Discoteca din sala de clasă


În Sibiu există o şcoală cu predare doar în limba germană. Alfabetul şi istoria se învaţă în germană şi cu toate astea, cunosc români get-beget care-şi aruncă acolo copiii pentru primii paşi în viaţă. Puţin aberant am spune cu toţii. Germana nici nu-i o limbă internaţională care te-ar putea ajuta în orice colţ al lumii.

Dar am observat un lucru. Oamenii s-au gândit ei bine ce să facă cu banii din fondul şcolii şi au ajuns la concluzia că trebuie să cumpere: cretă, boxe mari, bureţi, un mixer şi lumini de discotecă. Câte o zi pe lună, elevii de generală au seara disco cu muzică tare de sparge geamurile, dans şi distracţie. Au discoteca proprie unde pot face orice, departe de cocalari şi droguri.

Asta în timp ce la Colegiul Pedagogic cu predare în limba română elevii sunt ţinuţi închişi între gratii. În pauze vezi fete de clasa a VII-a sărind gardul pentru că toate porţile sunt ferecate cu lacăte.

Pe când unii sunt învăţaţi, alţii sunt obligaţi. Unora li se oferă, altora li se impune. În acelaşi sistem de învăţământ, acelaşi oraş, aceeaşi românie.


15 comentarii la „Discoteca din sala de clasă”

  1. Si pe langa toate astea elevii din Bruck iarna merg si fac cursuri de ski la paltinis,un fel de tabara de ski(fratele meu a facut generala acolo si tare invidioasa mai eram :)…oameni deschisi la minte

  2. „Germana nici nu-i o limbă internaţională care te-ar putea ajuta în orice colţ al lumii.” – stiai ca pana in 1990 a fost limba oficiala in Namibia? 🙂 si ca e limba cea mai vorbita in Europa?

  3. poate. dar cand angajatorul neamt te plateste de 2 sau 3 ori mai mult decat ar face-o unul roman doar pentru ca stii lb. germana, crede-ma ca nu ti se mai pare degeaba 😀
    p.s. departe de mine gandul de a intra in polemici cu tine, te citesc cu drag

  4. Stai linistita. Sunt de acord cu tine si ai dreptate. Doar ca nu cred oamenii isi trimit copiii acolo neaparat pt germana

  5. Dupa cate stiu eu, in Ardeal cel putin, chestia asta e la moda. Scoli in ungureste si in germana in care profesorii se ocupa cu adevarat de elevi, si scoli de tot rahatu in romana in care profesorii cer mita de la elevi=))

  6. Faza cu Brukenthalul -liceu de elita din care iesi vorbind germana -a trecut de mult. Poti numara pe degete cati profi de acolo mai predau chimie, mate sau alte materii in germana. Ideea sa iti dai copilul sa invete o limba acolo e aberanta si sortita esecului si nevrozei copilului. Insa mda, germana e INCA o limba importanta.

  7. aoleo tudore, am uitat sa-ti spun sa nu zici nimic rau de saseasca. cum zici rau de ea intra hatera peste tine :))
    p.s. mari draga, de buna ce era si-au schimbat si namibienii limba :))

  8. Orice limba straina ai invata(cu cat mai multe cu atat mai bine)si,in general,orice informatie si cunostinte ai acumula te ajuta in viata.Daca inveti ceva doar cu gandul ca poti castiga mai multi bani…nu cred ca e bine.Cred ca mai corect ar fi sa faci o meserie,o profesie care iti place.Doar in acest fel vei putea da randament si sa faci ceva de calitate si profesionist.Nu mai vorbesc de satisfactia si,in general, de starea de bine,lipsa de stres,etc.Din pacate,in Romania, se pare ca sunt prea putini cei care fac ceea ce le place acolo unde sunt angajati si rezultatele se vad.Poate mi se pare doar mie,dar parca prea se face totul doar pentru ca trebuie facut si nu intereseaza pe nimeni daca se face si bine.Parca totul se face doar ca sa scapi cat mai repede de „sarcina de serviciu”.
    Cei care invata limba germana au un avantaj la angajare in Sibiu unde sunt multe firme germane si o sansa sa ajunga sa lucreze in Germania.Problema este: ce facem cu Romania?

