E trist că oamenii nu au curajul de a lua totul de la zero, nu au curajul să rişte să fie fericiţi, nu au curajul să-şi schimbe viaţa în mai bine.
E bun salariul ăla de 800 lei/lună pentru că e ceva sigur… deşi am colegi tâmpiţi şi muncesc mai rău ca negrii pe plantaţie. Merg acasă, sorb o bere (dacă am bani să-mi cumpăr), mă uit la „Mireasă pentru fiul meu” şi uit tot amarul până mâine dimineaţă când va trebui să-mi târăsc fără voie picioarele până la muncă pentru a o lua de la capăt. Îmi urăsc viaţa şi jobul.
Vă sună cunoscut? Nu înţeleg… de ce vă este frică?
Le e frica de viata si atunci prefera sa ramana morti 🙂 niste zombii manipulate si conservatoare. Da, foarte trist.
cand ai copii si rate la banca… e cam greu sa te aventurezi asa in neant…
Tudor, la multi nu le este frica, dar uite ca nu afla de job-urile bine platite. Cunosc atatea cazuri. Apoi, intra mai multe aspecte in ecuatie atunci cand iti cauti un job.. P.S. Pentru cei trecuti de 45, care (colac peste pupaza) nici nu arata fain pt angajator si nici nu au nu stiu ce carisma sau vreo calitate deosebita… mai greu.
Asa fac oamenii in multe privinte,nu doar in privinta jobului.Si in multe cazuri este vorba pur si simplu de comoditate
@ Rona Oros
Rona, as numi-o obisnuita, nu comoditate. Se scriu carti intregi despre relatia intre om si obisnuita. We humans are creatures of habit. 🙂
Apoi, ai mentionat emisiunea aia de kko „Mireasa pentru fiul meu”… Nu vreau sa comentez (caci multi cunoscuti se uita la aceasta emisiune)… dar…. intelegi tu.. 😀
@ Daniela James
Comoditate este cand te obisnuiesti cu ceva si nu schimbi nimic.nu judec pe nimeni,fiecare cu alegerile lui,pe care bineinteles unii si le asuma,iar altii nu.parerea mea este ca exista doua feluri de a vrea.si nu e usor nici sa vrei cu adevarat sa faci un lucru ,incat sa te faca sa te ridici din pozitia de sezatoare si sa faci ceva.atunci da,iti iesi si din obisnuinta asta.e pacat sa ne limitam.plus ca sunt multi care se folosesc de orice scuza,si tot timpul e vina altcuiva,sau niciodata nu e momentul potrivit.Eh,astia sunt oamenii care nu isi asuma alegerile facute and that sucks 🙂
Este comoditate si obisnuinta. Si totusi e mai mult de atat, zic eu. E vorba de viata ta pana la urma. Nu-ti pui intrebarea ce rost ai pe lumea asta? La ce si cine foloseste ce faci cu viata ta? Ce lasi in urma ta? Unde te duci dupa ce mori? Eu zic ca e vorba si de toate fricile in care traiesc oamenii: frica de a nu fi judecat pentru actiunile tale, frica de esec, frica de a-ti pierde tocmai aceasta comoditate, frica de consecintele greselilor tale, frica de boala, frica de moarte si tot felul de alte frici. Traim guvernati de frici. Ia sa vedeti daca astea ar disparea printr-un miracol, cum s-ar schimba lumea…
Stai, stai. Ce are un job prost platit cu ce lasi in urma ta, dupa ce mori?! :)) C`mon.
Uite, eu am doua optiuni: Sa fiu mai slab platita, dar sa petrec timp cu fiul meu. SAU: sa muncesc ca un rob (DAR SA CASTIG MULT) si sa ajung acasa rupta, sa nu ma mai ocup de copil cum trebuie. Sa ajung in timp sa ma imbolnavesc de la stres, surmenaj, etc.. Am ales prima varianta, pentru ca fiul meu are nevoie de o educatie, de o mama. Mai ales ca il cresc singura.
Are de-a face cu filosofia de viata. Fiindca atunci cand incepi sa-ti pui intrebari, vei cauta si raspunsuri la ele. Si numai prin schimbarea unor mentalitati si de multe ori prejudecati poti face schimbarile in bine iar asta nu poti face daca stai in fotoliu cu telecomanda in mana.
Felicitari! Cu siguranta ai gandit si ti-ai asumat un risc. Esti de admirat. Sint foarte putine femeile care gandesc asa.
Alina, de acord. Nu poti face ceva stand in fotoliu, cu telecomanda in mana. Si, ca sa nu o mai lungesc, esecul financiaro-profesional depinde de la caz la caz. 🙂
Multumesc, Alina. – Mi-am asumat multe riscuri. A fost un divort trans-atlantic, sa zic asa.. Cu implicatii imense si urate..
Da, fiecare dintre noi e unic si experienta sa e unica. Si stiu din experienta ca-ti trebuie un curaj enorm sa-ti schimbi viata radical si ma bucur de fiecare data cand cineva are curajul sa rupa iluzia, frica si ipocrizia in doua 🙂
N-as mai avea forta, cred. 🙂 Sa te muti intr-o alta tara, complet diferita de a ta. Sa te intorci apoi intr-o Romanie a prostului gust si mitocaniei… Sa te obisnuiesti cu un salariu bunicel, sa ai unul..maruntel… E „grele”. Dar viata aduce multe bucurii, asa zis „marunte”, iar pentru ele merita sa traiesti demn, din putinul ce crezi ca ti-a mai ramas. (ca stil de viata)
Cu atat mai mult esti de admirat si de luat ca exemplu! Ai un fiu norocos 🙂
Da, e trist ca oamenii nu au curajul sa riste sa fie fericiti…
E vorba de obisnuită si de dificultatea de a trece niste praguri, de a-ti depasi ‘limitele’.
Daca faci aceleasi lucruri zi de zi, cum ai putea sa progresezi?
NEIMPLINITREA DUCE UNEORI LA RESEMNARE SI NU-TI MAI LASA NICI MACAR SPERANTA!