Ce-ar putea face preoţii ca să fie bine pentru toată lumea?


În urmă cu vreo doi ani lucram la amenajarea muzeului Prima Şcoală Românească din Sf. Gheorghe. Atunci mi-am dat seama de rolul bisericii în societate şi dezvoltarea comunităţilor locale româneşti. Cu greu, preotul oraşului ţinea încă din 1799 cursuri mai întâi în pridvorul bisericii apoi într-o încăpere construită în faţa ei, numită pompos şcoală. Mâna aia de elevi ducea mai departe limba şi cultura română, pierdute printre maghiarii vremii.

Se făceau şi atunci colecte prin tot Ardealul pentru repararea bisericii şi a şcolii confesionale. Oamenii plăteau învăţătorul şi probabil întreţinerea bisericii, la fel ca azi.

Nu m-ar deranja ca biserica să aibă venituri în 2011 de 87 de milioane de lei dacă s-ar ocupa în continuare de aspectele fundamentale ale vieţii. Aş dona şi eu pentru construirea de clădiri mari şi impozante dacă ele s-ar numi şcoli. Nu m-ar deranja nici betoanele, picturile pe pereţi şi tabla aurită pe aziluri de bătrâni şi case de copii. Aş intra în biserică dacă ar ţine de cald pe timp de iarnă şi dacă m-ar ajuta atunci când sunt în dificultate şi am nevoie de sprijin.

Dar când văd studenţii de azi de la teologie aşa speriaţi de Dumnezeu, cu privirea în jos şi glasul tremurând, nu mi-i pot imagina ridicându-mă de jos şi salvându-mă. Să mă ierte preoţii ce mă cunosc dar puterea aia nemărginită despre care tot vorbesc ei nu o văd în ochii lor. Şi nici credinţa. Şi nici dorinţa de a mă ajuta fără să-mi mânjesc sufletul atunci când scot portmoneul.

Pentru ce vă trebuie vouă atâţia bani?


5 comentarii la „Ce-ar putea face preoţii ca să fie bine pentru toată lumea?”

  1. Biserica este cea mai manipulatoare organizatie din lume si probabil si cea mai bogata….ce fac cu bani nu putem afla deoarece statul nu „este lasat de dumnezeu sa verifice” unde se duc miliarde anual….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.