Arhitectura | CeMerita.ro

Şi la Sibiu sunt oameni inculţi

Mi-e ruşine să spun că poza asta am făcut-o în Sibiu 😛

Poarta asta mizerabilă de garaj a fost pusă în locul uneia originale de lemn. Nu că poarta de lemn ciopârţită arăta mai bine dar, totuşi, casa se află într-o zonă protejată.

Nu ştiu ce ziceţi voi dar eu cred că ar trebui să îi arătăm cu degetul pe cei ce ne urâţesc oraşul. Dacă altfel nu reuşim să îi facem să înţeleagă faptul că ţine de fiecare dintre noi să locuim într-un oraş frumos şi îngrijit, poate de ruşine vor înceta să ne mai facă de minune. Poza este făcută în cartier Turnişor, pe str. E.A. Bieltz nr. 27.

Dacă aveţi şi voi astfel de poze, le aştept pe mail tudor@cemerita.ro

Aşa arăta înainte:

Proiectul cu numărul 100

Astăzi am creat folderul cu proiectul nr. 100. Clienţii a cel puţin 1/4 dintre ele venind de pe blogul ăsta. Vă mulţumesc!

Cu ocazia asta, m-am lovit de problema arhivării. Fiecare folder are cel puţin 1.50Gb mărime după ce l-am curăţat de fişiere în lucru şi am micşorat fotografiile originale. Am umplut deja un hard extern care prinde praful într-un sertar. Cum altfel mi-aş putea arhiva în siguranţă munca?

Cum arăta Sibiul în 1989 şi cum arată în 2014

De fiecare dată când rudele mele din Franţa veneau în România ne spuneau „Habar nu aveţi cât de mult aţi progresat, Franţa nu progresează atât de repede ca România„. Evident că noi nu ne dădeam seama despre ce vorbesc, simţindu-ne cu zeci de ani în urma Europei.

Chestia e ca, urmărind puţinele filmări de la începutul anilor ’90 în comparaţie cu ce vedem acum în jurul nostru, cred că suntem cu toţii de acord că am progresat ca ţară enorm de mult. Indiferent de politicienii corupţi, promovarea „băieţilor deştepţi” şi privatizările cu dedicaţie. Priviţi doar comparaţia video ce am făcut-o în weekend şi spuneţi-mi că nu este asa:

Sursă video 1989-1990: Pitt Wanderburg (Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken).

Se deschide Kulinarium, un nou restaurant la Sibiu

Ultimele luni mi le-am petrecut mai mult prin Piaţa Mică, având o oarecare contribuţie la reînvierea unei clădiri ce de prea mult timp stă închisă publicului.

În zilele următoare se va deschide oficial restaurantul Kulinarium în clădirea din Piaţa Mică 12 şi atunci vom ciocni un vin de colecţie şi vom mânca o tocăniţă de porc sibian cu garnitură de legume şi cartofi sau nişte paste amestecate printr-o roată de parmezan înainte de a fi adăugat sosul ori chiar o pizza to-go… în cinstea noului loc unde ne vom consuma cel mai probabil orele prânzului până-n noapte.

În weekend mi-am luat aparatul foto şi, chiar dacă mai sunt de pus la punct ultimele detalii înainte de deschidere, am încercat să surprind atmosfera de aici. Mie îmi place mult ce a ieşit şi cum este amenajat, sper să vă simţiti şi voi bine aici. Poftă buna!

Arhitecţi sibieni expun la Bienala de Arhitectură de la Veneţia (2014)

Anul ăsta nu am mai lăsat pe ultima sută de metri pregătirile pentru Bienala de Arhitectură de la Veneţia. Deja am luat biletele de avion şi am rezervat cazarea… aşa că nici anul ăsta nu ratăm Veneţia (probabil a 6-a vizită deja). Scopul este, însă, de a vizita Bienala de Arhitectură ci nu oraşul de care am ajuns să mă simt atât de apropiat încât aş da o fugă în fiecare an… nu o dată la doi ani ca acum 🙂

Oricum, scopul articolului nu este de a da sfoară-n ţară că zbor la Veneţia cândva prin august ci că România e reprezentată la Bienala mai sus amintită de un sibian. Mihai Sima (pe numele lui) mi-a trimis şi mie conceptul Pavilionului României ce va fi amenajat în Giardini della Biennale în perioada 07 iunie – 23 noiembrie 2014.

