Realitate virtuală în muzeu – ASTRA VR

Faceți o plimbare până la Muzeul Astra din Sibiu și vizitați casele tradiționale din Rășinari și Sebeșu de Jos pentru a experimenta virtual gospodăriile de odinioară. Veți vedea și auzi câteva povești super-interesante în timp ce restul, cei ce nu vor purta ochelari, vor râde de voi pentru că tot încercați să prindeți obiecte închipuite, când de fapt plimbați mâinile prin aer fără să aveți nimic ce să atingeți 🙂 Continuă să citești Realitate virtuală în muzeu – ASTRA VR

Am fost cu Mocănița în Maramureș și ar trebui să mergeți și voi.

La două ore de Baia Mare, într-o localitate cu 15.000 de suflete, imediat după răsăritul soarelui drumurile încep să fie aglomerate cu oameni ce-i auzi vorbind în diverse limbi. Adunați de prin toate colțurile țării și ale lumii, cu toții au fost atrași de povestea mocăniței ce te plimbă pe calea ferată forestieră mai bine de 20 de km dus și încă 20 întors. Traseul este unul ce te îmbie la visare, de-a lungul râului ce și-a făcut loc printre munți. Puțin cam lung, dacă e să mă întrebați pe mine, dar tocmai bun pentru un somn adânc de-o oră, la căldura sobei din vagonul cu băncuțe de lemn.

Două ore dus, o oră jumătate pauză în stația Paltin, acolo unde este amenajat loc de popas, cu mese și bănci unde poți mânca diverse prăjeli ce se pot cumpăra de aici, un mic muzeu și toaletă nou amenajată, apoi alte două ore cu mocănița pe drumul înapoi. La Paltin este amenajată și o platformă în apropiere, acolo de unde se poate vedea o panoramă ce eu unul am ratat-o pentru că nu am știut de ea 🙂

Atunci când ajungeți în Maramureș, rezervați-vă o zi întreagă pentru mocănița ce pleacă de la Vișeu de Sus, având nevoie cam de zece ore pentru toată aventura asta. Cu 62 lei/persoană și încă 17-20 de lei pentru o porție de mâncare în timpul popasului, tocmai v-ați rezervat o amintire pe viață.

Biletele se pot cumpăra de aici: www.cffviseu.com

Mai multe poze:

Trebuie să mergeți la Sighetu Marmației pentru a înțelege ce a însemnat comunismul în România

Tot vorbim zilele astea de Holocaust. Plângem și comemorăm amintirea victimelor lui dar, în același timp, uităm de tragediile comunismului nostru, trăit de părinți și bunici.

Oameni închiși pentru că au îndrăznit să deschidă gura împotriva regimului, puși la muncă silnică pe viață pentru că au ascuns informații despre prietenii lor căutați de Securitate, elevi bătuți și umiliți prin închisori pentru că s-au născut într-o familie de fugari ori copii de clasa a VII-a aruncați ani la rând în închisoare pentru complot, deoarece au rupt din greșeală, în timp ce jucau fotbal pe câmp, cablul militar de transmisiuni.

Și noi avem istoria noastră la fel de greoaie pe care, nu știu de ce, nu doar că o minimalizăm dar pur și simplu o ignorăm total.

Povești de viață distruse, oameni torturați și închiși între patru pereți întunecați – asta a însemnat comunismul în România. Ar fi cazul să nu uităm niciodată. De asta, măcar o dată în viață, ar trebui să petrecem, în liniște, câteva ore, trăind aceste drame în fosta închisoare comunistă, azi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmației. Poate așa vom înțelege mai bine totul.

”Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.”

Mai multe poze:

Am fost iarna în Muzeul ASTRA din Sibiu pentru a vă convinge să mergeți și voi

Nu știu câți dintre voi ați reușit până acum să vizitați Muzeul Satului din Sibiu imediat după ce a dat zăpada. Am văzut an de an poze ca de basm și, iată, de data asta am reușit să fiu eu în spatele aparatului de fotografiat. În fine, în spatele telefonului cu cameră foto, mai bine spus.
Am prins vreme bună, perfectă pentru o plimbare pe aleile încă înzăpezite. Lacul înghețat, morile de vânt ce hibernează și căsuțele de lemn încălzite de ultimele raze de soare ale zilei, mi-au terminat bateria la doua telefoane ce nu au avut nici suficientă memorie pentru câte imagini aș fi putut surpinde.
De vizitat și vara și iarna. Mai multe poze găsiți aici.

În căutarea celui mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România.

Timp de o săptămână, am călătorit mai bine de 5000 de km pentru a vizita Târguri de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, cu speranța că voi descoperi cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Am descoperit câteva orașe ce merită vizitate chiar și vara, nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă, așa că vă recomand să le luați în seamă pentru următorul city-break.

Oricum, recomand să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun măcar pentru câteva zile. Cea mai la îndemână și rapidă variantă fiind câte două nopți în Viena-Bratislava-Budapesta, incluzând și Praga dacă aveți ceva mai mult timp înainte de Crăciun.

La finalul articolului voi include și o listă de cheltuieli, pentru a vă face o idee câți bani trebuie să strângeți pentru excursia de la sfârșitul anului.

Traseul Târgurilor de Crăciun din Europa:
Franța: Strasbourg și Colmar
Elveția: Basel
Germania: Nürnberg
Cehia: Praga
Slovacia: Bratislava
Ungaria: Budapesta
România: Sibiu

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Târgurile de Crăciun din Franța: Strasbourg și Colmar

În partea asta a Franței nu mergi să vizitezi doar Târgurile de Crăciun (care sunt nenumărate, în fiecare piață și piațetă în care poposești) ci întregul oraș istoric este de vizitat. Casele sunt decorate toate, restaurantele și magazinele se întrec în amenajarea fațadei… parcă ar fi un concurs de cea mai frumos decorată clădire. Și e frumos așa, te simți într-adevăr în mijlocul Crăciunului, iar localnicii cu siguranță trăiesc sărbătorile mai mult decât le trăim noi prin partea noastră a Europei. Îmi și imaginez cum oamenii se strâng în familie să își decoreze fațada, cum companiile transformă totul într-un fel de teambuilding cu zâmbetul pe buze. Pentru că, orice ai face, nu ai cum să nu te simți bine împodobind casa cu globuri, crengi albe, ursuleți de pluș și beteală.

Strasbourg! Neapărat de vizitat Strasbourg pe timpul sărbătorilor de iarnă.

Click pe imaginea de mai jos pentru mai multe forografii.

Târgul de Crăciun din Elveția: Basel

Pe scurt: Mi-nu-nat!

În Basel am ajuns pe seară, tocmai bine pentru o ieșire în Târgurile de Crăciun din oraș. De reținut că în părțile astea ale Europei, Târgurile de Crăciun se închid pe la 21:00, în multe cazuri chiar mai repede. Mai ales în Elveția, aici unde nu găsești magazin luminat în weekend.

Prima oprire am făcut-o în Münsterplatz și bine am făcut pentru că atmosfera a fost muuult mai frumoasă ca în Barfüsserplatz, al doilea Târg de Crăciun din Basel, destul de aproape de primul dar ceva mai kischos și lipsit de farmec. În Münsterplatz e un Târg de Crăciun micuț, cu doar câteva căsuțe comerciale dar plin de spații în care te poți retrage pentru a mânca o farfurie cu raclett (ceva brânză cu doi cartofi mici fierți, castravete murat și ceapă murată), să bei un vin fiert ori un ceai cald. E frumos să petreci timpul astfel într-un Târg de Crăciun, nu doar să te plimbi besmetic printre căsuțe pline de cadouri.

La Münsterplatz m-a cucerit însă orășelul copiilor, acolo unde oricine putea să participe la zecile de ateliere de tot felul. Pe când părinții își pregătesc carnea pe țepușe, la focul de cazan din mijlocul orășelului, copiii sunt îndrumați într-ale modelajului, picturii, prelucrării lemnului sau a metalului, pot să își personalizeze propriile căni ori să își pregătească turte decorate.

