Am omorât cu sânge rece un animal

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, am omorât chiar mai multe. Vreo 65. Şi asta doar în 2008.

Descoperă ne pune faţă în faţă cu relitatea. Ce crime ai comis în 2008?

În plus, am lăsat 1228 oameni fără porţia de oxigen timp de o zi, 2156 fără nici o picătură de apă şi 2724 fără curent electric timp de o zi.

După două minute am refăcut testul. Oamenii afectaţi au fost aceeaşi dar de data asta am omorât 102 animale. Sunt un criminal recidivist.

Cum îţi protejezi sigla?

După articolele despre OSIM, legea în România şi respectul pentru inventatori (de AICI), mai mulţi cititori mi-au cerut sfatul în ceea ce priveşte protejarea siglelor lor.

Iată ce trebuie să faceţi ca să vă protejaţi sigla.

De început…

În primul rând, nu căutaţi să vă protejaţi sigla sau logo-ul. Nu veţi putea pentru că legislaţia în vigoare nu cunoaşte denumirile „siglă” şi „logo”. Ele se pot înregistra la OSIM ca mărci, denumiri însoţite sau nu de un element figurativ.

Care e soluţia?

Eu vă sfătuiesc să solicitaţi protejarea siglei la OSIM, pe baza legii 84/1999, ca marcă combinată. Asta înseamnă că vă va fi protejat atât textul din siglă (denumirea) cât şi grafica propriu-zisă. Nu vă sfătuiesc să vă protejaţi şi culorile din siglă. Asta va oferi potenţialilor hoţi să scape bine-mersi doar pentru că au schimbat culoarea, sigla rămânând aceeaşi.

Detalii

Trebuie să vă alegeţi o/câteva categorii de produse/servicii pentru care sigla este protejată. Bineînţeles, este o prostie menită să stoarcă bani, taxa plătidu-se pe categorie. Cu cât mai multe categorii de produse/servicii, cu atât taxa va fi mai mare. Atenţie mare şi la lista asta. Ea trebuie realizată după Clasificarea de la Nice.

Ce înseamnă Clasificarea de la Nice?

Clasificarea Internatională a Mărcilor de la Nice, este similară codurilor CAEN de la registrul Comerţului si cuprinde, structurat pe clase, toate activităţile pe care le poate desfăsura o persoană fizică sau juridică. Primele 34 de clase se adresează celor care sunt producători, iar clasele de la 35 la 45 sunt destinate celor care oferă servicii.

Ce acte îmi trebuie?

Pentru început trebuie să completezi Formularul M 01 în două exemplare. Un exemplar îţi va fi trimis înapoi pentru a-l avea cu data şi numărul de înregistrare. Formularul trebuie neapărat completat la calculator sau maşina de scris. Nu se primesc formularele completate cu mâna.

Depune formularul la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau trimite-l prin poştă/curier cu confirmare de primire sau prin fax (unde trimiţi?), ataşând şi o copie a ordinului de plată din care să rezulte achitarea sumei taxei de 36 lei pentru depunerea cererii (unde plătesc?). În cazul în care formularul este trimis prin fax, în cel mult 30 de zile va trebui să trimiţi şi originalul prin poştă/curier sau să-l depui personal.
Mai trebuie trimise şi 5 reproduceri alb-negru a siglei, de dimensiunea 8×8 cm.
Atât. Acum aşteaptă să ţi se ceară plata următoarelor taxe.

Sigla mea e protejată pe viaţă?

Nu. Ea este protejată doar pentru 10 ani de la depunerea actelor. După cei 10 ani, protejarea siglei se poate prelungi replătind taxele.
Atenţie! Pentru a proteja o marcă la OSIM este nevoie de aproximativ 1 an. Ea este protejată încă de când a fost confirmată crearea dosarului la OSIM dar certificatul îl vei primi doar după ce plăteşti mai multe tranşe de taxe. Înarmează-te cu răbdare.

Alte lucruri de ştiut

Protejarea mărcii/siglei/logo-ului la OSIM este valabilă doar pe teritoriul României. Pentru protejarea pe plan internaţional trebuie să te adresezi altor instituţii.

Alte întrebări şi răspunsuri cu privire la protejarea mărcii citeşte AICI.

NU TE DESCURCI?

Dacă vrei ajutor pentru protejarea mărcii/siglei/logo-ului, nu ezita să mă contactezi.

