Europa | CeMerita.ro

Am fost cu Mocănița în Maramureș și ar trebui să mergeți și voi.

La două ore de Baia Mare, într-o localitate cu 15.000 de suflete, imediat după răsăritul soarelui drumurile încep să fie aglomerate cu oameni ce-i auzi vorbind în diverse limbi. Adunați de prin toate colțurile țării și ale lumii, cu toții au fost atrași de povestea mocăniței ce te plimbă pe calea ferată forestieră mai bine de 20 de km dus și încă 20 întors. Traseul este unul ce te îmbie la visare, de-a lungul râului ce și-a făcut loc printre munți. Puțin cam lung, dacă e să mă întrebați pe mine, dar tocmai bun pentru un somn adânc de-o oră, la căldura sobei din vagonul cu băncuțe de lemn.

Două ore dus, o oră jumătate pauză în stația Paltin, acolo unde este amenajat loc de popas, cu mese și bănci unde poți mânca diverse prăjeli ce se pot cumpăra de aici, un mic muzeu și toaletă nou amenajată, apoi alte două ore cu mocănița pe drumul înapoi. La Paltin este amenajată și o platformă în apropiere, acolo de unde se poate vedea o panoramă ce eu unul am ratat-o pentru că nu am știut de ea 🙂

Atunci când ajungeți în Maramureș, rezervați-vă o zi întreagă pentru mocănița ce pleacă de la Vișeu de Sus, având nevoie cam de zece ore pentru toată aventura asta. Cu 62 lei/persoană și încă 17-20 de lei pentru o porție de mâncare în timpul popasului, tocmai v-ați rezervat o amintire pe viață.

Biletele se pot cumpăra de aici: www.cffviseu.com

Mai multe poze:

Am fost iarna în Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a vă convinge să mergeți și voi

Nu știu câți dintre voi ați reușit până acum să vizitați Muzeul Satului din Sibiu imediat după ce a dat zăpada. Am văzut an de an poze ca de basm și, iată, de data asta am reușit să fiu eu în spatele aparatului de fotografiat. În fine, în spatele telefonului cu cameră foto, mai bine spus.
Am prins vreme bună, perfectă pentru o plimbare pe aleile încă înzăpezite. Lacul înghețat, morile de vânt ce hibernează și căsuțele de lemn încălzite de ultimele raze de soare ale zilei, mi-au terminat bateria la doua telefoane ce nu au avut nici suficientă memorie pentru câte imagini aș fi putut surpinde.
De vizitat și vara și iarna. Mai multe poze găsiți aici.

În căutarea celui mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România.

Timp de o săptămână, am călătorit mai bine de 5000 de km pentru a vizita Târguri de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, cu speranța că voi descoperi cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Am descoperit câteva orașe ce merită vizitate chiar și vara, nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă, așa că vă recomand să le luați în seamă pentru următorul city-break.

Oricum, recomand să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun măcar pentru câteva zile. Cea mai la îndemână și rapidă variantă fiind câte două nopți în Viena-Bratislava-Budapesta, incluzând și Praga dacă aveți ceva mai mult timp înainte de Crăciun.

La finalul articolului voi include și o listă de cheltuieli, pentru a vă face o idee câți bani trebuie să strângeți pentru excursia de la sfârșitul anului.

Traseul Târgurilor de Crăciun din Europa:
Franța: Strasbourg și Colmar
Elveția: Basel
Germania: Nürnberg
Cehia: Praga
Slovacia: Bratislava
Ungaria: Budapesta
România: Sibiu

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Târgurile de Crăciun din Franța: Strasbourg și Colmar

În partea asta a Franței nu mergi să vizitezi doar Târgurile de Crăciun (care sunt nenumărate, în fiecare piață și piațetă în care poposești) ci întregul oraș istoric este de vizitat. Casele sunt decorate toate, restaurantele și magazinele se întrec în amenajarea fațadei… parcă ar fi un concurs de cea mai frumos decorată clădire. Și e frumos așa, te simți într-adevăr în mijlocul Crăciunului, iar localnicii cu siguranță trăiesc sărbătorile mai mult decât le trăim noi prin partea noastră a Europei. Îmi și imaginez cum oamenii se strâng în familie să își decoreze fațada, cum companiile transformă totul într-un fel de teambuilding cu zâmbetul pe buze. Pentru că, orice ai face, nu ai cum să nu te simți bine împodobind casa cu globuri, crengi albe, ursuleți de pluș și beteală.

Strasbourg! Neapărat de vizitat Strasbourg pe timpul sărbătorilor de iarnă.

Click pe imaginea de mai jos pentru mai multe forografii.

Târgul de Crăciun din Elveția: Basel

Pe scurt: Mi-nu-nat!

În Basel am ajuns pe seară, tocmai bine pentru o ieșire în Târgurile de Crăciun din oraș. De reținut că în părțile astea ale Europei, Târgurile de Crăciun se închid pe la 21:00, în multe cazuri chiar mai repede. Mai ales în Elveția, aici unde nu găsești magazin luminat în weekend.

Prima oprire am făcut-o în Münsterplatz și bine am făcut pentru că atmosfera a fost muuult mai frumoasă ca în Barfüsserplatz, al doilea Târg de Crăciun din Basel, destul de aproape de primul dar ceva mai kischos și lipsit de farmec. În Münsterplatz e un Târg de Crăciun micuț, cu doar câteva căsuțe comerciale dar plin de spații în care te poți retrage pentru a mânca o farfurie cu raclett (ceva brânză cu doi cartofi mici fierți, castravete murat și ceapă murată), să bei un vin fiert ori un ceai cald. E frumos să petreci timpul astfel într-un Târg de Crăciun, nu doar să te plimbi besmetic printre căsuțe pline de cadouri.

La Münsterplatz m-a cucerit însă orășelul copiilor, acolo unde oricine putea să participe la zecile de ateliere de tot felul. Pe când părinții își pregătesc carnea pe țepușe, la focul de cazan din mijlocul orășelului, copiii sunt îndrumați într-ale modelajului, picturii, prelucrării lemnului sau a metalului, pot să își personalizeze propriile căni ori să își pregătească turte decorate.

Frumos. Mai vin 🙂

Târgul de Crăciun din Germania: Nürnberg

Deși e cotat drept unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, ce am văzut în Nürnberg nu m-a dat deloc pe spate. Poate și pentru că vin dintr-un oraș germanic (Sibiu) și, deci, asemănările sunt multe cu ce cunosc eu an de an dar cu siguranță nu am rămas impresionat și pentru faptul că aici accentul se pune (se pare) pe cantitate, nu neapărat pe calitate. Fiind un târg cu o vechime impresionantă (primele mențiuni sunt încă de prin anii 1500), Târgul de Crăciun din Nürnberg ocupă în întregime piața centrală dar și tot ce înseamnă stradă și piațetă din raza ei.

Impresionantă aici este, așa cum am spus, mărimea. Dar ce e și mai fain este faptul că toate orașele înfrățite Nürnbergului au un târg al lor, într-o piațetă ce adăpostește zeci de culturi din toate colțurile lumii, de la Nicaragua până la SUA. În plus, copiii au un târg separat, doar al lor, cu un carusel gigantic și încă câteva atracții specifice lor.

Ce mi-a plăcut foarte mult în Nürnberg, separat față de Târgul de Crăciun, este orășelul meșteșugarilor de lângă Königstor, un impresionant loc în care diverși meșteșugari își vând propriile produse în căsuțe amenajate tipic germanic. Merită o vizită mai ales dacă prindeți o zi senină și călduroasă!

