Deştepţii ăştia doi s-au hotărât ei să blocheze 20 de maşini într-o parcare pentru că, nu-i aşa, e mai uşor să cobori din maşină direct în biserică… chiar dacă parchezi în mijlocul drumului.
Unde le-o fi fost capul?
An: 2013
Multe poze de la Cluj Arena
Dacă tot am trecut prin Cluj, am spus să facem o vizită şi pe la Cluj Arena pentru ca, după mine, e unul dintre cele mai faine stadioane pe care le-am văzut. La exterior cel puţin, pentru că asta văzusem până acum.
Am vizitat toate colţurile VIP şi vestiarele şi am descoperit un stadion ce se ridică la cele mai înalte standarde. Bineînţeles că totul a plecat de la întrebarea „Şi parcările? Unde sunt parcările?” imediat după ce am aflat că cele (doar) 300 de locuri de parcare subterane sunt folosite aproape săptămânal pentru petreceri. Da, aţi citit bine, oamenii fac nunţi în parcarea Cluj Arena. Ceea ce nu e neapărat rău pentru că stadionul trebuie să se întreţină şi cele câteva săli de sport şi forţă ce ocupă spaţii închiriate nu cred că ar fi acoperit costurile de întreţinere.
Trecând peste problema asta, stadionul arată chiar bine… spre excelent.
Fain e că spaţiile sunt gândite pentru un stadion unde să se organizeze competiţii internaţionale, un stadion unde ai toate facilităţile incluse şi este si sigur. Stadionul are 100 de camere de supraveghere care au zoom suficient de mare pentru a filma faţa oricărui om din public. Şi, în caz de nevoie, se poate evacua în maxim 5 minute.
Zona VIP cuprinde zone speciale cu bar şi catering, câteva încăperi închise de unde poţi urmări meciul, scaune din imitaţie de piele cu suport pentru pahare etc. Sala multifuncţională se închiriază cu 1500 lei/8 ore iar VIP lounge-ul cu 2000 lei/4 ore.
Sală de conferinţe – 300 lei/oră
Iar vestiarele… au şi sală interioară pentru antrenament 🙂
Concluzia o trageţi voi.
Spiritele împotriva gazelor de şist se agită la Moşna
Nordul judeţului Sibiu e de luni bune plin de cabluri portocalii ce anunţă prospectarea terenurilor în vederea exploatării gazelor de şist. Oamenii din zonă au ajuns să se fugărească zilnic cu cei de la Prospectiuni SA şi firma de pază ISP Security. Spiritele au devenit agitate. Şi asta doar pentru că legea proprietăţii private e confuză rău în România.
Eu nu înţeleg ce îi opreşte pe toţi cei nemulţumiţi să-şi împânzească terenurile cu pancarte pe care scrie mare, cu roşu „Proprietate privată, accesul interzis!” iar atunci când le este încălcată proprietatea…
[edit]
- Oare proprietarul terenului chiar era printre cei prezenţi acolo?
- Dacă sunt accidente „rutiere” înafara drumurilor publice (ca de exemplu pe proprietăţi private), poliţia rutieră nu poate face nimic (mai ales că nu s-a întâmplat nimic).
Roata se întoarce
Ciudat cum se întoarce roata. Ciudat şi cât de repede uită oamenii.
Astăzi trei patru „prieteni” care m-au futut în trecutul apropiat m-au sunat să-mi ceară ajutorul. Aşa, simplu… ca şi cum ne-am trage în continuare de şireturi.
Urmează să mă mai sune şi Cocierul Alexandru ca să-l ajut şi-apoi pot spune liniştit că orgoliul omenirii s-a dus dracu’ de tot.
Cum stă piaţa de apartamente noi la Sibiu
În weekend am făcut o tură de apartamente nou construite în Sibiu. Reducerea de cheltuieli de după criza imobiliară a lovit şi în profesionalismul oamenilor de vânzări. Într-o sâmbătă, chiar în ziua în care cele mai multe familii au timp să meargă în recunoaştere, abia am găsit oameni care să ne prezinte câteva apartamente.