Conceptul mi se pare mult mai îndrăzneţ decât ce am avut în anii trecuţi (vedeţi şi voi o parte din proiect în imaginile de mai jos) şi mă bucur că un sibian reprezintă România la un eveniment atât de important.

Proiectul se numeşte Site under construction iar întreaga echipă este compusă din Miahi Sima (sibian de-al nostru), Anca Trestian (născută la Cluj-Napoca, locuieşte la Paris), Raluca Mirela Sabău (născută la Huedin, locuieşte la Sibiu), Stejara Timiş (născută la Borşa, locuieşte la Paris), Andreea Maria Iancu (născută şi locuieşte la Braşov). Cu toţii au terminat Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Cluj-Napoca.

proiect romania bienala de arhitectura de la venetia 2014_01

Carpatcement şi RECOMSID încă produc în Hunedoara (#proHD 2014)

Toate articolele scrise de bloggerii invitaţi la evenimentul #proHD le găsiţi AICI.

De câte ori am înjurat praful şi mizeria de pe şantiere numai eu ştiu. Am ajuns să car după mine halat şi papuci dinăia de pungă de unică folosinţă, doar pentru a nu mai trebui să-mi curăţ încălţămintea după ce verificam o lucrare. Dar degeaba, praful gipsului, a cimentului abia scos din sac, noroiul din jurul fundaţiilor caselor ce urmează să fie ridicate… enervant. Dar am ştiut în ce mă bag atunci când am ales să dau la arhitectură. Spre surprinderea voastră, un arhitect nu stă zi şi noapte cu un mouse în mână, în faţa monitorului. La fel cum nici un blogger nu tastează zi şi noapte.

De data asta, însă, am ajuns pe şantiere în calitate de blogger. Chiar pe şantierele şantierelor (cum ar veni) pentru că am vizitat fabrica de ciment Carpatcement Holding din Chiscadaga şi RECOMSID Hunedoara, fabrică ce produce tot felul de articole de metal.

Post by Tudor St. Popa.

Neaşteptat, aici nu am avut problema prafului şi a mizeriei ca pe alte şantiere. Ba, dimpotrivă, cei de la Carpatcement au fost exagerat de grijulii ca nu cumva să calci strâmb şi să-ţi luxezi piciorul, să nu cumva să te aşezi pe o treaptă de scară ce nu e prevăzută a fi bancă şi, sincer vă spun, am fost avertizaţi să fim atenţi chiar şi la viteza maşinilor în incinta fabricii. Oricare ar fi trecut peste 10 km/h ar fi fost sancţionat aspru. Totul pentru a preveni accidentele de orice fel.

Carpatcement Holding:

A fost construită între anii 1972-1976;
Se lăuda cu 8 ani fără accidente de muncă;
S-a privatizat în 1998, noii investitori fiind Heidelbergcement, unul dintre primii 3 producători de ciment din lume;
Producţia cimentului începe în cariera de calcar, cu excavarea pietrei de calcar şi a argilei. Întreg ciclul de producţie îl găsiţi aici.
Producţia se face cu ajutorul combustibililor alternativi cum ar fi anvelopele uzate şi alte deşeuri (detalii aici);

Recomsid Hunedoara:

A fost privatizată în 2003, familia Hărău cumpărând o parte din vechiul combinat;
Acum are 260 de angajați cărora nu le-a fost întârziat salariul niciodată nici măcar o zi;
Produce peste 400 de tone de confecţii metalice/lună pentru firme din mai multe ţări europene;
Îşi desfasoară activitatea în două hale de 16.400mp.

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000, Carpatcement, RECOM SID Hunedoara şiAqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: Magazinele PRO HD, Kooperativa 2.0, Vila Flamingo, Glasul Hunedoarei, săptămânalul REPLICA.

