Lună: iunie 2009

Doar pe jumătate mi-a rașchetat omul camera. Așa am rămas și probabil vom mai rămâne câteva zile. Cu jumate de treabă făcută și muuuuultăăă mizerie. Și-a pierdut și el două zile din viață aici dar și noi… vreo săptămână. Acum probabil va trebui să cumpăr eu o mașină de rașchetat ca să termin treaba singur. A lui se futu’.

…și revin pe blog cu mai multe articole zilnic. Nu mai am loc prin casa asta și de laptop iar de scris așa mult nu mai am timp. Aranjăm în câteva zile și voi reveni în forță. Am programate câteva articole super!

Săptămâna asta am auzit din nou doar discuții despre jegoșii de români ce nu se spală. Printr-un studiu, s-a aflat că un român își cumpără doar 5 săpunuri pe an. Sigur nu e o greșeală pe undeva? Doar eu folosesc vreo două pe săptămână. Nah, unii își dădeau cu presupunerea cum că oamenii de la țară își fac săpun de casă așa că nu au putut fi incluși în studiul ăsta dar nu am auzit pe nimeni spunând că săpunurile se vând la negru în România. Voi ați primit vreodată bon de casă atunci când ați cumpărat săpunuri de la alimentara sau chioșcul din colț?

Din seria “Razboiul meu impotriva umanităţii” mă declar pro pedeapsa cu moartea. Aş dizolva fiecare bucăţică infractoare de pe planeta asta, începând cu politicienii şi terminând cu rahaţii plutitori din poliţie, ăştia se numără printre adevăraţii infractori. Dar hai să-i lăsăm pentru un moment şi să ne îndreptăm atenţia spre infractorii periculoşi, violenţi, cei ce îşi au rolul pe platourile unei societaţi pline de pericole.

Scaunul electric e sadic dar benefic, nu pentru cioflingarul ce-şi aşteaptă moartea, ci pentru umanitate. De ce? Păi raspunsul e simplu, pentru că un criminal sau un violator sau orice pleavă de genul acesta, nu se repara niciodată, poate nega cine vrea, dar tot concluzia asta o va adopta. Aşa că ce rost mai are să eliberezi dihania? Tot ce se poate întâmpla când eliberezi porcu’ e să grohaie în continuare. Drept urmare mulţi porci eliberaţi s-au întors de unde au plecat, nu mulţi, ci toţi. Ar mai fi închisoarea pe viaţă, ce folos? Nu mai are mult şi probează cuţitul şi prin colegi. Nu de puţine ori auzi recidivişti ce au scăpat de închisoare şi s-au întors la vechile obiceiuri. Aici deja vorbim de cauză şi efect. Dacă nu era eliberat, nu avea pe cine omorâ, jefui, viola etc. într-un final cine se face responsabil de toate acestea? Infractorii sau judecătorii respectiv procurorii?! Mă pun în locul famililor ce au pierdut pe cineva drag doar pentru că s-a întâlnit cu un scăpat recent de la închisoare din motive de boală sau mai rău, pe motive de comportament exemplar. Îmi vine să râd, sau să plâng. Şi toată vina o aloc statului care are gijă mare să aplice legiile pe găinari (micii hoţi muritori de foame, sau mai ştiu eu ce drogat vai de steaua lui) ăştia-s pericolul iminent al societăţii, ei sunt adevăraţii omuleţi ce trebuiesc înlăturaţi din sânul societăţii. Ceilalţi sunt doar nişte victime a propiei lor anomalii neuronale, şi trebuiesc trataţi ca atare, sărăcuţii, doar nu vei vrea să distrugi un om care nu prea-i “sănătos” la cap, nu? De aici şi până la o societate depravată drumul e cât se poate de scurt. Deşi nu s-a dovedit a fi benefică pedeapsa cu moartea, din cauza greşelilor de neiertat, tot ale statului, culmea, care a pus pe scaunul electric nevinovaţi (prostia asta e mai mare decât grădina Domnului) eu sunt de acord cu aplicarea ei măcar în cazurile extreme de violenţă. Chiar nu e de ajuns o crimă pentru a ne da seama de ce speţă e făptura? Avem nevoie de mai multe? Oare chiar trebuie să privim ca la teatru scenele de violenţă pentru a avea alt motiv să “reinternăm” la puşcărie vinovaţii. Eliberăm internăm, eliberăm internam, dar victimelor cine le ţine contul? Nu…ochi pentru ochi, dinte pentru dinte şi nimic mai mult. Poate judec prea drastic problemele acestea, poate unii nu merită o pedeapsă atât de aspră, dar victima a meritat pedeapsa ce a primit-o? îl luăm pe ce a fost a fost, nu se mai poate face nimic pentru a schimba situaţia, în braţe? Şi atât? Mă întreb ce pedeapsă ar trebui aplicată violatorilor?!!!

