Lună: mai 2009

Ăștia de la Poșta Română sunt niște proști. Am mai avut probleme cu prostia lor de-a lungul vieții, așa că nu m-a uimit nimic de data asta.

Am trimis un plic. El era autoadresat, așa că mi-am scris doar numele în stânga sus (acolo unde am învățat la școală că se scrie expeditorul) și l-am băgat în cutia poștală. După 4 zile l-am primit acasă, fără explicații. Ștampila celor de la Poșta Română era pusă în București, deci a ajuns până acolo. Proștii de acolo însă habar nu au avut care e expeditorul și care e destinatarul, așa că au dat cu banul și l-au trimis la mine. Când am fost cu plicul înapoi la poștă, tipa de acolo m-a întrebat ”Care e expeditorul și care destinatarul?” după care mi-a atras atenția, pe un ton de profesoară, ca altădată să scriu DEST înaintea adresei unde trebuie să ajungă plicul.

De căcat, la propriu și la figurat.

Îi vedeți pe băieții aștia patru? Mergeau ei agale prin centrul Sibiului, cu o scară în spate, câteva leviere, un extinctor și mult chef de muncă. S-au apucat să verifice canalizarea așa că le trebuia un canal deschis pentru asta. Vine cel ce părea a fi șeful, ia levierul și încearcă să deshidă primul capac de canal. Restul, cum suntem obișnuiți, au flancat gura canalului urmărind cu mare atenție cum trudește colegul lor. Ăsta însă nu reușește să-i dea de capăt, așa că-i face loc celui de-al doilea muncitor instruit din analele de canalorogie. Deja ochii îmi erau ațintiți asupra lor și, plin de uimire, mă așez să urmăresc acțiunea. Recunosc, eram curios de cîți oameni este nevoie pentru a deschide un capac de canal.

Al doilea la fel, nu reușește. Deja mă pufnește râsul. Zâmbesc ironic, dar având grijă să mă vadă și ei. Se rușinează puțin și al treilea muncitor vine cu o idee măreață. ”Hai să încercăm la altul, ăsta e blocat”. Ia el (al 3-lea muncitor) levierul, se duce la canalul nr. 2 și bagă și el mare în munca de a-i deschide capacul. Eu pufnesc în râs, odată cu cei din jurul meu pe care am avut grijă să-i atenționez că băieții ăștia încearcă să deschidă capacul de la balama. Vine și ultimul muncitor. La fel, voi ce credeați? Spun tare Dianei că aia e balamaua și nu se poate deschide de acolo, în așa fel încât să-i luminez pe muncitori. Și da, i-am luminat. Se întorc la canalul cu pricina, încearcă sa-l deschidă din partea opusă și reușesc relativ repede.

Au verificat 2 secunde scurgerile după care s-au așezat 15 minute pe scară, să se odihnească după dificila misiune.

Am şi uitat. Deja m-am obişnuit cu ideea să nu mai fumez. Vroiam să sărbătoresc cumva dar a trecut ziua de 1 mai pe lângă mine, uitând aniversarea de 1 an de nefumător.

În 2008 cam pe vremea asta mi-am spus că vreau să văd cât rezist fără amărâtele de ţigări. M-am mai lăsat câte o săptămână-două dar niciodată cu gândul de a renunţa definitiv ci mai mult pentru că nu vroiam să fumez fiind răcit. De data asta însă era ceva mai mult.

Toţi fumătorii spun că se pot lăsa de fumat dacă vor. Şi aşa şi este, trebuie doar voință. Degeaba reduci țigările pentru o perioadă, degeaba îți faci planuri și-ți programezi țigările la minut și la bucată, degeaba te amăgești spunând că de la 2 pachete de țigări fumate pe zi ajungi la doar unul după care continui tot așa până nu vei mai fuma deloc. Dorința de a fuma o vei avea întotdeauna iar dacă ajungi să bei o bere, nu vei mai ține cont de limita maximă planificată de dinainte. Trebuie să le arunci dintr-o dată, pentru totdeauna. Va fi greu, va exista dorință, singurul lucru care te poate ajuta să reziști tentației este voința. Nu gume de mestecat, plasture aiurea, mancare mai multă, cărți citite sau alte porcării de genul.

Din 1 mai 2008 nu am mai băgat țigarea în gură. Așa doar, dintr-o dată. În momentul în care scriu rândurile astea simt nevoia nebună de a fuma. Dar ce rost ar avea? Am scăpat și de obiceiul de a avea întotdeauna ceva în mână, de a trage fumul în piept atunci când sunt la o cafea sau o bere. Mai bine curat… și cu siguranță mai ieftin.