Târgul de Crăciun din Cehia: Praga

Mi-a fost dor să revăd Praga în timpul sărbătorilor de iarnă. Rămăsesem cu un dor ce trebuia să mi-l astâmpăr neapărat. Am descoperit și anul acesta un Târg de Crăciun nu foarte mare dar amenajat într-un loc minunat, parcă de basm. Piața centrală a orașului istoric din Praga este locul perfect pentru un Târg de Crăciun, înconjurat de clădiri înalte și de nenumărate turnulete oriunde te-ai uita cu ochii. Târgul în sine are câteva căsuțe comerciale și mult mai multe tarabe cu mâncare și vin fiert dar restaurantele din zonă și trăsurile cu cai îmbogățesc atmosfera tipică sărbătorilor.

La Praga oamenii au făcut un lucru diferit față de restul Târgurilor de Crăciun vizitate până acum: au scos în prim-plan bradul. Urâțel împodobit (ca de altfel întreg orașul, cu instalații de Crăciun parcă aruncate din avion, fără să fie aranjate) bradul este în centrul atenției, întreg târgul fiind amenajat astfel încât să te direcționeze spre el. În plus, precum unei fântâni arteziene cântătoare, la fel, bradul din Praga cântă din oră în oră cu un joc de lumini filmat de către toți turiștii.

Bonus: am descoperit câteva magazine de dulciuri amenajate spectaculos pentru copii… și adulți. Oamenii nu mai vând doar bomboane, bezele și caramel ci o întreagă poveste.

Praga rămâne unul dintre orașele de suflet pentru mine, în care mi-aș petrece oricând încă un concediu.

Târgul de Crăciun din Slovacia: Bratislava

La Bratislava, din păcate, nu am mai prins Târgurile de Crăciun deschise, ultima lor zi fiind 24 decembrie. De altfel, cam toate Târgurile de Crăciun din Vestul Europei se închid odată cu Crăciunul, doar câteva fiind deschise până la sfârșitul anului. În cazul în care veți vrea să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa, vă sfătuiesc să vă documentați serios cu privire la programul lor, mai ales că în multe țări este cam mort totul începând cu 24 decembrie până la sfârșitul anului.

Târgul de Crăciun din Ungaria: Budapesta

Cotat drept cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa de către European Best Destination, târgul de la Basilica Sf. Ștefan din Budapesta nici măcar nu este cel mai frumos Târg de Crăciun… din Budapesta. Deși aici îți ia ochii proiecția 3D de pe Basilică, eu am rămas super-impresionat de Budapest Christmas Fair, un alt Târg de Crăciun aflat la a 20-a ediție și organizat în Piața Vörösmarty.

Este pe departe cel mai bine aranjat Târg de Crăciun dintre toate cele văzute de mine până acum în 8 țări Europene. Standurile sunt foarte atent aranjate, iar produsele selectate pentru comercializare sunt excelent realizate. M-am plimbat mai bine de două ore printre tarabe doar pentru a admira cum sunt amenajate. Apoi, după ce am vizitat și Advent Feast-ul de la Basilica, m-am întors tot aici pentru a mai bea un vin fiert și a cumpăra kurtos kalacs.

Deși am mai vizitat Budapesta și în trecut pe timpul sărbătorilor de iarnă, de data asta Budapest Christmas Fair cred că s-a întrecut pe sine.

Tocmai de asta am selectat cu greu pozele… le puteți vedea apăsând pe imaginea de mai jos. Am scos totuși majoritatea celor cu mâncare pentru a nu vă face un rău prea mare. Pe alea vi le puteți imagina voi atunci când e ora mesei 🙂

Târgul de Crăciun din România: Sibiu

După ce am văzut Târgurile de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria am reajuns în România, la Târgul de Crăciun din Sibiu. Și, vă spun drept, e cel mai complet dintre toate văzute de mine până acum. Singurul lucru ce dă cu minus aici este lipsa infrastructurii conexe – cum ieși din Piața Mare, rămâi doar cu amintirea Târgului de Crăciun, lipsind cu totul atmosfera lui pe străduțele ori în piațetele lăturalnice.

Dar, în rest, are de toate:
– atmosferă: e minunat să vezi clădirile din jur toate colorate, luminate și cu fulgi de nea chiar și atunci când nu ninge. Doar la Budapesta mai există ceva în genul ăsta, chiar dacă proiecția 3D de pe Basilica Sf. Ștefan nu este permanentă. Piața Mare din Sibiu e specială din punctul ăsta de vedere;
– relaxare: ai patinoar, roata panoramică, un Moș Crăciun cu care te poți fotografia și alte activități asemenea. Patinoar doar la Bratislava am mai văzut (LE: si la Budapesta);
– copii: în turul meu pe la Târgurile de Crăciun din Europa m-am gândit permanent unde au dispărut activitățile de copii. Aveam impresia că sărbătorile de iarnă ar trebui să fie pentru copii, nu pentru adulți ce caută un loc în care să bea vin fiert și să mănânce cârnați. La Sibiu, există carusel, trenuleț și încă câteva jocuri pentru copii. Doar la Nürnberg am descoperit un Târg de Crăciun pentru copii, separat de cel principal, dar nici acesta nu e foarte ofertant. În plus, la Sibiu mai sunt și ateliere de tot felul, în Casa lui Moș Crăciun, activități ce le-am mai găsit doar la Basel, la o scară mai mare, ce-i drept.
– Comercial: la Sibiu sunt o groază de căsuțe comerciale și câteva rulote cu mâncare și vin fiert. Doar la Nürnberg mai există un Târg de Crăciun atât de mare. La Sibiu lipsesc, însă, zonele unde poți sta la un pahar de vorbă, așa cum am văzut la Basel. Nu cer străduțe decorate așa cum sunt la Strasbourg sau Colmar, deși ar schimba cu totul fața orașului pe timpul iernii.

Sunt sigur că aș mai găsi plusuri pentru Târgul de Crăciun din Sibiu dar mi-ați spune că sunt subiectiv. Așa că, mai bine vă las pe voi să vizitați orașul în timpul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun de la Sibiu este deschis (parțial) până la sfârșitul anului. Lucru ce nu îl prea vezi în Europa, doar la Budapesta si Praga fiind târgul deschis după 25 decembrie.

Ne vedem la Sibiu!

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Noi am zburat până la Paris de unde am luat o mașină și am condus înapoi spre România aproximativ 2.500 de km. Zborul Cluj-Napoca – Paris (Wizzi Air) ori București-Paris (Blue Air) costă în jur de 65-80 de euro/pers., iar benzina Paris-Strasbourg alți 60 euro + 35 euro taxe de autostradă

Din Strasbourg, pe traseul Colmar – Basel – Nurnberg – Praga – Bratislava – Budapesta – Sibiu, cu condus între 2 și 4 ore/zi și cazări în toate orașele amintite mai sus (mai puțin Colmar), costurile totale ar fi următoarele:

cazare: 510 euro (cost pentru două persoane, cu 6 cazări în camere duble la hoteluri de 3 și 4 stele poziționate central sau foarte central, costul incluzând și plata parcării în incinta hotelurilor);
mâncare: 250 euro/persoană (minim două mese/zi luate în oraș, cu vin fiert și mâncare savurate seara în Târgurile de Crăciun);
drum: 300 euro (cost ce se împarte la numărul de persoane din mașină, totalizând benzina și taxele de autostradă/vigneta pe tot traseul amintit mai sus).