Frumos. Mai vin 🙂

Târgul de Crăciun din Germania: Nürnberg

Deși e cotat drept unul dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, ce am văzut în Nürnberg nu m-a dat deloc pe spate. Poate și pentru că vin dintr-un oraș germanic (Sibiu) și, deci, asemănările sunt multe cu ce cunosc eu an de an dar cu siguranță nu am rămas impresionat și pentru faptul că aici accentul se pune (se pare) pe cantitate, nu neapărat pe calitate. Fiind un târg cu o vechime impresionantă (primele mențiuni sunt încă de prin anii 1500), Târgul de Crăciun din Nürnberg ocupă în întregime piața centrală dar și tot ce înseamnă stradă și piațetă din raza ei.

Impresionantă aici este, așa cum am spus, mărimea. Dar ce e și mai fain este faptul că toate orașele înfrățite Nürnbergului au un târg al lor, într-o piațetă ce adăpostește zeci de culturi din toate colțurile lumii, de la Nicaragua până la SUA. În plus, copiii au un târg separat, doar al lor, cu un carusel gigantic și încă câteva atracții specifice lor.

Ce mi-a plăcut foarte mult în Nürnberg, separat față de Târgul de Crăciun, este orășelul meșteșugarilor de lângă Königstor, un impresionant loc în care diverși meșteșugari își vând propriile produse în căsuțe amenajate tipic germanic. Merită o vizită mai ales dacă prindeți o zi senină și călduroasă!

Târgul de Crăciun din Cehia: Praga

Mi-a fost dor să revăd Praga în timpul sărbătorilor de iarnă. Rămăsesem cu un dor ce trebuia să mi-l astâmpăr neapărat. Am descoperit și anul acesta un Târg de Crăciun nu foarte mare dar amenajat într-un loc minunat, parcă de basm. Piața centrală a orașului istoric din Praga este locul perfect pentru un Târg de Crăciun, înconjurat de clădiri înalte și de nenumărate turnulete oriunde te-ai uita cu ochii. Târgul în sine are câteva căsuțe comerciale și mult mai multe tarabe cu mâncare și vin fiert dar restaurantele din zonă și trăsurile cu cai îmbogățesc atmosfera tipică sărbătorilor.

La Praga oamenii au făcut un lucru diferit față de restul Târgurilor de Crăciun vizitate până acum: au scos în prim-plan bradul. Urâțel împodobit (ca de altfel întreg orașul, cu instalații de Crăciun parcă aruncate din avion, fără să fie aranjate) bradul este în centrul atenției, întreg târgul fiind amenajat astfel încât să te direcționeze spre el. În plus, precum unei fântâni arteziene cântătoare, la fel, bradul din Praga cântă din oră în oră cu un joc de lumini filmat de către toți turiștii.

Bonus: am descoperit câteva magazine de dulciuri amenajate spectaculos pentru copii… și adulți. Oamenii nu mai vând doar bomboane, bezele și caramel ci o întreagă poveste.

Praga rămâne unul dintre orașele de suflet pentru mine, în care mi-aș petrece oricând încă un concediu.

Târgul de Crăciun din Slovacia: Bratislava

La Bratislava, din păcate, nu am mai prins Târgurile de Crăciun deschise, ultima lor zi fiind 24 decembrie. De altfel, cam toate Târgurile de Crăciun din Vestul Europei se închid odată cu Crăciunul, doar câteva fiind deschise până la sfârșitul anului. În cazul în care veți vrea să faceți și voi un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa, vă sfătuiesc să vă documentați serios cu privire la programul lor, mai ales că în multe țări este cam mort totul începând cu 24 decembrie până la sfârșitul anului.

Târgul de Crăciun din Ungaria: Budapesta

Cotat drept cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa de către European Best Destination, târgul de la Basilica Sf. Ștefan din Budapesta nici măcar nu este cel mai frumos Târg de Crăciun… din Budapesta. Deși aici îți ia ochii proiecția 3D de pe Basilică, eu am rămas super-impresionat de Budapest Christmas Fair, un alt Târg de Crăciun aflat la a 20-a ediție și organizat în Piața Vörösmarty.

Este pe departe cel mai bine aranjat Târg de Crăciun dintre toate cele văzute de mine până acum în 8 țări Europene. Standurile sunt foarte atent aranjate, iar produsele selectate pentru comercializare sunt excelent realizate. M-am plimbat mai bine de două ore printre tarabe doar pentru a admira cum sunt amenajate. Apoi, după ce am vizitat și Advent Feast-ul de la Basilica, m-am întors tot aici pentru a mai bea un vin fiert și a cumpăra kurtos kalacs.

Deși am mai vizitat Budapesta și în trecut pe timpul sărbătorilor de iarnă, de data asta Budapest Christmas Fair cred că s-a întrecut pe sine.

Tocmai de asta am selectat cu greu pozele… le puteți vedea apăsând pe imaginea de mai jos. Am scos totuși majoritatea celor cu mâncare pentru a nu vă face un rău prea mare. Pe alea vi le puteți imagina voi atunci când e ora mesei 🙂

Târgul de Crăciun din România: Sibiu

După ce am văzut Târgurile de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Cehia, Slovacia și Ungaria am reajuns în România, la Târgul de Crăciun din Sibiu. Și, vă spun drept, e cel mai complet dintre toate văzute de mine până acum. Singurul lucru ce dă cu minus aici este lipsa infrastructurii conexe – cum ieși din Piața Mare, rămâi doar cu amintirea Târgului de Crăciun, lipsind cu totul atmosfera lui pe străduțele ori în piațetele lăturalnice.

Dar, în rest, are de toate:
– atmosferă: e minunat să vezi clădirile din jur toate colorate, luminate și cu fulgi de nea chiar și atunci când nu ninge. Doar la Budapesta mai există ceva în genul ăsta, chiar dacă proiecția 3D de pe Basilica Sf. Ștefan nu este permanentă. Piața Mare din Sibiu e specială din punctul ăsta de vedere;
– relaxare: ai patinoar, roata panoramică, un Moș Crăciun cu care te poți fotografia și alte activități asemenea. Patinoar doar la Bratislava am mai văzut (LE: si la Budapesta);
– copii: în turul meu pe la Târgurile de Crăciun din Europa m-am gândit permanent unde au dispărut activitățile de copii. Aveam impresia că sărbătorile de iarnă ar trebui să fie pentru copii, nu pentru adulți ce caută un loc în care să bea vin fiert și să mănânce cârnați. La Sibiu, există carusel, trenuleț și încă câteva jocuri pentru copii. Doar la Nürnberg am descoperit un Târg de Crăciun pentru copii, separat de cel principal, dar nici acesta nu e foarte ofertant. În plus, la Sibiu mai sunt și ateliere de tot felul, în Casa lui Moș Crăciun, activități ce le-am mai găsit doar la Basel, la o scară mai mare, ce-i drept.
– Comercial: la Sibiu sunt o groază de căsuțe comerciale și câteva rulote cu mâncare și vin fiert. Doar la Nürnberg mai există un Târg de Crăciun atât de mare. La Sibiu lipsesc, însă, zonele unde poți sta la un pahar de vorbă, așa cum am văzut la Basel. Nu cer străduțe decorate așa cum sunt la Strasbourg sau Colmar, deși ar schimba cu totul fața orașului pe timpul iernii.

Sunt sigur că aș mai găsi plusuri pentru Târgul de Crăciun din Sibiu dar mi-ați spune că sunt subiectiv. Așa că, mai bine vă las pe voi să vizitați orașul în timpul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun de la Sibiu este deschis (parțial) până la sfârșitul anului. Lucru ce nu îl prea vezi în Europa, doar la Budapesta si Praga fiind târgul deschis după 25 decembrie.

Ne vedem la Sibiu!

Cât costă un tur al Târgurilor de Crăciun din Europa?

Noi am zburat până la Paris de unde am luat o mașină și am condus înapoi spre România aproximativ 2.500 de km. Zborul Cluj-Napoca – Paris (Wizzi Air) ori București-Paris (Blue Air) costă în jur de 65-80 de euro/pers., iar benzina Paris-Strasbourg alți 60 euro + 35 euro taxe de autostradă

Din Strasbourg, pe traseul Colmar – Basel – Nurnberg – Praga – Bratislava – Budapesta – Sibiu, cu condus între 2 și 4 ore/zi și cazări în toate orașele amintite mai sus (mai puțin Colmar), costurile totale ar fi următoarele:

cazare: 510 euro (cost pentru două persoane, cu 6 cazări în camere duble la hoteluri de 3 și 4 stele poziționate central sau foarte central, costul incluzând și plata parcării în incinta hotelurilor);
mâncare: 250 euro/persoană (minim două mese/zi luate în oraș, cu vin fiert și mâncare savurate seara în Târgurile de Crăciun);
drum: 300 euro (cost ce se împarte la numărul de persoane din mașină, totalizând benzina și taxele de autostradă/vigneta pe tot traseul amintit mai sus).

