Cum mi-a schimbat viaţa proiectul Redescoperă România?

Înainte de a ajunge şi eu în Redescoperă România, auzisem ceva că umblă oameni faini pe acolo, că organizatorii sunt de gaşcă (chiar dacă ar putea cu foarte mare uşurinţă să fie cu nasul pe sus, pentru că şi-ar permite), cum unii şi-au făcut relaţii care, cu timpul, s-au transformat în afaceri şi cum toţi cei ajunşi în Redescoperă au devenit prieteni peste noapte. Asta m-a făcut să-mi doresc să ajung şi eu în cercul ăla exclusivist de bloggeri.

Şi, printr-o întâmplare, am primit un mail într-o noapte, prin care Bobby mă invita să plec cu ei… chiar a doua zi. Eu am bagajul făcut aproape întotdeauna aşa că am sărit direct în autocar şi am plecat la Cluj, acolo de unde plecam în cea mai tare excursie ce am făcut-o prin România.

Şi am învăţat multe. Continuă să citești Cum mi-a schimbat viaţa proiectul Redescoperă România?

Redescoperă România pe două roţi – la Sibiu.

Dacă vă uitaţi bine pe harta de mai sus, veţi vedea că judeţul Sibiu este reprezentat printr-o pată gri ci nu printr-o poză, aşa cum e la celelalte.

Lucrul ăsta se va rezolva în cursul zilei de azi. În jurul prânzului, Sebi şi Robert vor ajunge la Sibiu, după mai bine de-o lună de cutreierat România în lung şi-n lat. Şi nu oricum ci pe motociclete. Eu le-am mai sus şi le-o repet, trebuie să ai puţin (mai mult) curaj şi puţină inconştienţă să faci lucrul ăsta mai ales că vorbim de drumuri naţionale şi judeţene româneşti – adică foarte proaste şi fără să-ţi ofere siguranţă. Continuă să citești Redescoperă România pe două roţi – la Sibiu.

Top 10 locuri de văzut #dinRomania

Şi eu am un top 10 al locurilor musai de vizitat #dinRomania + bonus, ca să fiu darnic.

O să-l împart însă în două: top 5 al locurilor ce trebuie neapărat să le vedeţi şi top 5 al locurilor splendide dar care trebuie amenajate înainte de a putea fi atracţii turistice în adevăratul sens al cuvântului. Încep însă cu bonusurile – locuri turistice de nedescris. De nedescris şi pentru că sunt superatractive dar şi pentru că nu le-am vizitat niciodată până acum, doar prin poze, deci nu le pot descrie 🙂

Delta Dunării

Maramureş – Cimitirul vesel

via.

Top 5 locuri din România de vizitat: Continuă să citești Top 10 locuri de văzut #dinRomania

Restaurarea/reconstrucţia/modernizarea Cetăţii Alba Carolina

Ce sunt sibienii cu nasul pe sus după 2007 dar să vedeţi ce vor deveni cei din Alba-Iulia în câţiva ani… Deja mulţi consideră Cetatea Carolina de la Alba Iulia următorul Sibiu din punct de vedere turistic, lucrările de acolo schimbând total faţa cetăţii şi a oraşului. Pe lângă lucrările de restaurare, reconstrucţie şi modernizare a întregii cetăţi, încet-încet se începe şi o promovare agresivă a oraşului. Inclusiv la Tag the Flag, pe cei veniţi din Alba-Iulia i-am auzit spunând doar cât de frumos e oraşul lor şi de ce trebuie obligatoriu să mergem cu toţii să-l vedem.

Excursia Redescoperă România mi-a oferit o zi întreagă cu primarul oraşului şi directorul Grup Corint, firma ce a câştigat licitaţiile de la Cetatea din Alba. Am văzut şantierele, am urmărit planurile de viitor şi am descoperit cum va arăta în vreo 2 ani cetatea. Sunt multe de spus despre lucrările de acolo – arhitectural, în ceea ce priveşte restaurarea şi impactul urbanistic, dezvoltarea turismului şi, indirect, oraşului Alba Iulia şi a cetăţenilor. O iau pe rând:
Continuă să citești Restaurarea/reconstrucţia/modernizarea Cetăţii Alba Carolina

Să călătoreşti e mai plăcut decât să munceşti.

