Lună: iulie 2011

Facebook, cea mai deschisă carte de vizită

Când te angajezi, îţi cauţi repejor noii colegi pe Facebook să vezi ce-i poate capul, intri în viaţa şefilor şi te minunezi de ce poze tâmpite pot publica unii pe net. La fel fac şi ei, staţi liniştiţi. Îţi cauţi fostele colege de clasă şi prietene pentru a te îngrozi cât de mult s-au urâţit, îţi spionezi vecinii şi adversarii.

Întotdeauna a contat prima impresie în relaţiile interumane. În zilele noastre, poţi cataloga un om înainte chiar să-l cunoşti.

Aseară am pus pe Wall un mesaj prin care îmi arătam disponibilitatea de-a angaja pe cineva. 110 caractere, 25 de cuvinte au fost de ajuns pentru a fi asaltat de oameni care-mi cereau informaţii. Aproape pe toţi i-am verificat înainte de-a le da detaliile. Continuă să citești Facebook, cea mai deschisă carte de vizită

Primul post pe blog

Ma pregatesc si eu, ca tot omul, sa fug cateva zile din lume si sa scap de poluarea si galagia orasului dar nu ma pot hotari daca e necesar sa-mi car si de data asta laptopul dupa mine sau pot sa scriu si de pe mobil cateva randuri, sa pun o poza…alea, alea.
Randurile astea sunt doar un test. Se pare ca mi-a luat ceva mai mult de 6 minute sa le scriu de pe mobil.

Vineri, Masa Critică Sibiu sărbătoreşte 2 ani!

Atunci când am început în Sibiu Masa Critică , vineri, în 31 iulie 2009, nu mă gândeam că doar după câteva ediţii se va forma un nucleu de biciclişti ce se vor întâlni lunar să se plimbe cu bicicleta pe şoselele burgului.

Îmi place mult că totuşi s-a întâmplat asta. Eu unul nu am mai fost din toamna trecută la Masa Critică (treburi, nu am avut bicicletă bla, bla) dar uite că Masa Critică rezistă şi în fiecare ultima vineri din lună, în Piaţa Mică se strâng zeci şi sute de împătimiţi ai transportului pe două roţi.

Pentru că luna asta se împlinesc doi ani de la prima ediţie Masa Critică Sibiu şi pentru că mi-e o poftă nebună de bibiclit, propun să ne strângem din nou cât mai mulţi biciclişti ca să dăm o tură de oraş. Mi-ar plăcea să fim 1000 de oameni dar Sibiu nu e Timişoara şi aici nici nu există (deocamdată) sprijin financiar în aşa fel încât să fie promovat evenimentul pe măsură.

Deci, ne stângem vineri în Piaţa Mică la ora 18:00? Plecarea la 18:30.

Să fim boemi.

Draji preteni, draji. Ca să nu care cumva să vă faceţi alt program în w-end, vă spun de pe acum că v-am programat măcar câteva ore de petrecut în Grădina Kazza, acolo unde şi nevastă-mea-şi va scoate la aer ultimele realizari fashionistice şi dichisistice. Şi când spun nevastă-mea, nu mă gândesc la o cicălitoare exagerat de supărată pe faptul că io beau bere pe când ea găteşte truditor ci la o gingaşă fiinţă pe care nu poţi să n-o îndrăgeşti atunci când scoate din joben câte o geantă sau brăţară cu nasturi, câte o broşă cusută manual sau nenumărate alte accesorii de toată minunea. Continuă să citești Să fim boemi.

De prin ziare adunate şi aici necomentate

    • Nu vă mai grăbiţi, dragilor, să terminaţi National Arena, Argentina a anulat meciul ce trebuia jucat la inaugurarea stadionului.
    • În curând vom fi asaltaţi de promisiuni, lapte şi miere. Cum ar fi arătat România promisiunilor electorale: 2.500 km de autostradă şi şosele suspendate.
    • Oana Zăvoranu îşi face serial cu dansuri sexy. Filmuleţele cu Oana Zăvoranu dansând provocator apar în fiecare seară pe Facebook.

