La ora asta cel mai probabil sunt întins pe undeva prin vreun colţ, pe parchetul Sălii Transilvania, gâfâind de mă ia dracu’. Nu am mai fost la sală de vreo 2 ani, de alergat prin parc nu alerg pentru că mi-e ruşine şi de pedalat nu am mai putut pentru că am făcut pană la ambele biciclete. De fapt, aici eu bănuiesc un vecin deranjat de bicicletele mele. Cică nu mai poate face manevre cu maşina din cauza lor. În fine…
Aşa cum ziceam, probabil îmi trag limba după mine de la alergat după alţii mai rapizi, mai sportivi şi mai atleţi decât mine. Ar trebui să pun capace, să înscriu puncte de la mijlocul terenului şi să marchez slamdunk-uri la street ball-ul la care particip la ora asta dar de fapt eu fac figuraţie pe teren, obligat să particip şi la ediţia 2011 de streetball pentru că, vezi doamne, sunt aproape singurul care nu şi-a trădat până acum echipa în tricou albastru.
Aproape la fiecare ediţie am intrat în finală sau semifinală dar niciodată nu am câştigat cupa. Cel mai aproape s-o avem a fost la prima ediţie, atunci când Călin şi Brylu au luat titlul. Era şi normal, pentru că ei se joacă săptămânal cu mingea la panou pe când în echipa mea eram doar unu’ şi unu’. Nici anul ăsta nu-mi fac mari speranţe (în special pentru că joc şi eu) dar măcar ne mândrim cu o echipă aproape nouă, cu un jucător legitimat la CSU Sibiu şi 2 recordmeni mondiali la cel mai lung meci de baschet din istorie.