Healthcare la schimb sau cum am recâştigat încrederea

Postat in: 09/04/2012

În mod normal poate ar trebui să fiu puţin supărat gândindu-mă că bunicul Dianei a fost externat săptămâna trecută din spital pentru că trebuia să elibereze patul pentru un moşulică în stare mai gravă. Sau că timp de-o săptămână cât a stat în spital a trebuit să-şi cumpere din banii lui medicamente, seringi şi pansamente, asta chiar dacă a cotizat jdemii de ani pentru asigurări de sănătate. Poate ar trebui să fiu mâhnit că, peste toate astea, mai şi plouă şi e frig afară.

Dar încă mai am speranţe… zilele trecute am văzut că se poate. Am experimentat şi am descoperit sistemele de sănătate din Europa de Vest şi America, sisteme deocamdată cu adevărat S.F. pentru noi. Nu vreau să mă plâng de faptul că la noi nu e ca „afară”, vreau mai degrabă să sper că românii ce fac lucruri atât de bune pentru export vor reuşi să le implementeze cu timpul şi în ţara noastră.

Vorbesc aici strict de sistemul Soarian de la Siemens. Sistem care… cum să vă spun… m-a dat pe spate. Adică eficientizează atât de mult munca într-un spital de-ţi vine să te internezi zilnic (aşa cum spunea tot Diana). În mare, tot sistemul este digitalizat astfel încât doctorii şi asistentele umblă cu tablete după ei şi nu mai folosesc fişele pline cu sute de hârtii. Atunci când un doctor face tura zilnică pe la pacienţii lui, primeşte ultimele informaţii despre cel din pat scanându-i pur şi simplu brăţara primită la internare. În felul ăsta medicul ştie care sunt ultimele noutăţi şi rezultatele analizelor făcute de către asistente. Mai mult de atât, vede un istoric al pulsului pacientului, respiraţie şi tot felul de alte detalii pe care mie mi-a fost greu să le reţin. În fine, doctors stuff. Fiecare pacient are o fisă electronică cu poză, istoric, alergii, alte boli, toate analizele făcute vreodată iar câteva imagini grafice spun starea actuală a pacientului (stare gravă, are nevoie de îngrijiri suplimentare, este persoană VIP etc etc).

Internarea
Atunci când o persoană se internează, softul dezvoltat de Siemens îi spune asistentei în ce salon trebuie dus, în funcţie de alţi pacienţi şi de cum este mai economic pentru spital. Îi arată acesteia paturile ocupate din fiecare salon şi aşa mai departe. Tot softul repartizează medicul ce se va ocupa de pacientul respectiv, calculând după pregătirea acestuia în boala/operaţia respectivă.

Analizele
Atunci când o persoană vrea să-şi facă analize, trece prin Soarian înaintea oricărui lucru. Softul îi spune când este liber salonul unde trebuie făcută analiza şi programează pacientul. Atunci când e nevoie de un doctor, softul îl anunţă direct pe acesta că trebuie să fie la ora x în salonul x pentru că are de făcut nişte analize pacientului x. Dacă pacientul are nevoie de mai multe analize, tot softul le programează în aşa fel încât să nu-şi piardă pacientul toată ziua prin spital pe la cozi sau pentru că are pauze de 2 ore între analize. Se calculează totul, inclusiv timpii petrecuţi de către pacient între saloanele de analize (sau între spitale dacă e cazul) în aşa fel încât să ajungă la ora programată, calculele astea luând în considerare inclusiv modul de deplasare a pacientului. Adică… dacă pacientul are un picior în ghips sau e în scaunul cu rotile se dublează timpul deplasarilor.
În fine, cred c-aţi prins esenţa.

Şi asta nu e tot…
Pe lângă Soarian (cel de care v-am spus mai sus), dezvoltat de divizia Corporate Technology Healthcare de la Siemens Braşov, mai există i.s.h.med şi medico (toate trei sunt HIS-uri ale Siemens). Şi pe lângă sectorul Development Center Healthcare mai există sectoarele Energy, Industry şi Infrastructures & Cities. De asta mă opresc aici, că dacă ar trebui să spun într-un singur articol tot ce-am aflat despre Siemens, ar trebui să vă luaţi concediu o zi doar pentru a-l citi.

Eu sunt încă în stare de şoc după ce am văzut cum funcţionează spitalele în lume şi cum ar trebui să funcţioneze şi la noi. O să-mi revin atunci când n-o să-mi mai fie frică de faptul că mă pot îmbolnăvi într-un spital din Romania. Cei de la Siemens m-au făcut să am încredere că se poate totuşi.

Mulţumirile mele merg către:
Oamenii de la Siemens (în special Dan, Andreea, Vali şi Nicu);
Tvdece (oameni tare mişto) şi Nebuloasa pentru invitaţia la Bloggeri la Schimb;
Autonom Rent-a-car care din nou s-au purtat ca nişte adevăraţi profesionişti şi care ne-au dat o maşină cu portbagaj suficient de încăpător pentru toate bagajele noastre (inclusiv Rareş);
Hotel Ambient Braşov care ne-a găzduit în paturile lor moi şi ne-au suportat noaptea până spre dimineaţă în restaurant;
şi aceloraşi colaboratori din Sibiu: Hotel Levoslav şi Supporter Pub and Grill.

Comentarii

comentarii

3 Responses to “Healthcare la schimb sau cum am recâştigat încrederea”

  1. 2012 în câţiva paşi… | CeMerita.ro Răspunde

    […] aici pe blog.Am spus de ce aş putea fi de acord cu Catedrala Neamului.Aprilie 2012Am fost invitat de Siemens la Braşov să lucrez în cadrul evenimentului Bloggeri la Schimb.Am întrebat mai mulţi oameni ce părere au […]

Nu-ti fie frica! Comenteaza: