Despre uameni nesimţiţi


În urmă cu vreo două săptămâni mi-au fost furate bicicletele din curte. Am povestit păţania, live, pe Facebook aşa că nu reiau. Despre uameni vreau să vă povestesc acum şi cum mi-aş dori să fie şi ei furaţi aşa cum am păţit-o eu. Pentru asta fac şi mătănii.

Detectivul din sângele meu a investigat situaţia, a umblat după urme şi a vorbit cu posibili martori. Printre martorii ăştia au fost şi nişte ţigani serioşi din fire, din câte i-am văzut, ce umblau din curte în curte ptr colectarea de fier vechi. Cu toate astea, chiar şi eu, cel mai anti-rasist de pe mapamond, am pus o bulină mare pe ei pe care scrie „suspecţi”. I-am întrebat de sănătate, le-am spus despre ce e vorba şi le-am cerut să fie cu ochii în patru.

Într-un sfârşit, când eram pe cale să renunţ la gândul că-mi voi recupera vreodată bicicletele, îmi văd bijuteria prin piaţă iar pe ea era un ciumpalac. Tocmai ce negocia cu un ţăran căruia, până la urmă, i-a şi vândut-o pentru 60 de lei. Uitându-mă bine spre fapta cu pricina, privitor la acţiune era şi unul dintre ţiganii cu care tocmai vorbisem să fie agenţi sub acoperire, de partea mea. După ce fapta s-a consumat, i-am spus ţăranului că bicicleta e furată şi ţiganului că l-am văzut că-i un neserios.

  • Ţăranul mi-a spus că deja s-a făcut afacerea şi că acum e bicicleta lui. Mi-am recuperat-o doar cu poliţia dintre cartofii unui vecin de tarabă, acoperită bine să n-o vadă nimeni. A rămas şi cu buza umflată şi fără bani. Eu i-aş fi făcut un dosar de complicitate sau ceva de genul, să-l ardă puţin.
  • Ţiganul a fost atras de afacerea necurată pentru că ştia deja povestea bicicletei. Dar în loc să mă anunţe de cele întâmplate, s-a bucurat pentru chilipirul ţăranului. După ce-am băgat mâna în gât hoţului, l-am rugat pe ţigan să aştepte puţin poliţia şi să dea o declaraţie. S-a sustras.
  • Toţi oamenii din piaţă au fost mână în mână cu hoţul. Cu toţii îşi doreau chilipirul şi au privit cujind bicicleta. Dar atunci când hoţul s-a întors printre zarzavaturi cu cătuşe la mâini s-au găsit tot felul de păţiţi. Ba că hoţul meu i-a furat uneia cântarul, ba că unul a fost jecmănit de bunuri.
  • Singur, am băgat mâna în gâtul hoţului, la vreo 300 m. de piaţă, chiar dacă mai avea doi complici, asta şi pentru că sediul poliţiei locale era închis iar poliţiştii niciunde. Oricând putea scoate un cuţit să-mi facă felul. Am sunat la 112, mi-au făcut legătura cu ceva poliţie. I-am văzut pe cei doi poliţişti ce păstrează ordinea şi pacea în piaţă, le-am făcut semne, am strigat după ei dar s-au întors la post nefîcând 1 m. înafara pieţei. A trebuit să resun la 112 să mă asigur că vin întăririle promise. De data asta poliţiştii din piaţă mi-au dat flit spunând că ei nu pot face nimic, sfătuindu-mă totodată să aştept adevăraţii poliţişti. După ce-am recuperat bicicletele, poliţista comunitară din piaţă îmi plângea de milă că am făcut un lucru riscant că l-am prins singur pe hoţ, cine ştie ce putem păţi. Îi mulţumesc pentru griji.
  • Pe hoţ l-am prins chiar într-o staţie de autobuz. Şi-a dat seama că-l urmăresc aşa că a vrut să fugă cu un autobuz. Staţia era plină, toţi se uitau la mine cum l-am pus pe copil la perete. Nu i-a sărit nimeni în ajutor chiar dacă se vedea clar să-l bruschez. Doar după ce m-au auzit spunând la telefon că am prins hoţul au intrat în vorbă cu mine. Ce-a făcut? Dar atunci când am cerut unor băieţi să rămână să mă asigur că hoţul nu ripostează am primit un sec Te-aş ajuta dar ne vine autobuzul imediat. Au plecat, staţia s-a golit, am rămas singur cu hoţul.

