Din nou a ieşit câştigătoare o echipă căreia nu-i dădeam şanse. De data asta nu au mai fost probleme de neatenţie (la prima ediţie, echipa ce a câştigat a găsit toate indiciile din prima etapă de concurs dar nu a ştiut ce să facă cu ele pentru simplul fapt că nu citiseră cerinţele la începutul etapei). De data asta, Adi a ajuns la punctul de Start singur. Cititorul lui i-a tras clapa aşa că a fost nevoit să-şi găsească partener prin Târgul de Crăciun. A găsit-o pe Alexandra, cu care ajuns la Finish cu 3 secunde înaintea Teodorei. Până la urmă, poate a fost un avantaj că nu se cunoşteau.
Din punctul meu de vedere, concursul a ieşit foarte bine şi bloggerii invitaţi au fost bine aleşi. Nimeni nu ar fi reuşit să-l facă mai bine în atât de scurt timp (da, ştiu, sunt modest). Au fost multe probe de îndemânare şi strategia fiecărei echipe a contat iarăşi foarte mult. Au fost 17 probe şi una extra (Xmass Factor) aşa, la derută. Am reuşit din nou să încurc unii participanţi pentru că nu şi-au pus mintea la contribuţie iar faptul că Rareş nu a avut nici măcar un strop de avantaj în faţa celorlalţi îmi arată că am făcut o treabă bună alături de cei de la Târgul de Crăciun Sibiu (din nou modest, evident). Rareş fiind organizator la prima ediţie Tag the Flag.
Mersi tuturor că v-aţi mobilizat atât de repede. Ne vedem la Tag the Flag 3.
Componenţa echipelor o puteţi vedea AICI.
Au mai scris despre Tag the Flag, ediţia Târgul de Crăciun Sibiu: Vlad, Adi, Rareş, Teodora, Pancu, Diana.
Avem şi fotografii de la Sebastian Marcovici, fotograful ce a câştigat şi anul ăsta Medalia de Aur din partea Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România – m-am gândit să nu mă laud doar pe mine 🙂
imi place cupa 🙂
@ bogdan
ea e mare in realitate. pare mica in poze, in comparatie cu victoria mare obtinuta de cei doi 😀
ce modest iesi Tudor. 😀 thumbs up.
oricum si numai din poze pare un eveniment reusit, astept editia a3a
Pai de ce sa fie modest daca a facut ceva super?
Bravos! 😀
A fost chiar f fain…chiar daca la inceput am fost sceptica si nu am vrut sa particip:P la urmatoarea editie sigur o sa vreau particip:D Good job dude:P!!