În funcție de perioada ce o alegeți pentru a face turul Târgurilor de Crăciun din Europa, recomand și includerea Austriei în itinerar, în Viena fiind câteva Târguri de Crăciun ce merită neapărat vizitate. De altfel, așa cum spuneam la începutul articolului, un tur Viena – Praga – Bratislava – Budapesta fiind o variantă excelentă, cu drum de maxim 3 ore între orașe, fără oboseală și unele dintre cele mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Primul şi ultimul lucru vizitat de un turist este restaurantul. Indiferent câte muzee vede, indiferent cât de curat e oraşul, indiferent cât de multe obiective istorice îi este dat să vadă, prima impresie şi ultima amintire a unui turist este restaurantul în care mănâncă imediat ce a ajuns în Sibiu, respectiv unde ia cina înainte de plecare. Aşa îmi spunea un manager de restaurant în urmă cu câteva zile.

Şi are dreptate.

Găzduind un prieten venit din SUA, via Thailanda şi încă peste 100 de ţări vizitate pe tot globul, am petrecut câteva zile prin restaurantele din Sibiu şi le-am descoperit aşa cum le descoperă orice turist venit la noi. Prietenul meu, Erick, este genul de om care din călătorit trăieşte, petrecând cel puţin 300 din 365 de zile prin lume, de cele mai multe ori fiind trimis de agenţii de turism pentru a descoperi şi a scrie despre destinaţii noi. Deci ştie exact despre ce este vorba atunci cânt eşti turist şi chiar poate avea o imagine de ansamblu asupra serviciilor.

Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o... — Erick, făcându-şi curaj să guste din mâncarea ce arată ca o…

Iar prima lui impresie despre Sibiu a fost „am uitat cât de proaste sunt serviciile în România” atunci când a fost nevoit să aştepte mai mult de patruzeci de minute pentru a primi meniul şi a i se aduce comanda la Crama Sibiană. Era un singur chelner într-o sâmbătă la prânz, iar acest chelner făcea de toate. Apoi, pentru ca experienţa să fie completă, am primit şi o notă de plată mult umflată, probabil adusă de la o altă masă.

Cu aceeaşi impresie a rămas şi a doua zi, pentru că a trebuit să schimbăm restaurantul deoarece Andrei, chelnerul de la Hermania din ziua aia, a fost insuportabil de grosolan pentru că i s-au cerut jumări. Erick, de cum a călcat pe pământ sibian, a spus că vrea să mănânce jumări. Crede că i s-a schimbat viaţa de când le-a descoperit aşa că ar fi dat orice să guste câteva. Deşi apar în meniu (într-un platou), chelnerul nostru a făcut un mişto nesimţit, ne mai încetând să îşi bată joc de faptul că am mers într-un restaurant cu specific german ca să cerem jumări.

Nici ultimul prânz luat la Sibiu nu a fost mai bine primit, mâncarea de la Casa Frieda aducându-i o grimasă pe faţă, exclamând „Arată îngrozitor mâncare asta.” A îndrăznit să guste şi chiar i-a plăcut mâncarea dar ruşinea ce m-a cuprins atunci când a spus că „oamenii ăştia nu ştiu să aranjeze o farfurie” nu m-a lăsat preţ de câteva ore bune.

Prima şi ultima amintire a unui turist despre Sibiu este restaurantul în care mănâncă. Încercaţi, vă rog, să vă ridicaţi la nivelul la care a ajuns numele Sibiu.

Am mâncat La Plăcinte înainte de a se închide. Habar nu aveți ce ați pierdut.

Să fi trecut mai bine de o lună de când am intrat într-o dimineață în restaurantul La Plăcinte de la Sibiu. În întâmpinare mi-a venit un chelner care m-a „servit” cu un meniu. Căutam ceva bun care să îmi țină de foame pe puțin 8 ore așa că am ales, deloc original, mic dejunul moldovenesc… că doar eram într-un restaurant moldovenesc.

Mirosul de fasole era exact ce îmi trebuia în dimineața aia. În alte împrejurări nu cred că m-aș fi apropiat de fasole cu cartofi prăjiți la 9 dimineața dar… nu ești tu când îți este foame 🙂 așa că m-am năpustit asupra lor precum leul atacând o căprioară rătăcită. Iar cu pâinea aia tăvălită în ou, o minunăție. Deși puțin picantă, fasolea făcea toată diferența în farfuria în mijlocul căreia stăteau două felii de roșie pe un pat de salată. De zici că asta ar fi fost cireașa de pe tort.

Nici nu trecuse mirosul de fasole aburindă că m-am și trezit savurând deja cafeaua așa cum unii savurează o țigară după o partidă bună de sex.

Dar asta-i viața… după ce în doi ani am încercat în mai multe rânduri să mă relaxez și eu la un mic dejun La Plăcinte (și niciodată cu succes din cauză că nu se deranja nici un chelner să mă bage în seamă pe terasă) iată că acum, când am descoperit minunăția asta de mic dejun moldovenesc, s-a și închis restaurantul.

Eh, asta e. Dacă cumva nu ați mâncat niciodată La Plăcinte, habar nu aveți ce ați pierdut.

De ce Sibiul e în topul orașelor “de văzut”

Sunt pe un vapor la întoarcere din Delta Dunării spre civilizație. Merge cu doar 10 km/h, suficient de încet încât să mă enervez că pierd timpul în felul ăsta dar, pentru că nu aveam așteptări prea mari, sunt relaxat și privesc țărmul din zare apropiindu-se domol.

O săptămână petrecută în Crișan, un sătuc pustiu ce se întinde kilometri pe țărmul brațului Sulina. O căsuță cu camere întreținute modest, dotate cu băi înghesuite în care te chinui să faci un duș normal.

Cu toate astea, pe peretele pe care stau agățate capete de pești exact ca animalele împăiate în cabana unui vânător înrăit, la capătul acestora stă agățat “trofeul” cel mai de preț – tabloul cu nota 9,7 oferită de clienții ce au fost cazați aici. Comparând cu notele primite de hoteluri aproape luxoase din toată lumea, tinzi să crezi că acea căsuță din capăt de lume este o minunăție horeca, datorită impresiilor exagerat de bune ale turiștilor.

Așa și Sibiul, este întotdeauna în topul orașelor “de vizitat” pentru că turiștii nu se așteaptă să găsească în el mai mult decât un oraș prăfuit din Estul Europei iar când ajung aici, rămân uimiți. Nu că ar fi el un oraș-minune, să fim serioși!

Editorial apărut în publicaţia Zile şi Nopţi Sibiu.

Am făcut o plimbare prin Sibiu şi am găsit o groază de parcări ilegal amenajate.

Probabil că în curând şi Primăria Sibiu va reîncepe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Foarte bine! Dar ce ne facem atunci când chiar Primăria este cea care încalcă legea?

Conform Hotărârii de Guvern aprobată zilele trecute, o parcare poate fi amenajată pe trotuar doar dacă se respectă culoarul de minim 1 metru destinat circulaţiei pietonilor (sursa). Ieri mi-am luat ruleta cu mine şi am făcut o plimbare de jumătate de oră prin oraş. Cred că e clar deja pentru toată lumea ce am constatat.

str. Târgul Vinului (50 cm.) str. Târgul Vinului (76 cm.) str. Tipografilor (67 cm.) str. Tipografilor (54 cm.) str. Timotei Popovici (53 cm.) str. Timotei Popovici (75 cm.) str. Timotei Popovici (62 cm.)str. Timotei Popovici (maxim 38 cm.)

Practic, pietonii nu au loc suficient de trecere astfel încât sunt obligaţi să coboare pe carosabil pentru a se deplasa. În îmbulzeala creată, oricând se poate produce un accident, mai ales dacă pietonul transportă ceva sau este cu copilul în cărucior.