Imi gasesc cu foarte mare greutate cuvintele pe care doresc sa vi le transmit.
Oricine dintre cei care cred in sport si in sportivitate, si-ar fi dorit sa fiti prezenta in Sala Transilvania la meciul din acesta seara (duminica, 11 mai 2009), pentru a intelege si dumneavoastra de ce nu ne gasim cuvintele.

Mi-as fi dorit sa fiti alaturi de noi, pentru ca dupa meci, dumneavoastra sa fiti cea care sa ne duceti copii catre case, sa le stergeti lacrimile si sa le transmiteti ca de fapt, ceea ce i-am invatat si ii invatam noi ca si parinti, este o mare abureala si ca de fapt realitatea difera de situatiile „ideale” discutate acasa.

Mi-as fi dorit sa fiti alaturi de noi pentru ca, la sfarsitul meciului, sa luati microfonul si sa le transmiteti copiilor ca de fapt SPORTUL NU ESTE CEL CARE TE INVATA SA STII SA PIERZI, CI ESTE CEL CARE, DACA TE APUCI DE EL, O SA AI TOATE SANSELE SA AI PRIN PREAJMA MAFIA.

Mi-as fi dorit sa fiti alaturi de noi pentru a raspunde la intrebarile copiilor care fac sport la nivel inalt si nu numai: – TATI, DE CE ARBITRII NU VAD CA ALA A FOST LOVIT, CA ALA STA IN CACIULA MAI MULT DE TREI SECUNDE?……TATI, REGULAMENTUL NU ESTE LA FEL CU CEL DE LA JUNIORI? sau DE CE ARBITRII NU VAD ????

Mi-as fi dorit sa fiti alaturi de noi, ca sa ne faceti sa intelegem care ar fi motivul pentru care sa ne indrumam copii catre sportul de performanta, DACA ASTA SE NUMESTE PERFORMANTA SI IN CE FEL? Pentru ce sa ne obosim sa inchidem televizorul cand sunt emisiuni crude sau interzise lor, cand, de la stirile TV pana la sala de sport NE LOVIM DE INFRACTORI.

Mi-as fi dorit sa fiti alaturi de noi, pentru a putea sa inghitit in sec, imbujorata nu de caldura inimilor noastre pentru echipa, ci de rusinea ca va aflati in fruntea unei federatii care incepe sa semene tot mai mult cu surata condusa de Domnul Sandu Mircea. Sau poate asta e strategia de a face baschet-ul mai popular, asa dupa cum declarati frecvent.

Am fost invatat de catre antrenorul meu,in timpurile cand practicam sport de performanta, ca deciziile arbitriilor nu este sportiv si corect sa le comentez. Nu am facut-o niciodata. ASTAZI INSA, TREI FANATICI, au reusit sa ma faca sa uit cu desavarsire orice spirit sportiv, sau sportivitate. Dar mult mai grav, este faptul ca cel care a observat acest lucru, a fost tocmai cel pe care il invat eu acum ce inseamna sportivitatea: baiatul meu de 11 ani.

MI-AS FI DORIT SA FITI ALATURI DE NOI AZI pentru a ne demonstra noua dar in primul rand dumneavoastra insiva, faptul ca pentru banii care curg catre FRB din diferite societati de SOFT sau auto, nu sunteti obligata sa ingenunchiati si sa pupati talpi de papuci de lac, manjidu-va de noroiul falselor aprecieri de oameni. MI-AS FI DORIT SA FITI ALATURI DE NOI AZI pentru a intelege si vedea ce inseamna baschetul pentru Sibieni. Ce inseamna spirit. Ce inseamna BASCHETUL ROMANESC sau mai exact unde a ajuns.

Mi-e rusine de rusinea altora. Imi e rusine de rusinea dumneavoastra ca si institutie si implicit ca OM. Imi este rusine de arbitrii care vor dori sa scoata capul din mocirla, dar deja vor fi fost etichetati si aratati cu degetul.

Orice s-ar intampla, rezultatul meciului nu se schimba.
Echipa si publicul au pierdut „doar” o batalie .
RAZBOIUL, DUMNEAVOASTRA TREBUIE SA-L PURTATI.

SI FOARTE IMPORTANT: DE CARE PARTE

Auzind vineri că ar fi un festival prin Piața Mică, am făcut o scurtă plimbare până acolo. Corturi cu jucării kitchoase de pluș, lanțuri de aur și argint și mâncare la grătar. Amintindu-mi de anul trecut, am crezut că e Festivalul Rromilor, sau cum s-o fi numind, dar am aflat a doua zi că erau de fapt Zilele Europei. Asta a venit ca o confirmare a faptului că România nu e intergată în nici un fel în Europa, ci doar țiganii ei.