12 comentarii la „Despre uameni nesimţiţi”

  1. Ce bine ca ne-am recuperat bicicleteleee…:)! ca de nu,azi cu ce mai mergeam la shooting ? :))) Eu trebuie sa recunosc ca am ceva special ptr aceasta etnie-sunt un pic rasista:P nu te supara tudi:P!

  2. Ar fi bine sa stim si noi, de fapt, pentru ce platim politia comunitara! Ce responsabilitati au si la ce sunt buni in afara ca se plimba prin oras! Ai scris ca „pastreaza ordinea si pacea in piata”.Cum? Daca ei nu pot face nimic cu un hot! Sau poate ca pot, dar doar cu un hot de morcovi sau salata!

  3. Imparte-i poza la cat mai multi owneri de tarabe sau magazine. Fa-o publica. Dar poza din articol. Dar nici asa nu il vei opri.

    Deocamdata nu exista solutie pentru el, pentru ca in Romania nu exista http://en.wikipedia.org/wiki/Juvenile_court

    Desi cred ca si asta ar fi de fapt o diversificare a experientei.
    Alte solutii?

  4. Ba, eu m-am saturat de toti cacanarii din tara asta. Nici macar nu trebuiau sa fie politisti ca sa vina in ajutorul tau la faza aia. Un om cu bun simt o face nesilit de nimeni. Problema e ca toti sunt speriati de numele de „tigan”… ca asta este etnia, da? Nu ROMI, nu RROMI si nici INDIENI. TIGANI! Asta e numele. SI de ce e lumea speriata de TIGANI? Pentru ca se complac in propria lor mizerie! Pentru ei lumea civilizata este un simplu cuvant. Nu inseamna nimic. Ei nici daca ar avea posibilitatea nu ar iesi din mizeria in care stau toata ziua pentru ca sunt niste lenesi. NU VOR sa munceasca nici platiti. Si daca li se ofera o plata, vor mai mult. Negociaza! Ei nu lucreaza orice, si pe oricat. Ei mai bine nu lucreaza. Mai bine FURA! Au sansa sa lucreze, DAR NU VOR! Pentru ca furtul e mai usor. Pentru ca inselarea omului de rand e mai simpla. Nu trebuie sa stea 8 ore la lucru, nu trebuie sa asculte de nimeni. Am atatea cazuri din tigani care au primit o sansa si s-o c***t pe ea (sorry for my french) din simplul motiv ca NU AVEAU CHEF sa lucreze.
    Pa si pusi.

  5. @ silviu
    sa controleze cetatenii de acte de identitate

    @ om bun
    cred ca e destul de cunoscut. in urma cu vreo doi ani l-am mai prins o data ca mi-a furat ceva in plina strada. ghinionul lui, a treia oara nu mai chem politia, ii rup mainile direct. in orice caz, politistii il cunosteau foarte bine ptr ca cica are vreo 1000 de dosare de furt la activ.

  6. @ furios4you
    eu cred ca e foarte bine ca politistii (orica ar fi ei) sa stea de vorba cu oamenii si mai ales cu cei ce au afaceri in zona lor (tarabe etc) ptr ca astia sunt pana la urma cei mai buni informatori

  7. @ Ce Merita
    corect tudor. dar sa vorbeasca cu si despre problemele comunitatii. nu despre bombe si avioane sau sa exclame tare „Da sa-ntepe pe careva”. M-as bucura ca un politist local sa vorbeasca nu 1 minut ci 10, dar sa fie canalizata discutia pe problemele generale ale sibiului. Un politist comunitar nu am auzit sa vorbeasca cu persoanele din parc despre siguranta lor/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.