Mişcare greşită făcută de Maricuţa: Până în 2015, Şelimbăr devine automat cartier sibian

Aşa arată acum „satul” Şelimbăr, de la marginea sibiului. Drumuri neasfaltate, vile înghesuite, fără utilităţi, străzi înfundate care nu duc nicăieri. Dar toate astea s-ar putea sfârşi odată cu dezvoltarea Şelimbărului pe cealaltă parte a DN1-ului, în spate la Shopping City. Odată cu noile investiţii care cuprind (pe lângă Kaufland, Carrefour, Auchan, Promenada Mall, Baumax, Penny Market) şi Lidl, mai noul Dedeman şi cartiere de blocuri, Şelimbăr se pare că e obligat să devină cartier al Sibiului.

Trei motive pentru care Şelimbăr va deveni până în 2015 cartier al Sibiului

Legea urbanismului din România prevede că dacă două localităţi se unesc pe o suprafaţă mai mare de 2 km, atunci acele localităţi vor deveni automat una singură. În plus, orice comună sau sat în care sunt construite blocuri de locuit sau de birouri mai înalte de 7 etaje, devine automat oraş. Ceea ce e cazul şi în Şelimbăr pentru că tocmai ce a fost finalizat un bloc de 10 etaje în spate la Kaufland şi mai este în construcţie cel de 15 etaje de lângă Lidl. Oricum, viitorul se pare că este clar: pe acel câmp se vor construi multe blocuri de 7 şi 10 etaje (după cum spune şi Turnul Sfatului).

Al treilea motiv pentru care Şelimbăr e obligat să devină cartier al oraşului Sibiu este acela că, potrivit legii 50/1991, toate construcţiile noi trebuie să beneficieze de spaţii de recreere, spitale şi instituţii de învăţământ, ceea ce nu este cazul în Şelimbăr. 10.000 de locuitori fără pic de facilităţi nu este admisibil. Astfel că noii cetăţeni ai Şelimbărul-ui ar plăti taxe în Şelimbăr dar ar folosi toată infrastructura şi instituţiile oraşului Sibiu. Practic, sibienii ar cotiza pentru bunăstarea comunei Şelimbăr. Şi din acest motiv, Şelimbăr va fi alipit oraşului Sibiu astfel încât toţi cei ce beneficiază de infrastructura din Sibiu să plătească taxe în Sibiu.

Foto: Turnul Sfatului

E.On îşi marchează locurile prin care trece

În Piaţa Huet sunt marcate în pavaj urme ale Bisericii Evanghelice, pe Odobescu este desenată în piatra cubică fundaţia vechilor clădiri dispărute înainte de 1940. Este de datoria noastră să amintim fiecare etapă istorică a dezvoltării oraşului, tocmai de asta mi se pare genială iniţiativa celor de la E.On Gaz de a marca şanţurile săpate pentru a schimba conductele vechi. Este un mod elegant de a ne aminti peste 10 ani că în 2013 şi 2014 oraşul s-a dezvoltat.

Trecând peste orice glumă, sper să se sesizeze cineva şi pavajul să fie refăcut aşa cum era el înainte de săpături, cu piatră de râu.

Trei clădiri locuite în Sibiu.

Am spus de mai multe ori până acum că prefer în multe cazuri să nu fie locuite clădirile istorice decât să fie locuite de cine nu trebuie. Stau şi eu într-o astfel de casă şi îmi dau seama că atunci când există mai mulţi proprietari nu se poate ajunge (întotdeauna) la o înţelegere care să fie spre binele clădirii astfel că şi la mine în curte văd uşi de PVC, zugrăveli diferite la apartamente, ferestre modificate spre stradă.

Ca o continuare a articolului de săptămâna trecută (trei clădiri părăsite în Sibiu pe care vi-l recomand), astăzi prezint trei clădiri locuite în Sibiu:

Clădirea de pe str. Martin Hochmeister nr. 2A este poziţionată într-o zonă excelentă (se află aici) şi ar fi arătat excepţional dacă proprietarii nu ar fi făcut modernizări după bunul plac. Astfel încât acum avem jumătate de casă tapetată cu termoizolaţie cărămizie iar tâmplăria de pe faţada principală a fost înlocuită neglijent cu PVC ordinar.