Jenibil w-end. Nu a mers nimic bine, nici financiar, nici moral, nici emoțional.

Noroc că sâmbătă seară am mâncat o super-lasagna la Ana și Alex. Măcar culinar a fost ceva mai bine…

Am un pește și eventual sare, ce plm fac cu el?

Vecinul meu a vrut neapărat să-mi arate plasa plină de pești (zice el prinși) așa că s-a oferit să-mi dea și mie unul. L-am primit cu drag dar am ajuns să mă uit la el ca la bibelou. Habar nu aveam cum să-l gătesc așa că i-am cerut sfatul lui Brylu. S-a amuzat puțin de mine după care zice:

…despre un om care a vrut sa arate romanilor adevarata arhitectura. Dupa zeci de ani de experienta in SUA si mai multe tari din Europa, am deschis la mine in tara un birou de arhitectura. Nu am acceptat altceva decat ce am invatat si eu de la altii si ce am descoperit ca e mai bun. Romanii au cautat intotdeauna doar pretul cel mai mic. Experienta, frumosul nu conteaza. Poate doar daca ar fi gratuite. Ofer prea mult pentru piata de aici. Am incercat trei ani sa conving clienții de ce e mai bun dar sunt nevoit sa-mi las oamenii pe drumuri pentru ca nu mai pot continua asa. Mi-am cheltuit toti banii aici. Nu pot sa oblig pe cineva sa-si construiasca o casa asa cum stiu eu ca e corect iar eu nu accept sa o fac prost, doar pentru a castiga niste bani. Ma intorc in SUA, aici nu mai pot sta.

…despre oameni care s-au intors in tara pentru a investi intr-o fabrica de cherestea de ultima generatie. Cea mai moderna fabrica din zona asta a Europei. Dupa investitii de sute de mii de euro, am fost „sfatuit” sa renunt, sa nu stric „afacerile” altora. Am crezut ca sunt liber sa investesc pana cand mi s-a pus pistolul la tampla. A trebuit sa renunt dar am continuat investitiile in alt colt al tarii, intr-o retea de casinouri. Noutate pe vremea aia. Afacerea mi-a fost pur si simplu furata de asociati. Nu stiu daca mai merge sau nu. Dupa 10 ani de bagat bani in Romania, am renuntat. Nu are rost.

… despre oameni care vin din SUA sa deschida agentii de creatie pe local, sa dea sanse egale tuturor sa faca ceva din punct de vedere al imaginii firmei lor si care, intr-un final, din cauza „crizei” si a specularii ei la maxim, se vad nevoiti sa dea drumul angajatilor, sa puna firma in stand-by si sa se angajeze / intoarca in SUA (evident, cu juramintele de rigoare de a nu mai reveni in Romania veci pururi!).
Spune-mi ca-s nebun… dar chiar nu mai am chef sa alerg dupa niste bani care mi se cuvin in loc sa stau si sa desenez, sa creez, tot pentru ei…

Nu am de ce sa stau, Tudor!

Am revenit dupa 8 ani ca sa fac ceva pentru „ai mei”. Multi mi-au spus ca sunt nebun, ca trebuia sa raman. Am crezut ca pot dovedi contrariul, am investit in jur de 14.000 de euro cat timp am stat aici, un an si jumatate. Nu ma doare gaura financiara cat … ideea in sine de failure. Am reusit sa fac ceva in SUA si nu pot acelasi lucru in tara mea…

Curaj? Nevoie!

Am avut curaj prima oara cand am plecat? Curaj? Nu cred ca e curaj. E nevoia de o viata mai linistita… NEVOIA, Tudor.
Eu nu sunt singur. Am o sotie mexicana. Acum am luat interviul de emigrare in Canada deci avem doua optiuni: USA sau Canada. Oricum.. de ramas nu are sens sa mai ramanem! Ma retrag.
Toate bune!

Prietenia trebuie întreținută, cere sacrificii. Dar ce le poți face unora care nu prea au chef de tine de nimic? Îi chemi la bere, la un grătar, la o plimbare, îi inviți la un chef, într-o excursie, la un concert și întotdeauna, dar absolut întotdeauna au ”treburi” de făcut. Ajungi să crezi că nu te mai vor, că te înșeală, că și-au găsit alți prieteni mai buni. Dar ști că de fapt motivul este același – nu socializează. Mai are rost să continui cu invitațiile aiurea?

Oameni care se simt încă în timpul sărbătorilor, după 3 săptămâni de la Paşti.