    Banned Skittles Commercial – taste the rainbow

    Serios că nu-mi vine să cred că asta ar putea să fie o reclamă oficială Skittles. Fulgerică spune că a fost banată la tv. Mi se pare şi normal. Cred însă că s-a vrut încă de la început să fie doar un viral iar faza cu tv-ul e pentru promovare.

    În orice caz, prea îndrăzneaţă 🙂

    Romania. Transilvania. Sibiu.

    Săptămâna trecută a fost la Sibiu cel mai hard enduro de pe planeta asta.

    Un eveniment ce aduce un plus de imagine României în rândul celor pasionaţi de enduro. Pe Twitter am văzut multe masaje scrise de străini, spunând că ar da orice să fie prezenţi la Sibiu. Cu siguranţa toţi cei veniţi aici să participe la Red Bull Romaniacs nu vor uita niciodată oraşul Sibiu şi împrejurimile lui. Unii pentru că au câştigat, alţii pentru că s-au chinuit sau au trecut prin experienţe nemaiîntâlnite iar alţii (mulţi dintre ei) pentru că au ajuns în spitalul din Sibiu, accidentaţi grav, cu oase şi coaste rupte. Doar de aia e hard enduro.

    Partea cu Romaniacs-ul a fost de fapt o simplă introducere la ceea ce vroiam eu să vă arăt.
    Două clipuri video, unul realizat de ministerul lui Udrea (ăla cu turismul) şi unul realizat de nişte privaţi, romaniacii (şi cu bani de la buget, ce-i drept). Ambele promovează România, Transilvania, Sibiul. În mare, au imagini asemănătoare, cu peisaje verzi şi clădiri din centrul Sibiului. Aş fi curios care a fost diferenţa de bani plătită pentru realizarea lor. Vedeţi-le mai jos şi faceţi comparaţii. Continuă să citești Romania. Transilvania. Sibiu.

    De ce e de prost gust să nu răspunzi la telefon?

    Pentru că e frustrant, nu rezolvă în nici un fel problema şi e lipsă de respect faţă de cel care te sună.

    • I-am împrumutat unuia nişte bani. Din momentul respectiv nu-mi mai răspunde la telefon deşi îl sun aproape zilnic. Mai mult, câteodată îmi închide, probabil deranjat că-l deranjez.
    • La ultimul job, angajatorul mai avea să-mi dea jumate de salariu. Şefa nu mi-a mai răspuns deloc la telefon iar când am sunat-o de pe un număr necunoscut de ea s-a eschivat repede, scuzându-se că e într-o şedinţă şi mă va suna ea când are timp. Până astăzi se pare că nu şi-a găsit în program minutul ăla liber.
    • M-am înţeles cu cineva să facem a doua zi o escapadă rapidă. A doua zi nu mi-a mai răspuns la telefoane. A treia zi însă am discutat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi nu ar fi trebuit să mergem niciunde.
    • Am rugat pe cineva dacă mă poate ajuta cu o chestie. Ştiam că-i cer mult dar, totuşi, ne-am înţeles să mă sune înapoi după câteva minute ca să-mi spună dacă s-a rezolvat sau nu. Nu m-a sunat, nu mi-a mai răspuns la apeluri.

    Toma Coconea. În 2007 pe locul doi. În 2011… primul?

    De câteva zile îl urmăresc pe Toma Coconea. Îl urmăresc zilnic, din oră în oră. Asta deşi cu o săptămână în urmă nici măcar nu auzisem de el.