În funcție de perioada ce o alegeți pentru a face turul Târgurilor de Crăciun din Europa, recomand și includerea Austriei în itinerar, în Viena fiind câteva Târguri de Crăciun ce merită neapărat vizitate. De altfel, așa cum spuneam la începutul articolului, un tur Viena – Praga – Bratislava – Budapesta fiind o variantă excelentă, cu drum de maxim 3 ore între orașe, fără oboseală și unele dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Primul şi ultimul lucru vizitat de un turist este restaurantul. Indiferent câte muzee vede, indiferent cât de curat e oraşul, indiferent cât de multe obiective istorice îi este dat să vadă, prima impresie şi ultima amintire a unui turist este restaurantul în care mănâncă imediat ce a ajuns în Sibiu, respectiv unde ia cina înainte de plecare. Aşa îmi spunea un manager de restaurant în urmă cu câteva zile.

Şi are dreptate.

Găzduind un prieten venit din SUA, via Thailanda şi încă peste 100 de ţări vizitate pe tot globul, am petrecut câteva zile prin restaurantele din Sibiu şi le-am descoperit aşa cum le descoperă orice turist venit la noi. Prietenul meu, Erick, este genul de om care din călătorit trăieşte, petrecând cel puţin 300 din 365 de zile prin lume, de cele mai multe ori fiind trimis de agenţii de turism pentru a descoperi şi a scrie despre destinaţii noi. Deci ştie exact despre ce este vorba atunci cânt eşti turist şi chiar poate avea o imagine de ansamblu asupra serviciilor.

Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o... — Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o…

Iar prima lui impresie despre Sibiu a fost „am uitat cât de proaste sunt serviciile în România” atunci când a fost nevoit să aştepte mai mult de patruzeci de minute pentru a primi meniul şi a i se aduce comanda la Crama Sibiană. Era un singur chelner într-o sâmbătă la prânz, iar acest chelner făcea de toate. Apoi, pentru ca experienţa să fie completă, am primit şi o notă de plată mult umflată, probabil adusă de la o altă masă.

Cu aceeaşi impresie a rămas şi a doua zi, pentru că a trebuit să schimbăm restaurantul deoarece Andrei, chelnerul de la Hermania din ziua aia, a fost insuportabil de grosolan pentru că i s-au cerut jumări. Erick, de cum a călcat pe pământ sibian, a spus că vrea să mănânce jumări. Crede că i s-a schimbat viaţa de când le-a descoperit aşa că ar fi dat orice să guste câteva. Deşi apar în meniu (într-un platou), chelnerul nostru a făcut un mişto nesimţit, ne mai încetând să îşi bată joc de faptul că am mers într-un restaurant cu specific german ca să cerem jumări.

Nici ultimul prânz luat la Sibiu nu a fost mai bine primit, mâncarea de la Casa Frieda aducându-i o grimasă pe faţă, exclamând „Arată îngrozitor mâncare asta.” A îndrăznit să guste şi chiar i-a plăcut mâncarea dar ruşinea ce m-a cuprins atunci când a spus că „oamenii ăştia nu ştiu să aranjeze o farfurie” nu m-a lăsat preţ de câteva ore bune.

Prima şi ultima amintire a unui turist despre Sibiu este restaurantul în care mănâncă. Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Cum s-a văzut excursia din Paris pe Instagram vs. ce s-a întâmplat în realitate.

Cum îmi stă mie bine, vineri pe la prânz am aruncat câteva haine în bagajul de mâna, am luat masina si am plecat spre Cluj, acolo de unde urma să caut poarta nr. 3 pentru îmbarcare cu destinaţia Paris. Nu ştiam exact unde voi ateriza şi cum voi ajunge la hotelul de patru stele cu un pat cam înghesuit într-o cameră nu mult mai mare ca baia din dotare, aşa că am ajuns să fac check-in abia după miezul nopţii, după ce am schimbat două maşini, un avion, un autocar şi, ca să simt că a meritat plimbarea, o limuzină ce m-a lăsat în faţa hotelului.

Abia de dimineaţă am conştientizat faptul că tocmai ce mi-am întâlnit două femei pe care aşteptam să le revăd de ceva vreme, aşa că am profitat de vremea bună şi am făcut rapid schimb de locuinţe, mutându-mă în casa în care stă cu chirie verişoara mea preferată, Liana. Un fel de apartament de arisocrat francez, dispus pe doua etaje, cu un living amenajat într-o ambianţă boho chic, ce te bulverseaza într-un mod păcut cu zecile de obiecte, suveniruri şi tablouri colecţionate din toate colţurile Africii. Proprietarul – un pensionar francez, fost pilot la Air France, ce timp de două luni este plecat prin diferite ţări exotice ori la conacul din apropiere. Acestea fiind spuse, am avut întreaga casă doar pentru noi aşa că am profitat de asta, recuperând ultimii trei ani printre schiţele şi picturile Lianei.

Aşa cum trebuie să facă orice turist ajuns aici (indiferent pentru a câta oară!), am marcat pe hartă primul, cel mai important şi de neratat obiectiv turistic al Parisului: Turnul Eiffel. Acea structură metalică ce nu îti oferă niciodată răspunsul la întrebarea „de ce naiba s-a gândit cineva să facă aşa o grandomanie metalică în plin centrul oraşului, aparent neavând nici măcar un rol practic”. Dar, hei, dacă tot am ajuns la Paris, a fost obligatoriu picnicul pe iarba verde de la baza turnului. Cu lejeritate, am întins păturica luată de acasă, am răsfirat legumele, fructele şi sandwichurile cumpărate de la alimentara din colţul străzii, am deschis proseco şi am ciocnit pentru o zi la care cu o lună în urmă nici nu visam. Aşa am lenevit preţ de câteva ore, alături de alte sute de persoane ce făceau exact acelaşi lucru ca noi: se bucurau de viaţă.

Spre seară am luat liftul spre ultimul etaj al Turnului Eiffel, din păcate ajungând în vârf puţin după minutele de glorie ale soarelui ce tocmai ne spunea noapte bună. Oricum, cele patru ore de stat la tot atâtea cozi (pentru a intra în perimetrul turnului, pentru a cumpăra biletele, pentru a lua liftul până la etajul doi apoi pentru a schimba cu un alt lift ce te înălţa undeva la 300 m. deasupra pamântului) nu au meritat atât de mult pe cât s-ar crede. Milioanele de turişti ce fac anual aceeasi paşi ce i-am făcut şi noi acum probabil vor să bifeze această experienţă pe lista de „to do”, altfel, dacă nu sunteţi atât de pasionaţi de stat la cozi, poate vă găsiţi altceva de făcut în tot acest timp. Mai ales dacă sunteţi în Paris doar pentru un city-break.

Evident, al doilea cel mai cunoscut şi vizitabil loc ce trebuie neapărat bifat (urcat în top imediat după ce Catedrala Notre Dame a dispărut de pe harta pasionaţilor de poze faine) este muzeul Luvru. De fapt, piramida de sticlă ce se ridică din pământ parcă intentionat pentru a-ti spune „hei, fă-mi o poză magică”. Exact asta am şi facut dar nu m-am oprit la o singură poză ci am tras vreo câteva zeci de cadre din toate unghiurile, în toate poziţiile, pe măsură ce soarele înroşea norii cerului, aproape până la ora la care doar felinarele lămpilor stradale ne mai arătau faptul că înca suntem în Paris.

