Gata, sunt pregătit de Untold!

Mi-e dor de Cluj şi mi-e dor de un festival mare. Pregătirele sunt aproape gata şi mă simt deja într-un hamac la UNTOLD Festival.

Untold is Coming! #4So, about the Main Stage. How about 70 x 18 meters? #untoldiscoming

 

Campania de promovare de până acum a fost excelentă aşa că merg la Cluj cu aşteptări foarte mari. Ştiu că nu are ce să nu fie bine mai ales că şi vremea se arată bună, fără şanse de ploaie. În plus, avem aşa: International Tattoo Expo, sărituri în tandem cu paraşuta, airsoft şi tiroliană, cinema outdoor, colțul românesc, Fashion Story at UNTOLD… plus peste 10 scene cu muzică timp de 4 zile şi 4 nopţi.

De reţinut:

Programul UNTOLD Festival se găseşte pe site-ul www.untoldfestival.com sau prin aplicaţia pentru mobil unde îţi poţi chiar şi programa concertele la care vrei să ajungi în aşa fel încât să nu-ţi mai baţi capul cu programul. Cele mai mari nume de anul ăsta sunt: Avicii, David Guetta, John Newman, Fedde Le Grand, ATB şi eu am pus ochii chiar şi pe câteva trupe româneşti pe care nu le-am mai văzut de mult live. Oricum, în total sunt peste 175 de artişti deci va fi puţin greoi de ales 🙂

Ne vedem la UNTOLD Festival!

Telekom prin fibră optică şi în centrul Sibiului

Atunci când m-am mutat în centrul Sibiului mi-a fost puţin dificil să îmi instalez internet şi cablu pentru că odată cu anul 2007, când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană, regulile au devenit destul de stricte în ceea ce-i priveşte pe cei ce vor să tragă cabluri pe faţadelor clădirilor de aici. Prin lucrările de dinainte de 2007 toate cablurile ce existau pe clădirile din zonele turistice au fost îngropate, asta stopând o perioadă investiţiile în tehnologii noi. Şi de aici problema mea – nu am găsit la momentul respectiv nici o firmă care să-mi ofere toate serviciile de care aveam nevoie, Romtelecom-ul de pe vremea aceea putându-mi oferi televiziune doar prin antenă, iar antena este interzisă în Centrul Istoric.

AUTOBAHN TELEKOM_72

Zilele trecute, însă, Telekom m-a anunţat de recentele investiţii şi extinderea acoperirii reţelei de fibră optică în Sibiu şi mi-a oferit, pe lângă internet  cu viteză de până la 1 Gbps şi telefon şi televiziunea prin cablu… gratuit, în abonamentul ce îl am deja.

Dacă e să scriu cu liniuţă noutăţile pentru serviciul de televiziune, iată-le:

  • Televiziune interactivă cu până la 140 de canale digitale, 24 dintre ele fiind HD, iar 62 de canale pot fi urmărite live pe site-ul www.telekomtv.ro pe laptop , tabletă sau smartphone cu aplicația Telekom TV din Google Play sau App Store;
  • Variantă îmbunătăţită a Ghidului Electronic de Programe care oferă posibilitatea de a seta alerte pentru evenimente viitoare, de a crea liste cu canalele preferate pentru fiecare membru al familiei sau de a urmări două canale în acelaşi timp prin sistemul PiP (Picture in Picture).
  • Crearea unei arhive personale de conţinut prin Înregistrările în Cloud – poţi înregistra emisiunile preferate, filmele şi competiţiile sportive în cloud, fără a fi nevoie de un dispozitiv special de stocare sau de un receiver diferit. Conţinutul va fi disponibil pe toate dispozitivele asociate Telekom TV;
  • Arhivă TV – toate programele TV difuzate în ultimele 7 zile pot fi accesate în reluare, putând să foloseşti şi funcţii de genul „pauză” sau „derulare” pentru emisiunile din arhivă, ca în cazul opţiunii „Video la Cerere”;
  • Video la cerere pe toate ecranele – poţi alege să urmăreşti filme sau documentare prin sistemul pay-per-view sau sub forma unui abonament lunar, ori chiar gratuit pentru o parte din titluri.

