Turist în România


Peştera şi Mănăstirea Ialomiţei

Cred că la Peştera Ialomiţei cuvântul de ordine este un „wow” prelungit, aşa cum şi eu l-am spus atunci când am văzut de la depărtare cele trei turnuleţe de la intrare, parcă sculptate în stânca înaltă. O poartă mare de lemn te aşteaptă pentru a descoperi în interiorul zidurilor o biserică modelată după chipul şi asemănarea grotei ce-o desluşeşti doar după ce-i urmezi pe cei ce au curajul de-a se aventura în spatele crucilor.

Biserica albă, luminoasă, este lăsată în urmă şi întunericul te învăluie până când ajungi să te întrebi dacă nu cumva ar trebui să te întorci. Câte un bec sporadic îţi readuce puţin câte puţin încrederea că trebuie să mergi mai departe chiar dacă eşti obligat să te târăşti chircit prin culoarele mici sau aluneci peste bolovanii mari şi umezi. Până când, la un moment-dat, o galerie gigant se deschide în faţa ochilor tăi, chiar galeria unde se presupune că au fost ultimele ascunzători ale urşilor cavernelor, cu 10.000 de ani în urmă.

În cei 400m. cât vei merge la pas prin Peştera Ialomiţei, vei avea senzaţii care mai de care. Scările fragile de lemn, apa ce se prelinge pe piatra peşterii pentru a-ţi pica într-un sfârşit pe frunte, culoarele înguste de doar 1,5m. înălţime, pârâul şi cascada mică din interior şi altarul care-ţi spune că ai ajuns cu bine la destinaţie, toate sunt parte dintr-o experienţă de care îţi vei aminti mult timp.

Barajul şi Lacul Bolboci

Barajul Bolboci de pe râul Ialomiţa este barajul situat la cea mai inalta altitudine din ţară – 1438m. El a fost dat în funcţiune în 11.X.1988 şi de atunci păstrează câte 18 milioane de metri cubi de apă necesară municipiului Târgovişte, dacă condiţiile o vor cer. Barajul formează Lacul Bolboci ce are o apă albastră-verzuie ce doar în vederile cu plaje exotice am mai văzut.

Din păcate, pentru a putea să viziteti barajul trebuie să sari un gard, o ţeavă de gaz şi să cobori pe-o buturugă. Asta pentru că cei de la Administraţia Naţională „Apele Române”, Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa au înţeles că cel mai bine pentru siguranţa maşinilor lor este să îngrădeşti cu un gard înalt, de fier, singurul acces pe baraj.

În apropiere există Cabana Bolboci, cu nenumărate spaţii de cazare şi un restaurant. Pentru că sunt obişnuit să cer întotdeauna bonul de casă, chelneriţa m-a trimis la etaj într-o cameră separată unde un domn a deschis casa de marcat (era trecut de ora 12:00)  şi s-a chinuit să-mi scoată şi mie bonul cerut. În rest, toate bune.

Castelul Peleş şi Castelul Pelişor

Castelul Peleş este reşedinţa de vară a regilor României şi unul dintre cele mai interesante şi valoroase castele din ţara noastră. Nu am mai fost de prin clasa a II-a să-l vizitez aşa că mi-a fost puţin greu să-l găsesc. După câteva indicaţii ale locatarilor, am ajuns în parcarea pietruită destinată turiştilor. Trecând printre căsuţele de lemn pline cu suveniruri care mai de care mai copiate, contrafăcute şi neecologice, mi s-a arătat în faţa ochilor bijuteria.

Peleşul este, pe bună dreptate, un magnet turistic. Grădinile verzi şi atracţia faţadelor castelului te îndeamnă să-i vizitezi fiecare colţişor. Semnele ne îndrumau spre o uşă de lemn micuţă unde trebuia să apăsăm o sonerie. După ce uşa ne-a fost deschisă, ne-am încălţat cu papuci de pungă şi ne-am aventurat în descoperirea istoriei. Tururile sunt foarte bine gândite, ele făcându-se doar cu ghid şi explicaţii de cele mai interesante. Ghidul nostru, foarte expresiv în limbaj, mi-a arătat sistemul de încălzire al castelului, cică primul castel cu încălzire centrală din Europa, Castelul Peleş având chiar şi încălzire în pardoseală în momentul terminării lui. Liftul electric şi oglinzile gigantice, dintr-o singură bucată de cristal nu sunt nici ele de trecut cu vederea.

Castelul Pelişor însă mi-a plăcut mai mult, asta deşi este mult mai mic. Probabil ăsta e şi motivul pentru care am fost mai atras de simplitatea lui, fiecare cameră putând fi comparat oricând cu orice încăpere din zilele noastre amenajată cu bun gust. Castelul Pelişor este un izvor de inspiraţie pentru arhitecţi şi designeri, pe mine unul impresionându-mă detaliul mâinii curente şi a felului cum scările se întorc la 180 de grade şi pot să spun că m-am îndrăgostit de camerele cu două nivele, realizate aşa pentru a se delimita clar spaţiul de dormit de cel de creaţie/studiu/relaxare.

Cel mai tare drum de raliu

Mergând dinspre Sinaia spre Peştera Ialomiţei, veţi da de cel mai tare drum de raliu. Nou asfaltatul drum ce iese din DN71 spre Babele mi-a dat senzaţia că este făcut pentru mine. Deşi asfaltul este (încă) ca în palmă, lipsa marcajelor şi a parapeţilor de protecţie îţi ridică adrenalina la cote maxime. Serpentinele nu ţin cont de lăţimea asfaltului, în multe locuri putând trece la limită două maşini una pe lângă alta, în dreapta având prăpastie şi în stânga coborând peste tine un munte de piatră. Întregul drum este foarte îngust de altfel, unele curbe restrângându-l la doar o lâţime de maşină normală. Asta în condiţiile în care nu ai vizibilitate şi se circulă nebuneşte în ambele sensuri. O probă de raliu pe drumul ăsta ar fi de excepţie.


Un comentariu la „Turist în România”

Dă-i un răspuns lui Ioana Chiorean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.