Ce ne facem, fraţilor, cu datornicii?


Eu am găsit soluţia prin care îmi voi recupera toţi banii ce-mi sunt datoraţi de diverşi „afacerişti” din România care se bazează pe lipsa reacţiei instituţiilor în cazuri de înşelătorie. Şi nu sunt puţini. Nici banii, nici datornicii. Ştiu că-i un articol lung dar sunt sigur că sunt şi alţii în aceeaşi situaţie pe care i-ar putea ajuta toate detaliile de mai jos.

La începutul anului mi-a scris o tanti de la Tulcea, Mihei Alina pe numele ei, administratorul magazinului Blitz Style din Piaţa Unirii, Bloc Belvedere şi cu sediul pe str. Podgoriilor nr. 8. Foarte impresionată de creaţiile Dianei, a propus o colaborare pe termen lung. Diana urma să-i trimită haine unicat iar Mihei Alina urma să le vândă în magazinul propriu. Până aici totul în regulă doar că după o lună de discuţii şi schimburi de contracte, Alina Mihei nu voia să trimită un exemplar din contract semnat şi ştampilat de ea. Ba că nu ajunge curierul la ea pentru că e viscol, ba că se apropie weekendul şi nu are cu ce să-l trimită, ba că e plecată din oraş şi vânzătoarea nu se descurcă. A trimis într-un sfârşit contractul doar după ce Diana a refuzat să-i dea hainele fără acte (o să vedeţi imediat de ce spun detaliul ăsta).

Începutul.

În fine, până la urmă hainele Diana-Ribana au ajuns la Tulcea în 08.02.2012 urmând să aşteptăm vânzări şi plăţi. Vânzări şi plăţi ce întârziau să apară. Mihei Alina de la Blitz Style Tulcea găsea tot felul de scuze pentru care hainele nu se vând. Întotdeauna exista un motiv inclusiv acela că magazinul îşi schimbă locaţia la Complexul Comercial TET sau că ea este plecată în Italia şi nu ştie exact cum merg lucrurile cu vânzările. Drăguţă, de fiecare dată când trimiteam un email sau dădeam un telefon, Mihei Alina mă asigura că totul este în regulă, este aproape să dea boom-ul pentru că a reţinut haine pentru cliente bogate şi aşa mai departe.

Într-o zi însă Diana primeşte un mail de la un tânăr designer din Bucureşti care a avut de-a face cu aceeaşi Alina Mihei de la Blytz Style Tulcea şi care nu-şi poate recupera nici hainele şi nici banii obţinuţi de Mihei Alina în urma vânzărilor. Problema era că nici nu spera să le mai recupereze vreodată pentru că, deşi a făcut un contract de vânzare-cumpărare, l-a trimis împreună cu hainele şi nu a mai primit înapoi exemplarul semnat şi ştampilat de către Mihei Alina. Atunci am început să ne facem probleme.

Sfârşitul.

În 11.06.2012 am cerut pentru prima oară oficial hainele înapoi iar pentru cele deja vândute să se facă plata. Ba că e plecată în Italia şi nu are încredere în vânzătoare, ba că e în spital şi face analize la Bucureşti, ba că, ba că… Mihei Alina nu avea nicicum intenţia de a da vreo haină înapoi cu atât mai puţin banii cuveniţi. Rugăminţile noastre nu au avut efect, întotdeauna apela la sentimentalisme şi avea câştig de cauză. Apoi, după o lună, am trecut la ameninţări dar s-au sfârşit cu ignoranţă totală din partea stimabilei Mihei Alina. Ştia că un proces în România durează foarte mult şi mai ales că oamenii mai bine renunţă la proprii bani decât să se târască prin tribunale.

Soluţia.

Din păcate pentru ea, mie îmi plac avocaţii. Şi nu doar atât, îmi place să duc lucrurile la capăt aşa că s-a trezit peste noapte nu doar cu un procesc ci şi cu controale de la Fisc, controale de la OPC şi (lucrul pe care nimeni nu îl face) plângere penală pentru abuz de încredere şi înşelătorie. Una e să laşi avocaţii să spele după tine jegul lăsat în urmă şi alta e să fii căutat de poliţie şi să trebuiască să dai declaraţii pe la secţie apoi să şi rămâi cu o pată în cazier. Cum credeţi că a reacţionat? 🙂


38 de comentarii la „Ce ne facem, fraţilor, cu datornicii?”

