M-a lovit dintr-o dată un miros de gunoi aproape insuportabil. Din pubelele îngrădite ies trei puradei ce incep imediat să înjure şi să-şi bage toate puţele în mine, pentru că făceam poze cu telefonul mobil. Cică ei sunt la şcoală acum şi nu vor să-i trag în poză. Că de-i trag în poză îşi bagă puţa în mine şi în încă câteva rude (nu le-am ţinut minte pe toate). Din vorbă, aflu că puradeii caută pâine prin gunoaie şi că le e ruşine de ce fac, tocmai de aia nu vor să-i recunoască ceva colegi prin pozele mele. Ei locuiesc în Turnişor dar vin până aici (în cartierul Ştrand) pentru că sunt multe gunoie deci multă mâncare. Nici nu termină bine de zis, că fratele lui iese din tomberon cu două felii vechi de pâine. Le aruncă pe jos, în grămada de nimicuri de luat acasă.
Mai stau puţin şi expoziţia de la ghena de gunoi începe să prindă contur. Locuitorii din zonă îşi aduc pungile pline cu gunoi, le aruncă nepăsători printre resturi şi-şi continuă drumul parcă hipnotizaţi. Unii nici nu observă verdele din poze, vor să termine cât mai repede treaba ruşinoasă. Alţii vin cu maşina, parchează direct în intrarea la ghene şi-şi scot gunoaiele din portbagaj după care pleacă în trombă. Doar o mamă cu copilul în braţe se opreşte să se uite la fiecare poză în parte. Copilul le atinge, le studiază. Un biciclist se opreşte şi el nelămurit. Citeşte pe sărite afişul şi aruncă un ochi pe poze. Deja se fac glume şi pariuri pe perioada cât vot rezista pozele prinse în pioneze pe gardul ce înconjoară gunoaiele cartierului. Au venit repede şi idei bune de întrebuinţare a pozelor plastifiate: bune de taiat ceapa pe ele. Nimic nu se pierde…
[fblikebutton][tweetthis]