  9. Germana este prima limba dupa engleza. te cam ajuta in foarte multe colturi ale lumii.
    Cat despre Bruk am impresia ca e putin prin critica atat in articol cat si in comentarii. Bruk-ul inca mai e unul din cele mai bune scoli cu predare in limba germana. Profesorii care mai predeau in limba germana, nu, chiar nu se numara pe degete. Pe degete ii poti numara pe cei din orase mici gen Sighisoara sau Cisnadie. La Bruk am avut una sau doua materii predate in romana.
    NU se trimit copii la Brul pt a-i invata limba germana. daca nu stii limba, nu prea ai ce cauta acolo pt ca predarea se face la nivel de limba materna. Copiii care merg la acel liceu sunt copii cu limba materna sau cei care au invatat-o inca de mici, de la gradinita. Intrebare se pune deci: de ce isi trimit parintii copilassi de 3 ani la gradinita in limba germana? Pt a-i trimite mai departe la Bruk. Acest liceu/gimnaziu inca este de elita. Spun asta dupa 4 ani petrecuti acolo, in care am avut colegi din 4-5 orase diferite, orase mari. Au venit la Sibiu doar pt renumele Bruk-ului si nu au regretat.
    Cat despre colegiul pedagogic: Andrei Saguna are si linie germana.
    Oricum, diferenta asta dintre Bruk si Peda este putin exagerata. Eleviilor din Bruk li se impun la fel de multe, sunt la fel de harnici ca si orice alt studenti, nu petrec tot timpul, insa sunt si rasplatiti pt eforturile depuse la scoala. Cat despre Peda: evident ca li se pun gratii, nu au disciplina elevilor de elita.

  10. Oricum, ceva superficial articolul. Inca ma intreb, de ce nu i-ai spus pe nume acelei scoli cu predare in limba germana. Toata lumea stie despre care este vorba. So why hide it?
    Si pana la urma te-ai axat pe niste detalii de mica relevanta. Bruk-l nu este caracterizat de discoteca pt cei mici, ci de alte valori. La fel nici Peda nu e inchisoare. Mi se pare ca ai scris asta in treacat, au sesizat doar ce e la suprafata.

  11. @ Andrea-Ioana
    Imi pare rau ca tona de replay-uri de pe twitter nu te-a ajutat sa intelegi ca de fapt am spus esenta unei scoli „care invata” si esenta unei scoli „care obliga”.
    stiu ca germana e limba ta materna asa ca las pe altii sa-ti explice… in germana.

  12. Din ce am citit eu, asta nu reiese din text. Oricum, ce ti-am scris se referea si la comentarile anterioare.
    Poate incerci sa privesti articolul si din punctul meu de vedere.

  13. @ Andrea-Ioana Îmi pare rău dar trebuie să te contrazic: fie care elev din Bruk trebuie să plătească la sfârșitul lunii o sumă de 50 de Lei și apoi să voteze ce profesor să primească banii adunați… Ei bine, ce crezi despre asta? Și eu la rândul meu am făcut 4 ani la Bruk și pot să spun liniștită ca nu este o școala mult mai bună decât Pedagogicul. Peda are ce-a mai bună profesoară de germană din Sibiu, care dă clasă profesorilor de germană din Bruk cu ușurință și o mare parte din elevii de la Bruk vin la ea la meditații.
    Cât despre elevii din Peda, este adevărat, elevii de la secția româna au un comportament care lasă de dorit; în schimb unii elevi de la secția germană (și da, la Peda sunt clase care au limba germana limbă maternă ) sunt membrii Institutului Goethe din România. Câți elevi de la Bruk participă la seminare organizate de Goethe Institut?
    Oricum, degeaba se oranizează petreceri in incinta școlii, toate pițipoancele din Bruk își târăsc joia piciorușele in Liquid.

  14. Draga xyz, eu nu stiu cand ai fost tu eleva in Bruk, dar pe parcursul celor 8 ani in care am fost eu eleva nu am auzit de aberatia aceasta cu cei 50 de lei dati profestorilor, si mi se pare cu atat mai falsa afirmatia ta cu cat in anii de liceu am fost sefa clasei si stiam destul de multe lucruri ce se petreceau in liceu. Cei 50 de lei nu erau 50, erau de fapt 40, si nu se strangeau lunar ci odata pe semestru reprezentand fondul scolii, si iti pot si garanta si faptul ca nici atunci nu dadeau toti elevii acesti bani.
    Cat despre articol, de ce ar fi aberant faptul ca vrei sa iti trimiti copilul la o scoala cu predare in limba germana? Atat de aberanta e ideea ca vrei sa ii faci viata copilului tau mai usoara? Ca vrei sa aibe cat mai multe usi deschise odata ce paraseste bancile scolii? Mi se pare ca articolul a fosy scris din lipsa de un subiect mai relevant. Cat despre aceasta discoteca, nu vad de ce ar fi ceva gresit atat timp cat nu de desfasoara pe parcursul activitatilor didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.