Ce nu-mi place deloc la noile construcţii este lipsa de viziune. Sau neîncrederea faţă de constructori. Sau teama de a nu locui viitorii 10 ani într-un şantier continuu. Aş da un ban în plus dacă aş şti că locuiesc într-un cartier aranjat şi unitar, nu într-un bloc gri alături de alte două verzi construite de altcineva, undeva între 10 case.
Îmi place cum arată cartierul din clipul de mai jos. Nu ştiu ce căuta Anamaria Anka pe acolo şi cum de a devenit pe Facebook un adevărat agent de vânzări pentru apartamentele din acel cartier dar filmuleţe de genul ăsta lipsesc agenţilor adevăraţi. O fi chiar atât de greu să-şi prezinte marfa calumea?
Post by Anamaria Anka.
Acum, puţin şi despre ce apartamente de vânzare avem la Sibiu
Deşi Mihai Viteazu Residence îmi face de mult timp cu ochiul, faptul că agenta agentul de vânzări a evitat răspunsuri simple precum modul ce izolare mă lasă rece. Am plecat de acolo fără nici măcar o listă de preţuri iar pe site observ că planurile apartamentelor nu mai bat cu realitatea din teren.
La Avantgarden era închis şi şantierul îngrădit. Oricum, cam dezamăgitor faptul că e ridicat doar jumate de bloc deşi aud reclame de aproape un an la viitorul cartier.
În spate la Kaufland am găsit câteva apartamente mişto şi luminoase. Mai greu cu accesul… nu ştiu cum ajungi acolo iarna. Păcat că oamenii nu au nici măcar un site de prezentare. Dar, chiar şi aşa, au cam vândut toate apartamentele. Se pare că piaţa se dezmorţeşte.
„Legile sunt făcute pentru a proteja infractorul” spunea un poliţist comunitar
Părinţii mei sunt de câteva luni terorizaţi de o gaşcă de copii care seară de seară se strânge în faţa porţii pentru o partidă de înjurături, băuturi şi ţigări. Băieţii şi fetele au ajuns atât de departe încât mamei mele îi e frică să iasă din casă dacă se lasă seara. Nu o dată mi-a dat telefon să-mi spună „Vezi, dacă păţesc ceva, probabil că a fost un tip în hanorac albastru şi cu şapcă” imediat după ce a primit ameninţări. Ameninţările au fost multe, ba şi distrugeri.
Ce am putut face eu? Am instalat o cameră de filmat pentru securitate a ştii măcar cine a fost vinovatul în cazul în care se întâmplă ceva. Asta pentru că poliţistul comunitar chemat nu a făcut nimic. Cică nici să-i legitimeze nu poate înainte de ora 22:00 pentru că îi e frică să nu-l ia avocatul la întrebări.
Şi sunt sigur că beţivii nu l-au luat atotştiutori de legi inventate ca ăsta de mai jos:
Oare şefii lui ştiu ce face?
Lăsaţi tot ce aveaţi de făcut şi uitaţi-vă 50 de secunde la clipul de mai jos. Apoi să-mi explice şi mie cineva cum un angajat al unei firme (fie ea privată sau de stat) se poate comporta în halul ăsta 🙂
Exceptând faptul că nu-i normal nici că ridică o maşină parcată legal deşi lângă ea este o alta lăsată pe-un loc de parcare destinat autobuzelor.
Alex. Alexandru Balog.
Îmi pare rău că Alexandru Balog a ieşit aseară din competiţia Top Chef.
Am ţinut destul de mult legătura cu el în timpul filmărilor. Mă suna aproape după fiecare filmare ca să îmi spună ce s-a mai întâmplat în spatele cratiţelor şi cât de multă presiune este acolo. Top Chef nu este doar o emisiune despre cât de bine ştii să combini condimentele ci este un test de rezistenţă la stres şi oboseală. Alex a fost probabil cel mai sincer concurent după jurizarea din prima etapă televizată a concursului. A izbucnit în lacrimi atunci când a auzit cuvintele de laudă ale chef-ilor. Din imaginile de mai jos îţi poţi da seama de toată presiunea de acolo şi de cât de mult şi-a dorit Alex să ajungă în top. Şi a ajuns.