    La ora asta e undeva prin Alpi, căţărându-se şi zburând cu parapanta, încercând să ajungă pe primul loc în competiţia Red Bull XAlps. A plecat din Salzburg, Austria, în urmă cu 4 zile şi se îndreaptă spre Monaco, acolo unde e linia de finish, dar trecând prin cele opt turnpoints stabilite prin munţii din Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. În concurs, Toma Coconea este ajutat de prietenul lui din copilărie, Daniel Pisică. El are voie să meargă prin munţi doar pe jos sau zburând cu propria parapantă. Nici un alt mijloc de deplasare nu e permis. Traseul şi-l stabileşte fiecare participant, scopul e de a ajunge (primul) la finish, la 864 km. distanţă… calculată în linie dreaptă. Continuă să citești Toma Coconea. În 2007 pe locul doi. În 2011… primul?

    Mise en Scene

    Trupa belgiană de ska/streetpunk M*E*S vine şi în Sibiu după un turneu european. Împreună cu ei vor concerta mâine şi cei de la The Horny Horses (wild’n’horny rockabilly), şi ei tot din Belgia.
    După ultimul concert de super-show din Propaganda Pub, e cazul să încingem un nou pogo mâine (joi, 21 iulie) începând cu ora 21:00.

    See u there!

    Pepsi Cola vs. Coca-Cola, războiul continuă!

    Până de curând, nici măcar nu gustasem Coca-Cola. Chiar dacă niciodată nu am vrut să intru şi eu în războiul consumatorilor Pepsi vs. consumatorii Cola (şi invers), inconştient am făcut-o. În restaurantele unde nu aveau Pepsi mai bine nu mai comandam băutura. Acum beau de ambele.

    Am întâlnit şi oameni foarte furioşi dacă într-un local nu aveau Coca-Cola. Oamenii ăştia erau atât de înverşunaţi încât erau capabili chiar să meargă altundeva decât să bea Pepsi. Nici să nu se atingă de el.

    Dar cel mai savuros este războiul reclamelor Cola vs. Pepsi şi în special al celor Pepsi vs. Cola. Pentru cine nu ştie, prima campanie Pepsi Cola, aceea de lansare pe piaţă la sfârşitul anilor ’70, a fost făcută cu ţintă directă spre Coca-Cola. Şi atât de insistenţi au fost cei de la Pepsi încât au afectat rău vânzările de Coca-Cola, ca să nu mai spun că l-au câştigat chiar şi pe Michael Jackson ca fiind imaginea Pepsi.

    Cei de la Coca-Cola au tratat totul ca pe un joc prostesc al unora care vând o băutură nesemnificativă. Gigantul Coca-Cola să se sinchisească măcar să răspundă unor necunoscuţi? Nici pe departe, i-au tratat pe cei de la Pepsi cu totală indiferenţă iar aceştia îşi vedeau liniştiţi de treabă. Şi uite aşa Coca-Cola a pierdut din ce în ce mai mult teren. Atunci când şi-au dat seama că nu e de glumit, într-o disperare, cei de la Coca-Cola au încercat şă vină şi ei cu ceva nou, care să recâştige clienţii tradiţionali. Aşa că în 1985 au schimbat, după 95 de ani, gustul Coca-Cola şi au scos de pe piaţă bine-cunoscutele sticle de Coke. O decizie nu tocmai inspirată care a dus la primirea a 1500 de reclamaţii pe zi din partea clienţilor, sau, în fine, a foştilor clienţi Coca-Cola. Milioane de euro aruncaţi pe fereastră pentru o campanie proastă, care a dus, într-un final, la readucerea în magazine a vechii Coca-Cola denumită chiar „Classic Coke”. Era cât pe ce să asistăm la dispariţia Coca-Cola.

    Povestea asta am citit-o pentru prima oară în cartea Buzz Marketing a lui Mark Hughes, o carte plină de exemple de reclame neconvenţionale bazate pe rumoare, ce o puteţi cumpăra de AICI.

    Iată că cei de la Pepsi nu se dezic nici în 2011 de reclamele anti-Coke. Au scos anul ăsta două noi reclame în care îşi bat joc de rivalul lor:

    Zic să vă arăt şi reclama ce mi-a plăcut mie cel mai mult din toată istoria Pepsi vs. Coke: Continuă să citești Pepsi Cola vs. Coca-Cola, războiul continuă!