Clădirea de pe str. Hegel nr. 13 (se află aici) este chinuită de către proprietari. Elementele decorative de pe faţadă au fost acoperite parţial de izolaţia exterioară la care se lucrează şi în timp ce scriu eu articolul ăsta. Peste o săptămână clădirea poate avea un cu totul alt aspect mai ales că, la fel ca în majoritatea cazurilor, tâmplăria originală de lemn a fost înlocuită cu plastic alb, modificâd total aspectul faţadei. Am pozat şi alte detalii interesante precum piatra de râu cu care este pavată curtea, gardul de fier decorat, plăcuţele de metal istorice de pe casă… nu de alta dar posibil să nu le mai vedem în viitorul apropiat.

Corpuri de clădire şi grajdurile fostei Şcoali Militare de Călărie Cezaro Crăiască sunt acum locuite de asistaţi sociali care au făcut ravagii clădirilor (se află aici). Mizeria şi dărăpănăturile sunt bine ascunse de catedrala de pe str. Constituţiei dar asta pe mine nu mă încălzeşte cu nimic. Fostele grajduri (ce cu uşurinţă ar fi putut fi clasate ca monument istoric) arată acum ca în pozele de mai jos.

Trei clădiri părăsite în Sibiu

Pun pariu că treceţi zilnic pe lângă nişte clădiri superbe despre care nu ştiţi mai nimic, nici măcar că sunt nelocuite. Cele mai multe au proprietar, nu e problema de retrocedare sau alt fel de nebunie ce a distrus în ultmii 20 de ani mare parte din monumente, e pur şi simplu nepăsare.

Iată unele dintre clădirile părăsite din Sibiu:

Palatul Mitropoliei Ardealului (se află aici) stă gol de ani buni. S-au vehiculat multe poveşti în jurul lui dar tot ce este cert acum este faptul că în spatele lui va fi construită o nouă reşedinţă a mitropoliei. Nu, nu se va construi o biserică şi nici nu va fi adusă una de lemn (deocamdată). Cu palatul Mitropiliei Ardealului însă nu se ştie ce se va întâmpla pe viitor. Deocamdată e în proces de clasare ca monument istoric.

Clădirea asta superbă stă şi ea nelocuită de ceva timp (se află aici). Noul proprietar probabil nu ştie ce să facă cu ea şi de mutat aici se pare că nu e cazul. Mă gândesc chiar că ar putea deveni cu uşurinţă un hotel de 5 stele dar, deocamdată, doar într-o anexă dărăpănată sunt „cazate” nişte familii sărace.

Aceasta este una dintre puţinele clădiri de pe Bdul Victoriei care a mai rămas cu faţada întreagă (se află aici). Clădirea este aproape în întregime părăsită, aici mai locuind doar 2-3 persoane. Dacă vă uitaţi atenţi la poze, veţi observa că are pe faţadă o placă comemorativă. În amintirea cui a fost ea amplasată acolo?

Repet, dreptul de proprietate nu îţi dă dreptul să faci ce vrei.

Am început săptămâna trecută să scriu articolul ăsta dar l-am lăsat baltă pentru că nu mă mulţumea modul în care îmi argumentam ideea. Nici acum nu cred c-o pot dezvolta mai omeneşte dar, totuşi, încerc să scriu câteva fraze după ce am citit articolul lui Sebi… cu care nu sunt chiar de acord. Să vă spun şi de ce:

La noi se construieşte fără autorizaţie de construcţie iar proprietarii se simt îndreptăţiţi să facă asta, chiar dacă distrug aspectul străzii
La americani poţi fi dat afară din propria casă dacă nu te ridici la nivelul zonei, dacă deranjezi vecinii sau dacă ai impresia că poţi face ce vrei tu în curtea ta
La noi, Primăria Cluj-Napoca a fost amendată pentru că nu a acceptat locuinţe provizorii, făcute fără autorizaţii, pe un teren public, deşi a oferit apartamente sociale oamenilor ce înainte trăiau în mizerie.

