Astra Film Festival 2011

Postat in: 26/10/2011

Cred că nu există pe lumea asta film documentar care să nu te pună măcar pentru câteva momente pe gânduri. De exemplu, aseară am văzut „After de Revolution„, un film care surprinde caracterul pur al românului. Regizorul a filmat câteva zile părerile şi presupunerile oamenilor din zilele de imediat de după revoluţie şi până la alegerile din 20 mai 1990. Toţi, dar absolut toţi românii sunt specialişti. Cu toţii ştiu purul adevăr iar cei ce au curajul să-şi exprime alt adevăr sunt ori aboliţi ori respinşi. Imagini despre zilele de după revoluţie văzute din alt unghi decât toate văzute până acum – din mijlocul mulţimii, din mijlocul oamenilor simpli. Ah, încă ceva despre „După revoluţie” – încă din primele momente ale democraţiei, campaniile politice s-au dus dupa sloganul „să moară capra vecinului”.

Mă bucur că la Sibiu are loc cel mai vechi şi important festival de film documentar din Ro, ajuns deja la ediţia a 11-a. Astra Film Festival (AFF mai nou) adună în fiecare an mii de filme documentare şi proiectează spectatorilor aproximativ 100 de filme din zeci de ţări. Anul ăsta sunt unul dintre cei doar patru bloggeri oficiali, acreditaţi la AFF 2011. Voi scrie pe blog, pe Facebook şi Twitter (cu hashtagul #aff2011 #affsibiu), între 25-30 oct, alături de Alexandra Palconi, Cristian Sitov şi Răzvan Pop.

Chiar la ora asta cel mai probabil sunt la „Singur acasă – o tragedie romanească” iar de la 17:00 merg la „Kapitalism – reţeta noastră secretă” după care voi vedea „Metrobranding – o poveste de dragoste între oameni şi obiecte„. Poate ne vedem acolo, mai ales că biletul de intrare costă doar 5 (cinci!) lei. În plus, există şi un bar cu bere pentru pauzele mai lungi. Programul întreg şi trailere, descrieri şi tot ce mai vreţi puteţi găsi pe site-ul Astra Film Festwww.astrafilm.ro

Program AFF 2011

Comentarii

comentarii

8 Responses to “Astra Film Festival 2011”

  1. Alexandra Palconi Răspunde

    Doar 4 bloggeri suntem? Nu stiu de ce aveam senzatia ca suntem mai multi.

    Anyway, abia astept sa ajung la Sibiu. Spor la vizionat filme faine! Sa scrii pe blog despre ele ca-s curioasa. Apropo, Kapitalism l-am vazut in cadrul Noptii Albe a Filmului Romanesc de la Timisoara si e super. Chiar merita! 😛

  2. Alexandra Palconi Răspunde

    Păi, eu, de exemplu, am primit un mail. Dar nu era invitație, ci doar un anunț despre acreditare la Astra Film Festival pentru bloggeri și câteva detalii, plus formularul pentru înscriere, în caz că vroiam să aplic. Mno, nu mai contează, important e că am primit acreditatea și că abia aștept să vin la Sibiu. Și te foarte invidiez că tu deja mergi la proiecții. 😛

  3. richie Răspunde

    Eu am stiut din vreme dar am fost nevoit sa dau skip ca aveam alte angajamente. Oricum ma bucur ca sunt Ale si Cristi acolo. Oe sa raporteze eficient 😉

  4. richie Răspunde

    Pai pe 25 m-am intors in tara dupa un mic concediu si apoi am reinceput lucrul. Maine spre ex lucrez.

  5. Fără religie | Răspunde

    […] în seama acum.Ce-i drept, puhoiul de pelerini ce-au dat aseară peste cap tot programul Astra Film Fest mi-a oferit revelaţia articolului de azi. Aşa că, deşi mamei mele îi e frică de pedeapsa […]

  6. 2011 în câţiva paşi… | Răspunde

    […] şi mi-am recuperat bicicletele furate chiar înainte ca poliţia să mişte un deget. Am fost la Astra Film Fest. Am câştigat finanţarea penru Bicicleta Zilnică şi asta doar datorită vouă, […]

Nu-ti fie frica! Comenteaza: