Un popor care niciodata n-a vrut sa fie mare. Care s-a speriat de fiecare sansa la maretie. De cand ne stim nu am avut niciodata curajul sa ne ridicam la inaltimea ocazilor care ni se ofera. Suntem niste fricosi, niste papa-lapte. Buni de gura, zero la fapte. Cand e de cantat imnul, suntem primii. Cand trebuie sa demonstram ca am si inteles acele versuri, pas. Romania-Olanda e doar o alta bomboana pe coliva istoriei Romaniei. Iar putinele momente de barbatie si de glorie au devenit neglijabile pe cantar. Pe Boloni l-au injurat toti. Cum si-a permis sa spuna ca poporul roman nu este curajos si lipsit de ambitie? Ca am invatat sa ne multumim cu putin? Ia, spuneti acum unde n-a avut el dreptate. Si de ce ne amagim noi de fiecare data stiind exact cine suntem. Ne uitam in spate si ce vedem? Ca am invins la Oituz si Marasesti si am dus la capat o revolutie despre care nu stim mai nimic. Am inchis ochii cand ne-au injumatatit tara, cand am ramas fara tezaur, cand au pus jugul pe Transilvania. Iar dupa 100 de ani ne-am trezit in momentul in care puteam realiza ceva. Ne-au tremurat chilotii, cum spun antrenorii fotbalului romanesc. Suntem condamnati la anonimat.
de Bogdan Brylynski
SIBIU STANDARD : Editorial – 19 Iunie 2008