Viaţa unor români în Gibraltar şi Tenerife

De prin lume adunate… şi aici necomentate:

• Viaţa e ca un meci de tenis. Nu-ti alegi adversarii, poate iti alegi terenul sau incepi tu ostilitatile; in rest n-ai altceva de facut decat sa te lupti pentru fiecare punct, ca si cum ar fi primul, ca si cum ar fi ultimul si asta fara a avea siguranta ca tu vei castiga. Nu e de ajuns ca alergi fara suflare dintr-o parte intr-alta de unul singur, ca transpiri, te lovesti, n-ai timp de odihna si nici de distractie, ca esti urmarit de zeci de ochi, huiduit sau aplaudat de unii cu care n-ai nici in clin/nici in maneca, dar peste toate astea pana si fileul poate fi impotriva ta, pana si arbitrii de linie pot vedea doar ce vor ei, iar cu arbitrul principal, care supervizeaza totul de la inaltime, e mai bine sa nu te pui…Soarta meciului se poate modifica surprinzator in doar cateva minute: poti conduce cu 5-0 si pierde cu 7-5 ca intr-un vis urat, s-a intamplat de atatea ori… [continuare]
• Când Dumnezeu îţi dă ceva, primeşti! Ni s-a întâmplat odată, pe plaja Honda, să găsim un măr. După ce l-am poştit pe principiul eu o muşcătură, Seb o muşcătură, am binecuvântat momentul şi am mers mai departe. Gândind clar că mărul doar a deschis apetitul. Nu vă zic ce bucurie am trăit când am găsit al doilea măr, la nici trei metri de primul, şi apoi al treilea măr. Tot în zonă, două pere zemoase. Ăsta a fost un prânz grozav pe plajă, poate cel mai apreciat de mine… Acum două zile, într-un cu totul alt context financiar, s-a întâmplat ceva asemănător. Eram la muncă, pe plaja Torviscas, şi mai era cam vreo oră până la momentul mesei. Prânzul meu la muncă e compus, cel mai adesea, dintr-un sendviş făcut de Seb din pâine de casă făcută tot de el (şi e o minunăţie, credeţi-mă) şi un fruct. Şi cum mergeam eu aşa agale pe partea udă a plajei, acolo unde valurile spală nisipul, văd cum se rostogoleşte în faţa mea, odată cu retragerea valului, o mică minge. Într-o secundă am băgat de seamă că mingea nu-i minge ci o perfectă nectarină şi n-am mai încăput în piele de încântare. Adică cum, eu mă gândeam cu mare poftă la senvişul care m-aşteaptă în pauza de prânz şi pac! apare un fruct să-mi aline aşteptarea? Tocmai atunci? Am savurat acea nectarină cum nici nu vă închipuiţi, chit că era bine murată în apa sărată a oceanului: coaja sărată, interiorul dulce şi zemos. [continuare]