Urăsc hoţii de idei


Sunt sigur că şi voi aveţi colegi care îşi asumă ideile voastre, cu toţii avem prefăcuţi dinăştia prin jurul nostru. Ce trebuie oare să le facem? Cum oare să îi facem să înţeleagă faptul că pentru a te lăuda cu ceva trebuie să fie al tău acel ceva.

Îmi aduc aminte de un fost coleg arhitect care întotdeauna se lăuda cu ideile lui, chiar dacă în mare majoritate le auzea înainte de la mine. Mergea pe la şefi şi colegi şi povestea cu mare patos ce idei de amenajare mişto are el, se punea mai apoi la calculator şi schiţa repede ce-i spusesem eu înainte. Apoi se lăuda cu munca lui. Avea un har de-a trăi fiecare cuvânt spus şi intra în detalii tehnice de până şi eu îl puteam crede că inovaţiile erau scotocite de el. Problema a devenit stringentă după câteva luni de muncă alături de el pentru că a ajuns chiar să creadă ceea ce spunea.

A intrat într-o zi la mine în birou şi mi-a spus, uitându-se în ochii mei, că o anumită idee e a lui şi să n-o mai folosesc. I-am explicat frumos că nu poate fi ideea lui pentru că eu o desenasem pe un şerveţel încă dinainte să ştie cineva de acea propunere de amenajare. Apoi i-am dat un exemplu concret de o amenajare asemănătoare după care m-am inspirat (că am fi ipocriţi să spunem că inventăm noi de fiecare dată apa caldă). Atunci i-a sărit ţandăra. Şi-a dat seama că ideea lui genială de fapt nu e a lui şi s-a supărat atât de tare la reaflarea adevărului încât mi-a spus că-s un prost lipsit de imaginaţie dacă am ajuns să mă inspir după alţii. Şi, evident, a continuat să se laude cu ce nu-i aparţinea.

Oare cum ar fi să mă laud şi eu cu motorul vecinului? Nu-i al meu, ştiu, dar îmi place. Şi poate lăudându-mă cu el răpesc admiraţia altora.


8 comentarii la „Urăsc hoţii de idei”

  1. Si eu ii urasc!!! stiu cum e sa iti storci creierasul sa faci ceva inedit si vine un bou si iti fura ideea …Un mesaj ptr hotii de idei: FUCK OFF!(scuzati limabjul-e in engleza:D )

  2. Sunt doua variante: 1.trebuie ignorati pentru simplul motiv ca isi vor rupe singuri gatul; 2.trebuie incurajati si vor ajunge, ghici, unde?…sa-si rupa gatul. :))

  3. Ideile trebuie pastrate la „seif” cu grija altfel risti chestii de genul. Intotdeauna vor fi oportunisti in orice domeniu…

  4. total de acord cu tine!ar trebui sa le facem ceva sa se invete minte!dar din pacate peste tot dai de cate unul din asta…ideea e sa nu mai facem puplice ideile noastre

Dă-i un răspuns lui alunelu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.