Fiecare fiinţă cu două picioare două braţe şi douăzeci de degete prevăzute
cu unghii la capete (acum depinde) are o pasiune. Pescuitul, coafatul, pictura, desenul, sculptura, cântatul, bârfitul, intrigatul, mestecatul gumei, ciclismul, sticismul, bătutul tobelor, bătutul covoarelor, bătutul nevestelor, bătutul câmpilor etc. Aproape fiecare om se ţine de aceste pasiuni toată viaţa. Mai sunt rare excepţii printre care se numără şi un prieten de-al meu.

Omul ăsta e mai rău decât vremea în Anglia. Pasiunile lui se modifică odată cu munca ce o depune, cu mijlocul de transport pe care-l foloseşte sau în paralel cu ce achizitionează pe parcursul vieţii. Pe vremea când l-am întâlnit avea o pasiune de nedescris faţă de biciclete. Numai ţevile astea pe două roţi stăteau la bazele minţii lui. Toată ziua îţi povestea de bicileta lui, ce a mai lucrat la ea, cu ce viteză a mers, pe unde s-a plimbat cu ea, câţi kilometrii a parcurs, de câte ori a umflat cauciucurile, de câte ori a uns lanţul cu motorină. Apoi îţi arăta poze cu el pe bicicletă, pe lângă bicicletă, cum cobora un deal, cum imaginea din fundal era stearsă şi tot ce se vedea în poza aceea era… El pe bicicleta lui!!! Mai grav era când venea să-ţi arate albumul foto. Să mori şi nu alta, şi de râs şi de plâns. Omu’ avea poze cu minunata făptură singură pe câmp sau în faţa casei, lângă un monument sau la poalele munţilor, luată din toate poziţiile, 3D 4D 5D, o grămadă de D-euri de te lua cu nebuneală.

Marea lui pasiune a dispărut când s-a rablagit şi nu a mai avut chef s-o repare, nu de alta dar o altă pasiune i se instala în creieraş, anume: Tâmplăria şi tot ce ţine de ea. VAI. Circulare, maşini de găurit, maşini de şlefuit, esenţe de lemn, lacuri, şuruburi, piuliţe. Desena mobilă toată ziua şi-ţi băga în ochi foile să vezi şi matale ce idei de mobilă extraordinare are. ăsta venea la tine în “vizită” şi se apuca sa deseneze mobilă. Dacă stătea pe calculator, nu mai era nevoie să te uiţi pe monitor pentru a şti ce caută sau la ce se uită, browserul era plin cu poze ce reprezentau: mobilă de bucătărie, de baie, de cameră, de hol, cuiere, rafturi… şi-ţi mai umplea şi calculatorul cu ele (şi în ziua de azi are poze cu mobilă în…telefon). Scurtând câteva etape ale vieţii, să nu plictisesc prea mult cu “pasiunea mea”, în care era îndrăgostit de: walkman-ul lui, apoi de radioul lui, apoi de combine musicale, jocuri video etc. Marele nostru pasionat de…de toate…acum are o noua febleţe asemănătoare cu cea prezentată la început, am “pus-o”. şi-a cumpărat MOPED. Bineînteles ca nu e nou, aşa că s-a apucat de reparat, modificat, tunat la el.

Acum au început poveştile de groază cu mopedul lui, poze şi directoare la mine în calculator denumite, impresionant: Mopedul Meu. N-ai vrea să intri în lumea mopedului lui, modificat si colorat în Paint, pozat peste tot cu sau fără cască de motor pe şa, poze cu “maţele” mopedului pentru că momentan e dezmembrat. De curând mi-a venit cu o cutie din lemn (tâmplăria asta) să-mi explice că o va folosi drept portbagaj la moped, unde-şi va ţine benzina şi uleiul. Până şi telefonul îl ţine pe post de memorie pentru poze cu mopedul minune şi cum ar vrea să arate acesta, printre care mai zace câte o poză cu familia. Nu mare mi-a fost uimirea când mi-a declarat că dacă are treabă la moped, nici de sex cu nevasta nu mai are nevoie. Omul ăsta poate sta luni întregi bibilind mopedul fara să se atingă de nevastă, nici nu mai ştie ce-i aia! Ia ghiciţi unde se află acum!!!

