2015 | CeMerita.ro

Cum am ajuns sa fiu cautat de politie.

Mda, am ajuns sa fiu cautat de politie exact ca un infractor. Doi politisti mi-au batut la usa, fiind pusi de cei de la Petrom sa ma caute. Ciudat, uitasem cu cateva saptamani inainte sa platesc benzina la una din benzinariile din oras.

Se pare ca nu sunt singurul uituc pentru ca era plin de bonuri „in asteptarea de a fi platite”. Era, insa, si plin de buletine ratacite de catre clienti. Unele stau acolo de cateva luni sau chiar ani. Pentru astea, insa, nimeni nu a chemat politia sa gaseasca proprietarii. Se ingroasa praful pe ele fara ca angajatii de la benzinarie sa-si puna macar putin problema cat de dificil e sa-ti schimbi niste acte pierdute.

Dar nu-i problema, macar eu mi-am primit reprosurile binemeritate de un infractor.

In spatele oricarui barbat puternic sta o femeie… sau doua…

In ultimul timp am avut ocazia sa vorbesc mai mult de viata mea si sa ma gandesc la ea asa cum de obicei nu ne gandim. Cu putine scapari, viata mea se imparte in doua iar fiecare dintre aceste doua etape au fost nivelate cu ajutorul unor femei speciale ce vor ramane intotdeauna in inima mea.

Pentru ca tocmai ce-am intrat in „luna femeii”, tin sa multumesc mamei si sotiei mele pentru toata viata ce mi-au oferit-o.

Prima, mama, m-a indrumat in viata pe calea educatiei. M-a dus la cea mai buna scoala din oras si invata alaturi de mine in fiecare seara, cu orele, apoi m-a indrumat spre liceul la care stia ca imi pot pune in valoare creativitatea. Facultatile le-am facut doar pentru ca ea s-a strofocat sa ma inscrie la examene… eu eram copilul boem al familiei deci nu-mi pasa prea mult pe vremea aia de viitorul indepartat. Asa ca, mama, nu stiu daca ti-am multumit vreodata pentru ceea ce sunt acum dar ar trebui sa explodeze mandria in tine pentru ca datorita tie sunt aici.

Femeia care mi-a devenit sprijin in a doua parte a vietii este cea care acum imi e sotie. Diana m-a invatat ca viata poate sa fie luminoasa si fericita chiar si atunci cand nu stii pe ce cale s-o apuci. Fata asta mi-a deschis sufletul si m-a facut sa ma impac cu el. Datorita ei nu ma mai ascund de respondabilitati si am invatat ca oamenii trebuie intelesi. Ii datorez tot ce am acum pentru ca mi-a permis sa-i „fur” tot optimismul si energia ei din ultimii 15 ani. Si, vai, ce mare nevoie aveam de ele. Daca as putea sa i le dau inapoi, i le-as oferi neconditionat, inzecit. Asa ca, Diana, orice s-ar intampla, iti multumesc.

Am scris articolul asta pentru ca e bine sa spunem unele lucruri pana nu e prea tarziu. Sau macar sa ne gandim la ele intr-o clipa de evadare din agitatia vietii.

La multi ani femeilor mele!

Părerea NOASTRĂ despre Oscaruri: Interstellar plânge pe bună dreptate.

Probabil că în juriul de la Oscaruri sunt nişte specialişti într-ale cinematografiei iar câştigătorii sunt aleşi după lungi ore de departajare între filmele nominalizate. Chestia e că noi, oamenii ăştia simpli care ne mai uităm din când în când la filme, avem uneori alte preferinţe.

Interstellar, probabil cel mai discutat film din ultimul an, a luat un amărât de Oscar pentru efecte speciale (pentru că, probabil, nu a avut cu cine candida). L-am văzut la iMAX pe când avea nota 9,2 pe IMDB iar experienţa de acolo nu se poate compara cu un ecran de laptop de 10″ sau o plasmă de 102 cm. Păcat de finalul ăla catastrofal că altfel l-aş fi cotat ca fiind foarte bun. Oricum, „clienţii” IMDB îi dau cea mai mare notă dintre toate filme ce au luat premii la Oscaruri – 8,8.