Milionarii cumpara in Romania TOT. E Romania lor.


As vrea sa vorbesc la modul general despre milionarii care au transformat Romania in terenul lor de joaca, unde jocul lor preferat e Monopoly, dar nu prea am cum sa nu ma impiedic din cand in cand si de fostul sot. Il veti regasi , bine ascuns, deci trebuie sa cautati bine, in toate campaniile electorale, cand de-o parte, cand de cealalta, il veti regasi in off-shore-uri indepartate, In terenuri dintre cele mai disputate si chiar drept puschculita pentru banii unor grei politicieni din tara asta fara stapan. Nu spun lucrurile astea pentru ca vreau ceva de la el, desi am toate drepturile legale de a obtine jumatate din tot ce detine.numai ca, nicio surpriza, milionarul azi e sarac, exact ca politicienii. Nu mai detine aproape nimic, nu pentru ca ar fi dat faliment, ci pentru ca a avut perversitatea de a trece mai tot pe numele angajatilor, fratelui, prietenilor buni…

Am sentimentul ca traiesc viata altei femei in acest moment. Am fugit de un sot care ma insela si care incepuse sa traiasca cum traiesc mai toti milionarii cu bani facuti peste noapte – smechereste, in orgii sexuale si financiare. E un om care si-a construit relatii peste tot si-I vor tine multi partea, tocmai pentru ca a avut grija sa „investeasca ” in toti.

Citeste aici intreaga scrisoare deschisa scrisa de Mihaela Radulescu despre jegul milionarilor din Romania, a fostului ei sot, Elan Schwartzenberg, in special.

Am luat ţeapă

Am luat ţeapă de cateva ori în ultimele luni, cumpărand materiale de construcţii de la magazine specializate scumpe. Fiecare magazin are anumite promoţii, restul materialelor fiind poate mai scumpe decat la alte magazine similare. Dacă ţi la bani, nu cumpăra toate materialele de la acelaşi magazin, urmăreşte promoţiile.

Ultima mare ţeapă am luat-o cu gletul. L-am cumpărat de la Apolo cu 25 lei CT 126 şi cu 37 lei gletul CT 127. Ce să văd, la Bricomat făceam o economie de 30 lei – adică încă un sac. Am aruncat un ochi apoi prin jur. La Baumax costau 23,99 lei, respectiv 31,99 lei. La Ambient e tot scump, tot vreo 25 şi 37 lei. Bricomat are acum însă cel mai mic preţ la glet – 22,99 lei pentru gletul CT 126, respectiv 30,99 lei pentru CT 127 (din 16 martie).

Un nou sfârşit, alt început de viaţă

Încă puţin, puţin cate puţin şi reuşim să ne mutăm în viitoarea noastră căsuţă. Căsuţă dar drăguţă. Nu va fi gata dar va fi locuibilă. Adică va avea o baie cu wc şi duş şi o bucătărie cu chiuvetă şi cuptor. Cred că au trecut două luni de cand am început lucrările pentru a ne putea muta. Eu cu nevasta. Au trecut mulţi omeni pe acolo, mulţi au pus umărul pentru a ne putea îndeplini visul. S-au topit banii ca şi cum niciodată nu ar fi existat, s-au vărsat nervi, dar nu de neputinţă. Puţin cate puţin, momentul se apropie. Care veţi fi acolo la inaugurare?

Tendjewberrymud – cuvant verificat de Grami

Multe dintre blogurile ce le citesc nu permit postarea comentariilor la articole fără a introduce diferite cuvinte-litere sau a calcula matematic diverse operaţiuni, pentru a-şi da seama blogul dacă eşti chiar om sau un calculator atacă cu spamuri.

Tu, ca blogger, poţi în modul ăsta să faci şi o selecţie a comentatorilor. Dacă cineva nu ştie cât face 2+13 e clar că nu-i de nasul tău aşa că îi este interzis comentariul agramat. Totuşi, combinaţia de litere de la fiecare postare de comentarii a ajuns să mă ajute şi ea, nu doar reamintirea matematicii din generală.

Aseară comentam pe blogul Adelei şi mi-au aparut la „verificarea cuvintelor” literele GRAMI. Am dat un search pe Google şi am ajuns la site-ul www.grami.com. Iată şi o povestire drăguţă de pe site-ul ăsta… în tonul vocabularului Adelei care în engleză scrie „fenc iu veri maci” (e în engleză pentru că altfel îşi pierdea farmecul):

The following is a telephone exchange between a hotel guest and room-service at a hotel in Asia, which was recorded and published in the Far East Economic Review…..