„To be a tourist is better than working” astea sunt cuvintele unui australian chel şi cu barbă albă, venit în Sibiu cu autocarul de linie Bucureşti-Sibiu. De câţiva ani e turist print întrega lume, aşa cum am fost şi eu timp de-o săptămână prin Transilvania.

După săptămâna Redescoperă România îmi voi da o palmă peste gură de fiecare dată când voi mai spune că am văzut toată Europa, aşa cum eram obişnuit să spun până acum. Dacă eu nici măcar zona Transilvaniei în care locuiesc de fix 28 de ani nu am cunoscut-o până acum, cum e posibil să fi vizitat întreg continentul?

Săptămâna trecută am vizitat: Cetatea Bologa, Cascada Vălul Miresei, Peştera Urşilor, Gheţarul Scărişoara, Barajul Drăgan, Salina Turda, Cheile Turzii, Sovata, Salina Praid, Cetatea Făgăraş, Transfăgărăşan, Bâlea Lac, Cetatea Slimnic, Cetatea Alba Carolina, Cheile Râmeţului, Transalpina. Până în urmă cu o săptămâna văzusem doar jumătate din ele.

Pe lângă veşnica problemă infrastructura şi lipsa promovării, îmi pun acum imaginaţia puţin la lucru ca să-mi dau seama ce aş vrea eu să văd schimbat, vizitându-le pe viitor: Continuă să citești Să călătoreşti e mai plăcut decât să munceşti.

Pasager în Dacia Duster

E clar că nu sunt un specialist într-ale maşinilor. Îmi place să conduc şi atât. Nu am schimbat nici măcar o roată la viaţa mea, am turnat doar ulei şi apă de parbriz pe sub capotă pe undeva.

Cu toate astea, am condus zeci de maşini. De la Dacia 1310 Break albastră pe drumuri rurale până la Lamborghini Gallardo pe circuit de raliu. Şi, în definitiv, pentru a descrie o maşină din perspectiva pasagerului, ceea ce voi face eu acum, nici nu-ţi trebuie specializare în mecanică auto. Continuă să citești Pasager în Dacia Duster

Redescopera Romania

Balea Lac si cetatea Slimnic din nordul orasului Sibiu au fost inca doua obiective vizitate ieri. De ambele am mai vorbit aici pe blog.

Multe lucruri nu s-au schimbat. Balea Lac ramane in continuare cea mai impresionanta statiune de munte (vara datorita lacului si a imaginilor pe care acesta le oglindeste si iarna datorita conditiilor de ski in munti si a hotelului de gheata construit an de an aici).

Transfagarasanul, la fel, raman in continuare cel mai impresionant drum din zona datorita imaginilor serpuite pe care ti le ofera.

Cetatea Slimnic.
Continuă să citești Redescopera Romania

Amintiri din Alba-Iulia

Am ajuns si noi de juma’ de ora in Alba-Iulia si deja am devenit un sentimental si jumatate. Aici mi-am petrecut majoritatea vacantelor de vara atunci cand eram copil, la bunica ce din pacate acum nu mai e.

Eu nu mi-am petrecut verile prin sate fugind pe campuri si mulgand vaci, in vacantele mele jucam toata ziua Kems pe treptele de beton din fata blocului si, atunci cand ne saturam de impartit carti, mai trageam cate-o Urmaritea, joc mult prea popular prin Alba. Continuă să citești Amintiri din Alba-Iulia

Nicidecum "o alta" salina

Dupa ce ne-am invartit cu masini doua ture prin oras, am gasit o parcare amenajata unde sa ne oprim. Inca 500m. printre cabanute unde se vindeau animalute ciudate de plastic (soareci mai exact) si lame de guma de mestecat dinaia de primeam in copilarie din Germania, si am ajuns intr-un autobuz lung inscriptionat in ceva limba neinteleasa de mine.