În prezent îl aud înjurând şi criticând “fosta iubită” şi anume bicicleta de la poalele muntelui, că se tot murdărea pe mâini de la ea, că obosea dând ca disperatu’ din pedale, pe când actuala merge fără să-i facă mai nimic, fără preludiu pe tot parcursul călătoriei, deci fără picioare obosite. Ce-i drept e că-i mai dolofană faţă de precedenta, dar îi face faţă cu brio. Mă întreb când se apucă de înjurat mopedele că merg prea încet. Probabil când îşi va lua maşină. Tare frică îmi este de următoarea pasiune “fotogenică”, sper să nu-i mai fiu prin preajma!

Sâmbătă seară am fost la distracție prin Cluj.
Mai întâi am ajuns în club Obsession, un fel de Bamboo ratat de Cluj probabil, ținând cont de cocalarii și pitzipoancele ce se perindă pe acolo. Doar pitzi cu țâțele pe afară și băiețași 4×4 ce nu aveau loc de tine. Ori erau toți homosexuali ori faptul că se frecau de tine le produceau excitarea mușchilor (cu sămânță de scandal). În fine, după vreo oră de zbenguială am aterizat în After Eight. Ceva mai mic și cu oameni mai de cartier. Nici aici nu mi-a plăcut, stați liniștiți.

Întrebarea mea întrebătoare este: de când discotecilor li se spune ”club”? Faptul că ești obligat să plătești 20 lei lei intrarea (care nu se consideră bon de consumație) mă duce cu gândul la discotecile de demult apuse unde toți plăteau intrarea la îngrămădeală doar pentru a da din buric în îmbulzeală.

Se pare că viața e ceva mai grea decât ne-o arată unu și altu’. Așa și acum.

V-ați făcut treaba exemplar, în 12 ore am strâns 33 lei. Adunându-i cu cei 9 ce-i aveam înainte să încep campania Papă cuțule, papă! ajungem la aproape jumătate din suma necesară pentru a putea primi bănuții. Bănuții pentru mâncare cățeilor fără stăpân.

De ce spuneam că viața e mai grea? Pentru că și aici, ca la orice campanie, există ascunzișuri despre care nimeni nu știe. Cei de la Rezidențial [click pe link și abonează-te] nu dau banii așa ușor cum s-au lăudat. Toți banii „câștigați” până acum sunt în curs de aprobare. De ce trebuie aprobare ca banii să ajungă la căței? Că așa vor ei! Cum se aprobă? Doar dacă fiecare abonat la newsletter apasă pe câte un link din două newslettere diferite primite de la ei, pe mailul cu care v-ați abonat. Dar noi nu ne lăsăm așa ușor! Le facem trafic dar le luăm și banii.

Păpați-le banii!

Ați făcut ce v-au cerut, v-ați abonat la ultimele proiecte rezidentiale [click pe lick și abonează-te] dar acum vor mai mult. Vor să apăsați pe încă două linkuri din două newsletter diferite ce le primiți pe mail. Faceți-o și luați-le banii. Banii se vor duce direct în mâncarea cățelușilor!

Despre ce e vorba? Citește detalii AICI.

Pentru că sunt tot mai mulți curioși cu privire la mega-veniturile mele din blogging, deschid o campanie de îmbogățire pe seama blogului Ce Merită. De îmbogățire a sufletelor noastre probabil pentru că toți banii (mulți, puțini) îi voi dona cățeilor fără stăpân de la Animal Life.

Cum stă treaba:

Aboneaza-te la ultimele proiecte rezidentiale și penru fiecare om abonat ce pleacă de pe blogul ăsta (click-uind link-ul de mai sus) vom primi 3 lei. Un click, 5 secunde pentru completarea datelor și a adresei de mail, o confirmare a abonarii la newsletter cu ajutorul mailului primit. Atât!

Nu e nici o șmecherie doar faptul că trebuie să se strângă cel puțin 100 lei în trei săptămâni, până în 30 iunie, pentru că altfel nu ne putem primi bănuții și cățelușii nu se vor putea hrăni cu doi saci de mâncare de câine în plus.

