2013 | CeMerita.ro

Alina Ceuşan vs. Mihai Negrea

Dacă se ajunge la proces, e de urmărit. Mi se pare că e primul caz public pentru recuperarea numelui unui domeniu .ro

Pe scurt, Mihai Negrea a cumpărat un domeniu .ro – www.alinaceusan.ro. Acum, Alina Ceuşan încearcă să îl obţină în instanţă pe motiv că îi este încălcat drepul de a avea domeniu cu numele ei lucru care, teoretic, e de înţeles. Practic, pun pariu ca nu există doar o Alina Ceuşan în România. Chiar şi dacă ar fi singura cu numele ăsta, şansele de reuşită cred că sunt slăbuţe mai ales că domeniul www.ceusanalina.ro este liber. În plus, mai sunt libere şi

alinadrianaceusan.ro
adrianaalinaceusan.ro
ceusanalinaadriana.ro

şi tot felul de alte combinaţii cu cele 3 nume înmulţit cu 10 (.com, .net, .info etc) deci, practic, fata îşi poate folosi numele pe internet. Sunt curios ce va ieşi şi care sunt legile româneşti.

Pariuri?

Dau bilete la „Cenuşa Timpului”

Muzică rock live şi dans contemporan în deschiderea stagiunii 2013-2014 la Teatrul de Balet Sibiu.

Miercuri, 9 octombrie 2013, de la ora 19:00 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu primul spectacol din stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu, spectacolul de dans contemporan „Cenuşa Timpului“.

Eu am de dat 5 bilete duble la spectacolul ăsta pe care ştiu că le vreţi. Aşa că facem ca totul să fie foarte simplu şi dau biletele primilor 5 cititori ce lasă un comentariu la acest articol. Şi-apoi ne vedem mâine la spectacol.

Pentru stagiunea 2013 – 2014 a Teatrului de Balet Sibiu biletele pentru toate spectacolele organizate de instituţie pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu (Parcul Tineretului, nr. 1 – fostul Teatru de Vară) sau în seara spectacolului, la intrarea în sala de spectacol, în limita locurilor disponibile în sală. Costul unui bilet este de 10 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de reducere de 50% din preţul standard al biletului.

Eu aş locui într-o astfel de casă

Cică este artă faţada casei ăsteia. După ce mai mulţi ani a stat părăsită, primăria oraşului a oferit clădirea artistului Alex Chinneck care a adunat mai multe firme, a strâns ceva bani şi materiale de construcţie şi s-a pus pe muncă. A ieşit o casă cu faţada principală prelinsă pe iarba din faţa clădirii.

Din păcate, clădirea e nelocuibilă. Dar este considerată operă de artă şi zilele trecute a fost deschisă publicului. În Anglia, 1 Godwin Road, Cliftonville, Margate, CT9 2HA.

From the knees of my nose to the belly of my toes:

Durex o face bine

Durex a avut probabil cea mai inspirată replică după cutremurul de azi dimineaţă care a inundat Facebook-ul cu mesaje.

Post by Durex RO.

Aş vrea să văd mai multe companii care pot să comunice real-time în Social Media aşa cum trebuie. În America se întâmplă deja.

Via Doru.

Voiai să-ţi demonstrez că lucrurile mărunte sunt importante?

Nu cred că te-ai gândit vreodată cât de important poate să fie un lucru atât de mărunt încât în cele mai multe cazuri este total nefolositor. Nefolositor şi neapreciat. Dacă mai voiai dovezi că lucrurile mărunte sunt importante… data viitoare încearcă să conduci pe ploaie fără ştergătoare de parbriz.

Aşa se vede drumul la 25 km./oră. Şi afară doar picura.

Despre un curier puţin mai… „harnic”. De la Sprint Curier

Sunt unele lucruri pe care chiar nu vrei să le mai înghiţi. Am mai scris o dată despre lenea celor de la Sprint Curier din Sibiu şi, din păcate, lucrurile nu văd să se fi schimbat în ultimul an. M-a şocat pur şi simplu atitudinea curierului de la Sprint Curier şi m-a dezgustat. Mai, mai să mă pună pe mine să livrez pachete în locul lui dacă vreau să primesc plicul ce îmi era adresat.

Dar haideţi s-o iau cu încetinelul şi să vă spun ce s-a întâmplat.