  1. la mine e mai nasol, că se adaugă şi frustrarea. am asiguratori care-mi datorează bani pe facturi antice, încasez în numele lor dar nu pot să-mi reţin sumele care mi le datorează, fiindcă nu-mi permite legea. şi mă doare mâna când le dau încasările iar ei la întrebarea „când îmi dai banii” îmi aruncă în scârbă răspunsul ” o să-i primeşti”

  2. Tu nu ai nimerit o persoana cu „influenta” cu care sa te judeci.Iar cand spun asta , ma refer la fonduri, pile, relatii politice si relatii cu grupuri ce desfasoara o activitate cel putin dubioasa in regiune.Sa vezi atunci cum trec anii, cum propriul avocat cedeaza tentatiei, cum te lovesti la diferite institutii de pilele omului respectiv, cum decizii facute definitive si irevocabile sunt ignorate.Iti mananca nervii si cam toti banii pe care ii produci.In 5 ani de zile … ti se cam acreste de justitia romana.

  3. Daca nu ai fonduri incat sa rezisti cativa ani de procese, nu ai accesul la informatii (in cazul meu , tipul care trebuia sa plateasca nu era cel care beneficia, „afaceristul” mai facuse asta de cateva ori, faptul ca am avut acces la informatia asta m-a ajutat, pentru ca am putut dovedi ca e o tactica) si omul cu care te judeci are spatele acoperit de altii mai mari, da.Cand unui judecator ii este frica sa isi asume raspunderea iti cam dai seama ca justitia nu poate face mare lucru.Deci… fara fonduri care sa iti permita asta, mai bine nu incerci.Ajungi fara bani, fara dreptate ( ce surpriza) si cam fara speranta. In acelasi tip de proces, cu acelasi om, un tip din acelasi judet si-a pus streangul de gat, pentru ca dupa 2 ani el nu a mai reusit sa mai faca rost de bani pentru a plati procesele si saracul om a ajuns la capatul rabdarii.

  4. si eu am patit ceva similar cu aceasta tipa dubioasa, credeam ca numai eu am patit-o, se pare ca cu toti a procedat la fel, sper ca si-a primit exact ceea ce merita, ma bucur ca mai exista oameni care nu se lasa batuti sau resemnati si se lupta pentru dreptate

    1. Imi pare rau sa aud asta! Din cauza acestor oameni se pierde increderea si poate se pierd alte legaturi care ar putea fii profitable de ambele parti…

  5. si eu am patit ceva similar cu aceasta tipa dubioasa, credeam ca numai eu am patit-o, se pare ca cu toti a procedat la fel, sper ca si-a primit exact ceea ce merita, ma bucur ca mai exista oameni care nu se lasa batuti sau resemnati si se lupta pentru dreptate

    1. Imi pare rau sa aud asta! Din cauza acestor oameni se pierde increderea si poate se pierd alte legaturi care ar putea fii profitable de ambele parti…

  6. Tot asta spun că oamenii vor fura, înșela mereu pentru că știu că un avocat costă, un proces durează, bla bla. Dar cineva trebuie să înceapă de undeva. Bravo vouă că ați făcut asta! Eu am obținut rezultate doar cu amenințări, sper să nu ajung atât de departe ca și voi.

  7. Si eu am patit asa cu Alina Mihei de la Blitz Style Tulcea. I-am cerut produsele inpoi pentru ca zicea ca nu vanduse nimic, apoi se tot fastacia ca este plecata din tara, ca are control si nu le poate scoate din magazin, ca iarasi este plecata….si tot asa pana au trecut 3 luni. Apoi i-am zis ca daca nu le trimite ii trimit eu control. Mai tarziu mi-a zis ca a trimis coletul meu de mult, insa eu nu primisem nimic, asa ca niste oameni binevoitori pe care i-am cunoscut pe Breslo, s-au dus in magazinul din Tulcea si au vazut produsele mele acolo.
    Scuza ei? M-a confundat cu altcineva caruia ii trimisese alt colet…

    Dupa inca o luna, mi-a trimis coletul, pentru ca o sunam in fiecare zi deja, si ii scriam pe wallul de pe facebook ca e neserioasa pentru a vedea toata lumea. Cand am primit coletul, aveam produse lipsa…Am mai stat inca o luna sa trimita banii pe ceea ce vanduse cred ca de la inceput.

    Felicitati ca ai postat asta pe blog! Asa o stie toata lumea pe aceasta nemernica.