Papă cuțule, papă!

E o nimica toată. Pentru 100 lei trebuie să se aboneze la ultimele proiecte rezidentiale doar 34 de oameni cu 34 de adrese de mail valide. Doar 20% din cititorii zilnici trebuie să se aboneze și primim bănuții. Am verificat puțin cum stă treaba și am văzut că se primește cel mult un email pe zi de la Rezidențial. Există și opțiune de dezabonare deci după ce terminăm campania asta treaba voastră ce faceți, acum ne interesează banii de la ei.

Anunțați-vă prietenii, rudele, câinii din fața blocului…

Dacă pe Anunțurile Google nu vă pot îndemna să click-uiți, aici nu e nici o problemă. Scopul e să vă abonați plecând de pe acest blog. Totul pentru cățelușii fără stăpân.

Zilnic vă voi ține la curent cu veniturile obținute. Haideți, clickuiți și abonați-vă la newsletter.

[EDIT] Am aflat că banii se aprobă doar dacă cei abonați apasă pe câte un link din două newslettere diferite primite pe mailul cu care s-a întregistrat. Deci, apăsați pe 2 linkuri din două newslettere diferite primite pe mail și dați de mâncare cățelușilor fără stăpân!

Avem și banner!

[edit] cum era de așteptat, vinovatul este chiar fiul patronului Ana Oil care avea viteza muuult prea mare și nu a mai putut controla mașina. A intrat în alte două mașini după care a ajuns pe câmp.

Măi, cum se face oare că din nou premiul cel mare a fost câștigat într-o zi de alegeri, parcă special gândit pentru a scoate oamenii din casă duminica. Cum se face că premiul cel mare de 11 milioane de euro a fost câștigat de cineva ce a pus bilet la aceeași agenție de la care au fost câștigate în noiembrie 2008 alte 5 milioane de euro?
Cum se face?

[EDIT] Se pare că de la această agenție loto au ieșit trei milinari în euro.

Am primit un sms de la soțul unei colege prin care mă anunță că nu își mai lasă nevasta la birou pentru că îi este frică de mine, că o să o bat. What the fuck?? De unde până unde? Colega fiind o tipă cu care nu am avut altercații până atunci. Ups, bine… poate o dată sau de două ori… dar clar legat de o problemă de moment, care nici măcar nu avea legătură cu serviciul și care se petrecuse cu ceva timp în urmă.

Așa mai supăr eu femeile din când în când. Se agită puțin, eu privesc uimit, după care revenim la o legătură cordială. Oi avea eu statură de bătăuș, față de criminal și vocabular de cartier dar totuși adevăratul motiv al sms-ului cred că a fost intoxicarea. Nu alimentară ci aia verbală.

P.S. Încă sunt puțin debusolat. Nu îmi pot imagina care ar fi putut fi discuția lor și ce abureli a băgat colega.

Din ciclul Ce-și mai bagă omu la status’ avem azi o urare către mama Andreei: La Multiiiiiiiiiiiiiii aniiiiiiii mamiiiiiiiiiiiiii :X. Problema apare atunci când apeși pe link-ul de pe status.
Uimiți-vă mai jos:

Mogulul nu m-a ales pentru o bursă a bloggerilor dar am ajuns totuși printre primii 10 la preferințe. Am văzut că au fost câțiva care m-au susținut așa că le mulțumesc – d1sco, Danny, Andy, razvan pop, Adrian, soni, annais.
Foarte multe bloguri din cele 24 intrate în finală sunt actualizate cel mult o dată pe săptămână. Unele dintre ele au și câștigat așa că… fiți fericiți că aici aveți ce citi zilnic 🙂

Data viitoare va fi mai bine.

Dacă vă vine să credeți, încă mai țin(em) minte ziua în care ne-am cuplat. Eram la un banchet și ne-am sărutat pe holurile liceului la care amundoi învățam mergeam. Prima noastră poză am făcut-o chiar acolo, pe scări. În fiecare lună ne îmi spune ”la mulți ani!” și uite că până acum s-au adunat destui.