Mă sună un tip bolborosind puţin ţărăneşte că e de la Sprint Curier şi că are un pachet pentru mine. Mă întreabă unde e str. X nr. Y. Îi explic frumos unde mă găseşte, îl întreb unde e ca să îi spun pas cu pas pe unde trebuie să o ia ca să ajungă uşor la mine. Vede că nu mă las, îmi spune că de fapt e undeva la vreo 500 de m. de casa mea şi ar fi bine să mă duc eu acolo să-mi ridic pachetul pentru că el nu înţelege ce-i spun.

Ca să intraţi în poveste, trebuie neapărat să vă mai spun o dată că toată conversaţia se derulează în stilul „hai măi, vino tu până aici că nu înţeleg pe unde trebuie să o iau„. Asta aşa… ca o paranteză, ca să fie toată imaginea clară.

Eu îi spun frumos că sunt operat şi nu mă pot deplasa după care bagă motivul că nu găseşte parcare în zonă (asta deşi puţin mai devreme spunea că este deja în zonă) dar, într-un sfârşit, îl conving să vină cu pachetul până în faţa uşii. Trecând peste faptul că nu a vrut să urce un etaj, ajungând în capătul scărilor îmi aruncă pachetul pe jos şi-mi reproşează faptul că îl pun pe drumuri.

– Dar domne, nu asta e treaba ta? să vii să-mi livrezi pachetul până la uşă?

– Normal că nu. Dacă ştiam, nici nu mai urcam. Poate vrei să duc pachetul la sediu şi să-l ridici tu de acolo.

Tăcere… pur şi simplu l-am lăsat în plata Domnului. În timp ce bolborosea el încontinuu despre ce muncă istovitoare l-am pus să facă, îmi dă prin cap să-l trag în poză. Scot telefonul, fac poza de mai sus după care dă să-mi acopere telefonul să nu-l pot lua în cadru.

– Ce faci frăţioare? Cui faci tu poză?

– Vreau să-l întreb pe şeful tău dacă e normal să mă chemi tu la maşină şi cum nu ai nici un ecuson şi nu vrei să te prezinţi, trebuie să-i arăt despre cine vorbesc.

– [hohote de râs] Dacă vrei, te iau acum de mână şi mergem împreună la şefu’. Ce crezi că-mi poate face el?

Dap, Sprint Curier Sibiu.

Afaceriştii din spitale au fost terfeliţi

Ştiţi noua afacere cu televizoare din spitalele din România?

Pun pariu că afaceriştii de la Sotar Ro, Invertia sau alte firme clujene au zis că încheie peste noapte contracte fără licitaţie cu spitalele din ţară, vor monta nişte televizoare în saloane şi timp de 5 ani vor câştiga bani frumuşei de pe urma bolnavilor care vor să se uite la tv… contra cost. Probabil şi-au calculat afacerea de genul ăsta: un televizor costă 800 lei, într-un salon pacienţii vor cumpăra cel puţin 20 de zile/lună acces la tv x 10 lei/12 ore = minim 200 lei/lună/salon x 50 saloane într-un spital = 10.000 lei/lună garantat. Investiţia se recuperează în 5 luni iar restul de 55 de luni din contract sunt profit sigur pentru care nu trebuie să mai faci investiţii pe toată durata contractului.

Superbă afacere! Doar că…

Profit sigur de vreo 50.000 lei/lună au gândit ei doar că nu au luat în calcul faptul că în spitalele din România portarul ia 5 lei de la vizitatori pentru a-şi vedea internaţii în afara programului, infirmiera ia 5 lei pentru a schimba cearşaful, asistentele şi doctorii iau şi ei bani aşa că… au intrat într-o lume în care toţi sunt învăţaţi să primească bani netaxabili şi să câştige bănet bun pe seama pacienţilor muribunzi.

Aşa că şi în cazul televizoarelor s-a găsit un brancardier care a spart codurile de acces la tv şi s-a apucat să le vândă pacienţilor. Iar în pachetul de 10 lei/12 ore de acces la tv cumpărat de la brancardier (ci nu de la firma ce a instalat televizoarele) se oferă şi accesul rudelor de gradul 1, 2 şi 3 fără plată la portar. Beat that!

Lidl, copiii şi educaţia rutieră

Vă spuneam vineri că Lidl se implică în educarea rutieră a copiilor, organizând astăzi cea mai mare campanie de educaţie rutieră din România, cu sprijinul Poliţiei Rutiere. Chiar dacă este puţin frig, cele 163 de magazine Lidl din România au amenajat spaţii speciale unde cei mici pot învăţa să devină pietoni responsabili şi atenţi… mai ales că acum a început şi şcoala şi copiii o să trebuiască să facă zilnic faţă circulaţiei.

Azi, dis de dimineaţă, în faţa magazinului Lidl din cartierul Terezian (Sibiu), a fost zarvă mare, părinţi şi copii la cumpărături ce s-au oprit şi în zona denumită „Verde la educaţie pentru circulaţie„. Copiii au părut tare încântaţi să înveţe regulile de circulaţie chiar dacă majoritatea păreau să le cunoască deja. Cei doi poliţişti au animat zona, au pus întrebări şi i-au provocat pe copii să le arate dacă ştiu să traverseze strada. Copiii (ajutaţi sau nu de părinţi în jocul ăsta) au fost premiaţi cu mult suc natural pentru interactivitatea lor.

De ce „Verde la educaţie pentru circulaţie”

Doar anul acesta s-au inregistrat 204 accidente de circulaţie în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii cu vârste între 5 şi 10 ani, în urma cărora a rezultat decesul a 20 de copii şi rănirea gravă a altor 189.

Lidl - Verde la educatie pentru circulatie

Verde la educatie pentru circulatie

Nu stiu voi, dar eu inainte de a-mi face carnetul de sofer eram un pieton total iresponsabil. Aveam impresia ca strada e a mea si consideram ca atata timp cat eu am prioritate pe trecerea de pietoni pot trece strada fara sa ma asigur deloc. Doar dupa ce m-am pus in spatele volanului mi-am dat seama ca o masina nu franeaza instant atunci cand pietonul pune piciorul pe carosabil si ca oricata dreptate as fi avut, tot eu as fi fost cel accidentat si schilodit pe viata.

Pentru a evita ca si copiii nostri sa fie la fel de iresponsabili din lipsa de cunostinte, Lidl desfasoara cea mai mare campanie de educatie rutiera din Romania, cu sprijinul Politiei Rutiere, denumita „Verde la educatie pentru circulatie”.

Asa ca, dragii mei, duceti-va copiii la oricare magazin Lidl din cele 163 din tara, duminica, 29 sept, incepand cu ora 10:00. Simultan se va desfasura campania in toate magazinele, intr-o maniera interactiva si atractiva pentru copii, cu jocuri educative prin care vor invata semnele de circulatie si cum sa treaca strada. O pasarica mi-a soptit ca va fi amenajat si un orasel in miniatura si ca toti participantii vor fi rasplatiti pentru interactivitate.

PS1 Daca tot ajungeti la Lidl, cumparati-va si o gogoasa cu gem… e fenomenala. Si sunt sigur ca si politistilor le-ar placea una 😀
PS2 Campania Lidl de educatie rutiera „Verde la educatie pentru circulatie” se poate urmari si pe net, live, pe canalul de Youtube Lidl Romania.

Sa ma mai intreb de ce?

M-am intors. Nu de placere, nu ca imi era dor ci pentru ca asa e viata – o bestie. Oricum, acum intru in operatie. Tineti-mi pumnii.

Cum a fost la Festivalul Sportului?

În ultimele luni am descoperit o nouă lume. Am descoperit oameni pasionaţi de ceea ce fac, oameni care pot trece peste orgolii şi concurenţă atunci când vor să arate lumii întregi că se poate să ai un scop comun – Festivalul Sportului. Nu în multe domenii se poate aşa ceva dar uite că în cel al fitnessului viaţa e mai roz. Asta pentru că oamenii au reuşit să trăiască cu pasiune şi atunci când există pasiune nu mai contează nimic altceva. Cine ar fi crezut că e atât de uşor să aduci laolaltă peste 30 de săli de sport şi instrutori din Sibiu? Adică… aproape toţi cei ce există în oraşul ăsta la momentul actual.

Pe lângă asta, am întâlnit oameni care m-au acceptat să coordonez unul dintre cele mai mai mari festivaluri de fitness din ţară. Pe mine, adică pe tipul ăla ce nu a intrat în viaţa lui într-o sală de fitness să facă mişcare şi căruia îi este jenă chiar şi să alerge în parc. Şi nu am auzit pe nimeni să spună „dar ce treabă ai tu cu noi?”.

Îmi place ce am descoperit şi promit că voi face tot ce îmi stă în putere ca Sibiu să aibă pe viitor un cuvânt mare de spus în lumea festivalurilor de gen din ţară.

Mulţumesc Adelina, Daniela şi Raluca pentru că mi-aţi arătat lumea voastră. Şi mulţumesc instructorilor pentru că au fost aşa cum au fost.

Festivalul Sportului a fost organizat de AdeGym şi AIOS cu ajutorul Primăriei Sibiu şi Direcţiei Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu. Multe poze AICI.
Sponsori: Elva Cont, Clinica de medicină Hiperbara, Aqua Carpatica, Metropolis, Sigemo, Alpha Med, BRD, Sotec Software, Ibis Hotel Sibiu, Sorel.

Cred că depinde şi din ce unghi priveşti

Mi-l aduc aminte pe Emil Iakabos ca fiind primul şef de birou din viaţa mea. Lucram la o firmă de-a lui de grafică şi producţie publicitară. Era un tip sever, sobru, întotdeauna îmbrăcat la patru ace, care cerea perfecţiune. Atunci când se anunţa că vine la sediu, toţi fugeam care încotro căutându-ne de lucru. Am rezistat doar câteva luni împreună pentru că fiecare voiam să facem altceva. De înţeles ne înţelegeam când ne vedeam… asta pentru că nu ne vedeam des. Soţia lui de atunci era şefa mea directă. O tipă stilată, permanent în fuste mulate, căreia i-a cerut să mă dea afară pentru că nu ştiam IT.

L-am întâlnit pe Iakabos zilele trecute, după mai bine de 10 ani. Acum îl văd ca un tip simpatic, glumeţ, întotdeauna îmbrăcat în echipament sportiv. Dansează, face Zumba şi ia oamenii de după cap prieteneşte. Are o soţie sportivă, cu părul în vânt de la atâta mişcare şi cu sudoare pe frunte.

Acum… eu nu ştiu ce să cred. Diferit e faptul că atunci îmi era şef iar acum mi-a fost invitat la Festivalul Sportului sau unii oameni chiar se schimbă atât de mult de nu-i mai poţi recunoaşte?

Festivalul Sportului şi fitness-ul

Dacă ar fi să enumăr aici zecile de noutăţi ce le aduce Festivalul Sportului la Sibiu mi-ar trebui din nou un articol luuung şi, poate, plictisitor. Aşa că mă relaxez şi mă uit în urmă să-mi dau seama când au trecut ultimele luni în care am mâncat şi respirat festivalul ăsta. Suntem pe ultima sută de metri cu organizarea, mai avem de pus la punct doar câteva lucruri minore şi apoi ne pregătim să deschidem şampania.

De ce e musai să veniţi sâmbătă, 21 sept, în Piaţa Mică? Pentru că:

vin la Sibiu zeci de instructori din Sibiu, Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Constanţa, Piatra Neamţ, Hunedoara, Republica Moldova, Belgia, Argentina…
vor fi câte 10 ore de sport pe cele 3 scene amplasate în Piaţa Mică;
vom pune 20 de biciclete stationare pe Podul Minciunilor unde va fi organizat şi un maraton de trei ore de Schwinn Cycling;
vom avea zonă special amenajată pentru copii, cu sport pentru ei, ateliere de desen şi pictură, jocuri pentru copii;
vom face o zi întreagă de seminarii de nutriţie, remodelare corporală, sport pre şi post natal;
vom avea o expozitie de fitness unde salile de sport îşi prezintă noile oferte şi unde va fi şi o zonă de fresh&bio;
vom acorda zeci de premii pentru participanţii la activităţile sportive;
toate activităţile şi seminariile sunt gratuite;
etc etc etc

Vremea se anunţă numai bună de mişcare aşă că ne vedem sâmbătă în Piaţa Mică!

Puţin despre educaţie… de la Ghiţă Mureşan

Nu intenţionat am lăsat articolul ăsta pentru prima zi de şcoală dar se potriveşte perfect.

În urmă cu aproape o lună am luat masa cu Ghiţă Mureşan, cel mai mare şi mai tare baschetbalist român. Ne-am povestit preţ de vreo două ore după care nu am rămas în cap nici cu scheme de atac şi nici măcar cu poveşti din America ci… cu cât de importantă e educaţia şi şcoala. Alături de mine am luat şi o tânără baschetbalistă din Sibiu căreia eram foarte curios ce o să-i spună Big Ghiţă, cât de mult o va motiva să continue să joace baschet, să muncească pentru a ajunge o jucătoare mare. Eh, nu a fost chiar aşa.

Big Ghiţă nici măcar nu i-a povestit de jocul de baschet ci de educaţie. I-a promis că, dacă vrea, o să-i pună o vorbă bună la un colegiu din America pentru a continua să joace acolo baschet şi să-şi facă studiile. „După ce termini decizi tu dacă o să continui cu baschetul sau nu, importantă pentru tine e educaţia, trebuie să înveţi. Baschetul te ajută mult într-un CV pentru că dovedeşti că poţi „juca” în echipă şi că eşti disciplinată dar nu trebuie să te gândeşti să devi profesionistă” aşa îi spunea Ghiţă Mureşan.

Am aflat şi că orice jucător devenit profesionist în SUA este susţinut financiar de către club să-şi termine studiile. Chiar şi atunci când un jucător renunţă la sport în timpul colegiului, clubul la care a jucat îl ajută până când termină şcoala… pentru că în America şcoala e foarte importantă.

Big Ghiţă spune că în NBA sunt selectaţi extrem de puţini baschetbalişti anual şi sunt atât de bine plătiţi şi pentru că după câteva sezoane în NBA jucătorii nu mai sunt buni de nimic. Atât la antrenamente cât mai ales în timpul meciurilor, jucătorii dau mai mult decât pot şi, cu timpul, îşi cam distrug corpul. De asta, la întâlnirile cu foştii jucători din NBA, mulţi dintre ei sunt în scaun cu rotile.

Filmul „My Giant” în care a jucat Ghiţă Mureşan în 1998 trebuia să fie vorba despre un italian gigant dar Ghiţă i-a condiţionat lui Billy Crystal (regizorul şi actor în film) să modifice scenariul. După câteva întâlniri şi două săptămâni în care au repetat de două ori toate scenele în livingul lui Billy Crystal, au bătut palma şi s-au apucat de filmări.

Ghiţă Mureşan este singurul român ce a jucat vreodată în NBA, fiind cel mai înalt baschetbalist ce a jucat în liga profesionistă de baschet din SUA. A jucat cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998-2000). În sezonul 1995-1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award. El a venit la Sibiu la invitaţia Asociaţiei „Al 6-lea jucător” pentru a participa la Zilele Baschetului.

Două evenimente la care mi-ar fi plăcut să fiu

Mi-ar fi plăcut să fiu acum la Festivalul Plai 2013 ori la #EnjoyHD, primul un festival realizat de voluntari în Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara iar al doilea o plimbare prin judeţul Hunedoara cu Instagramul deschis. Mi-ar fi plăcut să stau relaxat pe iarba verde, mi-ar fi plăcut să dorm la Conacul Archia.

Nu a fost să fie anul ăsta însă 🙁

De ce nu sun la poliţie

Nu avem pic de respect pentru poliţist dar ne plângem că o femeie a fost plimbată preţ de trei km cu un cuţit la gât apoi violată în plină zi dar nimeni nu a sunat la poliţie. Cu toţii ştim că poliţia acţionează târziu şi că eşti nevoit să te plimbi prin secţiile dând zeci de declaraţii atunci când eşti martorul unui caz. Cine are nevoie de asta?

Pentru că am avut o tinereţe zbuciumată, iată trei motive pentru care eu nu sunt încrezător atunci când sun la poliţie:

Mi-am luat un spray cu piper în ochi, pe stradă, de la un necunoscut. Am sunat la poliţie şi mi s-a spus să merg să depun o declaraţie. După încă două apeluri disperate în care spuneam că nu sunt în siguranţă (eu nemaiputând să văd nimic), spunând totodată că nu îl cunosc pe atacator deci oricum nu aş avea ce declaraţie să dau, am luat un taxi şi am plecat singur spre spital. Poliţistul a trecut prin zonă după vreo jumătate de oră şi nu a sesizat nimic;
Tot în plină stradă, într-o staţie de autobuz plină cu oameni, m-am luat la harţă cu un tip la vreo 25 de ani, eu având 17. Am sfârşit cu nasul plin de sânge dar la 112 mi s-a spus să merg la secţie să depun o plângere. Nimic mai mult, nici măcar nu au trimis echipaj.
În Piaţa Mare a Sibiului am avut mai multe încăierări. Niciodată nimeni nu a intervenit şi poliţia nu a fost pe fază. Ba mai mult, o dată poliţistul ce trecea prin zonă s-a ascuns într-un magazin până s-au liniştit apele după care a ieşit supereroic ameninţându-mă că mă va amenda dacă a doua zi dimineaţă nu mă prezint la secţie să dau numele tuturor răufăcătorilor, nume pe care chiar el urma să mi le dicteze. Am aflat apoi că îi recunoscuse pe bătăuşi şi că îi urmărea într-un caz de furt iar pentru că nu avea destule dovezi era mulţumit să-i amendeze pentru alte fapte.