Nu doar în SUA, şi prin Europa de Vest există comunităţi şi asociaţii de proprietari cu propriile reguli şi propriile taxe. Asociaţii şi comunităţi care pot avea putearea de a cere primăriei să le fie asfaltată stradă, de a cere companiei de ridicat gunoiul să vină vinerea, nu duminica; care au puterea de a-şi face propriul sistem de pază cu oameni din comunitate care fac razii prin cartier pentru a verifica dacă totul este în regulă; comunităţi care ţin la un nivel de trai şi la valoarea proprietăţii lor. Aceleaşi comunităţi care nu acceptă să fie ridicată în cartierul lor o casă cu alt aspect faţă de restul construcţiilor şi nici să aibă un vecin scandalagiu sau murdar care ar putea respinge viitori cumpărători, deci ar scădea valoarea de vânzare a caselor din cartier.

Din punctul meu de vedere, atunci când trăieşti într-o comunitate, respecţi nişte reguli de bază care sunt general acceptate de către majoritatea membrilor acelei comunităţi. Dacă nu îţi convine ceva, pleci. La fel cum pleci din oraşul sau ţara în care locuieşti în cazul în care nu îţi convin regulile impuse. Altfel, ori schimbi regulile, ori le accepţi.

Bird apartment

Am început anul cu bine. Proiectele vin, muncă este din plin şi, ce-i foarte important, am reuşit până acum să-mi rezerv weekendurile doar pentru mine, de obicei fără calculator şi nopţi muncite. Iar atunci când în weekend aprind calculatorul, mă delectez cu proiecte de arhitectură şi design de prin lume.

Un proiect foarte drăguţ şi simplu de realizat am găsit zilele trecute pe un site al unei companii de design japoneze, Nendo Inc.:

PS Unii oameni, câteodată, te sperie cu ideile lor 🙂

Un mod simplu prin care îmbunătăţeşti aspectul şantierului

Şantierele nu arată bine, orice le-ai face. Nu suntem în Coreea de Sud aşa că nu înconjurăm şantierele cu spaţiu verde pentru a atenua gălăgia, praful şi disconfortul trecătorilor. La Braşov, însă, am văzut că se poartă acoperirea schelelor cu mesh-uri pe care este desenată faţada clădirii acoperite.

Lăudabilă iniţiativă.

Multe poze de la Cluj Arena

Dacă tot am trecut prin Cluj, am spus să facem o vizită şi pe la Cluj Arena pentru ca, după mine, e unul dintre cele mai faine stadioane pe care le-am văzut. La exterior cel puţin, pentru că asta văzusem până acum.

Am vizitat toate colţurile VIP şi vestiarele şi am descoperit un stadion ce se ridică la cele mai înalte standarde. Bineînţeles că totul a plecat de la întrebarea „Şi parcările? Unde sunt parcările?” imediat după ce am aflat că cele (doar) 300 de locuri de parcare subterane sunt folosite aproape săptămânal pentru petreceri. Da, aţi citit bine, oamenii fac nunţi în parcarea Cluj Arena. Ceea ce nu e neapărat rău pentru că stadionul trebuie să se întreţină şi cele câteva săli de sport şi forţă ce ocupă spaţii închiriate nu cred că ar fi acoperit costurile de întreţinere.

Trecând peste problema asta, stadionul arată chiar bine… spre excelent.

Fain e că spaţiile sunt gândite pentru un stadion unde să se organizeze competiţii internaţionale, un stadion unde ai toate facilităţile incluse şi este si sigur. Stadionul are 100 de camere de supraveghere care au zoom suficient de mare pentru a filma faţa oricărui om din public. Şi, în caz de nevoie, se poate evacua în maxim 5 minute.

Zona VIP cuprinde zone speciale cu bar şi catering, câteva încăperi închise de unde poţi urmări meciul, scaune din imitaţie de piele cu suport pentru pahare etc. Sala multifuncţională se închiriază cu 1500 lei/8 ore iar VIP lounge-ul cu 2000 lei/4 ore.

Sală de conferinţe – 300 lei/oră

Iar vestiarele… au şi sală interioară pentru antrenament 🙂

Concluzia o trageţi voi.