A fost cea mai faină seara dintre toate cele 10 petrecute în capitala Franţei. Dar pozele rămân, se pare, într-o arhivă personală ce va avea menirea de a-mi aminti şi peste ani de apusul acela magic în razele căruia multe cupluri au decis să-şi surprindă dragostea în fotografii profesioniste, cărând după ele fotografi, lumini şi scule foto de zeci de mii de euro. Dar chiar şi cu iPhone-ul meu al cărui cameră o înjur tot mai mult cu fiecare concediu, cred că am reuşit să surprind câteva cadre memorabile ce se pot ridica la feeling-ul avut deasupra muzeului Luvru.

Dar daca şi tu esti un pasionat de artă, cu pretenţii de om boem ce tinde sa facă în viaţă doar ceea ce-i face placere, e imposibil să nu îti fie cel mai aproape de suflet din tot Parisul zona Montmartre, găsita uşor pe hartă după un alt obiectiv suficient de cunoscut astfel încât să scrie despre el prin toate ghidurile turistice – Bazilica Sacré-Cœur.

Ce e atât de special la acest loc în afara nelipsitelor lacăte în formă de inimă pe care iniţialele scrijelite rămân împreună chiar şi mai mult timp decât cuplurile în viaţa reală? Păi, cum să vă spun… de îndată ce observi bazilica impunătoare din vârful dealului Montmartre, eşti parcă atras ca hipnotizat spre locul unde vei descoperi zeci (dacă nu chiar sute) de artişti ce sunt dispuşi să te deseneze contra unei sume nu tocmai mici dar care, de foarte multe ori, merită să o scazi din teancul de bancnote cu care ţi-ai propus să te întorci neatins acasă. Asta pentru că pe majoritatea artiştilor plastici de aici îi trădează anii de experienţă ce cu lejeritate se transpun în portretele rezultate.

Dacă mai adaugăm peste asta şi faptul că poţi vedea de aici întreg oraşul, chiar din mai multe locuri, fiecare cu propriul farmec, cred că nici nu mai trebuie să spun nimic astfel încât locul ăsta fermecat să strânga puncte în plus înaintea tradiţionalelor obiective turistice parisiene.

Apropo de artişti plastici, o zona super plină de galerii de artă private este Saint-Germain-des-Prés. Străzi şi strădute ticsite de picturi, magazine, ateliere şi galerii mai mult sau mai puţin exclusiviste. Din păcate, luna august nu este deloc una bună pentru a consuma artă pentru că, se pare, cam toţi artiştii sunt plecaţi în concediu, tragând obloanele chiar şi o lună de zile. Totuşi, am reuşit să mă încarc cu inspiraţie cât pentru câteva luni deci a meritat plimbarea.

Dacă tot sunteţi aici, mai mergeţi câţiva paşi până în cartierul latin pentru că, vă spun, nu veţi regreta. Strădutele înguste pline de restaurante si cafenele pline de chic sunt o încântare. Am luat aici un prânz romantic, cu vedere direct spre catedrala Notre Dame, ceea ce a fost o încântare. Dacă vă afundaţi printre străduţe, veţi găsi zone pline de restaurante ce oferă meniul zilei la 15 euro, cu două porţii generoase de mâncare, desert, plus vin si apă din partea casei.

Pentru serile lejere petrecute la un vin, recomand şi zona din jurul Atelierului lui Brâncusi. Iar daca de aici vă continuaţi drumul pe lângă Le Centre Pompidou apoi vă pierdeţi pe strădutele din stânga bulevardului Beaubourg, veţi descoperi o altă lume, plină de baruri pentru gay, steaguri multicolore şi treceri de pietoni marcate în culorile identificate deja cu persoanele gay. Din păcate, nu am văzut şi lesbiene, nu stiu unde se ascund, dar e clar că zona este una de vizitat. Poate chiar şi de baut o bere în atmosfera plină de culoare de aici.

Doar pentru a nu mă îndepărta foarte mult de partea artistică a Parisului, vreau să amintesc foarte pe scurt de Atelier des Lumières unde se pot „vizita”… de fapt, te pot vizita picturile lui Van Gogh, Klint şi alţii… printr-un joc de lumină, imagine şi acorduri muzicale ce te transpune într-o lume imaginară plină de culoare. Sute de proiectoare însufleţesc spaţiul întunecat, transformându-l într-un loc la care vei rămâne cu gândul pentru mult timp. Cu siguranţă, pasionaţii de Instagram o să-mi mulţumească!

Recomand să cumpăraţi biletele online pentru că aveţi prioritate la intrare. În plus, altfel riscaţi să nu mai găsiţi bilete la faţa locului şi să pierdeţi spectacolul.

Am căutat destul de mult locuri din care se poate vedea apusul. Din păcate, nu am avut prea mult noroc cu vremea aşa că Parisul nu a vrut să-şi dezvăluie îndestulător latura asta dar, totuşi, pot recomanda cu încredere apusul la Luvru şi eventual cel din Turnul Eiffel. Apusul se mai vede bine de la Piaţa Concorde ori de pe platourile Jardin des Tuileries de unde puteţi prinde în fundal şi Turnul Eiffel. Răsăritulm îl puteţi prinde în toată splendoarea lui de la Trocadero cu vedere spre Turnul Eiffel şi de pe dealul Monmartre de unde se vede panorama întregului oraş.

Şi o altă recomandare preţioasă: îndrăzniţi să luaţi un tur cu un autocar descoperit deoarece vă plimbă prin toate zonele ce merită vizitate. Costă undeva în jur de 25 euro/zi/pers. dar faptul că puteţi urca şi coborî oriunde vă doriţi, vă oferă posibilitatea să vizitaţi punctele de interes după care să vă continuaţi drumul într-o altă parte a oraşului unde, la fel, puteţi coborî pentru a petrece timp şi acolo. Calculând banii daţi pe metrou şi timpul pierdut din staţii până acolo unde vreţi să ajungeţi, compensează diferenţa de preţ. În plus, explicaţiile ghizilor (ori ghidajul audio înregistrat) fac să merite fiecare ban.

Mai multe poze de la Paris găsiţi aici: link Facebook

City Break la Bruxelles cu 78 de lei. De la Sibiu.

UPDATE: Ieraţi-mă toţi cei ce v-aţi luat bilete pentru că v-am dat eu pontul. Zborurile de la Sibiu s-au anulat 🙁

După povestea cu zborul Sibiu-Tel Aviv, am primit mai multe mesaje de la oameni sceptici cu privire la zborurile low cost, spunând că nu sunt chiar low cost. Eu, unul, am peste 35 de zboruri cu Wizz Air și pe niciunul nu cred că am dat mai mult de 100 euro dus-întors, ceea ce mi se pare chiar un preț mic.

Dar pentru că m-ați făcut curios, am încercat câteva simulări pentru zborul din Sibiu spre Bruxelles, un oraș ce nu am reușit să îl vizitez până acum. Și am găsit bilete la 1 leu. Da, bilet de avion la un leu. Astfel, zborurile pentru un city-break la Bruxelles, cu plecare de la Sibiu, este 78 de lei dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru o persoană + costul pentru rezervarea locurilor (29 lei/segment).

10-13 noiembrie la 39 lei/segment/persoană

Eu zic să săriți și să vă rezervați biletele cât mai repede, pentru că e ceva să mergi la Bruxelles cu 39 de lei/segment. Ca să nu vă mai chinuiți cu căutatul, iată un LINK DIRECT spre perioada amintită mai sus.

În toată luna noiembrie zborurile Sibiu-Bruxelles sunt la prețuri foarte mici, cu abonamentul Wizz Discount aproape fiecare weekend fiind la 39 lei/segment/persoană. Astfel, nu m-am putut abține așa că voi pleca și eu în toamnă pe ruta asta, plătind un total de 260 lei pentru zboruri pe ruta Sibiu – Brussels Charleroi – Sibu, pentru două persoane, cu toate taxele incluse, locuri rezervate și taxele pentru plata cu cardul. Preț pentru avion dus-întors.