În sfârşit scriu şi eu despre protestul Roşia Montana de la Sibiu

Pentru că ieri, în timp ce eram la o bere în oraş, a trecut pe lângă mine grupul de protestatari împotriva exploatării de la Roşia Montana şi pentru că în acel grup de câteva sute de oameni am recunoscut aproape jumătate dintre participanţi şi pentru că cineva mi-a stirgat că a auzit că bloggerii sunt plătiţi şi de aia nu scriu eu despre protestele din Sibiu, iată că scriu. Dacă atâţia amici şi prieteni protestează, înseamnă că ştiu ei ce ştiu.

Dar ce ziceţi de faptul că Biserica Evanghelică se implică oficial în proteste afişând pe turnul bisericii un ditamai bannerul „Uniţi salvăm Roşia Montana?”

Cine a fost la Prin Sibiul Meu 2013

Cel mai dificil îmi este să vorbesc despre propriile proiecte. Asta pentru că mi se pare că toate ies atât de mişto încât de multe ori mă întreb dacă nu cumva sunt prea subiectiv. Şi eu sunt de felul meu un om (auto)critic până în măduva oaselor, astfel că e puţin ciudat să laud evenimente la care lucrez.

Dar de data asta o spun fără pic de cugetare că Prin Sibiul Meu a ieşit ca la carte. Mediatizarea în presă a fost şi ea mult peste aşteptări chiar şi fără comunicate de presă şi invitaţii la conferinţe. Am apărut la jurnalul principal de pe TVR, la Radio România Actualităţi s-a povestit mult de noi, la Dimineaţa de ştiri de la Realitatea TV s-au amintit zilele petrecute la Sibiu şi cine mai ştie pe unde a mai apărut proiectul nostru.

Dar de ajuns cu laudele că nu-mi stă în caracter. Mai bine spun câte ceva despre invitaţi pentru că fără ei nu am fi reuşit să transformăm o simplă plimbare prin oraş şi judeţ într-un super-eveniment. În ordinea de pe tricouri:

Ana-Maria Caia (a scris aici, aici, aici) e o scumpete de fată. Ştiam eu că nu trebuie să o las să piardă plimbarea Prin Sibiul Meu şi cred că nu regretă deloc decizia de a rămâne toate cele 5 zile la Sibiu. Caia a fost producătoarea emisiunii Bazar de la TVR aşa că experienţa ei într-ale călătoritului mi-a dat ceva emoţii. Ce puteam noi să-i arătăm la Sibiu ca să fie atrasă de locurile astea?

Alexandra (a scris aici, aici, aici) a fost o apariţie super-plăcută pe care vreau să o mai văd în viitor. Adică nu! …pe care cu siguranţă o să o mai revăd pe viitor.

Alex Dima (a scris aici, aici, aici, aici) este omul serios pe care te poţi baza oricând că are un aparat foto în geantă. Dacă sunteţi de prin Cluj şi aveţi nevoie de fotograf… el este alegerea.

Călin Turcu (a scris aici, aici, aici) este sibianul nostru ce scrie zilnic pe blog dar care nu prea iese în lume atunci când e vorba de întâlniri de online. E un succes pentru mine că am reuşit să-l conving să ni se alăture şi sper că a primit mai multă încredere pentru a participa şi la alte evenimente viitoare. Îi mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

Denisuca (a scris aici, aici, aici, aici, aici) este singura peroană care a participat la toate ediţiile Prin Sibiul Meu. Bănuiesc că după experienţa de anul ăsta va mai vrea şi la anul…

Diana-Ribana (a scris aici) e gajica mea ce şi la ţară îşi clăteşte ochii analizând hainele, porturile populare, ţinutele doamnelor şi domniţelor. Aşa a făcut şi la Prin Sibiul Meu.

