumstanţele te obligă să circuli zilnic cu autobuzul, te felicit. Dacă eşti ecologist şi principiile te ghidează să circuli zilnic cu autobuzul… eh, lasă! Nu cred că este cineva atât de loial unor principii încât să suporte zilnic frigul din staţii aşteptând un autobuz ce întârzie să apară.

Nu ştiu, sincer, ce duh m-o fi convins să aştept în staţie până mi-au îngheţat şi venele în mine dar atunci când am urcat în autobuzul 11, îmi venea să îi pup roţile, atât de bine m-am simţit când am descoperit că este cât de cât cald înauntru. Drumul a fost lin şi rapid, fără înghesuială şi în condiţii cât de cât decente dar aşteptatul, Doamne! aşteptatul până să vină autobuzul nu are cum să te convingă să îţi laşi maşina acasă.

Din acelaşi registru: una din staţiile principale ale oraşului are programul autobuzelor afişat în halul ăsta. Am dat câteva ture staţiei până să descopăr fiţuica cu programul. Noroc cu cele câteva procente speranţă de viaţă a bateriei mobilului, încât am putut să caut programul autobuzelor.

Zece zile în Maroc. Marrakech şi deşertul Merzouga

Cum am ajuns în Maroc?

Pe la începutul anului am scris mai multor Ambasade şi Consulate româneşti din lume. Un răspuns m-a lăsat „mască”. Alina Aamoum, de la Consulatul Onorific al României la Marrakech nu doar că mi-a răspuns foarte rapid dar a scris un adevărat roman cu sfaturi şi recomandări, cu locuri ce le putem vizita, costuri, chiar şi cursul valutar. Iar la finalul mailului, în locul unei semnături scorţoase, mi-au fost scrise cuvintele „Când veniti, mă puteţi contacta şi vă pot ajuta pentru închirierea unei maşini sau găsirea de tururi ghidate„. Parcă aşa un răspuns nu m-aş fi aşteptat să primesc. Cu siguranţă ţara asta merită vizitată dacă România are acolo un consulat atât de deschis şi prietenos, mi-am spus.

Aşa am ajuns în Maroc.

Marrakech

După mai bine de 90 de minute de așteptat la vamă, o ceartă soră cu moartea, lăsată cu scuipături între taximetriști pentru că unul dintre ei a îndrăznit să „sară rândul“ și a vrut să ne ia până în oraș, apoi o alergătură zdravănă după un localnic ce s-a oferit să ne arate drumul spre cazare pe străzile foarte înguste, aglomerate și întortocheate ale Medinei (centrul vechi al oraşului), am ajuns în sfârșit în Marrakech.

În fața ușii Riadului (hotelul amenajat într-o locuință) ne-am trezit cinci oameni: bătrânelul cu doar o mână funcțională ce ne-a arătat drumul, un băiat ce ne-a ținut companie de la intrare în Medina, foarte agresiv, care s-a proptit în fața ușii Riadului pe motiv că nu am dat suficienţi bani pentru ajutorul primit și un tip care, nu știu cum, s-a agățat de noi pentru a ne vinde iarbă. Ieftin.

După ce am lăsat bagajele și am făcut un duș, ne-am trezit într-un restaurant cu mâncare tradițională, lihniți de foame. Până să sorbim și ultima picătură ce ceai de mentă, se făcu noapte, piațeta centrală umplându-se de tot felul de dubioșenii: șerpi dresați, maimuțe în lanț pregătite pentru a face poze cu turiștii, alba-neagră și tot felul de jocuri de noroc în jurul cărora se strâng zeci de marocani ce își încearcă banii pe ritmuri de dans.

Primul contact cu Marocul îl faci aici doar dacă vrei să trăiești „la limită“. Vrând să ieșim cumva din aglomerația jocurilor de noroc, ne-am îndreptat spre zona cea mai luminoasă din piațetă, poposind astfel într-un fel de street-food de-al nostru, unde oamenii nu au nici o jenă în a te face să cumperi ceva de la ei prin contact fizic – nu doar că trag de tine dar îți și blochează calea, împingându-te, pentru a nu putea să înaintezi.

Dar am ajuns întregi la cazare, după ce am cedat unei femei care altceva nu prea știa să spună pe engleză decât „I love Romania“ și să ne ceară bani după ce ne-a umplut mâinile cu tatuaje cu hena de care naiba știe dacă mai putem scăpa vreodată de pe piele.

Vezi mai multe poze din Marrakech
Vezi mai multe poze din Marrakech

Povestea Jemaa El-Fnaa

 

Jamaa El-Fnaa, piaţa principală din Medina, este o adevărată. Iată explicaţia pozei de mai jos:
1. Intrarea în Medina (patrimoniu Unesco), un târg gigantic ce întrece orice astfel de loc văzut de mine vreodată, în oricare colţ al lumii. Sutele de străduţe pietonale, pline de tarabe şi ateliere, sunt împărţite cu scuterele ce trec milimetric pe lângă tine, în viteză;
2. Tarabele cu sucuri naturale care mai de care – delicioase;
3. Vânzătorii ambulanţi;
4. Negresele ce îşi aşeaptă bărbaţii ce toată ziua vând ochelari de soare turiştilor, cel mai probabil înainte de a se îndrepta spre Europa;
5. Zona ce se va transforma spre seară într-un mare street-food cu sute de tarabe cu tot felul de mâncăruri;
6. Îmblânzitorii de vipere şi de maimuţe, zona ce va deveni un mare casino dupa apus.
Iar de jur împrejur sunt terase panoramice pe care se adăpostesc turiştii în căutarea a ceva de mâncare.

Bazarul

Aşa cum am spus nu e decizia bună să ai primul contact cu Maroc-ul chiar în Medina Marrakech-ului și mai ales nu în Piața Djemaa el-Fna dar, considerând că vei fi vreodată teleportat direct aici, e bine să te pregătești pentru ce vei descoperi. Șocul cultural va fi mult mai puțin traumatizant dacă știi că toți comercianții vor trage fizic de tine pentru a-ți vinde ceva, că trebuie să negociezi într-un mod nesimțit pentru a plăti un preț cât de cât corect (și atunci când spun nesimțit mă refer să scoți un preț de maxim 50 dirhami atunci când ți se cer 350) și neapărat să fii conștient că niciun localnic nu îți sare benevol în ajutor pentru a-ți arăta drumul spre hotel, ci îți va cere bani. Iar dacă nu îi dai suficienți, nu are o jenă în a te amenința.

În a doua zi de Marrakech am luat un ghid localnic pentru a ne arăta cum stă treaba pe aici, pentru că ne-am săturat să alergăm bezmetici după localnici neautorizați să facă ghidaj turistic. În cazul în care poliția descoperă localnici ce îndrumă turiștii fără a avea legitimație de ghid turistic, aceștia sunt pescuiți rapid la secție. Iar poliția e un bau-bau de care se sperie cam toți pe aici.

Astfel am descoperit o altă față a orașului vechi, una la fel de agitată… dar prietenoasă. A fost un amalgam de sentimente care e imposibil să nu lase o urmă adâncă în mintea ta. Agitație, teamă, plăcere, uimire, șoc, toate în doar câteva ore.

Agitația e permanentă prin bazar, riscând oricând să te agațe vreun motociclist grăbit ce trece printre oameni ca printre jetoane de carton. Teama o trăiești de fiecare dată când rămâi singur pe vreo străduță întunecată, mai ales dacă ai o freză ca a mea ce atrage toți dealerii de hașiș. Plăcerea de a descoperi atelierele de prelucrare a pielăriei, metalului și ce știu eu ce alte ateliere, îți aduc aminte de ce ai decis să vizitezi Maroc-ul. Uimirea de a vedea găini sacrificate în văzul lumii nu îți va da pace cel puțin câteva ore iar șocul de a fi atacat de îmblânzitorii de șerpi pentru că le-ai făcut poze te va face rapid să scoți ceva mărunțiș din buzunar.

Dar, după toate astea, vei rămâne cu zâmbetul de la finalul zilei. Pentru că e imposibil să nu îți placă, oricât de ciudat ți se pare la început.