Room Service (RS): „Morny. Ruin sorbees”
Guest (G): „Sorry, I thought I dialed room-service”
RS: „Rye..Ruin sorbees..morny! Djewish to odor sunteen??”
G: „Uh..yes..I’d like some bacon and eggs”
RS: „Ow July den?”
G: „What??”
RS: „Ow July den?…pry, boy, pooch?”
G : „Oh, the eggs! How do I like them? Sorry, scrambled please.”
RS: „Ow July dee bayhcem…crease?”
G: „Crisp will be fine.” RS : „Hokay. An San tos?”
G: „What?”
RS:”San tos. July San tos?”
G: „I don’t think so”
RS: „No? Judo one toes??”
G: „I feel really bad about this, but I don’t know what ‘judo one
toes’ means.”
RS: „Toes! toes!…why djew Don Juan toes? Ow bow singlish mopping we bother?”
G: „English muffin!! I’ve got it! You were saying ‘Toast.’ Fine. Yes, an English muffin will be fine.”
RS: „We bother?”
G: „No..just put the bother on the side.”
RS: „Wad?”
G: „I mean butter…just put it on the side.”
RS: „Copy?”
G: „Sorry?”
RS: „Copy…tea…mill?”
G: „Yes. Coffee please, and that’s all.”
RS: „One Minnie. Ass ruin torino fee, strangle ache, crease baychem, tossy singlish mopping we bother honey sigh, and copy….rye??”
G: „Whatever you say”
RS: „Tendjewberrymud”
G : „You’re welcome”

Am fost (auto)cenzurat

Bine măi, bine…
Deşi mi-am promis că niciodată nu voi edita vreun articol la cererea cititorilor, iată că am ajuns şi la a fi pus în situaţia asta. Altădată am primit înjurăturile tuturor direct în faţă şi am reuşit să dorm liniştit în continuare. De data asta însă nu mă ţine. După acuzaţiile de AICI şi AICI mă văd obligat să editez articolul „Boicotarea afacerilor italieneşti din Sibiu„. Şi nu pentru că am fost supus unor presiuni oarecare ci pentru că mă afectează destul de mult ca, după tot ce am încercat să fac pană acum, să fiu acuzat că am ajuns în barca celor împotriva cărora toată viaţa am luptat. Se pare că articolul într-adevăr a starnit ceva reacţii negative şi nu aş fi în stare să iau şi eu parte la posibile atacări a magazinelor italieneşti, aşa cum spune Brylu. Deşi nici nu a fost vorba de aşa ceva, mai şti cat îi duce capul pe unii…
Lista cu afacerile italieneşti poate o voi republica într-un serial menit să ne cunoaştem, cu afaceri străine din Sibiu. Cu siguranţă acolo îi este locul.

Cer însă tuturor ce mă cunosc sau m-au cunoscut în diferite împrejurări în viaţă – nu vă îndoiţi de mine.

Subordonaţii mei, uniţi-vă!

Păţesc tot mai des să fiu strigat pe stradă cu apelativul „şefule”, de oameni necunoscuţi. „Şefule, ai un foc?”, „Strada Filarmonicii, şefule?”. De aici întrebările:
Doar eu sunt şeful tuturor? Prezenţa mea în mulţime dă senzaţia majorităţii cum că eu aş fi vreun oarecare şef?
Subordonaţii ăştia oare îi strigă pe adevăraţii şefi cu „şefule” sau doar cu „bă, lache”?
De unde vine nevoia asta a oamenilor de a-şi găsi cate un şef oriunde ar fi, chiar şi pe stradă?

Nu ai bani? Atunci cumpără lucruri scumpe!

Cât de pusă în practică este vorba „sunt prea sărac pentru a-mi cumpăra lucruri ieftine”? Chiar te lasă inima să-ţi cumperi lucruri mai scumpe dar care şti sigur că au durată de viaţă mai mare? Chiar reuşeşti să îţi faci un plan atât de bun încât să ai întotdeauna tot ce-ţi trebuie dar să nu faci multe cumpărături lunar?