Am mâncat La Plăcinte înainte de a se închide. Habar nu aveți ce ați pierdut.

Să fi trecut mai bine de o lună de când am intrat într-o dimineață în restaurantul La Plăcinte de la Sibiu. În întâmpinare mi-a venit un chelner care m-a „servit” cu un meniu. Căutam ceva bun care să îmi țină de foame pe puțin 8 ore așa că am ales, deloc original, mic dejunul moldovenesc… că doar eram într-un restaurant moldovenesc.

Mirosul de fasole era exact ce îmi trebuia în dimineața aia. În alte împrejurări nu cred că m-aș fi apropiat de fasole cu cartofi prăjiți la 9 dimineața dar… nu ești tu când îți este foame 🙂 așa că m-am năpustit asupra lor precum leul atacând o căprioară rătăcită. Iar cu pâinea aia tăvălită în ou, o minunăție. Deși puțin picantă, fasolea făcea toată diferența în farfuria în mijlocul căreia stăteau două felii de roșie pe un pat de salată. De zici că asta ar fi fost cireașa de pe tort.

Nici nu trecuse mirosul de fasole aburindă că m-am și trezit savurând deja cafeaua așa cum unii savurează o țigară după o partidă bună de sex.

Dar asta-i viața… după ce în doi ani am încercat în mai multe rânduri să mă relaxez și eu la un mic dejun La Plăcinte (și niciodată cu succes din cauză că nu se deranja nici un chelner să mă bage în seamă pe terasă) iată că acum, când am descoperit minunăția asta de mic dejun moldovenesc, s-a și închis restaurantul.

Eh, asta e. Dacă cumva nu ați mâncat niciodată La Plăcinte, habar nu aveți ce ați pierdut.

Am locuit o săptămână în casa unor homosexuali. Homosexuali căsătoriți legal.

În martie 2014 au avut loc primele căsătorii din Anglia între persoanele de același sex. Zilele trecute am cunoscut și eu două astfel de persoane – Martin și Oliver, un olandez și un columbean mutați la Londra de ceva ani, căsătoriți cu puțin timp în urmă. Pozele de la nunta lor stăteau așezate pe șemineul camerei de zi, chiar în fața canapelei pe care cei doi își petreceau majoritatea timpului liber.

Vizita de zilele trecute la Londra nu ne-a adus doar câteva zile de relaxare în minunatul oraș ci am avut ocazia să cunoaștem un cuplu cu care nu suntem chiar obișnuiți – doi homosexuali căsătoriți legal. Asta în timp ce în România încă se mai dezbate (sau, mai rău, se evită dezbaterea) interzicerea fumatului în spațiile publice. Curios sau nu, cei doi nici nu au mâncat copii și nici nu s-au delectat la micul dejun cu filme sado-maso. Un cuplu normal, cu o casă foarte fain și cu gust amenajată dintr-un cartier liniștit de case, undeva în Est End.

Exagerat de grijulii la ce mănâncă, pasionați de artă (presupun eu, după numărul mare de tablouri semnate de autori necunoscuți, însă, mie), cu o colecție impresionantă de filme și muzică bună, oamenii ăștia doi mi-au părut normali din toate punctele de vedere. Pe când alții au fost reticenți, ei doi ne-au primit fără ezitare în propria casă, ne-au dat cheile de la ușa de intrare și acces la tot ce le aparținea, inclusiv la mâncarea din frigider. Iar la plecare au avut grijă să ne pregătească un pachet cu câte un croissant și o mandarină pentru a ne ține de foame pe drumul spre aeroport.

O să mai călătoresc prin Airbnb… cunoști oameni și culturi pe care nu ai ocazia să le vezi la hoteluri de 3 stele.

Traseul hotelurilor BinderBubi (cum a fost la Sighişoara şi Mediaş)

Sighişoara este un oraş ce începe să îmi placă tot mai mult. Fără să fiu un trădător de ~~ţară~~ oraş, sunt multe momente în care îmi place chiar mai mult decât Sibiul meu. În Sighişoara mă simt aşa cum probabil m-aş fi simţit şi la Sibiu dacă aş fi putut trăi în oraşul ăsta ca turist. Atmosferă relaxantă, oameni prietenoşi, turişti peste tot, multe pensiuni şi cafenele micuţe de familie…

Nu mai fusesem de 10 ani la Sighişoara aşa că am umblat pe străduţele pietruite pentru a-mi aminti de vremurile petrecute aici. Timpul trecut peste noi nu a schimbat prea multe în orăşelul lui Vlad Ţepeş. Pe de o parte ciudat, pe de altă parte de apreciat având în vedere că cetatea arată în continuare bine spre foarte bine, aşa cum ar trebui să arate toate orăşelele tradiţionale considerate monumente istorice.

Ani la rând Sighişoara mi-a fost casă timp de câteva zile, pe timpul Festivalului Medieval. Pe vremea aia dormeam la cort sau sub cerul liber, profitând la maximum de stelele ce se revărsau asupra oraşului imediat după înserat. De data asta, însă, am vrut să simt răsfăţul unui hotel de 5 stele aşa că ne-am cazat la hotel BinderBubi de la poalele cetăţii sighişorene. Cinci stele pe cartea de vizită, cinci stele şi în realitate. Fără pic de exagerare, aici am simţit cum este să fii bine primit într-un hotel. De la recepţioneră, la chelner şi femeile de serviciu, cu toţii au fost timp de 3 zile super-atenţi la nevoile noastre. Recomand cu mare căldură.

Hotel BinderBubi Sighişoara, 5*:

5 stele pe cartea de vizită, 5 stele şi în realitate
camere mari şi curate
personal super plăcut şi atent
spa, baie cu fân, saună umedă şi saună uscată gratuite
centru de masaj şi cameră de relaxare
mic dejun foarte bogat şi diversificat (interesaţi-vă înainte dacă micul dejun este servit în stil bufet suedez)

Neplănuindu-ne asta de la început, am decis să ne cazăm o noapte şi la hotelul BinderBubi de la Mediaş, că tot ne era în drum. Spun drept că ne-a atras mai mult piscina acoperită de aici şi zona de plajă, Diana (partenera mea într-ale călătoritului şi, de vre 15 ani, partenera mea de viaţă) dorindu-şi să se bronzeze.

Hotel BinderBubi Mediaş, 4*:

piscină semi-olimpică acoperită cu sticlă şi încălzită + zonă de plajă cu şezlonguri
spa şi sală de fitness, toate gratuite pe timpul şederii la hotel
multe alte facilităţi conexe

Una peste alta, am reuşit în 4 zile să facem traseul hotelurilor BinderBubi de la Sighişoara şi Mediaş, să vizităm liniştita Sighişoara, să facem spa, saună, masaj, să bem o bere în centrul Mediaşului şi să ne bălăcim la doar câţiva km. de munte. Mai multe poze de la hotelurile BinderBubi şi din Sighişoara am publicat pe Facebook.

Care-i nebunul care a promis august luna lui cuptor?

Niciodata dar niciodata nu mi-am programat concediul in luna august. Mai ca saracii… ba in octombrie, ba in septembrie iar anul trecut l-am avut in iulie. Intotdeauna a fost vreme buna, peisaje frumoase, calatorii linistitoare.