După doar 24 de ore petrecute prin orașul vechi al Marrkech-ului, totul mi se pare familial deja. Hassan, de exemplu, este un tip în magazinul căruia am stat mai bine de o oră și acum ne salutăm de fiecare dată când ne vedem. Am intrat la el pentru o plantă minune ce face să treacă durerea de gât și am sfârșit prin a bea împreună ceai fierbinte și a descoperi secrete de leacuri pe care nici nu le bănuiam. În ziua plecării din Maroc, i-am lăsat un mesaj în caietul de oaspeţi în care se pare că a strâns gânduri de la oameni din toate colţurile lumii.

Vezi mai multe poze din bazarul Marrakech-ului
Vezi mai multe poze din bazarul Marrakech-ului

 

Marrakech pe înserate

Deși poți număra pe degetele de la o mână localurile unde găsești alcool în Medina Marrakech-ului, marocanii au găsit alte vicii cărora să le cadă pradă. Imediat după lăsarea serii, Piața Djemaa el-Fna se umple cu tot felul de jocuri și activități sociale. Oamenii își pun scaune în cerc și cântă, dansează sau joacă jocuri de noroc. Seară de seară se strâng aici, parcă netulburați de miile de turiști.

Străinii se retrag prin restaurante sau, dacă au noroc, găsesc un local unde se bea și bere Casablanca la 70 dirhami (7 euro). Așa am făcut și noi aseară, întorcându-ne la Le Salama, pe terasa înflorată de la ultimul nivel, acolo unde ne-am întâlnit în urmă cu câteva zile cu sibianul Iulian, de data asta fiind răsfățați și cu dansuri tradiționale.

Înainte de asta, însă, am fost purtați de un localnic la un restaurant/fast-food mai puțin frecventat de către turiști. Pe Badr l-am cunoscut cu o zi înainte, la o agenție de turism. A insistat să ne facă cinste cu o cină tradițională și am acceptat să mergem cu el pe o stradă puțin lăturalnică, unde am putut alege bucățile de carne ce mai apoi urmau să fie puse pe grătar și servite alături de o salată de ceapă.

Badr este pasionat de bucătărie, fiind angajat și la agenția de turism pentru a-și putea permite o chirie în Marrakech. În câteva luni va pleca în Scoția, acolo unde un fost angajator va deschide un restaurant la care vrea sa îl angajeze bucătar șef pentru câțiva ani, până îi va pregăti și pe ceilalți în tainele mâncărurilor marocane. Mâncăruri marocane care, fie vorba între noi, nu prea sunt pe gustul meu.

Dacă ar fi să trăiesc în Maroc, una din cele mai mari probleme ale mele ar fi mâncarea. Cu restul m-aș obișnui cu ușurință 

Vezi mai multe poze din Marrakech... pe înserate
Vezi mai multe poze din Marrakech… pe înserate

Deşertul Merzouga

O noapte petrecută în deșertul marocan, într-un cort prin pereții căruia se aud chiuituri de câini atacați de animale sălbatice, este o experiență ce ai spune că nu ai vrea să o trăiești niciodată. Și totuși, am făcut-o.

Am plecat din Marrakech pentru a ne plimba cu cămila preț de o oră, până în tabăra ce urma să ne adăpostească sub clar de lună. Covorul de mii de stele urma să adune tot fumul ridicat deasupra focului de tabără în jurul căruia erau programate dansuri tradiționale africane, în timp ce se pregătea cina în miez de noapte.

Dar nu a fost să fie. După două zile de mers cu microbuzul pe un drum controlat de poliție tot la 50 de km, am ajuns la marginea deșertului atunci când soarele se pregătea să meargă la culcare. Am încălecat un dromader din șirul de 14 pregătit special pentru grupul format din 3 chinezi obișnuiți cu călătoriile, 2 nemțoaice autostopiste, 1 canadian fost paznic de club, 1 londonez organizator de afterpaty-uri cu vedete, 4 spanioli, 1 marocancă și 2 români. Am urmărit, aproape jumătate de oră, umbrele lungi de pe nisipul roșiatic ce ne-au îndrumat spre tabăra dintre dunele de nisip. Nu am văzut Fata Morgana, nici nu a fost timp să ne plângem de sete sau de căldură. Dar, în schimb, m-am afundat în nisip până în vârful celei mai înalte dune de pe care am decis să vedem apusul.

De aici ceva s-a rupt. Cina a fost o lătură ce nici câinii ce păzeau tabăra nu au vrut să o mănânce, nicidecum pregătită la focul de tabără, iar dansuri tradiționale au fost puse în scenă doar de patrupede, noaptea, în timp ce se certau cu animalele ce atacau tabăra.