Ultima discuţie cu colega mea a cuprins fraza:
Mi-am cumpărat o forfecuţă cu 5 ron care acasa s-a dovedit ca nu taie. Mi-am luat o periuţă de dinţi smecheră cu doar 6 ron si acasă am constatat că nu are baterie aşa că nu stiu dacă merge. Am luat o lamă care am crezut ca e Gillette şi acasă am realizat că e Gilgeshen, ceva chinezesc, deci nu e bună…în sfarsit…erau la preţuri ff mici.

Ce s-a întâmplat aseară? Mai ştie cineva?

Aţi păţit vreodată să vă treziţi dimineaţa şi habar să nu ştiţi ce aţi făcut în seara de dinainte? Hai măi Oancea, Brylu, Teo… nu din cauza băuturii, asta ştiu că aţi păţit-o de multe ori.

M-am trezit acum 30 de minute. Doar pentru că m-a sunat Prezidentu’ să-i dau ceva informaţii. După ce am vorbit la telefon am început să mă uit mirat în jurul meu. Televizorul stins şi hainele de noapte arătau că m-am pregătit de somn. Laptopul aprins arăta clar că nu am vrut să mă pun la culcare. Tot stau şi mă gândesc ce naiba am făcut aseară şi nu îmi dau nicicum seama ce s-a întâmplat. Nu ştiu cum şi când m-am pus la culcare. Clar este că mai aveam puţină treabă şi nici măcar mailurile importante nu le-am citit. Toate astea din cauza oboselii. În 72 de ore am dormit doar vreo 3. Oare e posibil să ţi se rupă firul în halul ăsta din cauza oboselii? Să mai faci anumite lucruri dar să nu-ţi aduci aminte de ele, să nu fi constient?

924 ia aripi

A devenit tare interesantă „lupta” taximetriştilor din Sibiu. Mai bine spus lupta taximetriştilor independenţi cu firmele de taximetrie.

Care eşti mă?

După mai multe încercări eşuate, 924 şi-a dat drumul în Sibiu cu scopul de a face concurenţă firmelor de taximetrie existente şi, mai ales, de a nu-i mai îmbogăţi pe patronii acestor firme. Firma sub numele cărei îşi desfăşoară activitatea taxi 924 este înfiinţată de vreo 6 ani dar niciodată taximetriştii independenţi nu au avut curajul necesar de a ieşi pe stradă cu maşinile.

Şi totuşi, au făcut-o!

Imediat după ce patronii au scazut tarifele dar taxa de dispecerat a rămas tot la 200 lei, trei taximetrişti independenţi au pus picioarul în prag şi şi-au făcut propriul dispecerat. Asta era într-o vineri. Luni deja s-au transferat la firma independentă încă 60 de taximetrişti. Vinerea trecută, după doar o săptămană, erau înscrişi deja 155 de taximetrişti independenţi din 360 caţi sunt în Sibiu. 924 a luat aaaaripiii.

De ce?

Pentru că deciziile în firmă (cu privire la tarif şi alte lucruri administrative) se iau prin vot, de către toţi cei înscrişi. Pentru că oamenii nu mai vor să îi îmbogăţească pe patronii de firme de taximetrie doar pentru că aşa îi obligă legea. Pentru că taxa de dispecerat e jumătate cat ar fi plătit la alte firme de taximetrie din Sibiu.

Efecte

După doar cateva zile, toate taxiurile s-au ieftinit. Acum sunt şi cu 0,89 lei/km. Super! Tot aşa…

Eu, xenofobul!

După mulţi ani de luptă directă împotriva rasismului şi xenofobiei, după ce mi-am riscat integritatea personală şi chiar a prietenilor şi familiei fiind ameninţat în muuulte rânduri de extremişti de dreapta din întreaga ţară, după ce am deschis calea evenimentelor anti-rasism la Sibiu, organizând aproape singur primul eveniment de acest gen, am ajuns să fiu acuzat de xenofobie. 🙂

În imagine – două dintre cele vreo 50 de afişe împotriva rasismului şi xenofobiei din colecţia personală.
Tu vezi doar un străin. Un refugiat vede 23.000.000. Ajută-l să înceapă o viaţă nouă în România.

Profeţiile lui Nostradamus şi finanţele noastre

Cică Nostradamus a prezis în scrierile lui războaiele mondiale, 9/11 de la World Trade Center, războiul din Irak, tsunamiuri, inundaţii şi tot ce ţine de omenirea asta. Orice eveniment se întâmplă pe glob se găsesc unii care să spună „Nostradamus a prezis”, „profeţiile lui Nostradamus se adeveresc din nou”.