Birdman a luat 4 Oscaruri printre care şi „cel mai bun film”. M-am uitat la el mai mult pentru că voiam să văd altceva. Mie nu mi-a plăcut în mod special. IMDB îi dă nota 8,1,

The Grand Budapest Hotel (4 Oscaruri) şi Boyhood (1 Oscar) nu au avut şansa să fie văzute de mine deşi le-am dat play de mai bine de 3 ori fiecăruia. Pur şi simplu nu m-au atras începuturile. Oricum, au notele 8,1 respectiv 8,2 pe IMDB.

Whiplash (2 Oscaruri) a fost ok şi 8,6 puncte pe IMDB.

The Theory of Everything este iar un film bun dar a strâns de la cinefili doar 7,8 puncte.

Iar restul -The Imitation Game (8,2 pcte), Selma (7,6 pcte) sau American Sniper (7,5 pcte)- au puncte mult mai mici ca Interstellar.

Deci, până la urmă, am impresia că cei de la Interstellar au plecat fooarte dezamăgiţi şi chiar nedreptăţiţi de la Oscaruri. Şi după notele IMDB se pare că nu e doar impresia mea.

Chiar şi KFC vinde „la negru”

Weekendul trecut am făcut a patra vizită din viaţa mea la un KFC. Coada de 15 minute nu m-a descurajat şi nici căldura sufocantă din interior. Descurajant a fost însă faptul că nu am primit bon fiscal pentru cele comandate.

Fast-foodul era full, nu aveai unde să te aşezi, dar impresia mea e că nu „căderea de tensiune” şi graba angajaţilor a făcut ca bonul meu să nu fie fiscalizat ci mai degrabă o practică mult prea comună în piaţa de desfacere din România – fuga de taxele mari.

Poate aşa se explică şi profitul constant al companiei (chiar în scădere faţă de media ultimilor ani) deşi cifra ce afaceri s-a dublat.

Ce ne facem oamenilor? că ne fug toţi investitorii din România.

[Update] Răspunsul oficial KFC.

Cum am ajuns să caut prin gunoaie, tărâmul lucrurilor furate.

Sâmbătă după-masă mi-a fost spartă maşina. Se pare că o practică obişnuită având în vedere multele parcări în care am văzut cioburi ca cele din poza mea de mai sus.

Hoţul mi-a luat camera de maşină şi ceva hârtii/acte. Pentru că nu avea ce face cu hârtiile, am dat o raită prin zonă ca să verific dacă nu cumva le-a aruncat pe drum. Nu am avut noroc dar, în schimb, am găsit un portofel şi alte câteva acte de maşină probabil furate în aceeaşi zi dintr-un BMW 325. Nici nu vă puteţi închipui câte lucruri furate se găsesc prin gunoaiele din zona centrală.

P.S. Nu, nu cred că tipul de la ridicări maşini mi-a furat camera ca să nu am cu ce să îl mai filmez, aşa cum tot insinuaţi…

Am luat-o pe cocoaşă de la cei ce ridică maşinile. Şi nici măcar nu am parcat neregulamentar!

Am auzit multe poveşti şi plângeri la adresa celor ce ridică maşini în Sibiu. Nu mi-am dat seama până acum dacă sunt atât de ciobani pe cât se povesteşte pentru că niciodată în viaţa mea nu am parcat pe unde nu trebuia, deci nu am avut niciodată legătura cu ei. Până săptămâna trecută.

Într-o luni, la fix 11:54, stăteam lângă maşina mea parcată regulamentar şi vorbeam la telefon. Pentru că am văzut că vine o maşină ce vrea să parcheze, m-am grăbit să termin convorbirea şi să urc la volan pentru a-i lăsa locul meu. La momentul ăsta nu am băgat de seama că e vorba de angajaţi ai celor de la SC Pieţe Sibiu SA. Aşa cum ziceam, am închis telefonul, am urcat în maşină după care am dat să ies din parcare… moment în care cel din spate (al cărui loc de parcare voiam să i-l cedez) mă claxonează şi începe să gesticuleze mahalagistic. Apoi mi-a spus nişte cuvinte nu tocmai decente ca să nu spun chiar „nesimţite” :).