  8. Si eu am patit asa cu Alina Mihei de la Blitz Style Tulcea. I-am cerut produsele inpoi pentru ca zicea ca nu vanduse nimic, apoi se tot fastacia ca este plecata din tara, ca are control si nu le poate scoate din magazin, ca iarasi este plecata….si tot asa pana au trecut 3 luni. Apoi i-am zis ca daca nu le trimite ii trimit eu control. Mai tarziu mi-a zis ca a trimis coletul meu de mult, insa eu nu primisem nimic, asa ca niste oameni binevoitori pe care i-am cunoscut pe Breslo, s-au dus in magazinul din Tulcea si au vazut produsele mele acolo.
    Scuza ei? M-a confundat cu altcineva caruia ii trimisese alt colet…

    Dupa inca o luna, mi-a trimis coletul, pentru ca o sunam in fiecare zi deja, si ii scriam pe wallul de pe facebook ca e neserioasa pentru a vedea toata lumea. Cand am primit coletul, aveam produse lipsa…Am mai stat inca o luna sa trimita banii pe ceea ce vanduse cred ca de la inceput.

    Felicitati ca ai postat asta pe blog! Asa o stie toata lumea pe aceasta nemernica.

  9. Ai procedat exact cum trebuie și îndemn pe toată lumea care are astfel de probleme cu diverși nesimțiți ce vor să se îmbogățească pe spatele celor ce sunt cinstiți și au încredere în oameni. Gunoaiele trebuie să dispară! Felicitări pentru articol și pentru ceea ce ai făcut. Am să dau share.

  10. @ Teodor Marin
    Mersi de sustinere. Mai sunt cativa pe lista mea neagra si la fel voi proceda cu toti. M-am saturat sa ajung sa platesc din banii mei servicii ce le-am cumparat pentru altii si in special m-am saturat de sictirul cu care ma trateaza crezand ca nu li se poate intampla nimic. Amin 😛

  11. e o vorba inteleapta: sa te feresti de hoti si de prosti… Oricum, sunt uimit de cata energie si timp pot sa investeasca unele persoane sa faca lucruri ilegale sau incorecte, cand ar putea sa reuseasca si fiind corecti. Sa fie de vina nevoia de adrenalina?

  12. Am ajuns si eu la concluzia ca Alina Mihei de la Blitz Style Tulcea minte si inseala designerii care muncesc si vor sa-si vanda produsele. Am trimis si eu din aprilie cateva produse pentru vanzare si de cate ori o intrebam care e situatia cu ele, gasea diferite motive dupa care sa ascunda adevarul, iar in octombrie i-am cerut sa le trimita inapoi pentru ca zicea ca nu s-au vandut. Dar acum nu vrea sa le trimita, nu raspunde la telefon numai daca o sun de pe alt numar, ii trimit mesaje dar nu raspunde, de cateva ori a zis ca le-a trimis dar minte ca daca le trimitea le primeam…uite asa ma lupt cu ea sa-mi recuperez produsele, cred ca ar trebui sa apelez si eu la autoritati

  13. Am ajuns si eu la concluzia ca Alina Mihei de la Blitz Style Tulcea minte si inseala designerii care muncesc si vor sa-si vanda produsele. Am trimis si eu din aprilie cateva produse pentru vanzare si de cate ori o intrebam care e situatia cu ele, gasea diferite motive dupa care sa ascunda adevarul, iar in octombrie i-am cerut sa le trimita inapoi pentru ca zicea ca nu s-au vandut. Dar acum nu vrea sa le trimita, nu raspunde la telefon numai daca o sun de pe alt numar, ii trimit mesaje dar nu raspunde, de cateva ori a zis ca le-a trimis dar minte ca daca le trimitea le primeam…uite asa ma lupt cu ea sa-mi recuperez produsele, cred ca ar trebui sa apelez si eu la autoritati

  14. Se pare ca lumea s-a asezat la rand pentru a-si recupera banii.

    http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=327&d=MzI3MDAwMDAwMDAwNDk5ODQ*

    http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=327&d=MzI3MDAwMDAwMDAwNDcxNzk*

    http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=327&d=MzI3MDAwMDAwMDAwNDIxMjk*

    Cei care sunteti sceptici ca va veti recupera in instanta banii,lasati-o in pace , sa se bucure de munca voastra.
    Trebuie sa aiba si ea bani de concedii in Italia.

  15. @ D G
    Daca nu ar fi avut bani la un moment-dat sa plateasca poate as cauta intelegere dar ce e nesimtit aici este faptul ca vad procese incepute inainte de a-i cere Dianei haine pentru vanzare la fel cum si in ziua de azi mai cauta designeri care sa-i trimita produse desi stie clar ca nu va plati niciodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.