Scrierile lui Nostradamus. Unde?

Până la urmă unde sunt scrierile astea? De ce ele apar întotdeauna după ce faptele sunt deja răsuflate? Dacă tot a prezis Nostradamus de ce nu profităm în aşa fel încât să evităm toate evenimentele de căcat? Poate o să-mi spuneţi că nu sunt datate prezicerile lui Nostradamus sau că nimeni nu poate traduce corect scrierile astea dar… să fim serioşi.

Nostradamus a prezis criza financiară?

Normal că da! Există vreun eveniment pe care Nostradamus să nu-l fi „văzut” dinainte? Cică Catrenul 28 din centuria VIII:
Falsul aur şi argint umflate,
După hoţie, au fost aruncate în lac,

Descoperindu-se că nu au valoare şi aduc necazuri,

Pe marmura scrisă, alte înscrisuri se vor pune.

Cauţi un loc de muncă?

„Noi suntem bine, fericiţi că avem serviciu”. Asta mi-au spus nişte rude de peste ocean cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Se pare că în zilele noastre a fi fericit înseamnă a avea serviciu. Astăzi nu se mai spune „Ce mai faci?”, se spune „Aveţi de lucru?”.

Fără job?

Şi totuşi, încă în Romania mai sunt oameni care susţin în continuare că la noi nu va ajunge criza financiară niciodată, că noi suntem prea mici pentru a fi afectaţi. Sunt oameni în jurul meu care, deşi nu au mai primit salariul de 2 luni, continuă să susţină faptul că pe ei nu-i afectează deloc criza.

Zeci de mii de oameni răman şi în Romania fără loc de muncă. Alţii primesc salariile cu întarzieri mari pe cand unii au ajuns să lucreze pe gratis deşi au două servicii. Toţi sunt în jurul meu. Pe mulţi îi cunosc. Cu toate astea, criza nu afectează pe unii. Sau cel puţin aşa spun ei. Cu siguranţă sunt ceva mai în urmă fiind încă în faza de negare. Dar cand o să-i lovească… Dumnezeu cu ei.

Păi cum de?

A nu fi bani lichizi pe piaţă afectează pe multă lume. Totul lucrează în lanţ – banca nu dă bani pentru că nu are, omul nu cumpară pentru că nu a primit bani, magazinul nu vinde pentru că nu cumpără omul, firmele de transport nu livrează pentru că nu au ce, benzinăriile nu caştigă pentru că nu mai merg maşinile, fabrica nu mai produce pentru că nu mai vinde, distribuitorii de materie primă nu mai fac materie primă pentru că nu se mai cere. Şi toate astea duc la pierderea de locuri de muncă, falimente, şomaj şi… incredibil… cresterea taxelor în Romania (ce cretini!).

Şi totuşi, mai merge ceva?

Probabil singurul lucru care mai merge acum sunt firmele de recrutare personal şi site-urile specializate. A… şi majoritatea bugetarilor.

Boicotarea afacerilor italieneşti din Sibiu

[Mesaj autocenzurat. De ce?]

Ieri am primit pe messenger o invitaţie la boicotarea tuturor produselor provenite din Italia, ca urmare a căcatului la care suntem supuşi din partea lor.

Think globally, act locally

Ca să se şi simtă boicotul ăsta ar trebui să se acţioneze local, nu doar „uitand” brandurile italieneşti cu renume internaţional care nici nu vor simţi dacă 10 oameni din 10.000 nu vor mai cumpăra produsele lor. În Romania un astfel de boicot nu ţine. Romanii nu sunt uniţi nici atunci cand e vorba să se salveze de la moarte, dapăi în situaţii dinastea care nu-i afectează personal. Un astfel de boicot devine posibil în Romania doar în momentul în care o mare corporaţie sau statul îşi bagă coada. Mesajul boicotului a fost răspandit destul de repede, făcand înconjurul listelor de mess. Totuşi, de ce oare FIAT este mai important să nu fie cumpărat decat Maserati?