„Parcă eşti cu tractorul„, „Tunde-te că nu eşti fetiţă„, „Când te prind, te ridic!” mi-a spus tipul în repetate rânduri deşi eu nu-l provocasem deloc. Simţindu-mă deja ameninţat, i-am arătat că am cameră de filmat pe bord şi că am totul înregistrat. Atunci şi-a schimbat tactica. De la ameninţări a trecut la intimidare filmându-mi maşina iar poliţista cu care era (care nici ea nu a fost tocmai o domnişoară având în vedere că m-a şi lovit – se vede pe filmare) mi-a fotografiat maşina şi a dat-o prin staţie ca să fie verificată.

Pentru că treaba se împuţise, am decis să am câteva dovezi în cazul în care îşi vor pune ameninţările în practică aşa că m-am dat jos din maşină şi am început să îi filmez şi eu cu telefonul. Asta a ieşit (clipul brut îl vedeţi aici):

Eu l-am mai văzut pe tipul ăsta în filmări şi poze pe net din cauza comportamentului lui. Chiar a doua zi după cele întâmplate mai sus, m-a văzut în trafic şi a dat să sară în faţa maşinii mele, făcându-mi semne obscene. Vreau să ştiu dacă a făcut cineva plângere împotriva lui şi cum de, după atâta timp şi scandaluri, mai este încă angajat al unei firme ce aparţine de Primăria Sibiu.

Acoperişuri răpuse de „grija” investitorilor

Cel mai simplu mod de a scăpa de dosar penal în momentul în care îţi doreşti să construieşti în centrul oraşelor, dărâmând clădiri peotejate prin lege, este să laşi vechile construcţii în colaps „natural”. Adică iţi trebuie un plan pe câţiva ani, puţină răbdare şi curaj.

Primul pas este să goleşti clădirea de locatari după care dezveleşti acoperişul de tot ce înseamnă ţigle astfel încât ploaia şi neaua să-şi găsească loc printre căpriori, căutându-şi adăpost infiltrându-se în plafonul casei. Reţeta duce în 1-3 ani la slăbirea structurii atât a şarpantei cât şi a clădirii în sine şi, evident, la dărâmarea lor. Odată dărâmate, clădirea are „pagubă totală” (cum s-ar spune în cazul accidentelor de masină) şi investitorul se hotărăşte peste noapte să salveze zona ridicând din temelii o altă construcţie în locul celei abia căzute.

Un astfel de caz s-a întamplat recent în Sibiu. Casa era scoasă de ceva timp la vânzare ca fiind bună de dărâmat deşi toată lumea ştie că trebuie să fie un caz excepţional ca să ţi se permită să dai jos o casă veche din centrul istoric. Eh, de câteva zile, clădirea este un astfel de caz excepţional: imobil cu acoperişul căzut.

Un alt viitor caz exceptional e un pachet de trei clădiri al căror ţigle ce trebuiau neapărat să pice la pământ au fost îndepărtate deja de destul de mult timp astfel încât bună parte din construcţii e căzută. Spre curte doar, pentru ca la stradă să nu dea de bănuit. Aici, fără doar şi poate, trebuie să se facă cât mai repede loc unui nou bloc de birouri. Că doar de aia s-o fi făcut şi sens unic pe şoseaua respectivă… pentru fluidizarea traficului ce nu era greoi în zonă.

Mno, astea sunt anunturi?

Eu unul nici nu ma chinui sa citesc pana la sfarsit anunturile prin care cineva vrea sa isi vanda masina ori casa fara sa dea cele mai importante informatii: pret, caracteristici, zona (in cazul imobiliarelor).

Ce ai putea sa intelegi din anunturile astea de mai jos? Evident ca nimeni nu-si va pierde timpul sunand pentru informatii suplimentare iar vanzatorul se va intreba dupa 2 luni de ce dracu nimeni nu vrea sa-i cumpere casa ca doar e ataat de ieftina, frumoasa si devreme acasa.

Dragii mei, iata 3 lucruri simple si de bun simt ce trebuie OBLIGATORIU scrise intr-un anunt de mica publicitate:

pretul (inclusiv daca e fix sau merge si o mica negociere);
caracteristici importante (culoare, dotari, km la bord in cazul masinilor si neaparat zona in cazul imobiliarelor);
defecte (lovituri, zgarieturi la masini ori daca apartamentul e plin de umezeala si crapaturi).

