Am plecat cu trenul spre Timisoara impreuna cu Diana si inca un prieten. Prietenul asta nu a avut timp sa-si cumpere bilet asa ca s-a urcat sperand ca-i merge „cu nasul”. Ei bine, singurii nasi cinstiti (sau lacomi) s-au nimerit sa fie chiar in trenul asta. S-a rugat de nas ce s-a rugat pana l-a induplecat pe asta sa nu-i dea amenda. I-a spus sa coboare sa-si cumpere bilet intr-o statie pe undeva pe langa Deva unde trenul stationa vreo 20 de minute. Am ajuns acolo si am coborat impreuna cu prietenul meu sa-si cumpere bilet. Diana a ramas cu bagajele. Linistiti ca avem timp berechet, dupa ce si-a cumparat bilet, am intrat si intr-un magazin sa cumparam cate ceva. Ne urcam apoi in tren si nu gasim nicicum compartimentul nostru. Cautam in vreo 3 vagoane pana cand o vedem pe Diana in lacrimi strigand dupa noi din alt tren. In timp ce eram in magazin a oprit un alt tren in fata celui cu care trebuia noi sa mergem si nu am bagat de seama. Ghinion. Diana a plecat, noi am ramas fara bagaje intr-o statie uitata de lume. Noroc ca aveam telefoane mobile de am mai linistit-o pe Diana hotarata sa sara din tren.
Am fugit pana la drumul national aflat la un teren de fotbal distanta, cu gandul sa facem autostopul pana in prima gara. Prima masina care a trecut pe langa noi a fost caravana Din Dragoste. Noi, disperati, faceam semne sa opreasca cu promisiunea (ne gandeam noi) ca le oferim o poveste de dragoste de milioane. Prostul de sofer a trecut pe langa noi zambind si salutandu-ne. A crezut ca-i facem cu mana ca ne place emisiunea.
Realizand ca nu mai ajungem trenul asta si convinsi ca Diana e linistita, ne-am intors in gara. Trenul buclucas (cel care a oprit in fata trenului nostru) mergea si el la Timisoara. Ei, acum prietenul meu era cel cu bilet si eu lefter. Bani nu aveam, bagaje nu aveam. Am incercat sa-i explicam nasului ce s-a intamplat dar nu ne-a crezut nici macar o clipa. Pana la urma am urcat in tren pentru ca nu aveam ce face. Cand a venit nasul si ne-a vazut a spus ca ne lasa sa mergem in continuare dar sa-l asteptam in gara din Timisoara ca sa-i dam bani sa uite „incidentul”.
In vremea asta Diana s-a baricadat intr-un compartiment plin cu femei. Ea si bagajele noastre. Cand a vazut-o singura nasul ce ne-a dat jos a inceput sa-i puna intrebari. Ea plangand i-a spus ca am ramas in gara, ca nu am mai prins trenul. Nasul, neincrezator, a inceput sa ne caute prin wc-uri si pe sub banchete, convins ca ne-am ascuns de el. Dupa o jumatate de ora de cautari si-a dat seama ca nu suntem nicaieri si s-a intors aproape in genunchi la Diana. S-a scuzat de mii de ori si i-a promis ca va veni din cinci in cinci minute sa vada daca e bine, ceea ce a si facut. Pana in Timisoara.
Culmea, am ajuns cu o ora inaintea Dianei la Timisoara. Trenul in care era ea s-a stricat in mijlocul unui camp unde a stat aproape doua ore in pana.
Sa nu credeti ca i-am mai dat ceva nasului ce a cerut mita. De banii aia am baut ca porcii in trenul lui.
V-am spus oare ca Diana avea doar 15 ani pe vremea aia?