    Duşi cu pluta…

    În vara anului 1978, câţiva tineri s-au hotărât să îşi facă o plută şi să plece cu ea pe râu în jos, de la Luduş la Nădlac. Câţiva copaci tăiaţi dintr-o pădure apropiată şi câteva camere de tractor au devenit pluta pe care tinerii şi-au petrecut următoarele două săptămâni.

    În 2011, după exact 33 de ani, fiul unuia dintre aventurierii anilor ’70 vrea să repete experienţa. Acelaşi tip de plută, acelaşi traseu străbătut tot în două săptămâni. Diferenţa este că acum nu sunt daţi dispăruţi pe timpul aventurii ci totul este transmis live on-line.

    Oare cum va arăta aceeaşi experienţă peste încă 33 de ani, în iulie 2044? foto.

    Valoarea banilor

    Voi de câte ori aţi auzit cuvintele

    Dar pentru ce ceri atâtia bani? Doar nu munceşti mult…

    De ce vor medicii să primească salarii bune? Doar prescriu şi ei nişte medicamente.

    De ce au pretenţii profesorii? Ei merg doar câteva ore pe săptămână la lucru.

    Pentru ce vrea arhitectul bani? Doar el nu face altceva decât să deseneze câteva linii.

    Pentru ce parlamentarii câştigă atât de mult? Chiar, ce lucrează parlamentarii?

    Ce s-a întâmplat cu motociclistul ce a produs accidentul la Raliul Sibiului

    Aseară s-au lungit puţin discuţiile pe Facebook în legătură cu accidentul de la Raliul Sibiului, acolo unde echipajul Vali Porcisteanu / DanDobre a dat (la propriu) peste un motociclist ce mergea liniştit pe traseul de raliu. Vali nu a mai putut continua cursa, a pierdut locul 1, şi-a distrus maşina de raliu, motociclistul a luat puţin foc dar e în regulă.

    Pentru că, totuşi, parcă nu e chiar corect ca motociclistul să nu fie răspunzător de nimic pentru producerea accidentului, am întrebat o poliţistă de la poliţia rutieră ce spune de fapt legea: Continuă să citești Ce s-a întâmplat cu motociclistul ce a produs accidentul la Raliul Sibiului

    Arhitectura restaurantului Terracotta

    Tocmai ce s-a deschis în Sibiu un nou restaurant cu reţete spaniole, italieneşti, portugheze, în general bucătărie mediteraneeană preparată de un bucătar român venit din şcolile culinare din Roma. De mâncare nu prea am ce să vă zic pentru că eu ştiu una şi bună – dacă îmi place mănânc, dacă nu, las deoparte. Nu-mi dau seama care e mâncarea mai bună sau de ce un anumit preparat este preferat.

    Dar ştiu să vă spun câte puţin despre amenajarea restaurantului. Continuă să citești Arhitectura restaurantului Terracotta

    Am şi eu o întrebare…

    Pe Diana mea a oprit-o una pe strazi zilele trecute, holbându-se la ea ca viţelu’ la poarta nouă. Fata mea, cum nu e mai prejos, a început să se holbeze şi ea, prin ochelarii de soare, la tipa necunoscută. Până când aia a cedat, s-a dat bătută, a clipit şi i-a spus femeii mele că vrea s-o fardeze. Nici nu-mi poate trece prin cap cum şi de ce, cert e că tipa şi-a făcut rost de cobai pe care să dea cu pudre colorate iar Diana-Ribana şi-a găsit un nou mod de-a sta cu funduleţul pe-un scaun timp de ore întregi.

    Acum, nu ştiu ce să-i zic. Că aia-i o criminală în serie, că ar trebui să se ducă la adresa dictată la telefon sau să stea naibii pe curu’ ei şi să-şi vadă de treabă. Ajutooor: Continuă să citești Am şi eu o întrebare…