Dragoş Asaftei (a scris aici, aici, aici, aici, aici, aici) e băiatul ăla minune ce face nişte fotografii fenomenale. La Sibiu a venit cu un aparat foto pe film ce şi-a făcut treaba exemplar chiar dacă era probabil luat de pe la bunicul. Deşi nu ne-am mai văzut de un an de zile, timp în care a crescut enorm, fiind solicitat de mai toate companiile mari pentru a le presta fotografic, Dragoş a rămas acelaşi om modest şi sincer pe care l-am cunoscut cu ani în urmă.

Feri Teglas (a scris aici, aici) vine din industria turismului aşa că are un cuvânt important de spus după fiecare astfel de eveniment. Ţinem pumnii să fie totul de bine.

Florin Arjocu (a scris aici, aici) ştie ce vrea. Băiatul ăsta nu se fereşte să-ţi spună că îl deranjează fumul de ţigară sau că patul e prea mic pentru el. Are personalitate şi-mi place asta. Este un blogger de turism care organizează excursii prin toată ţara cu cititorii lui. Un articol pe blog îi este de ajuns şi se strâng oameni suficienţi pentru un autocar.

Gaben (a scris aici, aici, aici) e omul de râsul căruia poţi râde zile în şir. Iubeşte Sibiul şi într-o zi speră să se mute aici. Şi noi sperăm să-l avem vecin.

Levi (a filmat aici) este o nouă apariţie pe la evenimentele de online. Deşi este prezent pe Youtube de ceva timp, având peste 53.000 de abonaţi la canalul FriendShow, nu a prea luat legătura cu bloggeri ori vloggeri. Mi-a rămas în minte imaginea copiilor ce fugeau după el pe stradă pentru a-i cere autografe. Ceva similar a păţit şi Doza de Haş anul trecut la Prin Sibiul Meu şi uite că în nici un an a devenit o mare vedetă la Bucureşti cu propria emisiune la Antena 1.

Liliana Oprişan (a scris aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici) este călătoarea aia din sufletul căreia nu poţi scoate excursiile. A venit peste tot după noi în braţe cu copilul abia născut. La cum şi-a început viaţa, cu siguranţă piciul o să vadă toată lumea până la 30 de ani.

Maria Tomoiagă este cea la care nu pot să mă uit ca la o bloggeriţă pentru că e probabil singura pe care o cunosc dinainte să ştiu că are blog. Dar mi-a demonstrat că scrie de mai bine de patru ani aşa că astăzi o trec şi pe ea în lista aceasta… sper să se simtă bine spunându-i bloggeriţă.

Mircea Hodărnău (a scris aici, aici, aici, aici) e jurnalistul aşa cum ar trebui el să fie. Întotdeauna cu camera de filmat pregătit să ia interviuri şi prezent pe laptop în 3 mişcări şi 2 secunde – până ca ceilalţi să se dezmeticească, el reuşeşte să publice întotdeauna primul ştirea.

Răzvan Baciu (a scris aici, aici) este omul pentru care am un respect profund. Nu e gălăgios şi nici nu insistă să iasă în evidenţă dar, nu ştiu cum se face, toată lumea e în jurul lui. Are magnetul ăla de om serios şi prieten sincer.

Sebi (a scris aici) este omul ăla care întotdeauna se face să fie în centrul atenţiei şi aproape tot timpul cel ce stinge lumina. Am petrecut multe nopţi albe alături de el până acum şi cu siguranţă vom mai sorbi bere pe îndelete în faţa unor bancuri.

Sorin Grumăzescu (a scris aici, aici, aici, aici) a bătut cale lungă să ajungă în sfârşit la Sibiu. Se pare că nu a mai putut rezista insistenţelor mele. Dar sunt sigur că nu regretă a a vizitat Sibiul.

Toma Nicolau (a scris aici, aici) este băiatul ăla gigel al găştii. El şi Instagram-ul pot fi numiţi rude apropiate. Glumele şi poveştile lui te ţin treaz nopţi întregi.

Răzvan Pop (a scris aici, aici, aici) este omul care şi seara mănâncă istorie pe pâine, noapte visează poveşti şi legende iar în timpul zilei povesteşte altora despre Sibiu cu atâta pasiune de-ţi deschide o dorinţă nemaîntâlnită de cunoaştere. E, evident, şi ghidul blogosferei atunci când e prezentă la Sibiu şi organizatorul de tradiţie a Prin Sibiul Meu.