Bravo Alex! Nu e uşor să fii printre primii 13 cei mai buni bucătari din ţară. Că asta înseamnă Top Chef acum, că Pro-ul a dat de pământ cu Master Chef sezonul ăsta (preferând spectacolul ieftin al „vedetelor” în locul bucătarilor dăruiţi).
Internetul a devenit un mare gunoi.
Internetul a devenit un maaare gunoi. De 2 zile caut niste amarate de drivere pentru Canon Pixma iP4300 si Canon LaserBase MP3110 si am ajuns sa downloadez kituri pentru tot felul de toolbar-uri si programele de update pentru drivere, doar ce imi trebuia mie nu am gasit.
Nu inteleg de ce mama lor nu pun cei de la Canon pe site-ul lor drivere care sa mearga. Ori poate sunt eu incapabil sa inteleg aceste mult prea performante programele asa ca… need help.
Gustul dulce-amar al antreprenoriatului
Povestea brutal de reală a Martei este una cu care mulţi dintre noi am făcut cunoştinţă dar pe care niciunul nu avem tupeu să o povestim. Ne este uşor să criticăm stând în faţa unui calculator, fără tupeul de a face chiar noi ceva. Teoretic totul este atât de uşor dar atunci când te loveşti de realitate îţi dai seama că nu există teorie în afaceri.
Noroc cu antreprenorii care repetă ca o moară stricată faptul că trebuie să încerci de 100 de ori pentru a-ţi ieşi o dată, noroc că vedem exemple gen Angry Birds care ne demonstrează că după ce ai eşuat de 51 de ori poţi face ceva atât de bun încât să-ţi aducă 150 de milioane de euro într-un singur an, noroc cu oamenii care nu ştiu să renunţe şi nu se lasă până nu reuşesc.
Ei îmi dau şi mie puţină încredere că pot să fac lucruri.
Prietenul tuturor
Zilele trecute auzisem la televizor că noi, gemenii, avem standarde prea mari şi lucrul ăsta îndepărtează oamenii. Cică ar trebui să mai coborâm din cerinţe dacă vrem să avem prieteni mai mulţi. M-am uitat eu puţin în oglindă şi mi-am dat seama că fătuca are dreptate. Cer mult de la cei din jurul meu. Dar standardele mele nu sunt ridicate doar pentru că aşa îmi place mie să am pretenţii de la toţi ci pentru că mi se pare normal să trăim după principiul reciprocităţii.
Am ajutat la viaţa mea mulţi oameni pe care nici nu-i cunoşteam. Le-am oferit banii mei, munca mea, timpul meu… i-am ajutat să se logodească, să se angajeze, să obţină nişte beneficii din care eu nu am avut nimic de câştigat şi nici nu am cerut nimic în schimb. Eh, cam acelaşi lucru aştept şi eu de la cei din jurul meu. Dacă atunci când te rog să mă ajuţi într-o chestiune şi tu îmi spui că nu ai timp sau te faci că nu auzi, ei bine, atunci nici nu am de ce să fiu prieten cu tine.
Vreau să fiu magician!
Întotdeauna m-a atras magia… mi se pare o lume atât de mişto încât cred că aş putea să-mi găsesc în asta un hobby. Totuşi, unele numere de magie mi se par mult prea înspăimântătoare pentru a fi lăsate pe mâna oricui.
De exemplu, numărul din clipul de mai jos îl consider traumatizant. Nu doar pentru cei implicaţi (care probabil că sunt plătiţi, că altfel magicianul înseamnă că e un dobitoc) dar şi pentru cei din jur care privesc. Aşa o experienţă poate lăsa urme în dezvoltarea unui om, fără glumă.
Mi se pare că uneori se merge mult prea departe doar pentru a şoca.
Despre Coreea de Sud
Se pare că cele două Corei ţări din peninsula Coreea mă atrag într-un mod în care puţine ţări şi culturi o fac. Pe de o parte datorită, evident, a diferenţelor de cultură dintre ce avem noi aici şi asiatici dar cu siguranţă şi datorită diferenţelor extrem de mari dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
Îmi dau seama că mulţi au impresia că putem face cu uşurinţă o paralelă între România şi Republica Moldova cu Corea de Sud şi Coreea de Nord. Nu e chiar aşa, să ştiţi. Anul trecut pe vremea asta îl aveam invitat la Călător în lume pe Imperator, povestindu-ne de Coreea de Nord (informaţii aici). Vă spun, ce se întâmplă acolo este SF. Comunismul este dus la extrem, oarecum mult diferit faţă de libertatea fraţilor lor din Sud, unde oamenii sunt liberi să facă ce vor… chiar dacă lucrează 12 ore/zi şi trăiesc în apartamente foarte mici.
Câteva informaţii cu care am rămas de la evenimentul de aseară „Călător în lume” despre Coreea de Sud, spuse de Cosmin Mira, sibian ce a făcut voluntariat acolo timp de o lună pentru un festival de teatru:
- Vârsta coreenilor în buletin este calculată cu un an mai mult decât am face-o noi. Asta pentru că cele 9 luni petrecute în pântece sunt considerate 1 an de viaţă;
- Coreenii se consideră cea mai pură rasă de pe pământ;
- Nu iau niciodată în derâdere istoria lor. Vorbesc întotdeauna cu serozitate despre ţara în care s-au născut;
- Coreenii (din sud) lucrează 12 ore/zi deşi în cartea de muncă le sunt trecute doar 8. Dar nimeni nu-i obligă în mod direct să rămână atâta la job. Ei lucrează „ca să fie bine”;
- Concediul lor este de o lună jumătate în fiecare an. Perioadă în care călătoresc în întreaga lume;
- Companiile îi selectează pentru viitoare joburi încă din liceu. Practic, elevii ştiu unde vor lucra după ce termină şcoala;
- Nu îşi iau liber doar pentru că sunt puţin bolnavi sau şi-au scos o măsea. Consideră că e problema lor personală, nu trebuie să afecteze chestiunea asta compania la care lucrează;
- Atunci când ajung într-o farmacie sunt consultaţi de farmacistă şi aceasta prepară pe loc medicamentul potrivit în funcţie de nevoie, constituţie fizică, sex sau vârstă;
- Clima nu este chiar primitoare. Este foarte cald şi umezeală. Smog-ul peste tot;
- Spaţiul public este foarte îngrijit. Până şi şantierele sunt înconjurate de o zonă verde de jur împrejur pentru a fi plăcut ochiului şi a creea o zonă-tampon între gălăgia şi praful din şantier şi… gălăgia din stradă 🙂 Vezi poza de mai sus;
- Unele trotuare sunt pavate cu un material special pentru a fi plăcut la călcare… adică special pus pentru a nu te durea picioarele când mergi pe jos;
- Seul are 25 de milioane de locuitori în timp ce întreaga Coreea de Sud are 50 de milioane. Seul este capitala ţării de 600 de ani!
- În Seul există 1000 de teatre;
- Un oraş cu 2.000.000 de locuitori (adică cât Bucureşti) e considerat oraş mic;
- Salariile sunt comparabile cu cele din Europa de Vest;
- Există şi oameni ai străzii dar care nu cerşesc. Majoritatea ajung în condiţia asta din cauza băuturii sau a neadaptării (în cazul imigranţilor veniţi din Coreea de Nord). Ei trăiesc din reciclarea gunoaielor.
Şi câteva poze făcute de Cosmin Mira:
Întalnirile „Călător în lume” sunt organizate lunar de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) în cadrul proiectului cultural „Cuvintele Sibiului”, finanţat de Administratia Fondului Cultural Naţional.
Ce ştiţi voi despre Scandia şi Compa?
Aseară am fost invitat la emisiunea Raluca&Răzvan şi, printre altele, am vorbit puţin şi despre Turul Bloggerilor în cadrul Campaniei Produs în Sibiu organizat de către cei de la Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.