Despre Bucuresti, din pacate, nimic de bine

Weekend-ul l-am petrecut in orasul ce ne reprezinta tara, poarta ce ureaza „bun venit” turistilor straini, in locul unde putem observa cel mai usor tiparul poporului roman. Din pacate, Bucuresti.

Este pentru prima oara cand revin in Transilvania cu ganduri rele despre Bucuresti. Sentimentele mi se indreapta mai degraba spre revolta, mahnire si rusine probabil si pentru ca vizita asta scurta „la capitala” mi-a dat peste cap unele valori si convingeri in care credeam cu tarie pana mai ieri. Dar sa o luam pe rand:

Centrul Vechi

Indragostit fiind de Centrul Vechi din Bucuresti, am descoperit de data asta un „cartier rosu” romanesc ce nu mai seamana cu nimic ce-mi aminteam eu ca este zona istorica a capitalei noastre. La fiecare pas esti incurajat sa incerci un masaj erotic intr-unul din zecile de centre destinate placerilor iar vitrinele pub-urilor sunt ocupate mai toate de dansatoare mai mult golase decat dragalase, platite pentru a trezi dorinte animalice barbatilor alcoolizati din zona. Totul e zgomot si depravare, agitatie si femei „usoare”.

Taximetristii

Declarat fiind pana acum impotriva Uber pentru a sustine taximetria legala, traditionala, mi-am schimbat peste noapte toate convingerile, inpins fiind de catre cei mai nesimtiti, nerespectuosi, golani locuitori ai capitalei – taximetristii.

In cele 3 zile petrecute la Bucuresti nu am avut succes in a circula nici macar o singura data cu taxiul, dat fiind ca niciun taximetrist nu s-a deranjat sa accepte comenzile noastre. Indiferent daca a fost zi sau noapte, daca voiam sa iau taxiul din Centrul Vechi, de la hotel, din Baneasa sau de la Unirii, taximetristii nici nu asteptau sa auda unde vrem sa mergem ca spuneau direct ca nu sunt liberi ori sa platim o taxa de 50 de lei pentru cursa. Nici macar un drum Bucuresti-Sibiu probabil nu i-ar fi multumit fara plata acelei taxe „de pornire” ce se traduce cu usurinta intr-o cursa normala de 35 km.

Asa am fost nevoiti sa mergem pe jos mai bine de o ora pentru a ajunge la hotel. Si asta este odios pentru o capitala europeana si ar trebui sa fie un semnal mare de alarma pentru toate insitutiile, incepand de la Primarie pana la Politie si OPC, avand in vedere ca vorbim, totusi, de siguranta turistilor si cetatenilor. Actiunile astea ar trebui tratate foarte serios si de catre presa care poate schimba ceva pana nu se ajunge la intamplari de genul asta.

Transportul in comun

De mai multe ori mi-am spus in zilele petrecute la Bucuresti ca cel ce a inventat metroul trebuie sa traiasca 150 de ani de fericire, atat de bun e transportul asta in comun in comparatie cu RATB-ul fara aer conditionat. Dar nu se poate uita faptul ca Metrorex-ul nu a vrut in ruptul capului sa prelungeasca orele de circulatie tinand cont ca la ora 23:00 au plecat in acelasi timp 60.000 de oameni de la concertul Robbie Williams. Oameni care trebuiau sa ajunga cumva fiecare la casa lui, ca doar nu-mi inchipui cum ar fi fost cateva zeci de mii de masini in intersectiile din preajma Palatului Parlamanetului. Umbla vorba ca sefii Metrorex au cerut 30.000 de lei pentru a pune metrourile pe şine, lucru neacceptat de catre organizatorii concertului.