Prin Sibiul Meu este un proiect AIOS organizat cu sprijinul Primăriei Sibiu.
Parteneri: Future Capital, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien.

Cianură şi câini

1. Cât timp prin ţară se urmăresc câini murdari pe la gură de sânge, la Sibiu se sterilizează la greu. Reţeta e simplă: câinii ce umblă liberi pe străzi se pescuiesc, se sterilizează, probabil se şi deparazitează după care sunt duşi înapoi la locul de unde au fost luaţi. Totul se întâmplă în 24 de ore în aşa fel nici câinele să nu sufere prea mult şi nici costurile de „găzduire” să nu fie mari. În felul ăsta sunt sigur că vom scăpa de câinii fără stăpân în 10 ani. E mult credeţi? Atunci poate îmi spuneţi voi în câţi ani vor dispărea câinii ce umblă pe străzile Bucureştiului…

2. Pe vremea când eram copil, am susţinut şi eu mişcările anti Roşia Montana. Nu ştiu de ce pentru că nu aveam prea multe date despre ce se întâmplă acolo. Aşa cum mulţi ce protestează astăzi cred că nu au. Între timp am început să înţeleg şi partea economică a problemei şi am devenit indiferent odată cu manipularea în masă de ambele tabere. Iar acum nu mai pot cu Roşia Montana… mă simt chiar agresat de ea.

Oricum, protestele din ziua de azi se fac ridicând deasupra capului telefoane mobile în locul pancartelor.

Poză furată de aici.

Tag the Flag, etapa judeţeană a multiculturalităţii

Wow! Atâta pot să spun după zilele astea petrecute prin judeţul Sibiu.

Cu fiecare ieşire prin judeţ mă îndrăgostesc tot mai mult de partea asta a României. Cu fiecare vizită găsesc lucruri noi ce nici măcar nu speram să existe în România. Sunt lucruri pentru care spanioli, francezi şi germani parcug mii de kilometri pentru a le vedea şi trăi iar noi nici măcar nu ştim de ele. Şi sunt o mină de aur, vă spun.

Alexandru Balog, bucatarul şef de la Judith Bistro Sibiu ce ne-a servit o mâncare ungurescă de Top Chef 🙂
Mihai Blotor şi Mihai Dragomir ce insistă să păstreze în viaţă ideea de mocăniţă pe Valea Hârtibaciului;
Johen Cotaru ce a reînviat moara din satul Hosman şi a creeat două concepte turistice foarte faine – brunch-ul şi electric camping;
Eugen Vaida şi Tuse Ana ce păstrează vie ţesătoria tradiţională săsească;
Ildiko Zsebe-Kemendy ce a ajuns să facă ceea ce-i place într-un moment în care s-a văzut fără salariu – turtă dulce realizată în stil tradiţional unguresc;
Dna Ganea ce s-a mutat împreună cu soţul ei în satul Alma Vii pentru a putea să facă siropuri şi gemuri aşa cum se făceau odinioară;
Dogarul Nelu de la Floreşti ce cucereşte prin îndemânarea lui;
Dna Marianne ce ne-a primit foarte călduros cu bucatele ei de la Moşna;
Dl. Bădilă şi Alexandra Călinescu ce se zbat să revitalizeze cultura armeană din Dumbrăveni;
Giovanna de la Copsa Mare;

Primarul Tudor Mihalache ce e convins că satul tradiţional este soluţia pentru a-i ajuta pe cetăţenii din Târnăvioara să trăiască mai bine;
Primarul Horaţiu Răcuciu ce se implică foarte mult pentru a păstra tradiţiile din Sibiel;
Primarul Arnold Klingeis cu viziunile lui foarte îndrăzneţe pentru a pune Avrig pe harta turismului naţional;

Ei sunt o parte mică dintre cei ce reuşesc să aducă un plus de valoare în fiecare zi, tocmai acelei valori pentru care turiştii ar plăti oricât.

Lista oamenilor de valoare continuă cu nişte colegi minunaţi: Răzvan Pop, Anca Niţoi şi Andreea Ciortea. Cu ajutorul lor am reuşit să ducem la bun sfârşit proiectul Tag the Flag organizat de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Parteneri: Future Capital, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien.

Fotografiile aeriene sunt realizate de către Răzvan Baciu.