Pe vremea când am făcut eu nunta (doar acum o săpămână) nu a trebuit sa pup mâna naşului. Mie a trebuit să mi-o pupe finul 🙂 dar am fost şi atacat de preot destul de dur. Cică trebuie să mă gândesc serios unde vreau să ajung: în Rai ori în Iad! Dacă nu am grijă de finuţii mei mă vor arde pe rug toată Viaţa de Apoi.
Oare bunătatea se cumpără (aşa cum şi preotul a aşteptat „ochiul dracului” de la mine) sau trebuie să fiu doar bun sufleteşte cu finii?