Tu îţi mai aminteşti de „Flori, fete şi băieţi”?

Eu nu. Mi-am stors creierii ieri şi nu mi-am amintit cum se joacă „Flori, fete şi băieţi”. Asta deşi jucam în fiecare seară pe vremea când eram copil.

În schimb, aseară m-am jucat timp de-o oră „Ţări, oraşe, munţi şi ape” şi mi-am adus aminte de:

  • lapte gros
  • telefonul fără fir
  • şencăl/elastic
  • pară/şotron
  • zală/piţule
  • v-aţi ascunselea
  • hoţii şi vardiştii
  • x şi zero
  • avioanele
  • ţară, ţară, vrem ostaşi
  • raţele şi vânătorii
  • popa prostu’
  • păcălici
  • macao
  • nu te supăra frate
  • fazan
  • mimă
  • sticla

[update] În legătură cu asta, câteva poveşti audio de-ale Elizei despre jocurile copilăriei jucate pe strada lui Nicu Ceauşescu – AICI.

Ţin minte cum ne făceam cazemate, cum ne întreceam în campionate de „11 metri” (la care eram praf!) şi cum ne jucam „de-a mama şi de-a tata” sau de-a şcoala. Îmi amintesc de oraşele construite în pământ şi de jocul cu maşinuţele, ţin minte cum făceam schimb de cartonaşe şi poze cu maşini de la gumele Turbo, cum eram uimiţi de „Dacii şi romanii”, cum ne întreceam cu bicicletele în jurul blocului şi ne puneam linguriţe de plastic de îngheţată la spiţele roţilor pentru a face gălăgie când pedalam.

A trecut mult timp de atunci. Atât de mult încât nici nu-mi mai amintesc cum se juca „Flori, fete şi băieţi” deşi era cel mai jucat joc pe băncile din faţa scării unde am copilărit.

lapte-gros