In 2014, insa, meteorologii ne-au promis un an canicular, un august al lui cuptor de care trebuie sa fugim nemijlocit. Ascultandu-i cu temere, ne-am spus in urma cu vreo 4 luni ca e de preferat sa ne prajim pe plaja altora decat sa ne coacem la noi in casa… asa ca am rezervat biletele de avion cu destinatia Italia si Croatia. Ca deh, daca tot mergem in august in concediu asa cum fac oamenii cu bani, macar sa ne lafaim si noi timp de doua saptamani prin tari straine.

Si-am plecat. Doar ca… doar doua zile au fost cu ceva soare bun de plaja, in rest, a aratat cam asa:

Oare ce fac oamenii in concediile cu ploaie?

Frumos din 2013: Muntenegru

Unul dintre cele mai faine lucruri din 2013 a fost vacanţa din Muntenegru. Aş repeta-o oricând.

Deşi condiţiile de transport şi cazare nu au fost chiar cele mai bun, am uitat totul pentru că am stat relaxat timp de 10 zile, fără gânduri şi griji, fără Facebook şi fără telefoane, Ţara e minunată, vremea bună, preţurile decente.

Totul despre Muntenegru aici.

Iată adevărul… de ce am mers în Muntenegru.

Hai să n-o mai tot ascund atâta şi să spun adevărul despre motivul care m-a făcut de fapt să merg în vacanţă în Muntenegru.

Am mers pentru a-mi începe zilele de luni aşa:

Spor la lucru!

Cum a fost în Muntenegru?

Măi, deci pe bune: Muntenegru e fenomenal. M-a uimit iremediabil şi de acum pe veci voi recomanda oricui să meargă să facă o tură prin ţărişoara asta de doar 660.000 de locuitori. Şi eu nu fac plajă, nu înot şi nu-mi plac căldurile, să fim înţeleşi. Şi cu toate astea am ajuns să recomand o ţară unde majoritatea turiştilor merg să facă plajă (că doar au 73 de km de-a lungul coastelor).

Transportul până în Muntenegru

Avion Bucureşti – Muntenegru. Din păcate, legături directe cu avionul nu avem cu Muntenegru, sau cel puţin aşa zic toate agenţiile din România de când Tarom a scos şi zborul Bucureşti – Dubrovnik. Eu am gasit acum un turkish Airlines Bucureşti – Podgorica dar nu-s chiar foarte sigur că şi zboară 🙂

Tren Muntenegru. Trenul îl poţi lua până în oraşul Bar dar CFR-u spune că liniile în Serbia sunt praf şi legăturile la fel. Oricum, trebuie mers pe la Budapesta cu trenul pentru că trecere ferovială peste Dunăre pe la Drobeta Turnu-Severin nu există (altfel, o legitimaţie Balkan FlexiPass ar costa 88 euro/adult şi 53 euro pentru tineri sub 26 ani… valabilă 5 zile dintr-o lună deci îţi mai rămâne şi de alte excursii în zonă).

Autocar Bucureşti – Muntenegru. Cu autocarul se fac transferuri cu 85-95 euro/pers. Noi am mers cu Christian Tour pe traseul Bucureşti-Budva-Bucureşti dar tot ce pot spune e că pe drumul spre Muntenegru nu am dormit deloc pentru că un grup de liceeni a jucat table şi concursuri de pârţuri toată noaptea iar la retur era să rămânem fără legătură spre Sibiu (am prins autocarul de legătură în ultimul moment, după ce plecase din autogară) pentru că indrumătoarei noastre de la Cristian Tour nu i-a păsat nici cât negru sub unghe că noi mai avem de făcut 5 ore până acasă aşa că s-a lungit cu şoferii la cafele prin benzinării. Altfel ok drumul şi foarte spectaculos chiar dacă puţin riscant.

Drumul cu maşina personală spre Muntenegru nu este nici el prea recomandat pentru că drumurile în Serbia şi Bulgaria nu sunt prea bine semnalizate. Cică nici GPS-ul nu cunoaşte drumurile Bulgare spre Serbia.

Acte necesare pentru Muntenegru

În primul rând… eu nu înţeleg oamenii care nu se interesează înainte de a pleca despre ce acte au nevoie pentru a ieşi/intra în ţară. Oriunde aţi merge, trebuie să ştiţi că minorii trebuie să aibă declaraţii notariale prin care părinţii sunt de acord să-i lase să iasă din ţară… asta dacă copilul nu este însoţit de ambii părinţi. Nu contează că părinţii sunt sau nu divorţaţi, nici că unul sau altul îl însoţeşte în excursie. De fiecare dată când ies din ţară cu autocarul sunt lăsaţi minori la graniţă pentru că nu le este permis să iasă din ţară din cauza unei amărâte de hârtii.

Pentru a ajunge în Muntenegru nu este nevoie de paşaport. Nici pentru a intra în Muntenegru nici pentru a ajunge acolo via Serbia. Cartea de identitate este suficientă.

Moneda în Muntenegru este Euro

Moneda naţională în Muntenegru este Euro… asta chiar dacă Muntenegru nu este în Uniunea Europeană. De ce? Pentru că Muntenegru nu a avut niciodată monedă proprie, înainte de moneda Euro folosind marca germană. Chiar dacă Banca Europeană nu a fost de acord cu folosirea Euro de către o ţară ce nu este inclusă în Uniunea Europeană, niciodată nu a făcut ceva în privinţa asta aşa că… se foloseşte în continuare Euro în Muntenegru.

Atracţii nenumărate în Muntenegru

Tot Muntenegru mi s-a părut un „muzeu” pentru turişti. Drumuri şi peisaje spectaculoase, muntele ce intră direct în mare e incredibil, canioane gigantice, chiar şi o junglă… tot ce vrei. Noi am făcut o croazieră de o zi prin Boka Kotorska cu plecare de la Tivat şi opriri la Herceg Novi (zis şi oraşul scărilor), Zanjice (acolo unde am văzut minunăţia numită Laguna Albastră… în care turiştii înoată), Perast (o mănăstire construită pe o insulică artificială, aproape de un orăşel unde şi-a cumpărat George Michael casă cu câţiva ani în urmă… cu 10.000 euro/mp) şi Kotor (un oraş Unesco reconstruit aproape complet după cutremurul din 1979 – o mi-nu-nă-ţi-e de oraş). Toată croaziera ne-a costat 25 euro/persoană.

Budva este cel mai vechi oraş de pe malul Mării Adriatice şi este un orăşel foarte viu pe timpul verii… cu restaurante multe, terase şi cluburi. Cetatea e o minunăţie plină de străduţe misterioase, magazine şi terase aglomerate pe timpul serii. Păcat însă că nu poţi face nici măcar o poză fără să intre în cadru aparatele de aer condiţionat de pe faţadele clădirilor de piatră şi PVC-ul alb, afurisit, al ferestrelor şi vitrinelor noi.

Mai sunt excursii opţionale: turul Muntenegrului şi diverse croaziere. În plus, ajungi rapid şi la Dubrovnik, în Croaţia… doar cu buletinul cum s-ar zice.

Plaja în Muntenegru are pietre

După ce Ciuby s-a plâns de plajele din Budva am zis să mergem şi noi să vedem cât de proaste sunt. Şi da, sunt cam proaste. Există mai multe plaje în Budva dar majoritatea sunt cu pietre sau adevăraţi bolovani (vedeţi şi voi în video-ul de mai jos cum merg fetele prin apă ca pe ace). Se pot cumpăra însă încălţări speciale pentru a putea intra în apa cu pietre (costă 5 euro).