Cum stă piaţa de apartamente noi la Sibiu

În weekend am făcut o tură de apartamente nou construite în Sibiu. Reducerea de cheltuieli de după criza imobiliară a lovit şi în profesionalismul oamenilor de vânzări. Într-o sâmbătă, chiar în ziua în care cele mai multe familii au timp să meargă în recunoaştere, abia am găsit oameni care să ne prezinte câteva apartamente.

Ce nu-mi place deloc la noile construcţii este lipsa de viziune. Sau neîncrederea faţă de constructori. Sau teama de a nu locui viitorii 10 ani într-un şantier continuu. Aş da un ban în plus dacă aş şti că locuiesc într-un cartier aranjat şi unitar, nu într-un bloc gri alături de alte două verzi construite de altcineva, undeva între 10 case.

Îmi place cum arată cartierul din clipul de mai jos. Nu ştiu ce căuta Anamaria Anka pe acolo şi cum de a devenit pe Facebook un adevărat agent de vânzări pentru apartamentele din acel cartier dar filmuleţe de genul ăsta lipsesc agenţilor adevăraţi. O fi chiar atât de greu să-şi prezinte marfa calumea?

Post by Anamaria Anka.

Acum, puţin şi despre ce apartamente de vânzare avem la Sibiu

Deşi Mihai Viteazu Residence îmi face de mult timp cu ochiul, faptul că ~~agenta~~ agentul de vânzări a evitat răspunsuri simple precum modul ce izolare mă lasă rece. Am plecat de acolo fără nici măcar o listă de preţuri iar pe site observ că planurile apartamentelor nu mai bat cu realitatea din teren.

La Avantgarden era închis şi şantierul îngrădit. Oricum, cam dezamăgitor faptul că e ridicat doar jumate de bloc deşi aud reclame de aproape un an la viitorul cartier.

În spate la Kaufland am găsit câteva apartamente mişto şi luminoase. Mai greu cu accesul… nu ştiu cum ajungi acolo iarna. Păcat că oamenii nu au nici măcar un site de prezentare. Dar, chiar şi aşa, au cam vândut toate apartamentele. Se pare că piaţa se dezmorţeşte.

E greu să respecţi legea

În poză, staţia Beneşti, comuna Altâna, jud. Sibiu – monument istoric costruit la sfârşitul sec. XIX.

Mi-e greu să explic oamenilor de ce atunci când îşi modernizează casa (inclusă într-o zonă istorică sau chiar ea monument istoric) trebuie să respecte nişte reguli. La prima vedere, orice proprietar înţelege:

de ce trebuie să păstreze tâmplăria de lemn ce nu e voie să fie înlocuită cu PVC,
de ce trebuie să păstreze pe clădire ţigla tip solzi, nicidecum învelitoare de tablă,
de ce soclul trebuie păstrat aşa cum este şi nu se recomandă placarea lui cu piatră spartă sau pişcoturi de ciment,
de ce culoarea faţadei trebuie păstrată într-o culoare apropiată de cea originală, nevopsind-o într-un roz puternic.

„Prost sunt eu pentru că vreau s-o fac legal.”

Proprietarii înţeleg atunci când le explici lucrurile astea doar că… se întreabă de ce vecinul de peste drum şi-a demolat acoperişul şi l-a înlocuit cu un altul nou iar el nu are voie să facă acelaşi lucru; casa de lângă ei are intrare direct din stradă, asta pentru că s-a făcut un magazin acolo, iar ei nu au voie să facă acelaşi lucru; faţada, tâplăria şi soclul lui nea Gheorghe sunt „modernizate”… fără aprobări şi avize. Toţi se întreabă de ce să consume bani, timp şi nervi încercând să respecte legea atâta timp cât cei ce o încalcă trăiesc bine-mersi fără griji şi fără controale.

Puţini ştiu însă că pentru un simplu geam termopan cu tâmplărie PVC pus pe o clădire monument istoric ţi se poate face dosar penal.