Parcurgand cu autobuzul tunelul intunecat, ne indreptam cu vreo 60 la ora spre o alta salina. Cel putin asa credeam eu ca este (doar o alta salina) dar de fapt urma sa descopar cea mai tare salina la care am fost vreodata. Evident ca e putina trasa de par declaratia mea de dragoste pentru Salina din Praid, avand in vedere ca era doar a doua vazuta de mine dar dupa ce o vezi pe cea din Turda ai impresia ca toate celelalte pe care le vei vizita pe viitor vor fi „doar o alta”. Pe buna dreptate ramai cu impresia asta, nu zic nu, dar, vedeti voi, cateodata pentru un om e mai atractiva interactiunea emotionala decat cea moderna. Continuă să citești Nicidecum "o alta" salina

Pestera Ursilor – poveste mirobolanta

Orice text as pune eu in randurile astea ar pali fara drept de apel in fata a ceea ce a scris un adevarat maestru al pliatelor turistice romanesti asa ca va redau mai jos o parte din istoria Pesterii Ursilor:

In imperiul rece al beznei, apa este de milenii artizanul unei vesnicii fragile. Ceea ce natura s-a trudit sa faureasca in milioane de ani, o mana ignoranta sau un picior neatent poate strivi intr-o clipa. Iata de ce adancul isi tine ferecate podoabele de privirile oamenilor.
Doar celor care au o tenacitate deosebita si agilitate in a se strecura printre peretii de stanca si mai ales celor ce dovedesc un respect profund fata de operele naturii, pesterile isi ridica voalul de tacere si-si lasa spre contemplare splendoarea daltuita in calcar.
Muzeu si necropola deopotriva, Pestera Ursilor de la Chiscau nu inceteaza sa uimeasca atat ochiul neavizat al calatorului cat si pe cel documentat al omului de stiinta.

Continuă să citești Pestera Ursilor – poveste mirobolanta

Despre oamenii #dinRomania.

Banuiesc ca va ganditi ca oamenii din Redescopera Romania o ard toata ziua prin locuri frumoase, se dau cu Duster-urile pe fiecare cotlon ce-l gasesc si isi mai baga din cand in cand nasul pe blog, Twitter si Facebook.

Da, e adevarat, fac si lucrurile astea. Dar vreau sa va arat ce fac de-adevaratelea toata ziulica de lunga, cei din Redescopera Romania.

Fara cuvinte, doar cu imagini: Continuă să citești Despre oamenii #dinRomania.

Am redescoperit Salina Turda

Stiti ca am mai fost la Salina din Turda. Eh, pe langa faptul ca am nimerit un ghid glumet cu accent aparte ardelenesc, de data asta am vazut mult mai mult, descoperind spatii noi.

De exemplu, in Pestera Sf. Iosif de aici am descoperit ca totusi mai exista cineva care rade exact ca Piticu – Sala Ecourilor.

Mai jos, multe poze: Continuă să citești Am redescoperit Salina Turda

Pestera Scarisoara

Probabil ca sunt un ignorant dar pana mai ieri nu stiam de ghetarul Scarisoara.

Asta imi da o stare de ingrijorare. Traiam cu impresia ca pana la varsta asta vizitasem mare parte din Transilvania sau daca nu o vizitasem eu macar o facuse un prieten care sa-mi fi povestit cat de cat in detaliu ce a vazut.

Petrecand doar ziua de ieri cu cei de la Redescopera Romania, mi-am dat seama cat de putine locuri stiu eu de fapt. Continuă să citești Pestera Scarisoara

Cetatea Bologa. Redescopera Romania

Aseara am ajuns si eu la Cluj si m-am alaturat echipei Redescopera Romania.

Ziua de azi am inceput-o in forta cu trezit inca de la ora 7:00 si plecat direct pe teren. E misto faza ca zilnic schimbi masina in asa fel incat sa-i cunosti pe toti participantii la proiect. De data asta am nimerit in masina cu Anca, Ciprian, soferul Duster-ului fiind Augustin. Continuă să citești Cetatea Bologa. Redescopera Romania