Plajele sunt gratuite şi pline de turişti. Peste tot există umbrele de închiriat (3 euro/zi) şi şezlonguri la 6-15 euro. Plaja Slovenska mi s-a părut cea mai ok, cu nisip şi pietre mai mici în apă dar plaja Mogren arată minunat. Chiar dacă are un pietriş pe plajă de-ţi taie picioarele, o baie în golful verde este obligatorie… apa rece nu o băgăm în seamă.

Cazare în Muntenegru

În Budva, acolo unde am fost noi cazaţi în sejurul din Muntenegru, se construiesc hoteluri în draci. Vilele sunt şi ele peste tot, am impresia că toţi locuitorii din Budva închiriază camere în sezonul de vară. Noi am stat la Vila Zora din Budva. Locaţie bună, curăţenie dar… fără WiFi şi fără balcon la cameră (aşa cum se spune în oferte) şi cu unele probleme gen: duşul nu merge tot timpul, robinetul la lavoar cade dacă foloseşti apa cu presiune, prosoapele put de-a dreptul de nici pe picioare nu te poţi şterge cu ele, pături nu există doar de iarnă, foarte vechi… deci nu prea are 3*. Altfel, cazările la vilă sau hotel urcă de la 28 euro/cameră până la câteva sute.

Preţurile din Muntenegru sunt mici

Preţurile în muntenegru sunt comparative cu cele din România. În Budva poţi mânca un meniu complet (supă, fel doi, pâine la discreţie şi salată) cu 3,5-4 euro. O bere în alimentară găseşti între 0,80-1,40 euro şi pe faleză (la terasă) între 1,5-2,5 euro. O clătită maare 1,5 euro, un magnet de frigider 1-4 euro şi aşa mai departe. Apa plată e obligatorie şi costa când am ajuns (sfârşitul lui iulie) 0,50 euro o sticlă mare de 2 litri. Când am plecat (primele zile din august) preţul s-a mărit la 0,65 euro. Fructele de mare la restaurantele de pe plajă sunt 10-20 euro.

Mâncarea din Muntenegru e ca la noi

Budva fiind port plin de pescari am căutat într-o seară peşte… până m-am plictisit. Am găsit într-un sfârşit ceva hamsi reci (fără nimic lângă) dar cam atât. La restaurantele de pe plajă se găsesc multe fructe de mare. În rest, mâncărurile tradiţionale sunt ca pe la noi, inclusiv grătarele şi un fel de mici. Felia maare de pizza şi grătarul sunt pretutindeni pentru potolirea stomacului turiştilor.

Un lucru interesant este că la orice alimentară poţi să-ţi faci sandvichuri. Îţi taie un corn pe jumătate şi arăţi vânzătoarei cu ce vrei să fie: salam, caşcaval etc după care ţi-l ambalează. Aşa ceva costă până într-un euro.

Concluzii.

Cred că pozele de mai jos spun mai multe decât orice aş scrie eu aici. Şi mai multe poze găsiţi pe Facebook şi Google+.

Sibiu îşi spală rufele în public. La fel şi Veneţia :)

Vă şochează poza de mai sus, nu-i aşa? De ce naiba şi-au pus oamenii hainele la uscat în mijlocul oraşului? Ne facem de ruşine în faţa turiştilor că ne ~~spălăm~~ uscăm hainele în public.

Eh, prin alte părţi nu e chiar aşa ruşinoasă practica asta. Vedeţi la travelgirls.ro câţi alţii mult mai vestici fac lucrul ăsta şi nu se ruşinează deloc. Eu chiar caut haine la uscat prin locurile prin care merg deci ar putea deveni o atracţie turistică şi la Sibiu.

La Veneţia, de exemplu, există un cartier unde e recomandat să-ţi pui chiloţii la uscat în văzul tuturor. De fiecare dată când ajung la Veneţia trec şi pe Calle Colonne apoi mă afund pe străduţele cartierului unde odată trăiau coloniştii. Aici toţi locuitorii trebuie să-şi arate hainele, fie că au spălat în ziua aia, fie că nu. Primăria Veneţiei recomandă locuitorilor să păstreze aspectul cartierului de acum câteva sute de ani şi asta este o atracţie turistică aproape romantică 🙂 Poza de mai jos am făcut-o în 2008.

Vedeţi harta cu zona din Veneţia despre care vorbesc şi mai multe poze cu haine puse la uscat în văzul lumii.

Nu m-ar deranja deloc un astfel de mini-cartier în centrul oraşului Sibiu, poate chiar pe Pasajul Scărilor. Dar nu cred că vom vedea o aşa atracţie prea curând, poza de la începutul articolului e făcută pe platoul de filmare de la reclama Dacia Lodgy.

Florenţa, oraşul în care mă voi întoarce. Cândva…

În urmă cu 9 ani ieşeam pentru prima oară din ţară. Eram invitat de către Romualdo Del Bianco (Foundation) la un schimb de experienţe în domeniul restaurării în arhitectură alături de încă câţiva români şi tot atâţia polonezi. Ţin minte drumul ăla de 24 de ore cu Atlassib de parcă ieri s-a întâmplat. Mai ales cel de întoarcere când, la graniţa de ieşire din Slovenia, am stat câteva ceasuri bune pentru că grupul nostru nu a vrut să plătească 10 euro de căciulă pentru a da mită vameşilor. Ne-au controlat nesimţiţii prin bagaje până când un pasager a cedat şi a scos din portofel banii de eliberare.

Întâmplări de genul ăsta am trăit mulţi dintre noi. Am uitat uşor cum kilometri de tiruri aşteptau să fie controlate la ieşirea din România spre Vest. Ne e foarte uşor să spunem acum că nu ne trebuie Schengen, uitând umilinţele la care eram supuşi de fiecare dată când voiam să mergem în concedii. Ne este bine şi cald acum şi nu ne pasă că exportăm majoritar rebuturi. Uitându-mă în jur, observ că mi-au plecat din ţară tot cei ce nu au reuşit să facă mare lucru pe aici. Au fugit căutând covrigul din coada câinelui. Majoritatea nu l-au găsit dar s-au transformat peste noapte în europeni. Unii muncesc în zona de jos a economiei, alţii stau şi-o freacă, cu foarte puţini m-aş putea mândri. Şi… în condiţiile astea… cum putem cere să fim respectaţi?

Sibiu trebuie să fie The Best City to Visit 2013! 🙂

Acum să ajung la subiectul ce voiam să-l ating pentru că m-am pierdut prin amintiri 😛

Astăzi se termină runda trei din concursul ce desemnează The Best City to Visit 2013. De data asta am zdrobit Florenţa cu peste 90% din voturi (în momentul în care scriu articolul avem 160 de voturi în condiţiile în care, din cele 32 oraşe rămase în concurs, doar Lisabona şi Bucureşti mai au peste 50 de voturi). Se pare că va fi rândul Parisului (oraş ce l-am vizitat de două ori dar care nu m-a dat pe spate) unde trebuie să pornim din nou maşinăria de vot.

Concluziile articolului: Florenţa e un oraş ce merită vizitat; Schengen-ul trebuie să fie un obiectiv important pentru România; Sibiu va fi The Best City to Visit în 2013.

Ce credeţi că am făcut la Istanbul?