Ce naiba, nu e atat de greu! Putin respect fata de cumparatori…

Petitie pentru blocuri fara balcoane

Cateodata ma intreb ce-i in capul arhitectilor de continua sa proiecteze blocuri cu balcoane. Da, bineinteles, fac asta pentru a realiza un joc vizual, pentru a alterna golul cu plinul, pentru ca, fara doar si poate, o cutie cu fetele plate nu este frumoasa si nici atragatoare pentru potentialii clienti. Dar in situatia noastra trebuie sa gandim altfel.

Sunt cladiri cu care arhitectii nu se mai mandresc din secunda in care au predat plansele investitorilor, de asta vedem multe imagini 3D din timpul proiectarii pe site-urile acestora si foarte putine fotografii cu blocurile construite.

Si e si normal, priviti doar imaginile de mai jos si observati cat de diferita e fatada dupa interventia proprietarul fata de cea gandita de arhitect.

Dar nu e doar vina proprietarilor nepriceputi si dezinteresati de cum arata blocul lor. E si vina arhitectilor. Nu e deloc greu sa gandesti in perspectiva si, tinand cont de cele spuse mai sus, sa proiectezi inca de la inceput cladirea cu balcoanele inchise unitar ori chiar fara balcoane. Se pot gasi solutii care sa-i impiedice pe proprietari sa strice totul chiar si atunci cand primaria nu e una obisnuita sa intervina pentru pastrarea aspectului urbanistic.

Trebuie doar sa ne dorim.

Vreţi să ştiţi cât costă mâncarea în Germania faţă de România? Exact, la noi e mai scumpă…

De sărbători am găzduit un prieten ce locuieşte de 5 ani în Germania şi care de fiecare dată când mergeam la Billa la cumpărături pleca de acolo mai trist şi mai revoltat pe România. De ce? Păi e simplu. Pentru că, după spusele lui, preţurile ce le vedea el la raft sunt extrem de mari în România faţă de cele din Germania. „Cu 20 de euro cumperi mâncare în Germania, nu pleci cu coşul gol, ca aici” îşi repeta el.

Evident că discuţiile noastre s-au axat mai mult pe faptul că în Germania TVA-ul pentru mâncare este de doar 7% faţă de 24% în România. Nu am vrut să accept faptul că o ţară cu salariul minim stabilit prin lege la 1360 euro/lună are mâncare mai ieftină decât în România, unde salariul minim este de… 210 euro/lună. Am dat vina pe guvernanţi, pe lipsa infrastructurii şi, deci, costul mai mare de transport. Dar atunci când ajungeam acasă ştiam în sinea mea că toate astea sunt nişte scuze ruşinoase.

Aşa că am vrut să facem o comparaţie pe raft Germania-România. Am ales acelaşi magazin (Lidl) pentru comparaţie şi am încercat să găsim pe cât posibil aceleaşi produse şi aceleaşi mărci. Ceea ce a rezultat nu îmi e pe plac deloc:

Lapte 3,2% resp. 3,5% – 3,29 lei în România şi 0,59 eu în Germania (adică 2,59 lei);
Iaurt Milbona, acelaşi produs – 2,69 lei faţă de 0,29 euro (adică 1,28 lei);
Cremvurşti – 14,99 lei faţă de 1,79 euro (adică 7,88 lei);
Cafea Dallmayr, acelaşi produs – 39,99 lei faţă de 6,49 euro (adică 28,56 lei).
Pentru salamuri şi alte prostii vă las pozele de mai jos. Nu îşi mai au rost cuvintele.

Repet, asta în condiţiile în care salariul minim în România este de 210 euro iar în Germania de 1360 euro. Şi în condiţiile în care ne considerăm ţară europeană.

Ruşinos şi de-a dreptul revoltător! Doar atât mai pot spune.

Date oficiale: cât s-a construit la Sibiu în 2014?

Dacă vrei să vezi şi: Date oficiale: cât au muncit arhitecţii din Sibiu în 2012?