Dar, chiar și așa, prima întâlnire cu deșertul din viața mea merita povestită.

Vezi mai multe poze din deşertul Merzouga
Vezi mai multe poze din deşertul Merzouga

 

Am plecat spre Maroc cu imaginea din filme a unei lumi mirifice, în care oameni de pretutindeni merg să facă negoţ şi am aterizat într-o colonie franceză, în care oamenii sunt mai agresivi decât te-ai aştepta dar care, fără doar şi poate, merită vizitată pentru cultura ei şi experinţa de negociere.

Cu câteva oare înainte de plecarea înapoi spre casă, am dat într-un magazin de ceaiuri peste două olandeze la vreo 60 de ani care erau atât de entuziasmate de tot ce vedeau în jurul lor încât ne descriau toate produsele despre care aflaseră detalii de la vânzător. Au ancorat barca cu care urmau să facă turul mai multor ţări şi au dat o fugă până la Marrakech tocmai pentru a intra în magazinele pline de parfumuri, ceaiuri, plante, condimente colorate şi piele mirositoare. Şi au descoperit aici mai mult decât s-au aşteptat, mirajul acestui loc uimindu-le.

Eh, sentimentul ăsta l-am trăit şi noi după ce am ajuns să cunoaştem oraşul.

Am fost la cele două cinematografe 3D din Sibiu pentru a vă spune care e mai fain.

Da, da, chiar avem două cinematografe 3D în Sibiu, ambele deschise de curând: vechiul cinema Arta redeschis după un proces de „igienizare” și cinematograful din fosta Casă de Cultură, denumit acum Centrul Cultural Ion Besoiu.

Prima oară am fost în sala cinematografului Ion Besoiu. Holul mare și casa de bilete modernă m-au făcut să cred că s-ar putea să fie ce trebuie. Apoi m-am răzgândit stând la coada de popcorn mai bine de 10 minute, cu doar doi clienți în fața mea. Singura angajată ce are grijă să toarne la făcut boabele de porumb, să servească apa, să dea rest și să împartă ochelarii 3D a făcut să intrăm în sală pe întuneric, proiecția începând deja de câteva secunde. Am văzut filmul Alpha ce trebuie neapărat văzut în 3D, unul dintre foarte puținele fime ce au primit din partea mea nota 9 pe imdb.

Sala e atât de mare încât nu au fost ocupate nici 10% din locuri. Vreo 40 de oameni plătitori de bilet pe 503 scaune. Ceea ce nu e rău pentru că ai intimitatea ta și nu te deranjează orice ronțăit al vecinilor, așa cum se întâmplă la cinema Arta, de exemplu.

La cinema Arta am îndurat preț de câteva minute bune discuțiile vecinilor, deși filmul începuse. Aveau ei de terminat ceva super important (cum se face o ciorbă, cred) de nu se puteau concentra la film. Sala a rămas așa cum o știți, deși a trecut printr-un proces de renovare. Pereții sunt învechiți și atmosfera comunistă, doar scuanele sunt noi și destul de confortabile.

Barul din holul cinema Arta funcționează mai bine, făcând față celor 50 de oameni ce așteptau să vadă The Predator. De aici nu am mai cumpărat și apă așa că nu pot face o comparație reală a prețurilor de la bar dar, oricum, biletul la filmul 3D costă 20 lei la Cinema Arta și 22 lei la Cinema Ion Besoi, la filmele 2D prețurile fiind de 15 respectiv 17 lei. Biletele se pot cumpăra și online pe eventbook.ro. Ochelarii 3D se cumpără la ambele cinematografe cu 5 lei.

Cinematograf Sibiu Ion Besoiu Arta
Lobby 9 7
Casa de bilete 9 8
Bar 7 8
Băi 9 8
Sală 9 8
Scaune 7 8
Ecran 9 8
Atmosferă 9 8
Prețuri 9 10
Experiența 3D 10 8
Nota/100 pcte 87 81

City Break la Bruxelles cu 78 de lei. De la Sibiu.