Povestea Istanbul continuă. Probabil majoritatea dintre voi ştiţi că am ajuns acolo trimişi de Vola.ro cu ajutorul BlogalInitiative.ro (trebuia s-o spun şi pe asta) aşa că nu am plătit nimic pentru drum şi cazare. S-a ocupat agenţia de asta. Da, ştiu, mă urâţi 😀

Deci şi prin urmare am putut redirecţiona banii ce de obicei îi cheltuiam pe drum şi cazare spre alte cheltuieli mult mai interesante. Cum ar fi…

Beyti Sarma Kebap (Meat Roll Kebab) – o combinaţie foarte faină de kebab cu cartofi fieţi-prăjiţi, orez şi legume (roşii, ardei verde iute) lângă care stă nelipsitul iaurt (sau ce-o fi ăla… la fiecare promoţie e prezent) = 13 lire turceşti (vreo 25 de lei) + bacşişul ce ţi se trece în notă (între 10 şi 30%). Durum Kebap (unleavened pita bread with mainly meat filing) – cel mai răspândit kebab, de data asta alături de felii de roşie şi ardei verde iute = 8 TL adică vreo 16 lei.

Doner kebab – felii de carne de kebab, cartofi prăjiţi, orez şi roşii. Nu foarte delicios dar săţios=13TL

Krymali Pide (Pitta bread with ground meat) – un fel de blat de pizza cu urmă de carne, pastă de roşii şi ceva condimente. Ce mai, o pizza turcească ce arată mult mai bine în meniu şi dă impresia de gustos = 12 TL + 30% adaos la localul unde am mâncat deşi era o mizerie fără baie proprie. Iarăşi durum kebab, de data asta cumpărat to-go. Niciodată nu ştii ce nimereşti aşa că dacă nu l-aţi găsit din prima pe cel bun, nu renunţaţi 🙂 Vestitul sandwich cu păstrăv pe grătar de la Podul Galata. Deşi majoritatea îl recomandă pe cel de sub pod (cel din poză), am descoperit într-o seară un sandwich cu ~~păstrăv~~ macrou pe gratar demenţial imediat după ce treci podul spre partea modernă a oraşului. Am salivat mult până mi-a venit rândul (oamenii stăteau la coadă şi câte 20 de minute) dar a meritat pentru că am văzut toţi paşii de fabricaţie. Pe lângă păstrăv, salată, roşii, ceapă şi sare, turcul a pus un condiment special (ceva roşu, un fel de boia) ce elimina aproape tot gustul pur de peşte, realizând o combinaţie de arome de şi acum îmi lasă gura apă. Ca un pont, pe malul cu portul, pe partea cealaltă a podului, păstrăvul ăsta e preparat în bucătării plutitoare în bărci tradiţionale. Doar în ultima zi le-am descoperit şi se pare că nu mulţi ştiu de ele pentru că nimeni nu mi-a recomandat să merg pe partea aia a malului.

Ceaiul cel de toate zilele. Dimineaţa, la amiaz şi seara, turcii beau ceaiul ăsta în prostie. Ceaiul negru este destul de aromat şi concentrat şi am vrut neapărat să-l gust şi eu pentru că nu înţelegeam de ce toţi pe turcii îi vezi cu un astfel de păhărel în mână. Ei când se scoală beau ceai, înainte de masă beau ceai, după masă beau ceai, seara când se duc la crâşmă beau ceai.

Bere am găsit destul de greu în Istanbul. Pe la localuri se serveşte doar Efes iar la alimentare am găsti în special Tuborg. Apa este servită în Turcia în recipiente de plastic foarte subţire închise cu folie (exact ca iaurtul).

Dulciurile nu sunt specialitatea mea aşa că vă las doar cu pozele de mai jos. După rahatul turcesc nu mă omor, îmi place mai mult cel simplu şi dulce de la noi. Nici prăjiturile nu sunt destul de dulci pentru gustul meu dar chiar şi aşa foarte bune. Îngheţata este preparată într-un mod ciudat în Turcia, oamenii chiar o fac acolo, pe loc 🙂 Freacă la ea de le sar capacele, coşul îngheţatelor fiind foarte ornat cu ciocolată, alune sau tot felul de nebunii. 5 lire turceşti o îngheţată de genul ăsta (adică vreo 10 lei).

Micul dejun la hotel a fost unul european, cu cereale, lapte, ouă fierte şi cârnaţi, cartofi prăjiţi, câteva feluri de şuncă şi salam, caşcaval, telemea, ceva gem, chec, lapte rece, sucuri de la tonomat şi cafea.

Mai jos am pus şi câteva poze cu nelipsiţii covrigi. Peste tot îi vezi în Istanbul.

Masa de pe avion (Turkish Airlines) a fost foarte bună. Probabil şi de foame, veniţi de pe drum, nu am ţinut cont că este mâncare de congelator. Sandwichul turcesc, salatele şi ciocolata şi-au găsit cu uşurinţă loc în stomacurile noastre.

Şi pentru ca acum sigur v-a luat setea, pun şi 3 poze cu câteva băuturi de pe la turci.

Sper că nu v-am făcut poftă! 😀

Îmi plac oamenii care gândesc mare.

Arhitectura civilă turcească din Istanbul pare să nu fie foarte complexă, aglomearea urbană limitând suficient de mult imaginaţia încât să vedem peste tot aceleaşi clădiri ca o cutie de chibrituri. Un lucru e cert: nu vezi case. Lipsesc cu desăvârşire locuinţele acelea unifamiliale cunoscute de noi, cu o curte în care ne relaxăm şi garaj în faţa casei. La turci există doar blocuri de minim 3 etaje, totul mergând în înălţime, spaţiul liber fiind practic inexistent în oraş. La un aşa număr mare de locuitori (15-19 mil. în Istanbul) încă îmi este necunoscut unde îşi păstrează maşinile peste noapte.

Cel mai probabil parcările supraterane şi subterane fac faţă tuturor maşinilor, transportul în comun ajutând şi el la scăderea numărului de ambuteiaje (deşi, fie vorba între noi, la orice oră ai circula pe şoselele înguste ale oraşului este aglomerat, claxonul făcând parcă parte din educaţia localnicilor).

Dar faptul pentru care nu vezi niciunde în Istanbul maşini peste maşini parcate peste tot, pe trotuare şi pe spaţii verzi se datorează investiţiilor în infrastructură. Am cunoscut la faţa locului două proiecte urbanistice din Istanbul ce vor schimba total oraşul şi modul de viaţă al cetăţenilor: Continuă să citești Îmi plac oamenii care gândesc mare.

Turist intr-o tara in prag de razboi.

Stiind ca suntem in Turcia, am fost atentionati de mai multi prieteni de posibilul razboi cu Siria dupa atacul de aseara ce a omorat mai multi civili. Astazi s-a votat in Parlamentul turc posibilitatea ca Turcia sa riposteze armat impotriva Siriei „daca este necesar”.

Noroc cu stirile din Romania ca altfel nu mi-as fi facut griji, la Istanbul oamenii fiind la fel de relaxati ca intr-o zi normala fara razboi. Astazi am urmarit atent comportamentul turcilor si nimic nu pare sa Continuă să citești Turist intr-o tara in prag de razboi.

Salutari din aglomeratul Istanbul

E el aglomerat dar imi place atat de mult incat o sa ma intorc ori de cate ori am ocazia. La ultima vizita l-am cunoscut intrand prin gara si locuind foarte aproape de tot ce urma sa vizitez in zilele petrecute la Istanbul. De data asta insa am de-a face si cu transportul in comun si nu e chiar usor. Dar hai s-o iau cu inceputul: Continuă să citești Salutari din aglomeratul Istanbul

Vacanţa Secretă. Filmul.

Pentru ca să ne mai aducem puţin aminte de zilele călduroase petrecute la Roma în Vacanţa Secretă şi să le mulţumim încă o dată celor de la Fly.ro, aruncăm în online filmul care rezumă în doar câteva minute o excursie într-o capitală de imperiu în care nu ai cum să te plictiseşti.