Aceeaşi problemă am văzut-o şi în zona străzilor Ion Raţiu şi Dealului. Aici însă am descoperit încă o problema: parcări amenajate până în buza trecerilor de pietoni. Decizie foarte periculoasă, o ştim cu toţii. Şi nu, pentru reducerea numărului de accidente în nici un caz rezolvarea nu este amplasarea de limitatoare de viteză în faţa trecerilor de pietoni ci eliberarea maşinilor cel puţin 10 m. înaintea lor. Ori, soluţie mulţumitoare pentru toată lumea, lăţirea trotuarului până la limita parcării astfel încât pietonul să coboare pe carosabil doar în momentul de maximă vizibilitate atât pentru el cât şi pentru şofer. Astfel, se câştigă şi locurile de parcare dar şi pietonii sunt în siguranţă.

Cel mai periculos bulevard din punctul ăsta de vedere este Bdul. Victoriei, acolo unde nu cu mult timp în urmă Primăria a decis ştergerea haşurilor din apropierea trecerilor de pietoni, haşuri ce interziceau parcarea, şi amenajarea de parcaje până la limita zebrelor. În momentul de faţă se parchează aşa:

Totuşi, discutând cu oamenii responsabili din Primărie, s-ar părea că vor lua măsuri în amenajarea parcărilor conform noii Hotărâri de Guvern. Deocamdată nu am primit un punct de vedere oficial.

PNL a câştigat ieri alegerile!

Mai sunt 50 de minute până la ora 21:00, atunci când secţiile de vot se închid. Revenim pe drumuri după o pauză de masă pentru care am condus destul de mult, la singurul restaurant de pe o rază de zeci de km. Am schimbat între timp şi maşina. Consumând în timpul zilei mult mai multă motorină decât preconizasem, pe-a mea am lăsat-o într-o parcare în faţa unei secţii de vot, acum eu devenind copilotul ce se ghidează după mesajele citite pe Facebook. Cipi goneşte pe şoseaua întunecată, dornic să ajungem la timp în secţia de vot în care şi-a propus să rămânem la numărătoarea voturilor. Trebuie să fim acolo cel târziu cu câteva minute înainte de orele 21:00 pentru a ne fi permis accesul.

Drumul parcă se îngustează cu fiecare kilometru parcurs. Oamenii şi maşinile au dispărut cu totul din peisaj, în jur este pustiu şi întunecat. Semnalul 3G a picat de câteva minute bune, telefonul chinuindu-se şi el să rămână funcţional. Singura vietate întâlnită a fost o vulpe ce ne-a sărit în faţa maşinii, cine ştie de unde. Parcă ar fi vrut să prevestească ceva.

Să facem cunoştinţă.

Ajungem într-un timp record într-un sat, undeva în nordul judeţului Sibiu. Străzile sunt goale, până şi orătăniile s-au retras fiecare la casa ei. Nici urmă de suflet prin preajmă.

Vedem o mulţime de 3 maşini parcate în faţa unei clădiri ceva mai impunătoare, cu ferestrele luminate, singura de altfel ce pare locuită. Fără variante de a lua legătura cu exteriorul, realizăm că suntem condamnaţi în a nu cunoaşte ceea ce probabil toată ţara va trăi la aflarea rezultatelor alegerilor. Avem de luat o decizie: aceea de a trăi pentru câteva ore în „bula” ce-o vom forma în jurul buletinelor de vot de aici, formându-ne astfel propriul adevăr, trăind cu convingerea că întreaga lume este precum cea în care tocmai am poposit. Aşa o să şi fie, ne vom izola în cercul nostru de noi prieteni şi vom trăi cu senzaţia că suntem reprezentativi pentru o întreagă ţară.

De cum ne apropiem de ferestrele luminate, vedem în zare umbra a doi bărbaţi zgribuliţi de frig, din expiraţia cărora nu îmi dau seama dacă ies aburi de frig ori fum de ţigară.

„Bună seara!”

decidem să cercetăm terenul încă dinainte de a ne apropia prea mult. „E linişte pe aici” continuăm conversaţia, mai, mai ne vom da seama dacă bărbaţii sunt alegători ori membri în Biroul Electoral. „Da. Toată ziua a fost aşa” ne primeşte unul dintre ei, neştiind cu ce treabă am ajuns prin satul uitat de lume.

Două foi A4 cu câte o săgeată ne direcţionează spre intrarea în grădiniţa din Bîrghiş. Le urmăm, auzind tot mai aproape agitaţia de după uşa pe care nu ştim dacă trebuie să o deschidem ori să batem în ea înainte. Cipi împinge uşor de uşa albă, scorojită şi, imediat, se lasă o linişte ca de mormânt. Opt perechi de ochi sunt aţintite spre noi, întrebătoare. Nu suntem de-ai satului şi-ar fi destul de greu de crezut că nişte turişti pot ajunge aşa departe într-o zi de duminică, doar pentru a vota. Ochii nici nu mai respiră, cu toţii îşi ţin răsuflarea ca şi cum ceva nemaîntâlnit tocmai ce s-a întâmplat.

Legitimaţiile, vă rog!

O sală mare ne primeşte, în capătul opus uşii pe care am intrat fiind aşezate trei mese de lemn, în jurul cărora stau în continuare nemişcaţi cei ce par a fi reprezentanţii partidelor repartizaţi aici şi preşedintele secţiei de vot numărul 238, o femeie micuţă de înălţime dar impunătoare prin poziţia corpului, singura persoană din sală ce pare gata de atac.

„Bună seara, suntem observatori la aceste alegeri, vom rămâne aici după închiderea secţiei, pentru numărătoarea votului.”

Am nevoie să vă văd legitimaţiile!

sunt cuvintele ce îi dezmorţesc puţin pe cei prezenţi în sala de sport improvizată.

Acolo sunt două scaune, puteţi să luaţi loc.

ne arată cu degetul două scaune de lemn poziţionate strategic în colţul opus al încăperii, undeva departe, printre bucăţi de moloz aruncate sub un coş de baschet prost conceput. Atât de departe de mesele cu hârtii încât nu ştiam dacă să fim prietenoşi şi să acceptăm primirea ori, pur şi simplu, să ne găsim de lucru în jurul cutiilor înalte de lemn pe care stăteau scrise de mână două texte: „Camera deputaţilor” şi „Senat”. Am decis din priviri să punem stăpânire pe scaune, lăsându-ne gecile curgând pe spătare. Agitaţia a revenit, femeia ce ne-a primit dând directive şi organizând pe fiecare în parte pentru a fi pregătiţi în clipa blocării uşilor secţiei de vot.

Urma să ne pretrecem ore bune împreună, închişi într-o sală izolată, păzită de un poliţist gata să imobilizeze pe oricine are de gând să intre sau să iasă pe uşa încuiată cu cheia. Geamurile sunt şi ele toate sigilate. Mă simt ca într-o emisiune de supravieţuire în care am intrat cu bună ştiinţă fără să ştiu, însă, în ce m-am băgat.

Foto: Ciprian Ciocan

Moşul, tânărul şi securistul

Încercam deja să ne dăm seama care personaj din ce partid face parte, conştienţi fiind de faptul că nu vom afla niciodată adevărul. Deja ştiam partidele reprezentate în secţiile de vot, din celelalte localităţi prin care am trecut de-a lungul zilei. Peste tot sunt aceleaşi partide, mai puţin USR care lipseşte cu desăvârşire: PSD, PNL, UDMR, ALDE, PRU, PMP şi… ANR, un partid de care nu auzisem nimic până cu câteva ore mai devreme.

Nici măcar reprezentanţii ANR cu care am vorbit nu ştiau mai multe decât mine sau ce are de gând partidul ăsta de a cheltuit atâţia bani doar pentru a verifica alegerile parlamentare. Unii dintre ei ştiau ca e condus de Marian Munteanu, bărbosul ăla ce a vrut să candideze la Primăria Capitalei dar a fost retras înainte de alegeri, dar niciunul nu îşi putea explica de ce un partid înfiinţat cu doar 4 luni în urmă a decis să se implice atât de mult în alegeri. Şi cum de are o structură atât de mare.