UPDATE: Ieraţi-mă toţi cei ce v-aţi luat bilete pentru că v-am dat eu pontul. Zborurile de la Sibiu s-au anulat 🙁

După povestea cu zborul Sibiu-Tel Aviv, am primit mai multe mesaje de la oameni sceptici cu privire la zborurile low cost, spunând că nu sunt chiar low cost. Eu, unul, am peste 35 de zboruri cu Wizz Air și pe niciunul nu cred că am dat mai mult de 100 euro dus-întors, ceea ce mi se pare chiar un preț mic.

Dar pentru că m-ați făcut curios, am încercat câteva simulări pentru zborul din Sibiu spre Bruxelles, un oraș ce nu am reușit să îl vizitez până acum. Și am găsit bilete la 1 leu. Da, bilet de avion la un leu. Astfel, zborurile pentru un city-break la Bruxelles, cu plecare de la Sibiu, este 78 de lei dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru o persoană + costul pentru rezervarea locurilor (29 lei/segment).

10-13 noiembrie la 39 lei/segment/persoană

Eu zic să săriți și să vă rezervați biletele cât mai repede, pentru că e ceva să mergi la Bruxelles cu 39 de lei/segment. Ca să nu vă mai chinuiți cu căutatul, iată un LINK DIRECT spre perioada amintită mai sus.

În toată luna noiembrie zborurile Sibiu-Bruxelles sunt la prețuri foarte mici, cu abonamentul Wizz Discount aproape fiecare weekend fiind la 39 lei/segment/persoană. Astfel, nu m-am putut abține așa că voi pleca și eu în toamnă pe ruta asta, plătind un total de 260 lei pentru zboruri pe ruta Sibiu – Brussels Charleroi – Sibu, pentru două persoane, cu toate taxele incluse, locuri rezervate și taxele pentru plata cu cardul. Preț pentru avion dus-întors.

Am fost cu primul zbor Wizz Air de la Sibiu la Tel Aviv și am descoperit o țară magnifică

Zilele trecute am luat primul zbor operat de către Wizz Air de la Sibiu la Tel Aviv. A fost chiar primul zbor ever dar, din păcate, avionul nostru nu a primit și botezul, el fiind stropit cu apă la întoarcerea pe aeroportul din Sibiu. Tot așa, fiind primul zbor, am avut șansa să parcurgem și noi pașii de pregătire a aeronavei pentru a trece spațiul aerian Israelian. Fiind, un „spațiu aerian critic”, a fost nevoie de setarea GPS-ului pentru zbor, o chestiune de siguranță. 

Am decis sa încercăm noua rută Sibiu-Tel Aviv așa că am luat primul zbor WizzAir spre Țara Sfântă, cel din 14 iulie 2018.

Experiența a început cu un anunț îngrijorător: „Ne cerem scuze pentru întârziere dar trebuie să calibrăm GPS-ul la bordul aeronavei pentru că nu putem zbura fără el într-un spațiu aerian critic cum e Israel-ul„. După aproape trei ore de zbor, când am intrat în spațiul aerian al Israel-ului, am fost nevoiți cu toții să ne cuplăm centurile de siguranță și să fim pregătiți pentru orice catastrofă ce ar putea să se întâmple… ceea ce nu a fost cazul.

Chiar dacă spațiul aerian este considerat periculos, la sol am văzut mai puțini soldați ca în oricare țară din Vestul Europei. Și soldații ce i-am văzut (majoritatea femei) ba citeau, ba luau micul dejun în vreun restaurant. Nicidecum să mă simt în pericol, așa cum parcă eram pregătiți înainte de a ateriza.

Prima oprire – Tel Aviv

Am făcut cunoștință cu Israel-ul pășind în toridul Tel Aviv, orașul recunoscut de România ca fiind capitala țării. Am ajuns într-o zi de sâmbătă, cu magazine închise și străzi goale deoarece oamenii sărbătoreau șabat-ul. Cu toate astea, am descoperit un oraș prietenos, curat și… torid. Oare am mai spus asta?  Temperatura în timpul zilei se învârte în perioada asta în jur de 35 de grade, nici măcar noaptea neputând dormi fără aer condiționat.