Răzvan Marcu a povestit cum a rămas el uimit de cât de mult s-a schimat Compa după privatizarea din 1999. Compania are aproape 130 de ani de viaţă aşa că noi o ţinem minte ca fiind o fabrică cu mulţi angajaţi care dădeau la strung şi făceau greve peste greve imediat după ’90.
Privatizarea a adus clienţi foarte importanţi din toată lumea, producând tot felul de echipamente pentru maşini pentru întreaga lume… doar pentru Dacia noastră nu (zicea el) 🙂 Eh, ţin să-l uimesc şi eu pe Răzvan – Dacia Renault este printre clienţii Compa. Pe lângă Dacia, clinţi mai sunt şi Bosh, Faurecia, Daikin, Emerson, Fuji Kiko, Honeywell şi alţii… aducând companiei vânzări de aproape 500 de milioane de lei anual (din care 82,09% pentru export).
Dar cel mai mult m-a uimit vechea companie Scandia. Cu o vechime de 91 de ani, Scandia devine în 2001, după o licitaţie publică, companie privată 100%. Nu mi-e ruşine să recunosc că habar nu aveam că din 2010 s-a mutat întreaga fabrică undeva la ieşirea din Sibiu, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro. Nu mi-e ruşine pentru că am observat că nimeni din grup (nici chiar sibienii) nu ştia acest lucru.
De ce spuneam că de vizita la Scandia am rămas cel mai impresionat din tot turul „Produs în Sibiu”?
Păi… dacă aţi vedea cât de mare este (peste 17.000 mp spaţiu de producţie) şi cât de moderne sunt echipamentele, birourile şi tot ce înseamnă Scandia, aţi rămâne şi voi cu gura căscată. Mi-a plăcut mult acolo, trebuie s-o spun. Din păcate, nu am avut posibilitatea de a fotografia sau filma în spaţiile de producţie dar câteva poze din birouri tot vă pun.
Scandia este cel mai important producător de pate din ţară, avâd o cotă de piaţă de 40,80% din tot ce înseamnă vânzări de pate. Şi de curând au scos pe piaţă şi pate Disney pentru copii. Ideea e îndrăzneaţă, reţeta este făcută special pentru copii şi ambalajul are în interior şi puzzleuri pentru cei mici. O să-l testez pe nepotul meu şi o să vă zic dacă o să aibe succes 😀
“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.
Am bilete la concertul Nicu Patoi şi Platonic
Peste două zile ajung la Sibiu unii dintre cei mai buni muzicieni din ţară – Nicu Patoi (chitarist de chitarist), Adrian Ciuplea (bas…venit direct de la Viţa de Vie), Berti Barbera (percuţie şi voce), Răzvan Lupu ”Lapi” (cel mai experimentat baterist activ).
Sibiu este al 4-lea oraş din turneul „Middle Of The Week Tour” (apropo, fain nume) ce îşi propune să promoveze albumul „Sweet Little 6String” al trupei Platonic. Pentru ceva mai multe informaţii despre album şi trupă intraţi AICI.
Trebuie să vă placă muzica fusion progressive rock aşa că vă trimit la concertul de joi, 24 oct., de la ora 21:00, din Oldies Pub Sibiu. Pentru a primi invitaţia dublă la concert trebuie doar să spui într-un comentariu la acest articol cum se numeşte turneul Nicu Patoi şi Platonic. Comentează de preferat cu contul de Facebook ca să dau mai uşor de tine.
Intră la tragerea la sorţi toţi cei ce răspund corect până mâine (miercuri) la ora 14:00.
Baftă!
P.S. Invitaţie la concertul Nicu Patoi şi Platonic are şi Călin pe blogul lui.
E greu să respecţi legea
În poză, staţia Beneşti, comuna Altâna, jud. Sibiu – monument istoric costruit la sfârşitul sec. XIX.