Odată cu începerea numărării voturilor, încercam să desluşim puţin câte puţin misterul reprezentanţilor. PNL, PSD, PNL, UDMR, PNL, ALDE, PNL, după fiecare vot citit cu voce tare, încercam să văd bucuria în reacţia celor din jur. Tânărul nu se ascundea deloc, la fiecare foaie cu ştampila pusă în chenarul PNL, strângea din pumni în semn de victorie. Moşul se enerva foarte rău atunci când cineva făcea câte o remarcă la adresa PSD, amenintând că loveşte tare cu piciorul de scaun pregătit în maşina ce îl aşteaptă afară. Românul trimis de UDMR se mira neîncetat că în sat sunt 4 unguri dar, totuşi, partidul lui a primit 12 voturi. Securistul, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cu pălărie ca de militar american, şi ea neagră, era însă cel mai scrupulos şi greu de citit. A numărat în paralel listele cu prezenţa la vot, a păzit îndeaproape cutiile sigilate ce adăposteau buletinele de vot şi s-a repezi să fie el cel ce vede primul fiecare vot în parte, chiar înainte de a fi citite cu voce tare. Alcoolistul cu hainele murdare era singurul care avea aceeaşi figură tulbure, dezinteresată, indiferent de votul rezultat. El este acolo pentru bani, puţin îi pasă ce se întâmplă de fapt în urma alegerilor.

PNL, câştigător detaşat.

256 de oameni. Atâţia oameni au votat în secţia de vot unde erau înscrise pe liste puţin peste 600 de suflete. „Dar este bine, cel puţin 200 nici nu mai locuiesc aici, unii chiar de 20 de ani, dar tot apar pe liste.” repeta securistul care părea să le ştie pe toate. „A fost prezenţa mult mai proastă ca la locale, cortorarii nici nu au mai venit la vot niciunul” spune preşedinta de secţie care a început să îi enumere pe toţi cei ce obişnuiau să treacă pe la urne în ultimii ani dar ieri nu s-au deranjat să iasă din case.

PNL, PNL, PNL. Teancul de buletine de vot al PNL-ului creştea cum probabil nimeni din sală nu s-ar fi aşteptat. Până şi tânărul PNL-ist a încetat să se mai bucure la fiecare vot pentru partidul lui, fiind primul care şi-a tras un scaun, relaxat, şi, uşor neliniştit de lipsa semnalului la telefon şi internet, era nerăbdător să se termine odată toată numărătoarea pentru a afla rezultatele finale. Dar şi el, ca şi noi, ne-am format deja o imagine despre cum ar trebui să se termine totul.

Avem un sat în care prezenţa la vot a fost mică. De obicei în sate câştigă PSD. Ştim că în mediul urban oamenii au fost mai conştiincioşi. În oraşe de obicei câştigă dreapta. E clar! Rezultatul, clar şi fără discuţii, prezintă PNL câştigător detaşat. PSD s-a făcut de ruşine. Moşul ce umblă cu piciorul de scaun după el pentru a da o corecţie oamenilor ce au alte păreri a fost redus la tăcere.

Din cele 256 de voturi, 156 erau ale PNL-ului pentru Camera Deputaţilor, doar 49 PSD, 8 UDMR, 4 ALDE şi alte 8 s-au dus la USR. La Senat rezultatele erau şi mai clare, PNL crescând iar PSD primind doar 45 de voturi. Orice calcul şi orice alinţe ai fi ales în urma acestor rezultate, chiar şi cu marje de eroare nepermis de mari, realitatea era că vom avea 4 ani de Guvern Cioloş. La a 4-a numărătoare a voturilor PNL şi PSD, diferenţa rămânea categorică în favoarea dreptei. E clar! harta României nu se va mai colora în roşu de data asta. Tineretul a înţeles. Bătrânii de la sate se gândesc la viitorul copiilor lor. De data asta a câştigat bunul simţ, minciuna fiind pusă la zid. Nu are cum să fie altfel. Voturile sunt clare, toţi cei din jurul nostru sunt de aceeaşi părere cu noi, nu cunoaştem pe nimeni care să fie de altă părere, am văzut cu ochii noştri realitatea următorilor 4 ani de guvernare PNL-USR.

E cât se poate de clar. La fel de clar ca „bula” în care trăim pe Facebook ori în cercul nostru de prieteni, la bere.

Atunci când se sparge „bula”…

Voturile sunt sigilate în saci transparenţi de plastic şi aruncate în portbagajul păzit de poliţistul ce le va escorta la Sibiu. Urcăm şi noi în maşina noastră, extenuaţi. Dar mulţumiţi că tot ce am văzut în munca noastră de observatori a fost în limitele normale. Totul a fost prea normal pentru o Românie despre care auzisem că la sate se fură voturi şi oamenii vin cu autocarele, împinşi cu un pahar de pălincă. Am simţit că a fost un vot aşa cum ar trebui să fie o ţară – civilizat şi modern. Aşa cum vrem să fie România şi în următorii ani.

Rapid rămânem singuri, în beznă. Urmărim lumina farurilor pe care parcă încercăm să o prindem din urmă. Drumul devine tot mai lin, cerul mai înstelat. Fugim după semnal GSM, 3G şi căutăm în viteză un post de radio pentru a ne confirma realitatea noastră. Brusc, ne lovesc zeci de notificări pe telefon, sms-uri şi un post de radio la care auzim sacadat un discurs ce ne trimite cu mult înapoi în timp. „Bula” noastră s-a spart.

Cine râde la urnă, râde mai bine!

Mi-ar fi plăcut să am degetele fermecate şi să scot din tastatură un text atât de convingător încât toţi cei ce îl citesc să spună la capătul rândurilor „Da băi, asta e! Merg în puii mei la vot pentru că are dreptate băiatul ăsta şi oricum nu am ce pierde”.

Dar nu am nici degete fermecate, nici tastatura nu face minuni, monitorul este şi el prăfuit de clipuri video cu îndemnuri la vot ce sunt cel mult simpatice, doar convingătoare nu. Orice aş spune eu, tu, noi, nu vom putea mobiliza pătura aia de tineri 18-28 care preferă să meargă la un film horror în plină zi ori să doarmă cât ţine lumina în camera de cămin, decât să meargă la vot ca să… nimic. Îi înţeleg perfect pentru că şi eu am fost acolo. Nu am fost ani la rând la vot. Simţeam că politicienii nu merită să îmi pierd din viaţă nici măcar cele 30 de minute necesare votului. Şi tocmai de asta nici nu încerc să conving pe cineva că TREBUIE să meargă la vot pentru că… efectiv li se fâlfâie de ce spun eu aici.

În urmă cu 3 ani aş fi dat orice să nu mai văd panouri gigant şi pliante în cutiile poştale cu oameni cu dinţi zâmbitori şi ochi lacomi. În anul 2016 mi s-a îndeplinit dorinţa – campania electorală a trecut pe lângă noi ca speranţa pe lângă România. Inexitentă. Cred că studenţii ăia dezinteresaţi sunt în al nouălea cer! Nu doar că nu îi votează, nu vor să îi mai vadă pe politicieni dar nici măcar nu li se mai serveşte obligat politică pe stradă, la tv ori telefon. În felul ăsta pot ajunge până la 35 de ani fără ca măcar să simtă faptul că toată tinereţea au fost nimic altceva decât o masă bună de plătit taxe. Şi atât.

Iată, tocmai ce am pierdut 15 minute scriind textul ăsta deşi sunt absolut convins că cei ce nu vor să voteze nu vor vota. Şi gata!

Şi totuşi, poate sunt pe aici şi oameni ce vor învăţa din greşeala mea de a nu mă prezenta la vot şi vor evita lipsa de implicare la o vârstă mai timpurie decât am făcut-o eu. Ia priviţi la mine, omul ăla ce a fugit toată viaţa de politică, se fereşte ca dracu’ de tămâie de politicieni şi evită să se implice în orice discuţie politică, eu, omul ăla, a devenit în 2016 observator independent la alegerile parlamentare.

Viaţa bate filmul, vă spun!

Turist în Sibiu? Iată o cazare perfectă

Am decis să ne închiriem apartamentul de o cameră recent renovat. Totul este nou nouţ, frumos şi curat aşa că vă aşteaptă să vă relaxaţi în centrul Sibiului pentru câteva zile. Apartamentul se închiriază în regim hotelier.

Mai multe poze şi detalii găsiţi pe Airbnb (aici: cazare în regim hotelier în Sibiu) sau pe Booking.com.

Poziţionarea este excelentă, exact pe strada pietonală din Centrul Istoric al Sibiului. Apartamentul însă este poziţionat în curtea centrală astfel încât zumzetul şi gălăgia celorlaltor turişti nu vă vor deranja deloc.