Dacă tot e la modă să-ţi abandonezi pacienţii pentru că programul tău de medic s-a terminat, iată un banc din Sibiu 100%

Se duce unul la doctor cu un cuţit înfipt în spate.
– Domnule doctor, am un cuţit în spate!
-Acum vii, domnule, când mai sunt trei minute până la ora 7, când se termină programul? Vino şi dumneata mâine.
– Domnule, doctor, ce suflet aveţi să mă lăsaţi cu cuţitul ăsta în spate?
Medicul se duce la bolnav, îi ia cuţitul şi îl înfige în ochi.
– Na! Du-te la oftalmolog, că ăla are program până la 8.

S-au trezit și ăștia din Primăria Sibiu să se dea bine pe lângă alegători reducând impozitele pe casă celor ce locuiesc pe străzile pe unde trec TIR-uri. Oameni buni, niciodată taxele și impozitele nu au fost împărțite corect în Sibiu, acum e și mai rău.

Să luăm cazul cartierului Turnișor, pentru că acolo am locuit jumate din viață și cunosc bine zona. Ultima oară am locuit la casă, pe o stradă neasfaltată, unde exista un singur bec în majoritatea timpului nefuncțional. În plus, în zonă nu exista canalizare și avioanele părcă îmi aterizau în curte. Deci, eu, care nu am asfalt, nu am lumină pe stradă, nu am canalizare, nu am poliție comunitară și poluarea fonică e la ea acasă, ajung să plătesc mai mult decât cel de pe o arteră principală unde și casa costă mai mult în caz că o vinde? Unde-i corectitudinea aici? Eu de ce nu primesc o reducere pentru că strada nu e asfaltată și mă înec în praf cât e ziua de lunga?

Sibiul am impresia că e orașul cu cele mai multe străzi neasfaltate. În cartierul Turnisor, de când mă știu, s-au asfaltat doar două străzi. Las’ să refacă ei de la zero toate străzile centrale de pe lângă locuința primarului, cartierele dă-le draq. Priviți în imaginea de mai sus starea străzilor din Turnișor. Cele albastre sunt asfaltate iar cele roșii ca la țară… cu pământ denivelat. Care sunt mai multe?

Lista străzilor din Sibiu cu trafic greu, AICI.

Încă câteva ore până vom ști dacă să mai avem vreo speranță în CSU Sibiu sau nu. Meciul cu mega-echipă-supercampioană din ultimii ani, CSU Ploiești, va începe astăzi la ora 17:00. Biletele s-au vândut de mult așa că nu vă înghesuiți la intrarea în sală dacă nu v-ați rezervat din timp locul.

Cu ocazia ultimelor două meciuri a început să îmi treacă gustul amar avut până acum pentru că mi-am cumpărat abonament pe tot sezonul. Am pierdut multe meciuri sezonul ăsta, mai multe decât am pierdut în ultimii 10 ani așa că la un moment-dat mi-a părut rău că am dat 200 lei pe el, mai ales că Sala Transilvania nu a mai fost plină ca anii trecuți. Dar acum, că se joacă tot cu casa închisă, mă simt bine că nu trebuie să tot alerg după bilete 🙂

Pentru cine nu știe, se joacă semifinala iar astăzi este al doilea meci Sibiu-Ploiești. Primul l-am câștigat miercuri în deplasare iar pentru a ajunge în finală avem nevoie de trei victorii. E greu dar speranța moare ultima așa că HAI CSU.

P.S. Meciul se transmite în direct pe www.telesport.ro.

Din ciclul ”nici o duminică fără grătare”, continuăm și săptămâna asta în același mod. Am plecat la un grătar s-o sărbătorim pe viitoarea nașă. Distracție faină și vouă…

Fu fain ieri la aer cu Alianța Galben-Albastră. Mai un ping-pong, o miuță, un rugby, un fotbal… bere și carne.

Brylu e nebun, mă jur. M-a convins că în unele momente ar merita să fii ”pe invers”, dacă partenerul mi-ar găti așa zilnic. Dacă și dintr-un amărât de grătar și o salată a reușit să mă facă să mă ling pe degete… ce-i drept, mi-a și distrus abilitățile de sportiv, la ultima partidă de fotbal stând mai mult întins pe teren ținându-mă de burtă de la cât am băgat în mine.

Nu mi-a plăcut că am luat-o de două ori la fotbal de la bugetarii aștia amărâți. Probabil noi, corporatiștii, am fost prea obosiți de la atâta muncă și prea stresați, cu gândul la dosarele ce ne așteaptă. Da, da… norocul începătorului, știți cum se spune.