Mi-e greu să explic oamenilor de ce atunci când îşi modernizează casa (inclusă într-o zonă istorică sau chiar ea monument istoric) trebuie să respecte nişte reguli. La prima vedere, orice proprietar înţelege:
- de ce trebuie să păstreze tâmplăria de lemn ce nu e voie să fie înlocuită cu PVC,
- de ce trebuie să păstreze pe clădire ţigla tip solzi, nicidecum învelitoare de tablă,
- de ce soclul trebuie păstrat aşa cum este şi nu se recomandă placarea lui cu piatră spartă sau pişcoturi de ciment,
- de ce culoarea faţadei trebuie păstrată într-o culoare apropiată de cea originală, nevopsind-o într-un roz puternic.
„Prost sunt eu pentru că vreau s-o fac legal.”
Proprietarii înţeleg atunci când le explici lucrurile astea doar că… se întreabă de ce vecinul de peste drum şi-a demolat acoperişul şi l-a înlocuit cu un altul nou iar el nu are voie să facă acelaşi lucru; casa de lângă ei are intrare direct din stradă, asta pentru că s-a făcut un magazin acolo, iar ei nu au voie să facă acelaşi lucru; faţada, tâplăria şi soclul lui nea Gheorghe sunt „modernizate”… fără aprobări şi avize. Toţi se întreabă de ce să consume bani, timp şi nervi încercând să respecte legea atâta timp cât cei ce o încalcă trăiesc bine-mersi fără griji şi fără controale.
Puţini ştiu însă că pentru un simplu geam termopan cu tâmplărie PVC pus pe o clădire monument istoric ţi se poate face dosar penal.
Am bilete la Teatrul Naţional de Operetă
În weekend, la Sibiu, ajunge Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” cu trei spectacole:
- vineri, 18 octombrie, ora 19:00 – „Concert de Romanţe”
- sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19:00 – concertul de Arii şi Duete din Operete
- duminică, 20 octombrie, de la orele 10:00 şi 12:00 – „Cocoşelul neascultător” (una dintre cel mai cunoscute poveşti muzicale pentru copii)
Detalii găseşti şi AICI.
Am o invitaţie dublă la spectacolul de sâmbătă ce se va juca la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Dacă o vrei, lasă un comentariu la acest articol (de preferat sa comentezi cu contul de Facebook pentru a putea lua mai uşor legătura cu tine). Măine pe la prânz aleg câştigătorul/câştigătoarea prin tragere la sorţi.
Baftă!
Companiile „de familie” de la Produs în Sibiu.
Cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă cu gândul să-ţi faci o firmă de produs umeraşe, muştar sau echipamente din inox pentru abatoare? Ai avea tupeul să te gândeşti la aşa ceva? Ţi s-ar părea realizabilă şi profitabilă investiţia?
Umeraşe – un obiect neinteresant pentru 99,99% dintre oameni a reuşit să aducă fraţilor Mainetti o afacere ce acum cuprinde peste 40 de fabrici în toată lumea, pe toate continentele. Fraţii Mainetti sunt cei care au realizat primul umeraş de plastic din lume (în 1962), umeraş de plastic ce acum se produce şi la Sibiu. Mainetti scoate pe bandă câteva zeci de milioane umeraşe pe an din fabrica de la Sibiu. Aici se produc 2300 de modele de umeraşe, doar un singur utilaj producând 15.000 umeraşe pe zi, în 3 schimburi.
Materia primă se aduce de afară şi producţia este majoritar pentru export.
Muştar – s-a gândit vreodată cineva că poate face o afacere bănoasă cu muştar? Sitemani a început să producă muştar şi ketchup în garajul socrilor iar acum, după 15 ani, este o fabrică modernă ce produce pentru hipermarketuri şi care exportă produse tradiţionale (zacuscă făcute ca pe vremuri).
Materia primă se aduce din Banat şi din export. Borcanele pentru zacuscă vin din Germania, maşinăriile sunt făcute la comandă de către o firmă ungurească (la noi nu s-au găsit firme interesate) iar 80% din producţie este destinată consumatorilor români.