Apartamentul este de dimensiuni potrivite pentru o cazare de câteva zile pentru două persoane şi are tot ce îi trebuie:

dormitor cu pat matrimonial ce se poate transforma foarte uşor în timpul zilei într-un living suficient de spaţios şi comod prin ridicarea la orizontală a patului matrimonial
bucătărie complet utilată (plită digitală, cuptor cu microunde, mini-frigider, tacâmuri, farfurii, oale…)
loc de luat masa ce poate fi folosit ca birou şi masă pentru laptop
baie cu duş şi încălzire în pardoseală. Unde ai mai făcut duş în timp ce ţi se încălzesc picioarele?

Dotări cazare în regim hotelier:

încălzire cu termostat atât în cameră cât şi la pardoseala din baie
uscător de păr
fier de călcat şi măsuţă de călcat
în curând vom pune şi o maşină de spălat
tv cu cablu
internet wireless
tot felul de ustensile de desfăcut şi tăiat pentru bucătărie
hidrant, trusă de prim ajutor, senzor de gaz

Bonus:

mic dejun în prima zi din partea casei
punem la dispoziţie un mini self service gift shop 🙂 cu magneţi de frigider, cărţi poştale etc pentru cei ce vor să ducă acasă o amintire şi nu au timp/chef să caute prin oraş ceva potrivit
ghidaj turistic profesionist – la cerere

Regulile casei pentru turişti:

apartamentul este pentru una sau două persoane
din păcate, nu putem primi animale de companie
nu se fumează nici în apartament nici în curtea interioară dar sunt nenumărate cafenele şi terase în zonă

Cum rezervi:

Rezervările se pot face pe Airbnb.com (aici: cazare Sibiu) şi pe Booking.com.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm la Sibiu 🙂

Hooray! De astazi, puteti sa va cazati la #Sibiu intr-un apartament super central, nou, modern si multifunctional….

Posted by Tudor St. Popa on Saturday, March 5, 2016

The Big Picture Sibiu 2015

Vezi și The Big Picture Sibiu: 2011, 2012, 2013.
Vezi și The Big Picture FITS 2015, The Big Picture Festivalul Medieval 2015

Un an, un oraș, zeci de evenimente, 60 de fotografii.

Nu știu cum a fost pentru voi dar eu nu am simțit deloc anul 2015. Nu-mi dau seama când au trecut atâtea zile și nopți, zâmbete, lacrimi și gânduri. Le-am cerut lui Dragoș Dumitru și Silvana Armat să îmi facă o retrospectivă a anului 2015… mai-mai îmi aduc și eu aminte ceva 🙂

Iată evenimentele anului 2015 din Sibiu… în imagini. Doi artiști într-ale fotografiei, două viziuni, două puncte de vedere.

Credit foto Dragoș Dumitru:

Credit foto Silvana Armat:

Despre Bucuresti, din pacate, nimic de bine

Weekend-ul l-am petrecut in orasul ce ne reprezinta tara, poarta ce ureaza „bun venit” turistilor straini, in locul unde putem observa cel mai usor tiparul poporului roman. Din pacate, Bucuresti.

Este pentru prima oara cand revin in Transilvania cu ganduri rele despre Bucuresti. Sentimentele mi se indreapta mai degraba spre revolta, mahnire si rusine probabil si pentru ca vizita asta scurta „la capitala” mi-a dat peste cap unele valori si convingeri in care credeam cu tarie pana mai ieri. Dar sa o luam pe rand:

Centrul Vechi

Indragostit fiind de Centrul Vechi din Bucuresti, am descoperit de data asta un „cartier rosu” romanesc ce nu mai seamana cu nimic ce-mi aminteam eu ca este zona istorica a capitalei noastre. La fiecare pas esti incurajat sa incerci un masaj erotic intr-unul din zecile de centre destinate placerilor iar vitrinele pub-urilor sunt ocupate mai toate de dansatoare mai mult golase decat dragalase, platite pentru a trezi dorinte animalice barbatilor alcoolizati din zona. Totul e zgomot si depravare, agitatie si femei „usoare”.

Taximetristii

Declarat fiind pana acum impotriva Uber pentru a sustine taximetria legala, traditionala, mi-am schimbat peste noapte toate convingerile, inpins fiind de catre cei mai nesimtiti, nerespectuosi, golani locuitori ai capitalei – taximetristii.

In cele 3 zile petrecute la Bucuresti nu am avut succes in a circula nici macar o singura data cu taxiul, dat fiind ca niciun taximetrist nu s-a deranjat sa accepte comenzile noastre. Indiferent daca a fost zi sau noapte, daca voiam sa iau taxiul din Centrul Vechi, de la hotel, din Baneasa sau de la Unirii, taximetristii nici nu asteptau sa auda unde vrem sa mergem ca spuneau direct ca nu sunt liberi ori sa platim o taxa de 50 de lei pentru cursa. Nici macar un drum Bucuresti-Sibiu probabil nu i-ar fi multumit fara plata acelei taxe „de pornire” ce se traduce cu usurinta intr-o cursa normala de 35 km.

Asa am fost nevoiti sa mergem pe jos mai bine de o ora pentru a ajunge la hotel. Si asta este odios pentru o capitala europeana si ar trebui sa fie un semnal mare de alarma pentru toate insitutiile, incepand de la Primarie pana la Politie si OPC, avand in vedere ca vorbim, totusi, de siguranta turistilor si cetatenilor. Actiunile astea ar trebui tratate foarte serios si de catre presa care poate schimba ceva pana nu se ajunge la intamplari de genul asta.

Transportul in comun

De mai multe ori mi-am spus in zilele petrecute la Bucuresti ca cel ce a inventat metroul trebuie sa traiasca 150 de ani de fericire, atat de bun e transportul asta in comun in comparatie cu RATB-ul fara aer conditionat. Dar nu se poate uita faptul ca Metrorex-ul nu a vrut in ruptul capului sa prelungeasca orele de circulatie tinand cont ca la ora 23:00 au plecat in acelasi timp 60.000 de oameni de la concertul Robbie Williams. Oameni care trebuiau sa ajunga cumva fiecare la casa lui, ca doar nu-mi inchipui cum ar fi fost cateva zeci de mii de masini in intersectiile din preajma Palatului Parlamanetului. Umbla vorba ca sefii Metrorex au cerut 30.000 de lei pentru a pune metrourile pe şine, lucru neacceptat de catre organizatorii concertului.

Si uite asa, ne intoarcem la punctul de dinainte cu taximetristii si umblatul turistilor sub clar de luna pe strazile intunecate ale Bucurestiului. In rest, numai de bine…

Traseul hotelurilor BinderBubi (cum a fost la Sighişoara şi Mediaş)

Sighişoara este un oraş ce începe să îmi placă tot mai mult. Fără să fiu un trădător de ~~ţară~~ oraş, sunt multe momente în care îmi place chiar mai mult decât Sibiul meu. În Sighişoara mă simt aşa cum probabil m-aş fi simţit şi la Sibiu dacă aş fi putut trăi în oraşul ăsta ca turist. Atmosferă relaxantă, oameni prietenoşi, turişti peste tot, multe pensiuni şi cafenele micuţe de familie…

Nu mai fusesem de 10 ani la Sighişoara aşa că am umblat pe străduţele pietruite pentru a-mi aminti de vremurile petrecute aici. Timpul trecut peste noi nu a schimbat prea multe în orăşelul lui Vlad Ţepeş. Pe de o parte ciudat, pe de altă parte de apreciat având în vedere că cetatea arată în continuare bine spre foarte bine, aşa cum ar trebui să arate toate orăşelele tradiţionale considerate monumente istorice.

Ani la rând Sighişoara mi-a fost casă timp de câteva zile, pe timpul Festivalului Medieval. Pe vremea aia dormeam la cort sau sub cerul liber, profitând la maximum de stelele ce se revărsau asupra oraşului imediat după înserat. De data asta, însă, am vrut să simt răsfăţul unui hotel de 5 stele aşa că ne-am cazat la hotel BinderBubi de la poalele cetăţii sighişorene. Cinci stele pe cartea de vizită, cinci stele şi în realitate. Fără pic de exagerare, aici am simţit cum este să fii bine primit într-un hotel. De la recepţioneră, la chelner şi femeile de serviciu, cu toţii au fost timp de 3 zile super-atenţi la nevoile noastre. Recomand cu mare căldură.