Eu aş locui într-o astfel de casă

Cică este artă faţada casei ăsteia. După ce mai mulţi ani a stat părăsită, primăria oraşului a oferit clădirea artistului Alex Chinneck care a adunat mai multe firme, a strâns ceva bani şi materiale de construcţie şi s-a pus pe muncă. A ieşit o casă cu faţada principală prelinsă pe iarba din faţa clădirii.

Din păcate, clădirea e nelocuibilă. Dar este considerată operă de artă şi zilele trecute a fost deschisă publicului. În Anglia, 1 Godwin Road, Cliftonville, Margate, CT9 2HA.

From the knees of my nose to the belly of my toes:

Cumpăr apartament. Rog inteligenţă.

De ceva vreme sunt în cautarea cuibuşorului de nebunii aşa că tot la o săptămână îmi petrec câteva ore răsfoind internetul după un apartament decent la un preţ realist. De apartamentele vechi (sau construite în perioada bum-ului imobiliar) nu te poţi atinge iar cele în construcţie, care parcă au un preţ cât de cât decent, nu-mi inspiră încredere.

Zilele trecute am dat peste un vis de mega-cartier cu 1200 de apartamente noi care însă… sunt în construcţie abia vreo 20. Altfel, preţul e frumuşel la 23950 euro apartamentul de 2 camere cu garaj şi toate finisajele.

Altfel spus, dacă aveţi idee de vreun apartament de vânzare în Sibiu pentru care vânzătorul acceptă barter cu banner pe blog :D, anunţaţi-mă. Doar să nu arate ca în pozele de mai jos, vă rog, că mă iau toţi dracii.

Cum a fost la Wienerberger Sibiu?

Astăzi au poposit pe tărâm sibian câţiva jurnalişti din Bucureşti cărora m-am alăturat şi eu într-o vizită prin fabrica de cărămidă Wienerberger. Lucrez de ceva vreme cu cărămida, am studiat-o de multe ori până acum şi ştiu pe dinafară multe dimensiuni de cărămidă de la diverşi producători dar până acum (recunosc) nu am ştiut:

în compoziţia cărămizii este şi rumeguşul… care măreşte proprietăţile termice dar şi reduce costul de producţie prin reducerea consumului de gaz (că doar rumeguşul arde uşor şi bine);
Wienerberger susţine un program (ce este deocamdată doar în planul unor asociaţii) de construirea de locuinţe destinate exclusiv închirierii;
În România, 42,5% dintre locuinţe nu au toaletă în casă şi 41,2% nu au baie;
Wienerberger are trei fabrici în România: la Sibiu, Gura Ocniţei, Triteni;
România are nevoie de 500.000 locuinţe noi anual;
Wienerberger este cel mai mare producător de zidărie din România;
Dacă în 2008 apartamentele noi aveau o suprafaţă medie de 100mp, acum suprafaţa medie a scăzut la doar 72mp/locuinţă;
În urmă cu două luni au lansat o aplicaţie de mobil ce a avut până acum peste 1500 de descărcări. M-am jucat şi eu cu ea… e folositoare în special dacă eşti în căutarea unui distribuitor de produse Wienerberger. Aplicaţia îţi arată toţi distribuitorii din zonă cu toate datele de contact. O altă chestie faină ce pe site nu am găsit-o este „Agenda” care îţi spune paşii necesari şi îţi calculează timpul estimat pentru construirea unei case noi;
Media europeană a costurilor pentru întreţinerea unei locuinţe familiale în 2013 este de nici un euro/mp, în România este de 15 euro/mp. Asta din cauza eficienţei energetice scăzute.

Şi câteva poze puţin mai neprofesioniste :-P… da, praful ăla negru ce-l vedeţi în poze este cărămida noastră. Mersi Georgiana Gheorghe şi Presage pentru invitaţie.

Un nou mod de a zugrăvi faţadele clădirilor (not!)

Poza asta e făcută cu 2 luni în urmă. De atunci, poşetele de pe faţadele clădirilor s-au răspândit si, practic, acoperă în totalitate zugrăveala originală. E păcat… pentru că lângă magazinele astea de genţi este o terasa fain amenajată care, am impresia, îşi pierde clienţii din cauza cocalarismului din zonă.