Redau mai jos şi mesajul primit pe mess:

Italia in scandalul inceput impotriva noastra nu tine cont ca Romania este a saptea tara ca marime in U.E. si o piata de doua zeci de mii de consumatori pentru firmele italienesti care au avut vanzari record la noi in ultimii ani. Pana vor invata sa faca diferenta intre romanii onesti si tiganii infractori sugeram ca, in forma de protest, sa nu mai cumparam produse italienesti ca Peroni ,Lavazza, Indesit ,Ariston, Ace ,Parmalat, Malizia, Intesa, Martini ,Bacardi, Stefanel,Cellini, SOVER, ALVIERO MARTINI, CERUTTI 1881, GIANFRANCO FERRE, CAVALLI, LAURA BIAGIOTTI, FIAT, ALFA ROMEO, MASERATI. Au parte cam de multe aprecieri pentru cat tupeu au, nu credeti? Daca esti de acord, da mai departe! (un mos italian a violat o fetita de 4 ani , credeti ca a fost mediatizat?nuuuuuuuu!!!

ÎN SPECIAL FIAT!! NU MAI CUMPARATI FIAT!!!!

A dat Domnul…

A dat Domnul sa calce şi picior de ziarist prin Turnişor să vadă ororiile de aici. Nu mă înţelegeţi greşit, Turnişorul nu este cel mai urat cartier din Sibiu. Străzile de aici nu sunt cele mai neasfaltate şi pline de gropi. Dar te mai şi saturi să ţi se promită absolut în fiecare campanie electorală şi să rămai doar cu promisiuni. Te saturi cand vezi cum unele zone ale oraşului sunt privilegiate şi în Turnişor nu s-au mai făcut invetiţii de 8-10 ani. Chiar te saturi să fi folosit ca papagal ce dă un vot după care eşti uitat complet.
Ce am mai scris despre Turnişor AICI şi AICI.

Foto: Monitorul de Sibiu

De ce Pădurea Dumbrava?

De la un timp Pădurea Dumbrava din Sibiu a devenit o eroină a sibienilor şi o mină de aur a investitorilor. Primarul nostru prea-iubit insistă să construiască acolo din bani publici un aqua park ce Romania n-a văzut încă. Ilie Carabulea vrea să construiască un cartier de zgarie-nori. Unii sibieni incearca să împiedice din faşă construirea lor, alţii să aducă îmbunătăţiri pe cand caţiva deabea aşteaptă să se laude cu un apartament în mijlocul pădurii vecin cu aqua park-ul.

Despre ce vorbim

Ştrand municipal şi zonă de agrement în Pădurea Dumbrava cu construire trup intravilan, cu acces din DJ 106A Sibiu-Răşinari
Suprafaţa construită totală: 35,399387 mp

Pro şi contra

Surprinzător, Primăria Sibiu organizează in 15 aprilie o nouă dezbatere publică cu privire la Ştrandul din Pădurea Dumbrava. Eu nu prea ştiu mulţi oameni care să vrea proiectul ăsta acolo, în mijlocul pădurii. Unii cer mutărea lui în Valea Aurie, pe locul fostului ştrand.
Sincer, nu dau prea multe şanse aqua parkului din Pădurea Dumbrava. Va stoarce bani din taxele noastre fără ca noi, finanţatorii, să-l putem folosi vreodată în adevăratul sens al cuvantului. În primul rand, zona este teribil de rece. Pentru o investitie de 40-50 milioane de euro, cateva luni de soare nu sunt de ajuns.

Temperatura medie multinanuală a aerului: 8,8C
Temperatura maximă absolută: 37,4C
Data medie a perioadei reci: 11.10-22.04 (cca. 120 zile de îngheţ/an)
Umiditatea relativă a aerului etmosferic – valoarea medie multianuală: 75%

În plus, cu siguranţă noi, finanţatorii, nu vom primi discounturi la biletele/abonamentele de intrare aşa cum ar fi fost normal.
Zona Pădurii Dumbrava se va dezvolta necontrolabil de repede şi de mult iar in caţiva ani pădurea cu care cu toţii ne lăudăm acum va fi doar o amintire plăcută.

De ce nu se vrea mutarea Ştrandului?

Păi, gandiţi-vă şi voi că anunţarea investiţiei pentru viitorul ştrand s-a realizat în aceeaşi perioadă în care Ilie Carabulea a anunţat ridicarea cartierului de blocuri din pădure. Credeţi că a fost o întamplare? Cu toţii ştim că primarul cu magnatul local ies deseori la masă împreună. Despre ce ar fi putut vorbi? Este posibil să aibe lăgătură cele două proiecte?