Hotel BinderBubi Sighişoara, 5*:

5 stele pe cartea de vizită, 5 stele şi în realitate
camere mari şi curate
personal super plăcut şi atent
spa, baie cu fân, saună umedă şi saună uscată gratuite
centru de masaj şi cameră de relaxare
mic dejun foarte bogat şi diversificat (interesaţi-vă înainte dacă micul dejun este servit în stil bufet suedez)

Neplănuindu-ne asta de la început, am decis să ne cazăm o noapte şi la hotelul BinderBubi de la Mediaş, că tot ne era în drum. Spun drept că ne-a atras mai mult piscina acoperită de aici şi zona de plajă, Diana (partenera mea într-ale călătoritului şi, de vre 15 ani, partenera mea de viaţă) dorindu-şi să se bronzeze.

Hotel BinderBubi Mediaş, 4*:

piscină semi-olimpică acoperită cu sticlă şi încălzită + zonă de plajă cu şezlonguri
spa şi sală de fitness, toate gratuite pe timpul şederii la hotel
multe alte facilităţi conexe

Una peste alta, am reuşit în 4 zile să facem traseul hotelurilor BinderBubi de la Sighişoara şi Mediaş, să vizităm liniştita Sighişoara, să facem spa, saună, masaj, să bem o bere în centrul Mediaşului şi să ne bălăcim la doar câţiva km. de munte. Mai multe poze de la hotelurile BinderBubi şi din Sighişoara am publicat pe Facebook.

Cât muncesc eu vs. ele – #vizitainHD

Vorbeam cu colega Ioana despre orele noastre de muncă și cum ieri am plecat la ora 7:00 de acasă și m-am întors de la birou la 21:30. Asta însemnând 14 ore de muncă considerând că 30 de minute am avut pauză de masă. Și mi s-a părut exagerat de mult.

Dar apoi mi-am adus aminte de fetele astea de la lotul olimpic de gimnastică de la Deva și parcă, parcă 14 ore de muncă la 30 și ceva de ani nu mai par așa multe față de cât muncesc ele la doar 14 ani. Le-am urmărit muncind disciplinat preț de jumătate de oră și am ascultat poveștile antrenoarei despre copilele ce se antrenează câte 6 ore pe zi, zi de zi, doar duminica având-o liberă.

Drept vă spun că eu dacă aș avea o fată nu aș da-o la gimnastică. Nu pentru că nu ar fi un sport frumoas dar, știți voi, eu am avut copilărie cu joacă în fața blocului și cam așa aș vrea să crească și copiii mei. În plus, la câtă muncă depun fetele astea pentru a reprezenta România în toată lumea, cosider că sunt prea sărace (ele și gimnastica în general) pentru a depune atâta sacrificiu.

Eu am avut privilegiul unic de a le vedea pe fete la antrenament. Până la noi, nimeni nu s-a apropiat de ele așa mult pentru a le urmări. Dar nu vă îngrijorați, dacă vreți să știți mai multe informații despre Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, vizitați www.cnscetatedeva.ro. Poate vă conving să le faceți o donație…

„Vizită în HD” 2015 este un eveniment organizat de Denisa, Sebastian Bârgău şi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSara, Hotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeriaşi Primăria Oraşului Deva.

Primul zbor cu planorul – #vizitainHD

Lucrurile bune se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin. Întotdeauna am cochetat cu zborul… mi-am dorit să sar cu parașuta și cu parapanta ori să fac bungee jumping. Nu am reușit niciodată să trec de pragul de dorință iar cuvintele „nu am avut ocazia” descriu denaturat lipsa mea de curaj de până la 32 de ani.

Sebi însă mi-a dat ocazia să nu mă mai fofilez, mi-a pus centura pe scaunul unui planor și mi-a dat drumul în aer. Puțin greșit spus „mi-a dat drumul”… mai degrabă m-a lăsat remorcat pentru că așa am ajuns în aer, planorul neavând motor cu ajutorul căruia să decoleze. Experiența a fost peste așteptări și nu are rost să încerc să o explic în cuvinte pentru că nu se poate trăi din fața unei tastaturi. Zborul lin cu planorul îți dă o cu totul altă senzație față de zborurile obișnuite în gălăgia asurzitoare a motoarelor altor avioane.

Pilotul meu, Grațian Tînc, instructor la Aeroclubul Deva, m-a ținut în aer minute bune, profitând de un curent de aer cu ajutorul căruia ne-am ridicat spre soare câteva sute de metri în plus față de planul inițial. „Ar fi fost păcat să nu profităm să zburăm cât mai mult”, spunea el. Și i-am dat dreptate.

Am încercat și câteva „mișcări” ceva mai neprietenoase cu stomacul unui om… căderi în gol spre iarba verde a aerodromului. Nu am strigat de frică dar nici mult nu mai era.

Experiența am filmat-o ca să v-o arăt și vouă alături de mesajul încercați și voi zborul pur al planorului.

„Vizită în HD” 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgău şiCălin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift, AquaSara,Hotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeriaşi Primăria Oraşului Deva.

Pe drum de la Bucureşti

Ieri, venind cu ceva autocar de la Bucureşti spre Sibiu, şoferul a oprit la un restaurant de pe Valea Oltului, ne-a dat pauză jumătate de oră şi, practic, ne-a închis pe dinafară ca să fim oarecum obligaţi să intrăm în restaurantul cu pricina. De cum am intrat, era clar că e un punct unde zeci de autocare opresc pentru ca pasagerii să înfulece câte ceva.

M-am aşezat şi eu la o masă şi am comandat ciorba ce o aveau pregătită (pentru că ce voiam eu nu aveau „pe stoc”). E clar că acolo am mâncat cea mai proastă ciorbă din ultimul an: foarte rece şi cu gust de ars. Dar la fel de clar este că am primit cea mai bună smântână ce am mâncat-o vreodată, cu o consistenţă ca de unt. Nici măcar de margarină ci de unt… de o întindeai pe pâine cu cuţitul. Deci, dacă vă treziţi şi voi obligaţi să aşteptaţi jumătate de oră la Balta Verde, comandaţi un coş de pâine şi smântână 🙂

5 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre cazările din Sibiu.

Unul dintre cele mai de suflet proiecte ale mele este “Prin Sibiul Meu” ce de anul acesta a devenit “My Sibiu”. Dacă mă citiţi constant, e imposibil să nu mă fi „auzit” până acum măcar o dată vorbind despre faptul că încerc să promovez oraşul Sibiu pe cât posibil.

În anul 2014 am adus la aici 10 bloggeri străini care au vizitat (fiecare) peste 20 de ţări până acum şi cu toate astea cu toţii au rămas îndrăgostiţi de Sibiu. Şi asta se demonstrează prin faptul că s-au întors aici la scurt timp sau chiar s-au mutat pentru o perioadă în oraşul nostru.

Având colaborări în anii ăştia cu unităţi de cazare din Sibiu mi-am dat seama de faptul că există un trend al turiştilor (nu ştiu dacă tocmai sănătos) de a renunţa la hoteluri, îndreptându-se tot mai mult spre pensiuni şi apartamente închiriate în regim hotelier. Cel puţin asta reiese din faptul că în 2014 s-au dublat (cel puţin) apartamentele scoase la închiriat de către persoane fizice.

Dar eu nefiind „din interior”, prefer să nu dau cu presupusul. Pentru că e sfârşit de an,echipa CazareSibiu.com încercă să mă lămurească şi pe mine care e linia spre care se îndreaptă turimul sibian, preferinţele turiştilor şi numărul lor şi cum a fost văzut Sibiul în 2014 din punctul ăsta de vedere.

Cum vedeţi voi trendul spre care se îndreaptă turismul sibian şi, evident, ofertele hoteliere din Sibiu?

CazareSibiu.com: Turismul sibian a inceput sa se maturizeze si sa se stabilizeze. Proprietatii de pensiuni sau hoteluri au inteles ca turismul inseamna mai mult decat a oferi un loc de cazare intr-o camera. O data cu inceprerii maturizarii turismului, si ofertele au inceput sa fie mai diverse si mai targetate pe segmenti de clienti. In piata, vor rezista cei care sunt profesionisti, cei care stiu sa-si fidelizeze clientii si cei care stiu sa se promoveze pe canalele de comunicare online si offline.