Si uite asa, ne intoarcem la punctul de dinainte cu taximetristii si umblatul turistilor sub clar de luna pe strazile intunecate ale Bucurestiului. In rest, numai de bine

Pay with Blood @ Untold

Se pare că pentru un bilet la UNTOLD Festival se fac lucruri care nu se spun… cum ar fi să îţi plăteşti biletul cu propriul sânge 🙂

Campania “Pay with blood” lansată de UNTOLD Festival în parteneriat cu INTS îşi doreşte să încurajeze donărea de sânge, în România doar 1,7% dintre noi devenind donatori, fiind pe penultimul loc din Europa la numărul de donatori activi de sânge.

Pay with blood

Dacă în perioada 14-24 iulie 2015 donezi sânge la centrele regionale și județene de transfuzii şi completezi formularul de donator de pe www.untoldfestival.com, primeşti reducere la abonamentele UNTOLD iar dacă donezi sânge la caravana mobilă din Parcul Herăstrău (Bucureşti, 17-19 iulie) ori la Centrul de Transfuzie Sangvină din Cluj-Napoca (20-21 iulie), primeşti pe loc bilete la festival.

După toată campania asta, vreau să aflu rezultatele. Nu de alta dar am văzut alte campanii asemănătoare ce au schimbat un întreg sistem legat de donarea de sânge ceea ce cred că se poate face şi la noi.

Traseul hotelurilor BinderBubi (cum a fost la Sighişoara şi Mediaş)

Sighişoara este un oraş ce începe să îmi placă tot mai mult. Fără să fiu un trădător de ţară oraş, sunt multe momente în care îmi place chiar mai mult decât Sibiul meu. În Sighişoara mă simt aşa cum probabil m-aş fi simţit şi la Sibiu dacă aş fi putut trăi în oraşul ăsta ca turist. Atmosferă relaxantă, oameni prietenoşi, turişti peste tot, multe pensiuni şi cafenele micuţe de familie…

Nu mai fusesem de 10 ani la Sighişoara aşa că am umblat pe străduţele pietruite pentru a-mi aminti de vremurile petrecute aici. Timpul trecut peste noi nu a schimbat prea multe în orăşelul lui Vlad Ţepeş. Pe de o parte ciudat, pe de altă parte de apreciat având în vedere că cetatea arată în continuare bine spre foarte bine, aşa cum ar trebui să arate toate orăşelele tradiţionale considerate monumente istorice.

Ani la rând Sighişoara mi-a fost casă timp de câteva zile, pe timpul Festivalului Medieval. Pe vremea aia dormeam la cort sau sub cerul liber, profitând la maximum de stelele ce se revărsau asupra oraşului imediat după înserat. De data asta, însă, am vrut să simt răsfăţul unui hotel de 5 stele aşa că ne-am cazat la hotel BinderBubi de la poalele cetăţii sighişorene. Cinci stele pe cartea de vizită, cinci stele şi în realitate. Fără pic de exagerare, aici am simţit cum este să fii bine primit într-un hotel. De la recepţioneră, la chelner şi femeile de serviciu, cu toţii au fost timp de 3 zile super-atenţi la nevoile noastre. Recomand cu mare căldură.

Hotel BinderBubi Sighişoara, 5*:

  • 5 stele pe cartea de vizită, 5 stele şi în realitate
  • camere mari şi curate
  • personal super plăcut şi atent
  • spa, baie cu fân, saună umedă şi saună uscată gratuite
  • centru de masaj şi cameră de relaxare
  • mic dejun foarte bogat şi diversificat (interesaţi-vă înainte dacă micul dejun este servit în stil bufet suedez)

Hotel binderBubi Sighisoara (3) Hotel binderBubi Sighisoara (4)Hotel binderBubi Sighisoara (2)

Neplănuindu-ne asta de la început, am decis să ne cazăm o noapte şi la hotelul BinderBubi de la Mediaş, că tot ne era în drum. Spun drept că ne-a atras mai mult piscina acoperită de aici şi zona de plajă, Diana (partenera mea într-ale călătoritului şi, de vre 15 ani, partenera mea de viaţă) dorindu-şi să se bronzeze.

