Nu-i aşa că nu ştiţi mai nimic despre Amazonia?


Vă aştept la „Călător în lume” astăzi, 11 iulie 2013, ora 19:00, la Pardon Cafe Sibiu
Text scris de Dărămuş Ovidiu, invitatul de astăzi de la „Călător în lume”:

Cred ca am ajuns prea dependenti de tehnologie. Am avut ocazia sa constat pe pielea mea acest lucru in Amazonia, cand deconectarea a fost, alaturi de milioanele de insecte ce bazaiau in fiecare noapte, cea mai suparatoare problema cu care m-am confruntat. Obisnuit sa fiu online non-stop, atat pe internet cat si pe telefon si sa am vesnic posibilitatea de a initia un apel sau de a scrie un mesaj, mi s-a parut destul de dificil sa tai orice conexiune cu exteriorul pentru doua saptamani, locuind timp de mai multe zile intr-o locuinta amazoniana si apoi inca o saptamana pe o barca, alaturi de alti 50 de voluntari.

277841_412765332093937_1109326501_o

O ploaie marunta amplifica efectul de sauna. Larma orasului se amesteca cu glasurile calatorilor ce-si adresau saluturi in portugheza. Motoarele avionului erau de mult oprite, iar palmierii se incovoiau deasupra aeroportului in bataia furtunii. Ajunsesem in Manaus, capitala Amazonas, la capatul unui drum de aproape 36 de ore, in care strabatusem mai bine de 10.000 de km. De-aici si pana la capatul calatoriei mele urmau inca 5 ore cu barca.

Timp de doua saptamani am avut ocazia sa „gust” minunata cultura a Amazoniei, impartasind pe de-o parte problemele si provocarile care vin odata cu izolarea satelor lacustre pierdute intre nesfasitele brate ale Amazonului si afluentilor sai, dar in acelasi timp si veselia si energia unui popor latin.

473505_412772008759936_1344892936_o

Pentru a intelege Amazonia trebuie sa va inchipuiti in primul rand un ecosistem unde barca e principalul mijloc de transport. Vrei sa ajungi la cel mai apropiat vecin? Trebuie sa iei barca. Vrei sa mergi la magazin sa-ti faci cumparaturile? Desigur, vei pune cumparaturile in barca. Vrei sa mergi in satul vecin sau la cel mai apropiat oras? Iei barca cu motor. Vrei sa mai iesi si tu in jurul casei si sa dai o plimbare prin cartier? Ati ghicit, trebuie din nou sa iei barca, pentru ca altfel, ai plonja din casa direct in apa.

Afismic_Amazonia

In Amazonia nu exista tensiuni sociale. De ce ar fi? Pentru electricitatea pe care guvernul brazilian o furnizeaza incepand de prin anii 2000, locuitorii platesc doar o taxa anuala si pot consuma nelimitat. N-ai nevoie de prea mult gaz cand esti la ecuator, iar mancarea fie cade din copac, fie inoata in fluviul care te inconjoara din toate partile. Viata se desfasoara in ritmul ei, departe de ceea ce noi numim „civilizatie autentica”, cu ale noastre laptopuri, gadgeturi, WiFi la fiecare colt de strada sau scari rulante. Cate-un televizor ce ruleaza muzica latina isi arunca ecoul pana departe din loc in loc, iar unele institutii beneficiaza de-o conexiune antica la internet, care oricum nu e functionala 50% din timp, sau de aparate de aer conditionat, pentru a motiva elevii sa frecventeze cursurile. In rest, lumea socializeaza si traieste asa cum cu nostalgie numim noi din cand in cand „pe vremea noastra”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.