Noroc cu briza Mării Mediteraneene că altfel am fi stat toată ziua închiși în casă. Glumesc, deși insuportabilă, căldura poate fi combătută cu multă apă și pauze prin magazinele dotate cu aer condiționat. Care magazine sunt superbe. Este orașul în care am văzut probabil cele mai faine magazine, amenajate într-un stil ce combină vechiul cu modernul, pline cu produse de designeri care mai de care… dar scumpe foc.

Nu oamenii prietenoși, nici infrastructura modernă și nici măcar căldura ori marea agitată nu m-au surprins… ci prețurile mari. O înghețată 21 shekel (aprox. 21 lei), o bere în oraș 20-26 lei, o porție de mâncare în oraș pe la 40-60 lei și o sticlă de apă laalimentară 3-5 lei.

Drumul cu taxi de la aeroport, deși de doar 20 de minute până în centrul orașului, te costă aprox. 160 shekel (să zicem 160 lei), în funcție de câte bagaje ai.

Deci, dacă aveți de gând să luați și voi avionul de la Sibiu spre Tel Aviv, obișnuiți-vă cu gândul că nu va fi o excursie ieftină, cel mai ieftin lucru fiind probabil biletele de avion 🙂

Pe urmele lui Iisus – Ierusalim și râul Iordan

Ne-am sculat cu noaptea în cap pentru a pleca spre Ierusalim, Orașul Sfânt nu doar pentru creștini, aici fiind obiective religioase importante atât pentru musulmani cât și pentru evrei.

De fapt, Israelul este într-un continuu război din cauza diferențelor religioase, chiar și istoria recentă fiind pătată de genocidul armean din primul război mondial, dominația britanică, războiul de independență și repetatele războaie etnice. Poate de asta a și insistat ghidul nostru pe relațiile etnice în turul programat printr-o agenție de turism, în schimbul a 89 de dolari.

Vrând mai degrabă să facem un tur religios, ne-am desprins de grupul nostru și am angajat un tip găsit la intrarea în orașul vechi, în fața turnului lui David. Într-o engleză foarte bună (cum de altfel vorbesc engleza cam toți israelienii întâlniți până acum), ne-am plimbat preț de mai bine de două ore pe traseul lui Iisus până la locul crucificării și, la final, vizitarea mormântului lui.
Pentru acest tur privat am platit 50 shekel/pers/oră (adică vreo 50 de lei/oră sau 16 dolari). Deci grijă ce tururi rezervați, întrebați foarte clar înainte care este programul și verificați dacă este ceea ce vreți. Din câte am observat, nu sunt foarte multe tururi ghidate religioase mai ales dacă le luați cu transfer din Tel Aviv.

Pe parcursul traseului am făcut și un popas la Zidul Plângerii, principalul loc de pelerinaj pentru evrei, dar și o tură prin orașul subteran plin de tarabe cu tot felul de produse tradiționale și mai puțin tradiționale. Încă se văd marcate foarte clar cartierul musulman, cel evreiesc și cel armean, chiar dacă, probabil, nu este cazul unor conflicte deschise între aceștia.

Marea Moartă – apa aflată la 427m sub nivelul mării

Ne-am întrerupt turul din Ierusalim pentru a ne întoarce la aturocarul ce era programat să ne ducă spre Râul Iordan (acolo unde a fost botezat Iisus) și Marea Moartă. Dar am ajuns să așteptăm, topiți pe trotuarul unei parcări, la 38 de grade, autocarul ce avea să revină după mai bine de două ore întârziere astfel că toată excursia s-a lungit până după apus.

La Marea Moartă am descoperit o stațiune cam părăsită, destul de prost întreținută la nivelul apei, prevăzută cu un magazin generos și câteva baruri sus, la intrarea din parcare. Nici nu mă mir însă, aici neputând sta mai mult de 1-2 ore din cauza soarelui ce pârjolește totul în jur, chiar și apa dând senzația că te arde afectiv atunci când intri în ea. Iar nisipul… dacă vrei să experimentezi drumul spre Iad, ai putea încerca să mergi desculț pe bulgării de sare, nămol și nisip, așa cu siguranță vei trăi clipele de foc prevestite în Biblie.

Ce poți vedea în Tel Aviv

Intorsi la Tel Aviv, am inceput ziua mai molcom, cu in mic dejun luat pe balconul apartamentului in care ne-am cazat. Un apartament inchiriat prin AirBnb de la un israelian ce s-a mutat din casa pentru cateva zile pentru a ne-o ceda noua. Am vazut ca se practica lucrul asta in Tel Aviv, astfel ca ne-am trezit traind viata altcuiva, a unui localnic… in schimbul a aproape 100 euro/zi.

Atunci cand soarele zambea pe cer in cel mai bun moment al lui din zi, ne-am luat inima in dinti si am poposit intr-unul din targurile zilnice organizate in Tel Aviv. Jaffa Flea Market se intinde pe o raza de un km, aici gasind zilnic (de duminica pana joi intre 9:00-18:00) de la haine si covoare la bijuterii, antichitati, mobila veche si noua dar si o groaza de magazine de haine de designer sau obiecte de arta si tablouri. Exista si cateva zone cu restaurante si cafenele ce pe seara se extind pana pe strada.

Foarte aproape se afla si orasul vechi, o minunatie cu case din piatra, strazi din piatra, totul din piatra. Casele pana si pe interior sunt construite doar din piatra, stradutele inguste adapostind galerii si ateliere private de arta si cateva magazine de bijuterii cu o prezentare uimitoare. Locul este tocmai bun de facut poze.

Coborand spre mare, am ajuns la portul din Tel Aviv. Singurul port vazut de mine pana acum ce pare desprins dintr-un alt film. Pe toata lungimea lui se gasesc o groaza de restaurante ce-si intind terasele spre barcile si navele ancorate la mal. Am indraznit sa intram in cel mai aglomerat restaurant ce ne-a primit cu 18 feluri de sosuri intinse pe masa. Nu gratuit, insa. Daca nu iti permiti sa comanzi si alte feluri de mancare (ce costa de la 125 lei in sus fiecare portie), trebuie sa platesti 55 shekel/persoana (cam 55 lei), indiferent cate persoane sunt la masa. Astfel ca riscati sa platiti si cateva sute de lei pentru cateva sosuri, daca iesiti mai multi in oras.

Seara am vrut sa prindem apusul la malul marii dar niste nori ne-au dat planurile peste cap asa ca ne-am indreptat spre Shabazi street, recomandata de gazda noastra. Ne-am incheiat seara excelent, cu un popas in Old Train Station (un mall in aer liber, cu magazine dragute si muzica live) apoi o cina pe Shabazi street in Neve Tzedek.

Sfaturi de călătorie în Tel Aviv, Israel

Atunci când am rezervat biletul Wizz cu destinația Tel Aviv, nu știam la ce să mă aștept. Până să apară zborul ăsta direct din Sibiu, Israel-ul nu era pe agenda mea „de vizitat”.

Este sigur Israelul?
Am descoperit, însă, o țară frumoasă, chiar mult mai frumoasă decât mă așteptam. O țară dezvoltată, chiar mult mai dezvoltată decât mă așteptam. O țară în care te simți în permanență în siguranță, cu mulți oameni care cunosc foarte bine limba engleză și… mulți ce au vizitat deja România.

Costuri?
Cele 3 zile jumătate petrecute în Israel m-au ușurat de 300 de euro. Asta pe lângă cei 456 lei avionul dus-întors (incluzând și un bagaj la cală), 500 lei cazare, 370 lei excursia la Ierusalimși 39 lei asigurarea.

Ce știu isrelienii despre România?
Dacă în primele zile aveam impresia că nici măcar nu au auzit de țara noastră (ghidul din Ierusalim, de exemplu, ne-a întrebat de 3 ori din ce țară suntem, părea că nu auzisem niciodată de România), ultima zi a fost o surpriză: vânzătorul de la taraba de la care am cumpărat câteva suveniruri avea deja cumpărate biletele pentru o vizită cu motocicleta prin România iar șoferul taxiului ce ne-a dus la aeroport chiar a doua zi zbura la București împreună cu prietenii. El știe deja foarte bine țara nastră, a vizitat în trecut și Mamamia :p și Brașovul, pe lângă București.

De altfel, avionul de întoarcere în țară era plin de israelieni, nici urmă de români. Iar de pe aeroportul din Tel Aviv plecau la aceeași oră trei avioane spre România: București, Timișoara și Sibiu. Toate avioanele pline de israelieni.

Se pare că zborurile astea au fost introduse pentru ei, nu pentru noi