Trece timpul… trăiți! Haideți să nu-l regretăm atunci când va fi prea târziu pentru a mai schimba ceva. Susțineți-vă valorile, nu derapați în mocirlă doar pentru că acolo oamenii par mai fericiți. Noi am trăit frumos până acum, așa cum am știut și am vrut. Nu am călcat pe capete, am preferat să lăsăm de la noi doar pentru a putea să ne așezăm noaptea în pat mulțumiți de ce am realizat.

Doar așa am rezistat împreună nouă ani și două luni. Pentru că am fost oameni.

Și timpul trece în continuare…

Cu siguranță vă aduceți aminte de peripețiile de la Forțele de Muncă Sibiu (citește AICI).

Acum câteva zile am observat că angajații de acolo habar nu au cum arată o diplomă. Deși cu două facultăți terminate, în carnetul de muncă sunt trecut cu ultima școală absolvită… Liceul de Artă.

Încă puțin și mai pun un an pe mine.

De obicei ziua mea de naștere trece neobservată. Nu mi-a plăcut niciodată să fac ceva deosebit doar pentru că mai cresc cu un anișor. Petrecere am făcut doar de câteva ori în viață dar parcă anul ăsta aș avea chef de o întâlnire cu prietenii. Un grătar în curte? Tentează pe careva? Oare pe mine mă tentează?

What goes through your mind when someone says „Let’s go for a drink?”

Thank God you’re a man.

După mult timp, am reușit să trag cu ochiul din când în când la un film la care se uita Diana. Era vorba despre un bărbat ce a intrat în comă. Soția și cei doi copii aproape și-au pierdut speranța (și nervii) când, într-o zi ca oricare alta, bărbatul și-a revenit. Doar era film american…

Asta mi-a adus aminte cum timp de o săptămână am fost coleg de salon într-un spital cu o fată de 14 ani ce era în comă. Fata urma să-mi devină vecină imediat după ce a ieșit din comă, după câteva luni bune. Eu nu o văzusem niciodată cât timp am stat în spital dar am simțit în fiecare secundă suferința părinților ce o țineau de mână non-stop. Faptul că era de o vârstă cu mine a făcut ca suferința să-i copleșească și pe ai mei.

De asta eu am fost întotdeauna pro opririi aparatelor, pentru a evita suferința celor apropiați. În cazuri de comă, moarte clinică etc ce durează de mai mult de 1-2-3 ani ce rost are să ne chinuim rudele zi și noapte? Fiecare are dreptul la viață, nu merită nimeni să fie legat de trecut. Șansele reabilitării sunt aproape de zero. Eu nu aș suporta gândul că am răpit viața cuiva drag, chiar dacă mi-aș reveni după 10 ani. Da, da… sigur că dovedește dragostea. Dar dacă nu-mi revin?

Da, costurile pentru nuntă întrec orice imaginație. Dacă sunteți și un cumplu de pretențioși (așa ca noi) gândiți-vă bine înainte de a anunța familiile 🙂

Abia aștept ziua de 24 august ca să pot spune că am ieșit teferi, fără victime (deși, între noi fie vorba, nici chiar eu nu mai cred că putem scăpa fără datorii după nuntă). Profită toți nesimțiții de pe urma unor îndrăgostiți orbiți de iubire așa încât nu mai pot vedea în ce țară trăiesc. Cei de la sală te mint cu nerușinare și în ultimul moment îți umflă prețurile, conștienți că nu mai poți da înapoi. Un coafat costă de 10 ori mai mult decât normal, un buchet de flori la fel. Dacă ești mireasă chiar și ața rochiei are prețul aurului.

Majoritatea vrea ca propria nuntă să fie ca în basme dar toți ajung să facă compromisuri neacceptate în alte condiții. Faptul că ajungi să conștientizezi că toți te văd cu un sac fără fund în spinare îți dă o senzație de lehamite, lehamite care îți rămâne mult timp întipărită în minte. Iar cuvintele ”știți… e criză” auzite din gura tuturor invitaților nu-ți redau speranțele.

Astăzi Crin Antonescu a reușit să-și aducă antipatia multora în locul succesului campaniei prevăzute. Presa online din Sibiu deja a publicat articole cu privire la ”umanul” Crin Antonescu, fiindu-i aduse reproșuri pentru faptul că nici măcar nu și-a întors privirea atunci când o bătrânică a fost accidentată la câțiva metri de el. Noroc cu tinerii liberali care au sărit în ajutorul bătrânei. Măcar ei au mai spălat rușinea.

foto: www.oradesibiu.ro