Când eram copii ardeam de nerăbdare să suflăm în lumânările de pe tortul aniversar. Şi întotdeauna, înainte de a stinge ultima flacără de pe fitil eram atenţionaţi să nu uităm să ne punem o dorinţă. Dorinţa trebuia să fie cea mai arzătoare, gândită, nerostită şi neapărat secretă. Dacă o spuneai cuiva, oricui, sau chiar şi dacă o scriai, nu se mai îndeplinea.
La fel astăzi, de Revelion. La ora 0:00 dorinţa ce ai gândit-o se va îndeplini în următorul an. Cu toţii ştim că nu trebuie să întrebăm pe nimeni ce dorinţă şi-a pus. Doar nu vrem să fim noi responsabili pentru neîndeplinirea ei.
Dar câţi ne mai aducem aminte de dorinţele nerostite? Teoretic, după un an de zile am putea spune ce dorinţă ne-am pus pentru că, din nou, teoretic, ar fi trebuit să se îndeplinească deja. Dar eu nu am auzit pe nimeni să mă întrebe ce dorinţă mi-am pus cu 3 revelioane în urmă. Şi nici la ce dorinţă m-am gândit atunci când am împlinit 18 ani. Şi sincer, chiar dacă m-ar întreba nu aş şti ce să răspund. Nici măcar eu nu-mi cunosc propriile dorinţe. Parcă, prin 2006 mi-am dorit ceva ce nu s-a îndeplinit decât parţial. Dar nu mai ştiu ce era acel ceva.
Tu la ce dorinţă te-ai gândit în ziua de revelion, în 2008-2009?
Tu de cativa ani iti pui dorinte dar niciodata nu le ti minte….pai cum sti daca s au indeplinit?
nu tin minte pentru ca-mi pun dorinte generale… nu concrete. si… mi-a mers destul de bine in ultimii ani deci cred ca s-au indeplinit 🙂