Cât au lucrat arhitecţii din judeţul Sibiu în 2014:

Dovezi eliberate pentru arhitecţii şi conductorii arhitecţi din Sibiu: 1733
Numărul arhitecţilor activi înscrişi în OAR Sibiu: 95
Numărul arhitecţilor cu mai mult de 12 proiecte de arhitectură semnate în 2014 (o medie de 1 proiect/lună): 34

Cifrele arată că se construieşte mai mult faţă de anii trecuţi ţinând cont de dovezile de luare în evidenţă eliberate (adică a proiectelor de arhitectură finalizate şi, cel mai probabil, ce au primit autorizaţie de construire). Comparativ, în anul 2010 au fost eliberate arhitecţilor din judeţul Sibiu 1544 dovezi de arhitectură, în 2012 doar 1481 iar în 2014 numărul lor a crescut la 1733.

Cele mai multe proiecte le-a realizat şi anul trecut, ca şi în ultimii ani, conductorul arhitect din Mediaş Rusu Olimpiu Sever: 116 proiecte – adică aproape câte 1 proiect terminat la fiecare 2 zile lucrătoare.

Arhitectul cu cele mai multe proiecte de arhitectură terminate în 2014 este Spindler Eduard–Sebastian (100 proiecte) de la SC Spindler Proiect SRL ce în 2013 a avut un profit înregistrat de 104.524 lei.

Arhitect Neamţu Viorel Mihail rămâne şi în 2014 în top 3 cu 85 de proiecte de arhitectură semnate.

Interesant

Conductorul arhitect Ionescu Horatiu-Cicerone, cel ce în 2010 a semnat cele mai multe proiecte de arhitectură (172 – adică câte două proiecte de arhitectură la 3 zile lucrătoare), a fost sancţionat disciplinar cu suspendarea dreptului de semnătură pentru 12 luni deoarece a fost reclamat pentru întocmirea şi depunerea spre autorizare a unei documentaţii pe care potrivit calităţii sale de conductor arhitect nu avea dreptul să o întocmească sau semneze. Astfel că în anul 2014 nu a mai putut semna nici un proiect.

Un detaliu cât 1000 de imagini

Pregătirea mea în arhitectură şi restaurare nu-mi dă pace oriunde aş fi. Privirile îmi joacă pe faţadele clădirilor din jur şi fiecare detaliu trebuie să fie analizat. De cele mai multe ori mă doare sufletul când mă plimb prin oraş, prin capitală sau la ţară.

Ferestre noi de-un alb lucios cu miros de plastic dau clădirilor vechi o nou faţă. Tot mai multe îşi cer partea de căldură în interior, de izolare termică. Se capitonează în aşa hal încât pic de curent să nu mai şuiere prin crăpături de lemn vechi de mai bine de 100 de ani. Îşi aruncă pe foc vechea tâmplărie de lemn şi-o schimbă cu un altul stratificat, sticlă termopan şi mânere de plastic alb ori maro închis.

Oricât de mult ar încerca să redea vechile detalii manufacturate cu migală, o maşinărie nu poate în vecii vecilor să facă aşa ceva:

Păcat că nu avem cultura de a ne păstra frumuseţile. Mare păcat!

Eh, asta nu mi se pare ok. Despre credite.

Eu nu am şi nu am avut niciodată credite. Nici măcar pentru un aparat foto sau laptop. Nu am vrut să plătesc rate la bancă aşa că m-am limitat la ce am avut. Locuiesc pe unde apuc, smartphone mi-am luat după mult timp de când au apărut, nu am avut niciodată maşină cu care să pot să dau o fugă până la mare pentru o vacanţă de câteva zile.

Pe cealaltă parte, am prieteni care au credite pentru orice. Au vrut să-şi schimbe iphonu-l 4 cu nou-apărutul 5, şi-au făcut credit. Au vrut să se relaxeze pe o plajă în America de Sud, au făcut credit. Au vrut să locuiască în vilă cu etaj şi să conducă Audi, au luat credite.

Cred că e sesizabilă diferenţa confortului fiecăruia. Pe când eu am strâns cureaua şi am făcut un concediu pe an în Europa, cu avion de 15 euro, ei au mâncat caviar la căldura şemineului, undeva pe o insula exotică. Iar acum? Acum, după o viaţă dusă peste limita ce şi-o puteau permite, după ce şi-au făcut credite în franci elveţieni pentru că alea în lei sau euro aveau dobânzi prea mari pentru buzunarul lor, după ce s-au lăfăit pe credit, acum cer scutiri şi păsuire pentru că nu vor să renunţe la viaţa cu care au fost obişnuiţi.

Eh, asta nu mi se pare ok.

Cunoaşte-ţi oraşul – Open your City

O bere îţi poate da senzaţia că atunci când ieşi în oraş trebuie să te distrezi, să descoperi locuri noi, să trăieşti lucruri noi, să petreci alături de prieteni şi colegi într-un alt mod decât eşti obişnuit.

Tocmai asta a transmis campania Open your City… pe mine m-a făcut să îmi doresc să-mi cunosc oraşul mai îndeaproape. Şi am şi făcut-o în ultimele luni. Şi, din câte văd din clipul de mai jos (aici), pe alţii chiar „i-a luat de mână” şi i-a trimis să experimenteze locuri noi, trăiri noi. Cei care au demonstrat că îşi cunosc oraşul au fost invitaţi ba într-un avion-bar, ba la un show de cabaret sau într-o bucatarie moleculara ori… la o petrecere exclusivistă în Trenul Regal!

Copila ce si-a abandonat copilul

Sunt mai multe moduri de a-ti abandona copilul. Unii si-l abandoneaza chiar daca fizic locuiesc in aceeasi casa. Acestia sunt cu siguranta impacati cu ei insisi pentru ca nu sunt constienti de abandon. O fosta colega de-a mea a facut peste zece avorturi la dus, pisandu-i, fara complicatii. Probabil ca nu are nici urma de remuscare. Nu acelasi lucru pot spune, insa, si despre fata ce si-a lasat bebelusul de cateva zile pe scarile unei maternitati private din Sibiu.

Mie mi-e mila de fata asta. Copilul e deocamdata pe maini bune, nu de el mi-e frica. Mi-e teama de viata fetei ce l-a abandonat. Sunt sigur ca toti anii ce vor urma va fi urmarita de imaginea scarilor pe care si-a parasit bebelusul. Probabil ca este o copila ce are acum nevoie de ajutor, careia i-a fost frica sa recunoasca faptul ca e gravida. Careia i-a fost rusine sa ceara ajutor si intelegere parintilor. Dar asta o va urmari, o va apasa, o va opri sa duca o viata normala.

De ce spun asta? Pentru ca ii era mult mai simplu sa il arunce intr-un tomberon sau sa traga apa dupa el inainte de a se dezvolta, asa cum a facut in repetate randuri colega mea. Simple as that. Asa, a avut remuscari si a cautat sa ii ofere bebelusului ei cea mai buna tratatie ce o putea primi in acest moment. Pacat ca e nevoita sa isi dea seama a doua zi, dupa o noapte nedormita, ce mare prostie a facut.

Moartea romantismului

Sa ridice mana cei ai caror parinti se culca seara in acelasi pat.

Din filme ne formam imaginea, copii fiind, familiilor perfecte in care fiecare vom imbatrani indragostiti. Casnicia are bune si rele dar cert este faptul ca la 75 de ani ne vom trezi dimineata de dimineata langa femeia iubita. Ne vom cuibari in bratele ei si vom lua micul dejun si mesele de duminica in familie.

Nimeni nu ne spune insa faptul ca dupa jumatate din anii de casnicie preferam sa avem fiecare patul propriu. Ne iubim in continuare, asa ne spunem, dar mai confortabil este sa visezi in patura ta fara sa te dezveleasca nimeni noaptea. Apoi, natural venind, ai nevoie de camera proprie unde sa-ti arunci seara hainele pe jos si sa te uiti la televizor pana tarziu. E tot iubire si asta, nimeni nu zice altceva. Chiar daca ne refugiem intre patru pereti pustii.

Si ne trezim intr-o zi singuri, cu un coleg de apartament caruia nici macar nu putem sa-i spunem fanteziile si dorintele. Pentru ca se supara si e gelos. Doar atunci realizezi ca romantismul a murit.

Sa vedem ce o sa iasa din 2015

Anii trecuti am respectat superstitiile si am mancat peste, mi-am pus dorinte, am purtat la mine o gramada de bani si am facut tot ce era de facut pentru a avea un nou an bun. Am vazut ca nu functioneaza nimic din toate astea asa ca 2015 l-am inceput obosit si mahmur. Sa vedem ce o sa iasa…

revelion 2015