Hotel BinderBubi Mediaş, 4*:

  • piscină semi-olimpică acoperită cu sticlă şi încălzită + zonă de plajă cu şezlonguri
  • spa şi sală de fitness, toate gratuite pe timpul şederii la hotel
  • multe alte facilităţi conexe

Hotel BinderBubi Medias (1) Hotel BinderBubi Medias (2)

Una peste alta, am reuşit în 4 zile să facem traseul hotelurilor BinderBubi de la Sighişoara şi Mediaş, să vizităm liniştita Sighişoara, să facem spa, saună, masaj, să bem o bere în centrul Mediaşului şi să ne bălăcim la doar câţiva km. de munte. Mai multe poze de la hotelurile BinderBubi şi din Sighişoara am publicat pe Facebook.

Fotograful preşedintelui.

Era 6 ianuarie 2015. Spera să reuşească să-l surprindă pe noul preşedinte într-o serie de fotografii ce urma să se intituleze „o zi din viaţa preşedintelui”. Îl urmărise pe Klaus Iohannis în ziua alegerilor şi pregătise terenul cu fotoreportajul de alegeri. Avea însă speranţe mici că va reuşi să-l convingă chiar pe Klaus Iohannis să-l urmărească pas cu pas cu aparatul foto, dat fiind faptul că preşedintele nu este chiar pasionat să-şi expună viaţa tuturor. Şi totuşi, hotărârea, răbdarea şi munca lui de atâţia ani l-au recomandat să facă lucrul ăsta.

Dragoş Asaftei, noul fotograf oficial al preşedintelui, s-a dus cu emoţii la interviul care urma să îi decidă viitorul. Spera doar să reuşească să convingă staff-ul preşedintelui să îşi petreacă o zi, o singură zi, la Palatul Cotroceni, fără nici o idee că de fapt i se va propune cu totul altceva. In după-masa aia i s-a propus să devină fotograful oficial al preşedintelui Klaus Iohannis, zi de zi.

Împreună cu soția mea am participat aseară la dineul oficial oferit de Casa Regală la Castelul Peleș, cu ocazia zilei de…

Posted by Klaus Iohannis on Thursday, March 26, 2015

Fotografia de mai sus este prima fotografie realizată preşedintelui de către Dragoş.

M-a sunat imediat ce a ieşit din întâlnire ca să îmi dea vestea. Pentru mine nu a fost o surpriză, abia aşteptam să aud cum va reacţiona la aflarea noului job. Nu avea voce, nu mai avea cuvinte şi simţeam de la 300 de km depărtare cum îi tremură picioarele de emoţie. Doar după două zile şi-a revenit şi şi-a dat seama ce urma să se întâmple. Dragoş este acum cel ce face legătura dintre cel mai puternic om din România şi noi, restul lumii. Responsabilitatea este imensă pentru un tânăr de doar 21 de ani dar cred în el aşa cum am crezut şi în urmă cu doi ani, şi cu trei, şi atunci când era încă minor.

Dragos Asaftei a pus umărul în proiectele ce le-am organizat în ultimii ani. Fotografiile lui dau imagine proiectelor precum MySibiu.eu sau Centrul Cultural al Diversităţii Europene. Tot el a fost cel care ne-a arătat munca în imagini în broşurile de promovare turistică distribuite în toată lumea şi la expoziţii foto din Bucureşti.

Îi mulţumesc pentru tot ajutorul de până acum şi îi urez succes şi înţelepciune să înveţe cât poate de mult din noua postură de fotograf al preşedintelui Klaus Iohannis.

Viaţa.

Şi eu mă trezesc zilnic la 8, lucrez fără oprire până la 7, 8 sau chiar 23 noaptea, ajung acasă unde reuşesc doar să mănânc şi să dorm. A doua zi o iau de la capăt şi de la capăt şi de la capăt. Fac multe lucruri cu care sunt mândru, nu zic nu, dar din când în când îţi dai seama că nu poţi ştii dacă merită toate sacrificiile pe care le faci pentru a „face ceva”. Weekenduri liniştite şi timp pentru tine nu ai pentru că îţi spui zi după zi că „va veni şi momentul ăla” în care să te relaxezi, să călătoreşti şi să te uiţi în urmă la ce ai reuşit să realizezi toată viaţa ta.