Echipamente pentru abatoare – familia Roşu a început cu producţia de încălţăminte şi marochinărie într-un spaţiu a unei fabrici de metale. După 7 ani, au hotărât să cumpere întreaga fabrică şi cu ocazia asta şi-au trecut în domeniul de activitate şi executarea şi montarea confecţiilor metalice (asta pentru că au fost obligaţi prin contractul de achiziţie să păstreze angajaţii vechii fabrici). Lucrul ăsta a adus firmei Roşu oportunitatea de a realiza şi astăzi echipamente şi accesorii din inox…pentru abatoare. Fiind probabil singura firmă din România specializată pe acest domeniu, a ajuns să şi exporte.
Materia primă este adusă de afară, la noi nu se mai găseşte inox.
“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociaţia Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.
Primăria nu mai finanţează festivalurile la care se plăteşte bilet de intrare
Sibiu este special atunci când vine vorba de susţinerea Primăriei pentru evenimentele ce se desfăşoară în oraş. În anul 2013, Primăria Sibiu a reuşit să finanţeze 113 evenimente cultral-sportive, adică o medie de minim 5/săptămână. Atât de plin de evenimente a fost anul ăsta în Sibiu! Practic, în fiecare weekend erau 2-3 festivaluri în pieţele centrale…simultan.
De câţiva ani sunt implicat şi eu în proiecte finanţate de către primărie. E drept, majoritatea cu sume ruşinos de mici faţă de cât ar fi nevoie şi cât oferă (mediatizare, invitaţi etc)… comparând cu alte evenimente similare care reuşesc să obţină bani suficienţi astfel încât organizatorii să nu se îngrijoreze că trebuie să-şi vândă ceva din casă pentru a reuşi să le ducă la capăt. Şi cu toate astea, multe dintre ele reuşesc un simplu fâs.
Oricum a fost, oricât de greu, niciodată nu am luat nici 5 lei pentru participarea publicului la festivalurile în care am fost implicat. Totul a fost gratuit, chiar şi atunci când noi am oferit premii de mii de euro. Deci, oarecum, mi-e normală decizia primăriei de a nu mai finanţa evenimentele la care publicul trebuie să plătească bilet de intrare – informaţie preluată de AICI.
Întrebarea mea este doar una: de ce regula asta e valabilă doar pentru festivalurile din Piaţa Mare şi Piaţa Mică?
Produs în Sibiu – Turul Bloggerilor
Doar nu credeaţi că stau 😀
Anul trecut am urmărit de la distanţă campania „Produs în Sibiu” a celor de la Sibiu 100% şi Asociaţia Produs în Sibiu. Companii sibiene de a căror existenţă nici măcar nu aveam habar au ieşit în faţa sibienilor lăudându-se cu ce ştiu să facă… alături de multe alte companii de tradiţie din oraş. Pe lângă Compa (din 1886) sau Flaro (1922) s-au arătat la faţă companii mai noi dar foarte importante precum Ambient (1993) sau Boromir (1994) şi, deja am spus, alte companii din Sibiu ce produc mult pentru export dar noi, sibieni fiind, nu ştiam de existenţa lor.
Anul ăsta însă trebuie transmis mai departe, în toată ţara, mesajul „Produs în Sibiu” astfel că împreună cu organizatorii campaniei am chemat la Sibiu bloggeri care să simtă pulsul economic de aici. Şi eu, alături de ei, voi descoperi ce se află în spatele cortinei a 10 companii importante sibiene, voi urmări cum se produc produsele de Sibiu şi voi face cunoştinţă cu oamenii din spatele lor.
În perioada 13-16 octombrie vom vizita companiile Mainetti, Banca Comercială Carpatica, Boromir, Karpatem Meat, Compa, Sitemani, Ovosib Scandia, Lytos, Roşu şi Flaro.
Alături de mine vor mai fi şi Alexandra Palconi, Alina Massier, Anca Duma, Anne Marie, Călin Turcu, Cristian Florea, Cristian, Denisuca, Diana-Ribana, Istvan Bertalan, Manuel, Pancu, Sebastian, Vlad Dulea.
Citiţi-le blogurile şi urmăriţi turul bloggerilor „Produs în Sibiu” pe Twitter, Facebook şi Instagram după hashtag-ul #produsinsibiu