Legătura ştrand-Sitex?

Gandiţi-vă că un ştrand de genul ăsta are nevoie de infrastructură serioasă. Pe langă drumul Sibiu-Răşinari vor trebui refăcute/create toate reţelele utilitare. Astfel, Ilie Carabulea nu va mai trebui să investească deloc în infrastructură pentru cartierul de blocuri din Pădurea Dumbrava. Ele vor fi făcute de Primăria Sibiu, pe bani publici.

Proiectul ştrandului este prevăzut a fi realizat în aprox. 10 ani. Unui astfel de proiect trebuie neapărat să-i incluzi şi un mini-hotel măcar pentru că, sa fim sinceri, e foarte departe de Sibiu. În plus, toţi turistii acum cer full-service. Construirea hotelului însă este prevăzută doar începand cu anul 8 de investiţie. Pană atunci nici o grijă, va aparea unul în viitorul cartier dintre aqua park si Sibiu.

Aşa o fi oare?

Păi haideţi să vedem ce zice raportul de mediu pentru ştrand:

Pag 18 –Alimentarea cu gaze naturale
Alimentarea cu gaze naturale se propune a se face extinderea conductei de presiune medie de la S.R.M. platforma SITEX pana la incinta complexului. Suplimentar este necesara inlocuirea conductei existente OL 150 dintre Han Dumbrava si platforma SITEX cu conducta de presiune medie DN 200 mm.

Restul reţelelor:
Alimentarea cu apa rece menajera a tuturor obiectivelor se va face din conducta de alimentare cu apa a orasului Sibiu.
In zona nu exista retea de canalizare menajera.
In zona nu exista retea de canalizare pluviala.

Ca o concluzie:

Tot în raportul de mediu se specifică clar: Acum zona este cu grad de poluare scazut, datorat in principal traficului rutier.

Ce?? Dacia? Chiar ea… Dacia Duster!

Dacia Duster – cică aşa arată conceptul crossover de la Dacia.

Cu siguranţă nu vom trăi noi să vedem aşa un model Dacia, indiferent dacă Dacia va fi sub patronaj roman, francez, italian, african, american sau marţian. Aşa o maşină chiar şi eu aş cumpăra. Cu aşa un design, ca al Duster-ului ăsta, nu mi-ar mai fi frică de faptul că Dacia este o marcă ieftină… adică proastă. Cred că ar fi imposibil să scoată o asemenea maşină şi ea să nu fie bună din punct de vedere constructiv – să plouă prin geamuri, să nu meargă deschiderea uşilor. Foarte faină. Nu?

Detalii despre Dacia Duster, AICI.

Mare e gradina Domnului!

Unii mai tampiti ca altii. M-am crăcănat astăzi de ras la comentariile unui articol din Sibiu Standard. Era vorba despre o nouă firmă de taxiuri în Sibiu, numită 924. Se tot vorbeşte despre ea, că au un tarif de doar 1 leu/km, că una, că alta şi la un moment-dat apare un cititor (aşa şi-a spus el) cu comentariul următor
„Cred ca era bine sa informati cititorii si cu numarul de telefon la care pot solicita serviciul… Cu regret aproape toate stirile sunt invalide. Asta, atesta calitatea ziaristilor nostrii…”

După el, firma de taxiuri 924 nu avea număr de telefon. Atat le-a trebuit deştepţilor, că au sărit pe el instantaneu.
„9 noua 2 doi 4 patru si apasa tasta verde. Spune unde esti si va veni taxiul in cinci minute. Daca esti pe Marte nu-l astepta, intarzie. Ia-o pe jos.”

„eminent elev, cititorul a studiat doar literele, lasand pacatoasele cifre sa se ofileasca in nimicnicia lor. altfel, ar fi observat ca in fotografie scrie cat o zi de post 924, basca si de vreo 3-4 ori in text. cu regret, unii cititori ai ziarului asta sunt invalizi de-a dreptul.”

„daca suni de pe marte formezi: marte924, daca suni din sibiu: 0269924:)”

Săracul băiat chiar avea dreptate deşi nu era deloc logic ce scria. Numărul de telefon era inexistent astăzi de dimineaţă dar se pare că şi-a dat drumul. Pe ei băieţi şi fete. Sunt curios ce confort oferă taxiurile astea, cat de repede vin şi cat de serioşi sunt taximetriştii.