Doar că acel moment îţi este răpit într-o secundă, mult prea devreme.
RIP Darius Dadoo.

Biciclete Cochete 2015

Știți ce îmi place cel mai mult la evenimentul Biciclete Cochete? Pe lângă priveliștea încântătoare cu sute de femei îmbrăcate în fustițe pedalând prin oraș… foarte interesante sunt și acțiunile conexe evenimentului. Dacă ești femeie, toate lucrurile după care tânjești zi de zi le găsești în aer liber, la Biciclete Cochete – salon de înfrumusețare (coafor și machiaj), salon foto (poți face shootinguri cu bicicleta), florărie și salon de „decorat” pielea cu tatuaje temporare.

Biciclete Cochete, 5 iulie 2015, ora 17:00, Pța. Mare Sibiu.

Evenimentul s-a dezvoltat frumos în ultimii ani iar în 2015 este organizat în parteneriat cu Turul Ciclist al Sibiului, unul dintre cele mai interesante din România. În plus de asta, Biciclete Cochete are și un scop mult mai bine definit – strângerea de fonduri pentru centrul de îngrijiri paliative Dr. Carol Wolff, centru pentru care puteți dona „cumpărând” limonadă sau pur și simplu căutând cutiile de donații din cadrul evenimentului. Știu că pentru Diana mea e foarte important să poată ajuta acest centru, având în vedere evenimentele din ultimii ani.

afis bicilete cochete

Biciclete Cochete este un eveniment organizat de Diana-Ribana și Ciclism.ro

Sponsori: Banca Comerciala Carpatica, Geiger, Unternehmensgruppe, Ciclism.ro

Parteneri. Make-up: Cristinna Lacau. Coafuri: Laura Petric. Flori: Frangipani Event & Floral Design. Apa: AQUA Carpatica. Restaurant: Hugo. #‎CindyAccesories‬, Tatuaje: Infinity Tattoos, Îmbrăcăminte: Kurtmann. Ne indulcim cu: Schocko, BOROMIR. Ne parfumam cu Douglas Romania. Shooting-uri foto: Daniel Bălţat, Laly Photography. Bloguri partenere: andradumitrescu.ro, cemerita.ro

Un gând după Zilele Vecinătăţii 2015

După aproape fiecare eveniment ce îl organizez îmi spun că este ultimul, că mă retrag în glorie şi îmi văd de viaţa mea. Stresul, nopţile nedormite, banii investiţi din buzunarul propriu, de multe ori consider că nu se justifică. Dar oamenii din jurul meu au grijă ca de fiecare dată să mă convingă de faptul că trebuie să continui.

Zilele Vecinătăţii de anul ăsta a avut cel mai bun feed-back ce l-am primit de când organizez evenimente. Probabil că un motiv în plus pentru care trebuie să mă mândresc cu evenimentul este acela că a fost un experiment ce a reuşit şi cu siguranţă va fi copiat în Sibiu şi în ţară. Atunci când am decis să mutăm festivalul nu din centrul oraşului ci chiar din cartier în cartier, anual, nu aveam de unde să ştim la ce să ne aşteptăm. Faptul că am reuşit să şi închidem circulaţiei auto cel mai mare bulevard din cartier, să punem în mijlocul lui o scenă, târguri, terase şi un parc de distracţii cum nu s-a mai văzut într-un aşa spaţiu… asta este deja fenomenal. Mă bucur că cei de la Primăria Sibiu înţeleg că un asfel de festival este probabil unic în istoria unui cartier şi că trebuie să facem tot posibilul să-l organizăm aşa cum trebuie.

La fel, mulţumesc celor ce m-au ajutat în organizarea de anul acesta, în special Ioanei, Andei, Dianei şi colegilor de asociaţie. Ne vedem la anul!

Acesta este cartierul Vasile Aaron! Distractiv, colorat, vioi, cu vecini prietenoşi. La Zilele Vecinatatii. #zilelevecinatatii

Posted by Zilele Vecinatatii on Thursday, July 2, 2015