E adevărat că apartamentele închiriate în regim hotelier au luat locul hotelurilor în preferinţele turiştilor ce au venit în Sibiu în 2014?

CazareSibiu.com: Dezvoltarea segmentului de cazare in regim hotelier din Sibiu este influentat de mai multi factori, la fel ca si in cazul altor orase din Transilvania. Pe de-o parte regimul hotelier se adreseaza unui segment nou de clienti care vin in oras, se datoreaza si faptului ca e mult mai avantajos sa inchiriezi in regim hotelier un apartament cu plata pe noapte, decat sa-l inchiriezi pe perioada nedeterminata, dar si datorita pietei imobiliare care pe perioada crizei a inghetat vanzarile de apartamente si astfel multi din cei care vroiau sa le vanda nu ai mai avut ce face cu ele, iar inchirierea lor a fost cea mai buna solutie.

Exista date oficiale despre numărul de turişti din Sibiu în 2014? A crescut faţă de anii anteriori?

CazareSibiu.com: Datele oficiale care exista nu reflecta realitatea, deoarece sunt multe unitati care nu-si raporteaza corect numarul de intrari pe care le-au avut. Insa, traficul raportat de Google arata ca dupa bumul de turist din 2007, numarul lor s-a stabilizat o data cu venirea crizei si a avut un trand descrescator pana in anul 2013. Incepand din acest 2014, continund cu anii viitori, numarul turistilor va creste datorita revenirii pieteti, datorita noi infrastructuri care faciliteaza accesul strainilor spre Sibiu, dar si datorita coerentei cu care s-a promovat orasul si a evenimentelor periodice de aici.

Un Constănţean, de exemplu, găseşte cazare la Sibiu dacă se hotărăşte „peste noapte” să ne facă o vizită? Care sunt perioadele turistice din an pentru care recomandaţi oamenilor să-şi facă rezervări din timp?

CazareSibiu.com: Noi sfatuim turistii sa isi faca rezervari din timp, sa intre pe site si sa sune la receptie, iar ulterior sa trimita o rezervare scrisa pentru a avea o confirmare prin email.

Dupa cum se vede si in traficul de pe strazile Sibiului, perioada de varf incepe in primele zile ale lunii iunie, cu apogeul in luna august si cu o cadere a numarului de turism spre luna octombrie. De asemenea, o influenta majora o au si evenimentele mari care au loc, precum Festivalul de Teatru sau Targul de Craciun.

Care sunt modalitatile prin care o unitate hoteliera din Sibiu isi poate creste numarul de turisti?

CazareSibiu.com: Numarul turistilor care vin in Sibiu se imparte la numarul unitatilor de cazare care este intr-o continua crestere. In primul rand, unitatea hoteliera trebuie sa isi cunoasca bine segmentul de clienti la care se adreseaza si sa ofere servicii turistice si conditii de cazare adresate segmentului acestora. In al doilea rand, prezenta lor in mediile de comunicare cu turistii este foarte imortanta. Este important sa fi prezenti pe site-urile internationale, pe site-urile nationale, dar si pe site-urile locale cum e CazareSibiu.com

Turistii devin din ce in ce mai informati si stiu sa foloseasca internetul ca o sursa de informare si diferentiere a ofertelor existente in piata, de aceea o unitate hoteliera trebuie sa fie gasita cu usurinta.

Un articol super-documentat despre Parcul Naţional Ceahlău [#priNeamt]

Clar, am învăţat un lucru preţios de la #mySibiu şi anume acela că bloggerii străini ştiu să scrie despre destinaţiile pe care le-au vizitat, nu doar să bifeze câteva articole.

Până anul ăsta am fost şi eu obişnuit să scriu pe blog imediat după sau chiar în timpul evenimentelor la care am participat… rapid, ca să poată intra şi articolul meu la monitorizarea ce se face de regulă după vreo 10 zile. Sponsorii şi partenerii vor imediat după eveniment rezultate, vor articole multe scrise pe bloguri, vor să se audă peste tot despre ce s-a întâmplat. Eh, aşa cum am spus mai sus, am învăţat că e mai bun un articol corect documentat, detaliat şi care să facă cititorul să viziteze locurile despre care scriu sau să testeze produsele încercate de mine decât 3 articole scrise în grabă care nu aduc prea multă informaţie.

Drept urmare, eu nu voi face ce am învăţat :)) Nu voi scrie un articol super-documentat deşi am parcurs parte din cele 151 de pagini a cărţii „Ceahlău – natură, istorie şi turism” si broşura „Parcul Naţional Ceahlău” în care sunt înşirate informaţii despre cele 1840 de specii şi 4 subspecii de plante inferioare (alge, fungi, licheni, briofite) şi despre toată vegetaţia întâlnită, protejată şi conservată în Parcul Naţional Ceahlău. Nu vă împovărez cu date şi cifre, ce pot face însă este să vă recomand să mergeţi să vizitaţi ceea ce a fost desemnat Sit de Importanţă Comunitară, parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000. Adică Parcul Naţional Ceahlău. Mergeţi pentru că merită.

Un fluture şi-o floare ce trebuiesc şi ele protejate prin lege.

Post by Diana Ribana.

Gagica trezită la ora 7:00 pentru a escalada munţii.

După o noapte de odihnitoare la Hotel Bistriţa din Durău (apropo, oamenii ăştia sunt fenomenali… ne-au ţinut în puf şi ne-au făcut mâncare la proţap, foc de tabără iar pe seară ne-au pus la dispoziţie clubul de la subsolul hotelului doar pentru noi)… deci după noaptea odihnitoare la Hotel Bistriţa, am plecat agale spre cabana Dochia direeect la 1750 m altitudine unde urma să ne bem cafeaua.

Post by Dragos Asaftei.

Îmbrăţişând soarele la 1750 m. altitudine

Dracu ştie ce ne-a fost în cap de am crezut că o să ne fie uşor pentru că s-a dovedit a fi o provocare pentru mulţi dintre noi. Sus, după 5-6 ore de urcat, am ajuns traşi doar de dorinţa de a vedea apusul din vârful muntelui, fapt ce s-a dovedit a fi nu doar frumos dar şi romantic pe alocuri. Ceaiul amestecat cu stropi de coniac şi poveştile spuse în vârf de pat au fost doar parte din farmecul muntelui.

Patru viteji (obosiţi) în vârf de munte.

Bineînţeles, nici coborârea nu ne-a fost mai uşoară, doar caprele negre reuşind să ne facă să uităm de febra musculară ce dădea semne că vrea să ne cuprindă. Caprele negre şi gândul că jos, via Durău, ne aştepta o plimbare cu barca spre apus, pe lacul Bicaz, iar mai târziu petrecerea şi discoteca despre care deja v-am spus pe la începutul articolului.

Post by Tudor St. Popa.

Am căzut frânţi încă înainte să ajungem în camerele de la Hotel Bistriţa Durău.

A trecut ceva timp de la vizita cu pricina #priNeamţ dar ştiu clar că peisaje ca acolo mi-a fost greu să văd în viaţa mea scurtă. Şi nu o spun doar eu, dovadă stau cele câteva poze urcate pe Instagram din vârf de munte ce au strâns record de like-uri. Să nu-mi spuneţi că imaginile de mai jos nu vă fac să vă puneţi bocancii şi să urcaţi şi voi în vârf de munte… că nu vă cred 🙂

Deci, în concluzie:

urcaţi pe Ceahlău până la Cabana Dochia pentru că e singurul loc din lumea asta de unde am putut să asist atât la apus cât şi la răsărit stând tolănit (aproape) în pat;
urcatul este greu pe loc, coborâtul este dificil timp de 2 ore dar amintirile din vârf de munte sunt pe viaţă. Şi merită trăite;
cazaţi-vă la Hotel Bistriţa din Durău pentru că oamenii sunt grijulii şi săritori iar mâncarea foarte bună;
daţi-vă o tură cu barca pe lacul Bicaz şi admiraţi apusul, treziţi-vă cu noaptea în cap şi priviţi soarele cum iese din apă.

5-11 septembrie 2014. Tot ce-i de văzut #priNeamt! Urmăreste editia a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui judet din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy. Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Natională pentru Turism, Consiliul Judetean Neamt, Primăria Piatra Neamt,Hotel Bistrita din Durău, Blue Air si Autoboca Rent-a-car.